Delta Dunarii vazuta, gustata si povestita (8)

Ultima postare din Delta. Deja am intarziat prea mult, acus vine Craciunul si noi tot cu pestele, cu plaja si... cu necazurile oamenilor.

Ca de obicei, mai multe fotografii aici

Jumatatea lui septembrie, mai precis ziua de 14, ne gaseste la Sarichioi. Ne cazam la pensiunea Colt de Rai pe care o recomandam din mai multe puncte de vedere: locatie (chiar pe malul lacului Razelm) si mancare!

Dupa ce ne cazam, iasim la ponton pentru ca tocmai se intorceau pescarii si isi imparteau pestele. Prima senzatie a fost ca sunt intr-o piata dintr-o tara araba, nu stiu de ce. Ne strecuram si noi printre ei, Cristi ca sa faca fotografii, iar eu ca sa vad pestii si sa ma bag in seama cu oamenii (recunosc, se amuzau pe seama pedichiurii mele, dar asta e...). Aici, pescarii mai vorbeau, dar destul de putin... Depindeau cu totii de patronii cherhanalelor, de "baietii destepti" ai pescuitului. Munca lor, platita cu doi bani, exploatata de acestia, si cumparata de noi din supermarket, si nu pe bani putini!

Totul pare fara iesire, un cerc vicios si nenorocit...

La pranz, salau... dar cum era prezentat si pregatit ne-a dat pe spate! Pe toti!

Seara ne prinde pe limba de pietris ce inainta in lac, printre stuf si pescarusi. Aici vedem un sarpe care prinsese o guvida: cum era destul de mare pentru el, o tragea cu greu la mal, printre stuf. Pana la urma, a scapat-o si, recunosc, nu m-am putu abtine si am aruncat pestele inapoi in apa.

Iar la cina... iarasi peste, normal. Si ca desrt, gazda ne-a pregatit nalangate: niste gogosi a caror coca fusese framantata cu branza. Si pudrate cu zahar vanilat... un deliciu!

Ziua urmatoare am avut ocazia sa vedem cea mai frumoasa plaja: cea de pe grindul Chituc. Din comuna Corbu am ajuns acolo in aproximativ 1h30min. Drumul pana la iesirea din comuna este bun, dar odata ce incep saraturile si nisipurile...povestea se schimba. Masina cu care eram (nu Furia Neagra, care ramasese in Corbu) se hurduca din toate suruburile pe sleaurile ce formeaza drumul. Uneori aveam impresia ca mai bine mergeam alaturi de drum... Soferul mi-a amintit de bargagiul de la Gorgova: un meloman. Prin pustietatile alea a dat la maxim radioul. Ajungem si la punctul de control al granicerilor, de care trecem, desigur, cu succes pentru ca aveam toate autorizatiile necesare.

Si putin dupa aceea, ajungem la ceea ce este, cu adevarat, un colt de rai: o plaja pustie, plina de melci uriasi, de scoici si de valuri. Parca era ireala! Nici nu stiu cum sa o descriu... decat ca pe un loc unde as vrea sa revin candva.

De aici ne-am intors in Corbu si am ajuns si pe plaja de aici: mizerie mai mare, chiar ca nu am mai vazut! Desi erau ghene peste tot, plaja era impanzita de pet-uri, hartii, pungi... gunoi...

Ultima oprire, cand deja se lasase seara: Capul Dolojman si cetatea Argamum.

Trecem repede prin Jurilovca (putin dezamagiti de ceea ce vedem, ne imaginasem un sat de pescari asa cum erau cele prin care trecusem cu cateva zile in urma) si ajungem la Cetatea Argamum.

Fondat la inceputul sec. VII i.Hr. de un grup de colonisti greci din Asia Mica, orasul (polis) se dezvolta   pe un plasament ocupat anterior de o populatie locala din prima epoca a fierului (sec. X-VIII); in epoca romana primeste numele de Argamum, incheindu-si vietuirea in cursul sec. VII d.Hr.
Orgame / Argamum este prima asezare de pe teritoriul Romaniei al carei nume este mentionat intr-un izvor scris antic ("Orgame, oras langa Istru", Hecateu din Milet, sfarsitul sec. VI d.Hr.). In interiorul cetatii au fost degajate, prin sapaturi arheologice, trei bazilici paleocrestine; o alta bazilica paleocrestina se afla la 1,5 km la vest de cetate. La poalele cetatii, pe latura de sud, se aflau vestigiile fortificatiei grecesti si ale unor cuptoare pentru arderea ceramicii, din epoca romana. La nord-vest de cetate se afla tumulul-heroon (mijlocul sec. VII d. Hr.), cel mai vechi mormant grecesc din bazinul Marii Negre.
Singurul panou cu informatii este la cativa zeci de metri. Si atat. Trebuie doar sa fii atent pe unde calci, zonele abrupte nu sunt semnalizate sau imprejmuite in vreun fel. De alte panouri cu informatii... nici vorba!

Vedem, in sfarsit, si Capul Dolojman: de ceva vreme tot planuim sa ajungem aici, si iata ca am si reusit. Este impresionant, cum sta suspendat deasupra lacului Razim, fiind de fapt varful peninsulei ce il desparte pe acesta din urma de lacul Golovita.

Seara ne face sa grabim pasii catre masina. O portiune de drum este mai accidentata, si mergem incet; in lumina farurilor zarim un sarpe care dispare imediat in iarba uscata de pe margine drumului. Un cioban sprijinit in toiag ne urmareste o vreme cu privirea.

Oprim la o pensiune pentru inca o portie de icre de crap si o plachie....

Cam asa a fost pentru noi Delta Dunarii. Ne este si mai draga acum, ca i-am cunoscut si oamenii mai bine. Si ne este dor de ea. Si am vrea sa o mai vedem... si am vrea sa mai mancam si bors de peste cu apa din Dunare...

Cu bine,
Cristina si Cristin DUMITRU

 

Delta Dunarii vazuta, gustata si povestita (7)

Desi cu intarziere, continuam povestile noastre din Delta Dunarii. Pe 11 septembrie ne-am intors in Tulcea, iar a doua zi dimineata am pornit catre Mahmudia, la atelierul de impletituri din papura. Bineinteles, n-am plecat cu mana goala de la Mariana: gentuta comandata era gata, dar am mai luat si un cos care s-a dovedit a fi foarte sic in Bucuresti, cu o fundita dantelata intr-o parte. Si mi-am mai luat si o palarie de paie, asa cum imi imaginam eu ca ar trebui sa port pe balta.

Pe drumul de la Tulcea la Mahmudia am facut o oprire in Malcoci, oprire careia ii voi acorda cateva randuri si aici, deoarece este vorba de un loc foarte interesant, din toate punctele de vedere: Biserica Catolica din Malcoci. Aceasta a fost construita in anul 1880 de catre comunitatea germana stabilita aici si a supravietuit cu greu in perioada comunista, dar si anilor 1940 si 1990 cand s-au inregistrat cele mai mari plecari de cetateni germani din localitate. Probabil nu va supravietui perioadei ce va urma, pentru ca este intr-o stare dezastruoasa: acoperisul prabusit, ca si pilonii de sustinere, zidurile aproape complet distruse, si imprejurimile napadite de buruieni. Pasim cu teama in interior, pentru ca ici-colo mai atarna cate o grinda care sta gata sa pice.

Mai multe informatii: http://www.resurseculturale.ro/site/?q=book/export/html/20

Dupa pranz suntem deja imbarcati pe nava rapida, catre Sfantu Gheorghe. Loc drag noua, unde am avut pentru prima data contact cu Delta Dunarii, prin anul 1998.Si care ne bucura simturile de fiecare data!

Ne-am cazat la pensiunea Delta Marina loc pe care nu il recomandam sub nici o forma, desi exterior arata impecabil. Mancarea foarte proasta, chelnerii cu atitudini care lasa de dorit, lipsa apa calda (atunci cand am reclamat acest lucru, inca putin si imi spuneau ca-s mincinoasa!). Dar lasam de-o parte asta, si ne vedem de treburile noastre.

Revedem cu drag familia Cernomoret: imagine a bunicilor parca desprinsi din povesti, trecem prin poarta lor strajuita de salcami si le promitem o vizita la intoarcerea de la plaja. Mosul inca impleteste plase de pescuit: cred ca maine ii lucreaza singure, stie ce are de facut fara sa priveasca. Stiam despre el ca este singurul pescar care inca mai impleteste manual plase de pescuit. Baba ne priveste cu zambet larg si cate un pahar de vin nou!

Seara mancam la tanti Mihaela si nenea Iosif Axente, ca si la pranz. Numai ca la cina, pe langa o friptura de peste cu orez, avem parte si de o omleta de peste cu castraveti murati. Asa ceva n-am mai mancat, insa gustul a fost excelent!

Nu pot incheia ziua fara sa amintesc de Cosmin: un baietel de 12 ani, insa cu ganduri si expresii de om trecut prin viata intr-un fel in care nici unul dintre noi nu am trecut pana acum! Cu vocea ragusita (se pare ca de la o laringita netratata la timp), ne-a dus si ne-a adus cu caruta lui de la plaja in fiecare zi cat am stat in Sfantu Gheorghe. O expresie simpla suna in gura lui ca o lectie de viata. Si cate nu ne-a mai povestit: despre caii lui, despre Sandu (calul de la caruta), despre cei pe care ii lasa la pascut in padure si ii mai aduna toamna tarziu, despre toate intamplarile lui din viata de copil din Delta Dunarii si care nu seamana cu viata nici unuia dintre copiii pe care noi ii stiam.

Cosmin calarea fara sa, intra in apa cand se pescuia la copca si multe altele. Tatal lui si-a dorit o copilarie mai usoara pentru Cosmin si sora lui: pe el si pe fatii lui bunicul lui Cosmin ii ducea pe balta si ii lasa acolo toata vara, la pescuit si la tras plase; doar uneori mai vedea la ei si le arunca paine pe mal.
Il cunoastem si pe prietenul lui Cosmin, George, alias "Georgica piromanu'". La doar cativa anisori a dat foc la casa, iar cand maica-sa, ingrozita, a intrat in curte, a intrebat-o daca focul din curtea lor e mai mare decat focul din curtea bisericii... Maica-sa l-a dus la psihiatru si s-a intors foarte incantata de rezultat: medicul i-a spus ca are un copil foarte inteligent!

Intr-una dintre dimineti facem si o plimbare prin Rezervatie cu barcagiul nostru, Robert: un om extraordinar, aduna PET-uri lasate in urma de altii. El ne-a dus foarte aproape de o numeroasa colonie de pelicani, pe care i-am putut observa chiar in timp ce se hraneau: incoltisera un banc de pesti in timp ce noi ii fotografiam. Mai apoi, Robert ne-a dus la un observator de pasari ce oferea o panorama extraordinara! Mai apoi a oprit barca in dreptul unei superbe tufe de rachitar inflorit, pe care vazuse ca o admirasem la ducere.

Pentru noi, a fost o dimineata extraordinara: sa vedem o colonie de pelicani, zeci de cormorani, lisite, egrete si starci!

Pentru ca tot am povestit despre viata in Delta, aici la Sfantu Gheorghe s-au raportat cele mai mari capturi de sturioni.. asa ca au fost cei mai afectati atunci cand pescuitul acestora a fost interzis. Bineinteles, se braconeaza... dar sunt si hoti (fete bisericesti), care fura de la braconieri... si care au sfarsit in mare, cu pietre legate de gat...

Dupa cateva zile, pe 13 septembrie, suntem iarasi pe puntea pasagerului, si inapoi catre Tulcea.

Si de aici catre una dintre cele mai frumoase plaje pe care le-am vazut in viata mea.

Pana la urmatoarea povestire, numai bine!
Cristina si Cristin DUMITRU