"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

duminică, 26 august 2012

La Constanta, de Ziua Marinei

Pe 15 august am fost la Constanta. De Ziua Marinei. Imi doream de multe vreme sa ajung, insa dupa ce am fost, m-am cam lecuit. Organizarea a fost... mai bine zis n-a fost. Esplanada din zona Comandamentului Flotei a fost inchisa accesului public, astfel ca, daca nu aveai loc in tribuna oficiala, nu aveai cum sa vezi toata ceremonia ce a avut loc. Sunt convinsa ca mult mai bine am fi vazut la televizor...

Cateva fotografii aici

Am reusit sa aruncam un ochi la ceea ce se intampla pe mare, printre capetele si cefele parintilor care isi impingeau copiii prin multime ca sa vada si ei vapoarele (daca nu vedeam noi, care suntem destul de inalti, cei mici nu aveau cum sa vada ceva...) si, cu mare greutate, am reusit sa facem cateva fotografii pe care le postam mai jos.











Ne-am calmat nervii intinsi la maxim de inghesuiala inutila in fata Cazinoului de pe faleza, cand ne-am delectat cu muzica de fanfara:








Unul dintre cele mai frumoase momente ale zilei a fost acela cand am pasit in cea mai frumoasa cladire de la malul marii: Cazinoul. Nu mi l-am imaginat ca fiind atat de frumos in interior, dar nici atat de trist si de prabusit. Elegant si rafinat, praful ridicat de pasii nostri pe podelele distruse si pline de moloz nu ne-a orbit ochiii si am putut vedea frumuseti pe care nu le credeam atat de bine ascunse in interior.
Intrarea este libera drept pentru care am prins iarasi o inghesuiala maxima... Dar a meritat!

Cateva informatii preluate de pe Wikipedia: Cazinoul din Constanta este o cladire istorica si unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale orasului, fiind construit in anul 1909 si inaugurat in luna august a anului 1910.
In zona in care se afla astazi mai fusese, intre 1880-1902, o construcție de lemn, o cazina, cum se numea locul pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turisti. Constructia unui edificiu cu functii asemanatoare marilor cazinouri europene a inceput prin anul 1904. Initial, planurile sunt intocmite de catre arhitectul Petre Antonescu, care proiecteaza o cladire al carei stil arhitectonic se inspira din traditiile artei romanesti. Dupa terminarea fundatiilor, insa, planurile sunt schimbate, Primaria incredintand modificarea lor unui arhitect de origine franceza (sau elvetiana), Daniel Renard - care renunta la principiile stilului romanesc, in favoarea unui melanj de motive decorative. Construit (din 1908) in stil Art Nouveau sub influenta cosmopolitana a cazinourilor epocii, edificiul constantean este terminat in 1910, cand este si inaugurat (in 1912 se fac ultimele retusuri).
Cazinoul era o sala de paianta, cu peretii interiori captusiti cu scanduri vopsite in ulei si ”servea de distractiune vizitatorilor in sezonul bailor”, putand fi utilizat si pentru ”baluri de binefacere organizate de primarie”, fiind alcatuit dintr-o sala de dans, doua sali de lectura, pentru ziare si reviste, doua sali de jocuri si celebra ”terasa de pe malul marii”, impodobit cu drapele si destul de spatios a devenit locul de intalnire al tuturor. Langa acest prim salon de dans se preconizeaza construirea de catre Henry Guaracino a unui pavilion in cumunicatie cu primul, situat mai jos de nivelul bulevardului.
In iarna anului 1891, o furtuna dezlantuita a distrus o parte din acoperis, dar si un perete al fatadei, reliefand instabilitatea constructiei. Expertizele au propus, si consiliul comunal a aprobat la 29 ianuarie 1892 demolarea constructiei. Primarul Al. Belik decide, printr-un proces verbal, oragnizarea santierului in regim propriu pentru reconstructia cazinoului in aprilie 1892.
Conceputa monumental, fara perspectiva panoramina si fara far, cladirea ar fi urmat sa aiba o sala de teatru cu scena, cabine si loje pe ambele laturi, dar si o sala de bal de aceleasi dimensiuni. Inconjurata de o galerie deschisa spre magnifica priveliste, constructia ar fi avut la subsol toate unitatiile necesare. Grandoarea proiectului se diminueaza treptat, astfel incat receptia facuta mult mai tarziu decat ar fi fost dispus primarul Coiciu sa ingaduie, constata existenta unei sali de dans cu culoar.
La 21 decembrie 1909, inginerul Elie Radu si arhitectii Ion Mincu si D. Maimarolu sunt solicitati sa se deplaseze la Constanta, intr-o comisie menita sa studieze cazinoul din toate punctele de vedere. Rezultatul inspectiei s-a materializat printr-un important document care conține opiniile documentate si bine sustinute ale unor personalitati de real prestigiu. Observatiile privesc adaugarea de spatii: o sala mare pentru restaurant, cu bucatarie si dependintele necesare, restaurant care va fi pus in legatura cu terasa din spatele usii vitrate, care sa nu obtureze perspectiva larg deschisa asupra marii. S-au sugerat si degajarea scarii de onoare printr-o arcada spectaculoasa, adaugarea de intrari, vestiare, toalete, dar si suprimarea de trepte sau ferestre.
Lucrari de restaurare si modernizare ale Cazinoului au fost efectuate in anul 1937 de catre proiectantul Daniel Renard.
Cazinoul a fost restaurat si in anul 1986 de catre un colectiv de artisti plastici alcatuit din Sorin Dumitru, Gheorge Firca, Ioan Miturca, Nae Mira, Nicolae Moldoveanu. Au fost executate lucrari de pictura baroc-fresca, stucatura, vitralii. Lucrarile au durat un an de zile.






















Din Constanta mergem la Mangalia, pentru a vedea herghelia de cai pur sange arab. Ce m-a surprins destul de mult a fost blandetea lor: manjii veneau imediat ce ii chemai, iar iepele adulte si caii de calarie incercau sa-mi ia palaria de pe cap. Mai speriosi erau armasarii pepinieri, dar si cei de monta publica. Bineinteles, m-au atras si cele doua iepe din rasa semi-greu romanesc, foarte blande, care se tineau dupa mine in speranta ca vor mai capata inca o mana de iarba...


Cateva detalii despre caii pur-sange arab, preluate de pe calulmeu.ro


Un adevarat print al hergheliilor, pur sangele arab uimeste prin frumusete, temperament si prestanta, dar si prin eficienta si robustete.

La origini a fost calul de razboi si vanatoare al beduinilor. Aparitia rasei a avut loc, se pare, in zona Asiei Centrale de unde, prin intermediul persilor, acesti cai au ajuns in sec. IV-VI e.n. in Peninsula Araba. O alta versiune ar fi domesticirea cailor salbatici prinsi din desertul Egiptului de catre soldatii regelui Soloman (974 i.e.n.).

Astazi este recunoscut ca areal de formare a rasei Podisul Nedjed, zona controlata de tribul Vahabitilor, care, prin oazele sale, a oferit conditii optime de dezvoltare a rasei. O mare importanta in dezvoltarea rasei a avut-o chiar profetul Mahomed, care specifica in Coran ca cine se ingrijeste de aceasta rasa, va avea asigurat accesul in Paradis - asadar cresterea calului our sange arab este considerata de catre musulmani o indatorire sacra.

Sensibil la frumusete, poporul arab a dorit obtinerea unui cal perfect (arab safinah), dar si a unui cal predominant rapid si robust (arab jawad). Odata cu campaniile de cucerire din sec. VII, arabul isi face aparitia in Europa: mandru sprinter al desertului, acest cal probeaza asemenea calitati incat este folosit la ameliorarea si crearea altor rase precum pur sangele englez si anglo-arabul.


Exista mai multe linii de sange in ceea ce priveste constituirea rasei si, ca atare, mai multe tipuri de cai arabi. Astfel, putem vorbi despre liniile: Koheilan - este vorba despre cai masculini si puternici, spre deosebire de Saqlawi - sunt cai gratiosi, eleganti, o adevarata intruchipare a frumusetii si a rafinamentului, stralucind in spectacolele ecvestre; Dahman - despre acesti cai se spune ca ar fi descendentii cailor Regelui Solomon, cuvantul ”dahman” insemnand ”negru” sau ”inchis”; Kuhaylan - crescuta la origine de familia Al Khalifa din Bahrein, de la sfarsitul secolului XVIII, aceasta linie este reprodusa inca in aceasta tara; Abbeyan - aceasta linie de sange a rezultat din Saklawiyah fiind o extrema a acesteia, beduinii obisnuind sa denumeasca acesti cai cu ambele apelative: Saklawiyah-Abbeyan, inca de la inceputul secolului trecut; Hadban - o familie interesanta de cai, din punctul de vedere al cresterii, cei mai frumosi cai egipteni rezultand din armasarii Hadban precum Nazeer, Ibn Rabdan, Hadban Enzahi. O alta linie de sange este Mouniqi, acesti cai avand o conformatie masiva, osoasa, tipica pentru curse.


Datorita vechimii rasei, precum si a selectiei riguroase, exemplarele au un grad foarte mare de omogenitate.Talia pur-sangelui arab se situeaza intre 1,45 si 1,55 m, iar greutatea sa atinge 450 kg. Formatul corporal lateral este tipic, patrat. Roba poate fi vanata, murga, balana, dar cea mai dorita si mai rara culoare este cea neagra. Greabanul trebuie sa fie puternic si bine conturat, iar coama bogata. Crupa este scurta, „imbracata” in musculatura, coada prinsa sus, toracele profund, ceea ce ii asigura o excelenta functie respiratorie si o eficienta maxima. Articulatiile sunt si ele puternice si bine conturate. Picioarele trebuie sa fie dure, puternice, iar tendoanele rezistente. Capul este mic, uscativ, de forma usor conica, cu frunte larga, patrata, profil usor concav sau drept, ochii foarte expresivi, cu arcadele orbitale proeminente, narile sunt mari si largi. Urechile dau insa toata expresia acestui cal: sunt mici, purtate vertical, foarte mobile, varfurile lor fiind in forma de semiluna. O caracteristica a rasei o reprezinta coada purtata vertical in repaus si departata mult de fese in timpul mersului.


Timpul i-a intarit temperamentul: supus la probe dure, strabatand desertul, suportand o clima aspra, infruntand caracterul razboinic al beduinilor, uzandu-se pe pistele de curse, arabul a dobandit si conservat, de-a lungul secolelor, o vitejie, o rezistenta si o anduranta notorii. In schimb, docilitatea nu ii poate fi castigata imediat: ”Sa intelegi inainte de a te supune” pare sa fie deviza sa...













Ajungem apoi la camping Palace-Venus, pe care il recomandam pentru cei ce calatoresc deseori cu cortul, ca si noi, dar si pentru cei ce doresc liniste. Este situat aproape de mare si de plaja, asa ca are un atuu in plus. Despre acest camping voi da mai multe detalii in postarea "Camping in Romania".


Bineinteles, nu vii la mare si pleci fara o portie (sau 3, in cazul nostru) de hamsii cu Helas si bere!


Cu bine,


Cristina si Cristin DUMITRU

2 comentarii:

  1. Multumesc pentru articol. Ca fost constantean, nimic nu mi-ar putea umple mai mult inima de bucurie decit un articol scris si fotografiat vara la mare. La Constanta. Cu bune si citeva rele organizatorice dar care sar si te musca de retina. Parada din fata Comandamentului Marinei n-a fost niciodata mai putin inghesuit sau mai liber pentru turisti. Cazinoul este o bijuterie care se depreciaza zilnic din cauza indeferentei Mazaresciene. E mult mai simplu sa fii indiferent decit sa bagi bani din buget daca n-ai nimic de cistigat. N-am vizitat niciodata herghelia si multumesc din nou pentru rinduri!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumim de vizita, Dan! Sper sa mai postez articole de pe litoralul romanesc. Si mai sper ca pe faleza sa se gaseasca o modalitate care sa permita si turistilor sa vada parada: asteptarile mele de a fotografia marinari sunt inca mari...

    RăspundețiȘtergere