"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

marți, 9 august 2011

Slatina, oras turistic



Asa cum "amenintam" ieri cativa prieteni, o sa urmeze cateva povesti de calatorie din Oltenia, mai exact din Slatina. Chiar si pentru mine, la o prima vedere, a fost greu de crezut ca ar putea fi o destinatie turistica. Dar pana la momentul plecarii, mi-am schimbat parerea.

https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/SlatinaIulie2011

Despre istoria orasului nu voi scrie foarte multe; doar cateva detalii legate de numele sau, preluate de pe wikipedia, si care mi s-au parut interesante.
"Există păreri împărțite cu privire la proveniența numelui orașului. O primă variantă sugerează că numele Slatina este de origine slavă, derivând din cuvintele „slam” (pământ) și „tina” (sărat); astfel numele s-ar traduce prin „pământ sărat”, „sărătură”, „apă sărată”, care se referă la apa râului Olt. Această ipoteză pare să fie argumentată de toponimia slavă a unor zone din oraș și din împrejurimi, precum și a unor localități din apropiere (Obrocari - azi strada Tudor Vladimirescu, Dealul Grădiștea, Clocociov, Dobrotinet, Milcov, Brebeni, Sopot, Teslui etc.). Tot în favoarea acestei ipoteze vin consemnările istoricului A.D. Xenopol, care vorbește despre slavi ca populație migratoare: „între anii 500-600, slavii locuiau în regiunile înconjuratoare munților Daciei pe dinafara (se înțelege că pâna la Slatina sau și mai jos...)”.
O a doua ipoteză susține că numele orașului provine din limba latină arhaică: „Salaatina”, „Salatina”, „Slatina” - rezultând așadar că orașul Slatina poartă numele coloniei romane instalată cândva aici."
Despre municipiul Slatina tot pe wikipedia am gasit informatii istorice: http://ro.wikipedia.org/wiki/Slatina
Ne-am cazat la hotel Bulevard Prestige, care este foarte ok, mai ales datorita personalului amabil. Aici am gustat, cat am asteptat pregatirea camerei, dulceata de dovlecei cu lamaie.


Ziua a fost torida, prafuita si obositoare. Abia spre seara am iesit la plimbare prin oras.
Prima oprire am facut-o la Manastirea Clocociov. Situata intr-o zona linistita, departe de zgomotul masinilor, manastirea este una dintre cele mai frumoase si mai primitoare manastiri vizitate de noi pana acum. De cum am ajuns acolo si am trecut de intrare, parca am pasit intr-o alta lume: maslini, cactusi, boungavillea, dar si muscate curgatoare, petunii si o multime de alte flori, care mai de care mai parfumate si mai colorate. Manastirea era incuiata, dar una dintre maicute a venit si ne-a permis accesul, fotografiatul in interior si chiar ne-a spus cateva cuvinte despre istoria foarte zbuciumata a lacasului de cult. Ne-a uimit si pe noi distanta foarte mica dintre turlele bisericii, asupra carora ne-a atras atentia maicuta.
Mai apoi, la iesirea din manastire, ne-a intampinat o alta maicuta care ne-a condus peste tot in jurul manastirii: in muzeul micut dar cu obiecte valoroase (unde am vazut cele doua caramizi pe care constructorii scrijelisera aspectul exterior al manastirii, lasand astfel pretioase informatii pentru cei care au reconstruit si renovat lacasul de cult), in atelierul unde se lucreaza vestmintele preotesti, apoi in atelierul unde maicutele lucreaza icoane pe lemn si pe sticla, in biserica noua si la gradina de zarzavat.
A fost o vizita placuta din mai multe puncte de vedere, dar mai ales datorita faptului ca am fost extraordinar de bine primiti, tratati cu respect si intelegere (ca o comparatie cu alte manastiri unde maicutele alergau dupa noi sa nu carecumva sa facem vreo fotografie).
Bineinteles, la plecare mi-am cumparat pentru acasa o muscata curgatoare superba!
Am sa redau mai jos cateva informatii despre istoricul manastirii, preluate de pe:
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-olteniei/manastirea-clocociov-68214.html
"Situata in sudul orasului Slatina, manastirea Clocociov este cunoscuta documentar din veacul al XVI-lea, din vremea lui Neagoe Basarab (1512-1521). Este recladita si inzestrata cu danii de Mihai Viteazul (1593-1601). Degradarile aparute dupa 1628 determina o substantiala refacere in timpul lui Matei Basarab. Recladirea ei o face marele dregator Ducu Buicescu vel Aga cu sotia, jupaneasa Dumitra, si cu mama sa, jupaneasa Mara. Zidirea bisericii incepe in 1645 si dureaza cateva luni. Nu se cunosc datele terminarii intregului complex si a pictarii bisericii. Prin actul de inchinare, emis in 1625 de Alexandru Coconul, ajunge metoh al manastirii Cutlumus, de la Muntele Athos. La Athos, Cutlumusul era o manastire bogata, care se bucurase de o grija deosebita in veacurile XIV-XVI, din partea voievozilor romani. In tara, aceasta avea intinse proprietati, chiar in jurul manastirii Clocociov, care dupa inchinare au devenit bunuri comune si au fost administrate de egumenii acesteia din urma, deveniti in acest timp delegati ai Cutlumusului.
Un important izvor de informatie cu privire la pamanturile stapanite il constituie harta intocmita in timpul ocupatiei Olteniei de catre austrieci, de cartograful ofiter Fr. Schwantz, in 1719, pe care sunt trecute si o serie de sate care faceau parte din domeniul Clocociovului. Printre alte venituri manastirea s-a bucurat si de sume importante, provenite fie din dijma, fie din scutiri de biruri. Imunitatea a permis egumenilor si calugarilor sa se organizeze si sa se administreze fara interventia reprezentantilor fiscali si juridici din afara. Situata favorabil in calea drumurilor comerciale care legau orasul Slatina de centre importante din afara, cum erau "Drumul Rusilor", "Drumul Mehedintului", "Drumul Olacului" numit si "Drumul Postei" sau "Drumul Bucurestiului", "Drumul cel mare"cunoscut si sub numele de "Drumul Slatinei", apoi "Drumul Butiilor"si in sfarsit "Drumul Oii" - manastirea a putut realiza importante venituri si din vanzarea unor produse la targurile din Slatina si Caracal. Astfel se explica cum in calitate de copropietara a Cutlumusului, Clocociovul a putut realiza un venit important care sa-i permita anual suma de 1500 de galbeni, manastirii athonite.
Insa, din raportul din 20 noiembrie 1866 - inaintat de protosinghelul Iovenache Caracas - reiese ca turla cea mare fusese dezvelita de vijelie, ca si foisorul, biserica prezinta crapaturi. Arhitectul Gaetan Burelli refuza sa participe la reparatii, iar mesterii trimisi de Ministerul Cultelor, nu fac mare lucru. Astfel, se explica cum in aceeasi stare se afla monumentul in 1873 si 1877 cand se raporteaza ca biserica , clopotnita si casele se vor nimici cu desavarsire iar, ca readucerea in stare normala va necesita cheltuieli considerabile chiar si dupa initierea unor reparatii sumare, acestea fiind ineficace, mesterii nerespectand contractele, folosind materiale nerezistente cum rezulta din contractul incheiat cu antreprenorul Serafim Serban din 1877. Este ceea ce explica cum, in 1878, aflam ca din fata caselor celor mari cazuse un zid, crapat de 7-8 ani si ca, in 1879, turlele erau dezvelite iar ploaia patrundea in biserica si stricase foarte rau pictura. Faptul este recunoscut si cu ocazia vizitei scriitorului Ioan Slavici si a arhitectului G. Mandrea, din 1881, care declarau ca "nu a mai ramas reparabil decat zidurile tari ce imprejmuiesc manastirea si biserica zidita cu oarecare stil". Acestia cer daramarea foisorului, asezat la coltul din dreapta intrarii in incinta si remarca totodata pisania, "drept un exemplar frumos de inscriptie lapidara".
In timpul marelui razboi mondial din 1916-1918, si mai ales in anii care au urmat pana in 1935, manastirea suporta degradari, ceea ce va face ca biserica sa fie declarata improprie pentru serviciul divin. In 1935 se fac diverse consolidari, in urma carora se deschide biserica. In 1937, din indemnul episcopului Nicolae Duma, pictorul Nicolae Pana rezugraveste pridvorul.
In 1959 au loc importante lucrari de restaurare a manastirii. Devenita manastire de maici, sub conducerea staretei Mihaela Tamas si cu sprijinul financiar al Episcopiei, are loc la Clocociov initierea si realizarea, in 1980-1982, a celei mai complete restaurari, care a readus treptat monumentul in starea in care se gaseste azi. Acum se consolideaza temeliile, se acopera biserica cu tabla de arama, se refac turlele cazute in veacul al XIX-lea, se restaureaza clopotnita, se intaresc zidurile de incinta, se rezidesc casele egumenesti cu pivnita, cautandu-se a se respecta si pastra putinele elemente ale complexului initial din veacul al XVII-lea, adaugandu-se si noi constructii, ca staretia si alte anexe necesare unei vieti materiale corespunzatoare cu cerintele unui complex monahal nou.
In forma in care se prezinta astazi, prin arhitectura sa, manastirea Clocociov - cu toate degradarile succesive, datorita restaurarii care a cautat sa respecte si sa pastreze trasaturile vechii asezari - se inscrie intre monumentele de la mijlocul veacului al XVII-lea, dominate inca de caracteristicile stilistice ale epocii lui Matei Basarab. Ca si la acestea varietatea formelor este temperata de sobrietatea si simplitatea constructiei, la care decoratia este folosita cu masura. Constructia este din zid, in plan triconic, interiorul cuprinzand altarul, naosul si pronaosul. Pridvorul deschis, cu arcade rotunjite pe stalpi circulari, grosi, din zid, completeaza planul bisericii. Cu toate restaurarile din 1846 si din 1862, in pronaos se pastreaza din vechea pictura tabloul votiv, remarcabil portret de grup de familie boieresc, cu portretele ctitorilor si ale descendentilor sai directi. Repictarea s-a facut cu ajutorul Episcopului Nichita Duma, sprijinit de Milcoveanu si P. Protopopescu. Aceasta actiune a avut ca rezultat redeschiderea manastirii Clocociov.
O importanta colectie de arta veche romaneasca organizata in 1983, prezinta icoane, argintarie, carti cu ilustratii gravate in lemn, executate in cele mai cunoscute tipografii din tara de artisti romani renumiti, completeaza viziunea trecutului istoric al manastirii.
Manastirea Clocociov se inscrie intre monumentele de seama ale patrimoniului artistic si cultural din judetul Olt."



De aici am plecat apoi catre Manastirea Strehareti. Si ea situata intr-o zona linistita a orasului si departe de centrul acestuia, ne-a incantat privirile prin culorile placute, atat cele date florilor de natura, cat si cele date zidurilor de pictorii acestui lacas de cult.
Si aici maicutele ne-au primit cu drag, au stat de vorba cu noi si chiar ne-au aprins luminile pentru o mai buna imagine de interior a manastirii. Ce ne-a impresionat in mod deosebit a fost faptul ca maicutele lucrau la o monografie a manastirii: ele se ocupau de culegerea informatiilor, de realizarea fotografiilor si de cautarea documentelor vechi. A fost o placere sa intarziem pe langa zidurile manastirii, in racoarea serii si in parfumul raspandit de florile de Palma-Maicii-Domnului.
Cateva detalii istorice despre aceasta manastire preluate de pe: http://www.crestinortodox.ro/manastiri/manastirea-strehareti-117998.html
"Manastirea Strehareti este mentionata pentru prima data in anul 1478. Potrivit documentelor, actuala biserica a Manastirii Strehareti este ctitorita de episcopul Varlaam al Ramnicului, ajuns mitropolit al Tarii Romanesti. Alte izvoare il dau pe monahul Serafim. Numele acestuia este intalnit prima oara pe o inscriptie la manastirea Deleni, judetul Olt, mentionat ca staret.
In timpul domniei lui Matei Basarab, monahul Serafim ajunge Episcop la Buzau si, dupa aproximativ douazeci de ani, se intoarce pe locurile natale. La 24 aprilie 1664 cumpara mosia Streharet cu scopul de a construi aici o manastire. Domnitorul Tarii Romanesti, Radu Voda Leon, daruieste si el manastirii o parte din averea sa, in anul 1665. Nu este o data certa a construirii noului asezamant, dar in 1668, Episcopul Serafim inchina schitul Streharet Mitropoliei din Bucuresti, unde pastorea Mitropolitul Teodosie. Se crede ca Teodosie si-ar fi adus contributia la construirea acestei manastiri. Exista dovezi ca Episcopul Serafim face unele reparatii si atrage atentia celor in drept, sa nu lase sfantul locas sa se degradeze. Ultimul document in care apare numele lui Serafim este din 1671, cand se vede preocuparea lui de a zugravi biserica. In anul 1844, este restaurat de eclesiarhul Iosif, care construieste si cladirile ce imprejmuiau biserica. Dupa secularizarea averilor manastiresti in 1864, cladirile sunt transformate in spital. S-au mai facut reparatii asezamantului in 1930-1936 si 1982."
Mult mai multe informatii puteti regasi chiar pe site-ul lacasului de cult: http://manastireastrehareti.ro/



Seara ne-am incheiat-o la "Atletul Albanez": cofetarie, gelaterie si bragagerie. Locul are un farmec aparte, printre mormate de moloz si pietris, se zareste pe colt o cladire cu spect ponosit, cu firma cam scorojita si cam ruginita; interiorul este pe masura, cu mese din acelea vechi de cofetarie. Insa ceea ce puteti savura aici nu puteti gasi nici la cel mai sofisticat restaurant: braga, citro-limonada, alvita si rahate, dar si inghetata...totul facut de proprietrul albanez si familia lui. Citro-limonada de la frigider a fost ceva de nedescris dupa arsita zilei, iar inghetata servita in cupe de metal ca pe vremuri...absolut divina! A trebuie sa imi iau inghetata cu toate aromele, ca sa imi ajunga. Din pacate asa bine a picat, ca n-am mai putut lua si alvita, si rahate!
Dincolo de tejghea sunt agatate in perete franturi din ziare si fotografii vechi ale lui Memish cu diferite personalitati; cel mai mult mi-a placut cea in care Amza Pellea comanda dulciuri in cofetarie. Pe frigiderul plin cu braga si citro-limonada sunt lipite biletele scrise cu drag si placere de cei care au trecut pragul bragageriei.
Bineinteles, am stat inauntru, la o masa, ca sa savuram braga, citro-limonada si inghetata, dar si atmosfera care probabil a ramas neschimbata de zeci de ani. A fost fain sa vezi ca oamenii intra, comanda un pahar de braga, il beau pe nerasuflate in picioare, si apoi pleaca mai departe, cu treburile lor.
Este cea mai veche firma straina din Romania si cu siguranta va continua sa isi serveasca toti clientii cu aceleasi produse extraordinare, multa vreme de acum inainte! Si asta mai ales datorita amabilitatii familiei Memish, calitatii produselor, dar si datorita atmosferei de la "Atletul Albanez" (nu va speriati, nu trebuie sa dati probe sportive ca sa gustati braga, alvita sau rahat!).
Seara ne-am petrecut-o la Casa Casatoriilor: situata pe un deal destul de aproape de centru orasului, zona oferea multa liniste, racoare, si o priveliste asupra intregului oras.



A doua zi am inceput cu o vizita la Herghelia Slatina.
Herghelia a fost înființată în anul 1925 la Brebeni, unde a existat până în anul 1984 când depozitul de armăsari din Brebeni a fost mutat la Slatina spre Recea. Herghelia adăposteşte in jur de 200 de cai, mai ales din rasa Furioso North-Star.
Am remarcat im mod special blandetea cailor si manjilor din aceasta rasa; spre deosebire de celelalte herghelii vizitate pana cum, manjii stateau sa fie atinsi, iar iepele veneau, curioase, la gard. Bineinteles, cei mai frumosi au fost cei doi manji, de 9 si respectiv 5 zile, cu picioarele lungi si capetele gingase.
D-na inginer Mioara a fost o companie extrem de placuta, asa ca ne-a oferit o multime de informatii interesante, dar ne-a facut si insotit in turul complet al hergheliei.
Iata cateva detalii ceva mai tehnice ale acestei rase, preluate de pe: http://www.animale.ro/cai/furioso-north-star
"Caii din rasa Furioso North-Star au un sistem nervos foarte echilibrat, in ciuda temperamentului lor care este vioi. S-au dovedit parteneri de incredere ai omului atat in munca, cat si in sport. Majoritatea exemplarelor au aptitudini care permit calarirea lor de catre copii sau de catre persoanele cu handicap fizic.
Populatia de cabaline cunoscuta sub numele de Furioso North-Star reprezinta un tip de cal cu insusiri intermediare pentru tractiune si calarie, fiind in general mai apropiat de caii masivi. Ca si Gidranul si Noniusul, este o varietate de origine maghiara, ale carei inceputuri au fost puse tot in Herghelia Mezohegyes, la inceputul sec. XIX. S-a format prin contopirea a doua familii de cai de jumatate sange, intemeiate de armasarii Furioso si North-Star; pentru ameliorarea acestor exemplare s-au utilizat succesiv incrucisari cu rasele pur Sange Englez si Araba. Incepand din 1841, timp de 10 ani, a fost utilizat ca pepinier armasarul Furioso, de rasa Pur Sange Englez, care dispunea de o conformatie corecta, eleganta si mersuri frumoase. Datorita ereditatii puternice a acestui armasar, el a transmis descendentilor foarte bine insusirile sale. Datorita numerosilor produsi pe care i-a avut in Herghelia Mezohegyes, care la randul lor erau foarte uniformi intre ei, s-a creat baza grupului special denumit Furioso. Acest grup prezenta o dezvoltare corporala mai mare, avand o talie de 165 cm. Independent de aceasta familie, in 1852a fost achizitionat armasarul de rasa Pur Sange Englez The North-Star, care a montat o serie de iepe cu origini diferite, dar in 6 ani s-a putut deja contura familia de descendenti creata de el. Cele 2 familii au fost crescute separat, pana in 1870, cand s-a realizat contopirea lor, rezultand asadar actualul cal Furioso North-Star. S-au realizat incrucisari reciproce, urmate de cresterea in rasa curata, pentru consolidarea unui tip morfologic propriu. A rezultat astfel un cal cu o constitutie mai fina, datorita infuziei de Pur Sange Englez, cu un temperament vioi si aptitudini foarte bune pentru calarie, dar si un carosier usor foarte apreciat.
Numarul de iepe din aceasta rasa, inregistrate oficial este sub 400, de aceea rasa este incadrata in categoria tipurilor de cai in pericol de disparitie, prezervarea acestui tip de cai reprezentand o chestiune de interes national. In Romania, aceasta rasa se creste la Herghelia Slatina si se considera ca, la ora actuala, exemplarele din Romania au cel mai curat pedigree, cu cea mai buna origine, fata de celelalte exemplare Furioso din alte tari europene. Se mai creste Furioso in Ungaria, Austria, Slovacia, Polonia."

Daca argumentele de mai sus pot transforma Slatina intr-un oras turistic...ramane la aprecierea fiecaruia. Consider ca ar putea fi un inceput. Ceea ce nu mi-a placut sub nici o forma a fost aspectul zonelor marginase ale orasului: multe gunoaie, drumuri proaste si cei mai multi caini vagabonzi pe care i-am vazut vreodata (parca nimeni de-acolo nu auzise de sterilizarea animalelor de companie!). Centrul orasului si (mai ales) zona prefecturii...impecabile: ordine, curatenie si multe flori. Ca sa creez totusi un echilibru: ce mi-a placut cel mai mult in Slatina a fost amabilitatea oamenilor.
Pana una alta, daca aveti drum prin zona, incercati sa nu ratati obiectivele depre care am povestit mai sus.

Vacante cat mai placute,
Cristina si Cristin DUMITRU

2 comentarii: