Excursie foto: Balcic, mai 2010

Dragi prieteni,

dupa cum majoritatea dintre voi stiti, am fost plecati la Balcic in mai 2010, mai precis intre 8 - 9 mai.


http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/BalcicMai2010#


Am revazut Balcicul dupa aproape 4 ani. Prima data am fost acolo in iarna lui 2006, imediat dupa moartea bunicului meu.

Acum am fost impreuna cu alti 100 de membri din cadrul Asociatiei foto Bucurestiul meu drag!, cu doua autocare de fotografi entuziasti, amatori sau profesionisti (ca sa descriu cat mai cuprinzator pregatirea foto a participantilor), din toate categoriile de varsta si de toate profesiile.

Cazarea a fost la hotel Lotos 3* din Balcic. Din punctul meu de vedere, in afara de priveliste si amabilitatea personalului, hotelul nu are prea multe de oferit. Este chiar pe malul marii, asa ca privelistea de dimineata a fost de o extraordinara frumusete.

Dupa ce ne-am cazat cu totii, am pornit la plimbare pe faleza: in aproximativ 20 - 30 minute de mers pe jos, lejer, cu oprit si facut fotografii, am ajuns la Castelul Reginei Maria din Balcic. Cei care nu l-au vazut pana acum nu trebuie sa-si imagineze un Castel fastuos, cu zorzoane si altele asemenea, ci mai de graba o casa mai mare, cu un turn asemenator unui minaret, de un alb stralucitor in mijlocul unui labirint de pietre si flori.
Abia asteptam sa vad gradina botanica a castelului; din pacate nu erau inca infloriti trandafirii. Dar si asa, aleile Castelului erau pline de tot felul de flori primavaratice, de copacei infloriti, de ghirlande cu frunze si petale. Atmosfera de dupa-amiaza era aproape ireala in mijlocul atator culori si parfumuri.

Si ca sa puteti savura pe deplin atmosfera de familiara regalitate de la Balcic, iata povestea Reginei Maria si a Castelului sau.

Regina Maria (Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg-Gotha) (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia – d. 18 iulie 1938, Sinaia), a doua regină a României, soţia regelui Ferdinand I, scriitoare.

A fost fiica lui Alfred de Saxa-Coburg şi Gotha, duce de Edinburgh (al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii) şi a Mariei Alexandrovna (fiica ţarului Alexandru al II-lea). S-a născut într-o perioadă în care Anglia cunoştea apogeul evoluţiilor sale în plan politico-economic şi cultural. Personalitatea acesteia s-a dovedit a fi fost o îmbinare reuşită de zestre orientală şi simţ civic occidental. La 29 decembrie 1892 s-a căsătorit cu prinţul moştenitor al Coroanei României, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen. Oficierea căsătoriei s-a făcut la Sigmaringen, după cele două rituri, catolic şi anglican. Câteva luni mai târziu (4 februarie 1893) s-au instalat în România.

Perioada de până la moartea regelui Carol I (socrul sau) a fost dominată de tensiuni, datorate în principal inadvertenţelor dintre vederile liberale ale noii principese şi stilul autoritar de guvernare al primului rege al României. Principele moştenitor şi soţia sa au trăit sub tutela autoritară a regelui Carol I, care nu le îngăduia nici un act de independenţă, nici măcar în viaţa personală. Cu toate acestea, viaţa celor doi se desfăşura într-o atmosferă plăcută. Pentru tânăra familie a fost rezervat Palatul Cotroceni din Bucureşti, iar Carol a construit special pentru aceştia Castelul Pelişor în complexul familiei regale de la Sinaia. Ferdinand şi Maria vor avea împreună şase copii: Carol (1893), Elisabeta (1894), Mărioara (1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) şi Mircea (1913), care va muri după numai patru ani de febră tifoidă.

Autoritatea lui Carol i-a determinat pe tinerii principi să caute locuri de evadare din cotidianul banal. Astfel, Ferdinand se refugia în comandamentul militar pe care îl avea sub conducere, iar Maria se remarca prin relaţii extraconjugale de notorietate publică. Din 1907, principesa a început să cultive strânse relaţii cu Barbu Ştirbey, administratorul domeniilor Coroanei. Acesta avea o ţinută tipic englezească, fapt ce îi amintea Mariei de ţara de origine. De asemenea, acesta era cumnatul lui Ionel Brătianu, iar în epocă s-a vorbit despre parteneriatul dintre cei trei prin care Maria a participat la jocurile politice din ţară.

A devenit regină într-un moment critic al istoriei naţionale, debutul primei conflagraţii mondiale, în care dilema cercurilor politice era evidentă. Regina Maria va susţine politica promovată de către Ferdinand, căutând soluţii diplomatice viabile în vremuri de criză.

Dispariţia regelui Carol I de pe scena politică i-a permis noii regine să reînnoade vechile legături ce decurgeau din statutul naşterii sale. Astfel, s-a întâlnit cu primul ministru francez Georges Clemenceau, cu preşedintele american Woodrow Wilson (11 aprilie 1919, Paris), a vizitat în mai multe rânduri Marea Britanie. În acest context, s-a afirmat necesitatea ca România să-şi poată împlini obiectivele, prin recunoaşterea de către Marile Puteri la masa tratativelor de pace a eforturilor sale de război. „Dacă suntem sortiţi să murim – declara ea – cel puţin să afle aliaţii noştri că nu am murit ca nişte neghiobi, ci ca nişte eroi conştienţi, ştiind că am fost vânduţi şi trădaţi...”.

În ceea ce priveşte desfăşurarea Primului Război Mondial, regina Maria s-a implicat activ în acordarea de asistenţă medicală răniţilor de pe front, văduvelor rămase acasă sau infirmilor. S-au continuat astfel practicile elisabetane din timpul războiului pentru câştigarea independenţei de stat. Spre deosebire însă de predecesoarea sa, noua primă doamnă s-a amestecat în viaţa politică românească, graţie puternicei sale personalităţi reuşind să se impună în faţa soţului ei.

Reprezentantă a celei de-a doua generaţii a elitei feminine româneşti, regina Maria a fost influenţată deopotrivă de modelul impus de regina Victoria în afacerile interne, dar şi de reminiscenţe ruseşti în gestionarea cotidianului.

Moartea soţului ei (1927) nu a împiedicat-o să-şi reafirme interesul pentru evoluţiile interne şi internaţionale. Situaţia particulară în care se găsea România (primatul Regenţei pe fondul renunţării principelului moştenitor Carol la Coroana României) i-a permis accesul la monitorizarea actului politic, îndeosebi prin mijlocirea Regenţei. După revenirea în ţară a lui Carol şi implicarea sa în distrugerea partidelor politice şi a celorlalte instituţii garante ale democraţiei şi pluralismului, influenţa reginei a stat sub semnul vădit al regresului. Izolarea sa din viaţa politică a nemulţumit-o profund, motiv pentru care a părăsit Capitala, retrăgându-se la Balcic sau la castelul Bran.

Regina Maria a căutat prin intermediul mecenatului cultural să continue tradiţia începută de regina Elisabeta, sprijinind tinerii talentaţi sau diverse personalităţi consacrate, aflate ele însele în deficit financiar. A construit Palatul de la Balcic şi o cochetă biserică bizantină, Stella Maris, care i-a adăpostit inima până la retrocedarea Cadrilaterului. Cea mai cunoscută dintre scrierile sale, Povestea vieţii mele (1934), înregistrează cu minuţiozitate traictoria sa autobiografică. Dintre celelalte producţii literare se pot menţiona: Cartea de basme a Reginei Maria (1923), Înainte şi după război (1925), Stella Maris (1933). Din 1 mai 1915 a devenit membru de onoare al Academiei Române. Admirată în epocă, prezentă în paginile cotidianelor, Regina Maria s-a folosit de propria-i carismă în vederea slujirii intereselor naţionale ale poporului său.

Missy, frumoasa Europei

La 11 ani ajunge cu familia in Malta. Intr-un rai mediteraneean, unde oamenii aveau fete si nu masti, si cand zimbeau o faceau de fericire, Missy se va desparti pe nesimtite de varsta inocentei si va trece gratios spre adolescenta. Se vorbea deja despre ea ca despre cea mai frumoasa printesa a Europei. Talentata si spontana peste tot ceea ce insemna eticheta impusa de rangul ei nobiliar. Va simti insa cat de subtire devine granita dintre bine si rau, dintre iluzie si realitate atunci cand nu esti muritor de rand. Va invata ca suferinta nu se sperie de insemnele regale. In Malta traieste prima poveste de iubire cu varul ei, George. Va trece, dezamagita, pe langa o casatorie din dragoste, rara la vremea aceea, si pe langa palatul Buckingham, ca resedinta permanenta. Pentru ca George va ajunge pe tronul Marii Britanii mai curand decat se astepta nerabdatoarea ei mama. Care a refuzat nu numai cererea printului, ci a impiedicat si idila cu un alt viitor britanic celebru, Winston Churchill.

Si privirile i s-au oprit asupra Principatului Romaniei si printului mostenitor, Ferdinand, din familia dinastica Hohenzollern. Asa ca, in 1893, Missy va ajunge in noua ei tara ca mireasa a unui barbat cu 10 ani mai mare, ce suferea din dragostea pentru o alta femeie. Poeta Elena Vacarescu. Casatoria panaceu va duce spre tron si coroana, dar nu va avea acelasi drum cu iubirea. Pentru ca inima lui Ferdinand va ramane daruita femeii exilate la Paris, pe care o va iubi pana la moarte. Va ajunge fata de fiul sau rebel, Carol, un lup moralist, batran si bolnav, dar vehement, desi a simtit pe blana lui ca dragostea nu imperecheaza dupa rang, ci dupa suflet.

Si nu era vorba de tara de adoptie, pentru ca ei ii va face o minunata declaratie de dragoste. Pe care si-ar fi dorit, cu siguranta, sa i-o poata face si regelui ei: ,,Aveam 17 ani cand am plecat spre tine. Eram tanara si ignoranta, si foarte mandra de tara mea natala. Dar te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriei si a durerii mele, minunata patrie care locuiesti in inima mea.“

Ajunsa in Romania, Missy intalneste o tara si o curte regala care nu semanau cu nimic din ce vazuse pana atunci si unde temperamentul ei vulcanic, independenta si nonconformismul intriga si deranjeaza. Fetele Ducesei de Edinburgh traisera o viata de placeri, cand in fastul curtii imperiale ruse, cand prin parcurile castelelor englezesti, si printesei ii era greu sa intre in corsetul etichetei si al noului statut de viitoare regina. S-a trezit, la 17 ani, aruncata spartan intr-un colt indepartat de Europa si intr-o relatie pe viata, avand doar doua optiuni: sa se inece ori sa invete sa inoate. ,,Uneori aproape m-am inecat, dar dragostea mea de viata, instinctul meu de conservare au fost mai puternice si am invatat sa inot. Chiar si impotriva curentului.“

Adolescenta, insuficient educata si instruita de o mama convinsa ca invatatura e buna numai pentru mujici, iar inocenta absoluta, o virtute, a devenit, in chiar anul casatoriei, o mama la fel de nestiutoare. Si daca, la inceput, regele Carol I si regina Elisabeta au fost intelegatori si doar moderat suparati, mai tarziu, tanara Maria a devenit motiv de insomnie. Viitoarea regina era mai mult decat frumoasa, buna si fertila, cat credea regina poeta Carmen Sylva ca i-ar fi necesare si suficiente oricarei printese mostenitoare.

Missy se reinventa dupa propriile instincte chiar sub ochii lor ingrijorati si critici, fara sa-i pese de parerea unora sau altora ca nu ar fi potrivita sa le fie printesa. Isi descoperea neasteptate afinitati cu firea romanilor. Englezoaica de spita regala, devenise o prezenta insolita si familiara intr-un Bucuresti plin de contraste. Pe care-l explora, intr-un anturaj eteroclit, ce aduna de la tarani si tigani, la muzicieni si artisti, imbracata aidoma lor. Picta, desena, scria, isi traia pasional tineretea. Iubea frumosul in toate formele lui, de la flori pana la tinarul locotenent din suita princiara, Zizi Cantacuzino.

Echitatie, vals, flirt, viata trepidanta. Tot ce-i lipsea langa un sot alintat la inceput cu nume de amant latin, Nando, si care se va dovedi a fi dintre cei nascuti gata obositi si batrani, pe care nu-i putea face sa fiarba nici o flacara. A inotat, asadar, impotriva curentului si a reusit sa se faca adoptata.

In septembrie 1925, revista Cosmopolitan publica un articol inedit. Nu tema era surpriza, ci autoarea. ,,A Queen Talks About Love.“ ,,Iubirea este cea mai mare problema in viata unei femei, si, cum de la inceputul lucrurilor se pare ca ea a fost aleasa de natura sa fie purtatoarea poverii, nici legile, nici morala sau exigentele societatii n-au fost vreodata in stare sa i-o rezolve.“ Era o recunoastere indrazneata a unei dileme ce framanta tacut un public feminin inca pudibond. In vorbele ei se regasea un adevar trist. Si in spatele Reginei, Femeia.

Poate ca lipsa dragostei si a interesului celui care ar fi putut ramane primul si ultimul barbat din viata ei au facut-o pe Maria sa caute in brate straine atingeri vinovate de suflet si trup. Ca Ferdinand a iubit si continua sa iubeasca o alta femeie, ca isi ineca dorul de ea in bautura si apoi si-l alina pe sub fuste de tiganci focoase, aduse la palat de chiar prefectul Politiei Capitalei, era la fel de scandalos, dar nu era o consecinta, asa cum nici pentru regina asta nu era o scuza.

Dar o regina si femeie ca ea nici n-a fost de mirare ca a trezit atatea patimi si controverse. Era frumoasa pana la taierea respiratiei, feminina pana la fiorul nestapanit al dorintei, maiestuoasa pana la sfiala, romantica pana la induiosare, inteligenta pana la intimidare, curajoasa pana la sfidare, abila pana la manipulare. Si tulburatoare pana la zadarnicirea sortilor.

Nu era usor sa iubesti o astfel de femeie. A carei inima era un templu plin de statui ridicate din dragoste - copiii. Ai ei, si cei multi, romanii, adica tara. Chiar si un loc pe trepte insemna un privilegiu. Si, de dragul adevarului, trebuie spus ca treptele au fost cam aglomerate.

S-a susotit si s-a scris mult despre idilele sau aventurile galante fara numar ale reginei. Despre barbati de faima si de prea subtire taina din viata politica si mondena a Bucurestilor, carora regele le-a cedat locul fara cracneala, acceptand ,,cavalereste“ pretul rusinii de-a nu fi tatal biologic a trei din cele sase vlastare regale pentru neputinta de-a o iubi pe mama lor. Castelele dragi sufletului ei, Pelisorul, Branul, sau minunata resedinta de vara de la Balcic au fost si locuri de romantice visari cu parfum de mar oprit. Aproape toate legaturile sentimentale ale reginei au fost sub semnul focului de paie. Mai putin doua. Care s-au chemat iubiri. Pentru doi barbati alesi, ce au iubit-o cu patima si disperare, loial si neconditionat, pana la moarte.

Si-au pus inima si viata la picioarele reginei Maria ,,printul alb“ Barbu Stirbei si, mai tarziu, aventurierul canadian Joe Boyle, supranumit, malitios, "Rasputin", dar si, pe drept cuvant, salvatorul Romaniei. Amandoi si-au slujit regina inimii, ca niste cavaleri medievali. Pentru Joe Boyle, Romania a fost la fel de frumoasa ca inima si chipul iubitei. Pentru Ea, tara ori regina, si-a pus viata in pericol in vremuri tulburi, schimbatoare si pline de capcane. A recuperat bijuteriile Coroanei din mainile bolsevicilor, a obtinut ajutoare si informatii pretioase pentru o Romanie vlaguita de razboi si cu un statut incert, a salvat ostatici romani prizonieri la rusi, a fost consilier si sprijin pana cand a vazut-o pe regina lui incoronata la Alba Iulia ca Regina a tuturor romanilor.

I-au fost alaturi ori de cate ori s-a simtit singura si coplesita, cu tara la ananghie. Ori cu sufletul de mama prins in capcana datoriei de regina sau indurerat de inconstienta si nerecunostinta unui fiu risipitor: Carol al II lea, un Duce de Windsor balcanic, viitorul rege-playboy al Romaniei si persecutorul reginei ramase vaduva.

Joe Boyle a murit la Londra, la scurt timp dupa ce a parasit Romania pe care o servise timp de 7 ani din dragoste pentru regina. Maria n-a intarziat sa-i viziteze mormantul, sa-l planga si sa-i lase pentru eternitate marturisirea discreta a iubirii lor. Crucea romaneasca din piatra alba de la Bran pe care, intr-un colt, era sapata litera M.
Barbu Stirbei a continuat sa-i fie sprijin, in anii plini de zbucium, umilinte si durere, care au urmat mortii lui Ferdinand. Dorinta de razbunare a lui Carol al II lea i-a izgonit din tara pe trei dintre membrii familiei regale ca si pe amantul si confidentul de-o viata al reginei. In 1938, Carol i-a organizat totusi mamei sale funeralii cu pompa cuvenita si i-a respectat ultima dorinta: sa-i desparta inima de trup si sa o duca intr-un loc de odihna ce semana cu raiul ceresc. La Balcic.

Balcic, inima mea…

,,…am avut ca o simtire ca locul acesta ori ma asteptase de totdeauna pe mine, ori ca eu traisem totdeauna in asteptarea lui. Nu mi se pare ca as fi venit aici pentru intaia oara.“

Ce chemare misterioasa a inaltat visul reginei pe o stanca ce iese direct din mare intr-un loc in care la ceasuri de tihna se mai aud rasetele zeilor? Un castel alb cu minaret si cu loc de rugaciune crestina. O colina de pe care gradinile coboara in sase terase spre mare, revarsand culori si parfumuri in calea ei. Un colt de Eden la mii de kilometri de parcurile englezesti. Un cuib de liniste pe care si l-a dorit, cu limba de moarte, loc de odihna eterna pentru inima ei. Ca sa poata pazi hotarul sudic al Romaniei Mari cu contururile neschimbate. N-a fost sa fie asa. Si inima reginei s-a intors, nedrept, intr-o tara mai mica decat o lasase.

Maria n-a umblat tiptil prin istorie, n-a acceptat un loc secund decat in fata Celui de Sus. Nascuta sa conduca, cu ajutorul Lui a schimbat hotare de tara si gandire, a sfintit locuri, a construit palate, a lasat amintiri si parfum de violete ce razbate din lumea de dincolo la cate-o bataie de aripi de inger. A scris povestea vietii ei. O poveste ca un film de Oscar. Despre dragoste in vreme de razboi si pace, despre inaltari si caderi, despre slabiciuni barbatesti si curaj de femeie, despre viata si moarte, dar niciodata despre renuntare ori infrangere.

„Viata mea a fost intensa si plina, experientele mele, diverse si cu siguranta deloc serbede, chiar daca lumina si umbra s-au jucat mereu cu ea. A fost viata unei femei care n-a uitat niciodata ca era femeie, desi de multe ori a avut de jucat rol de barbat.“

Poate aventurile ei galante si copiii facuti din dragoste, in afara unei casnicii cu o fantosa, au scandalizat lumea, dar eroismul ei sigur i-a salvat tara. Atunci cand a sunat al 12-lea ceas al disperarii pentru o Romanie ajunsa cat un timbru pe harta si Cenusareasa a Europei, Regina a devenit chipul ei si „Irezistibilul ei ambasador“.

I-a pledat cu inima cauza si i-a adus pamanturile inapoi si toti copiii acasa. Aceasta a fost povestea unei inimi care a inceput sa bata intr-un castel din tara ceturilor dese, si-a incetat bataile intr-un castel din Carpati si s-a odihnit, o vreme, despartita de trup, intr-o caseta de argint, pe malul romanesc al Marii Negre, la Balcic.

Un gand nu-mi da pace. Stiu azi ca in fiecare femeie salasluiesc ambele Marii. Si ca Dumnezeu e singurul care judeca si hotareste daca faptele celei bune pot spala in aceeasi singura viata pacatele celei rele. Cu umila speranta, vreau sa cred ca i-a ingaduit Mariei maretia pamanteana ca un semn de gratis divina.

Iata acum si cateva informatii despre istoricul zonei:
Ionienii populau aceasta zona in secolul V inainte de Christos, iar asezarea purta numele de Kruni, provenit din limba greaca si insemnand "izvoare”. Orasul a fost redenumit Dionissopolis dupa numele zeului Dionysus, al vinului si sarbatorilor, probabil patron al asezarii, imaginea zeului aparand si pe monedele batute in zona. O legenda spune ca orasul a primit numele dupa ce marea a adus la tarm o statuie a lui Dionysus.
In secolul I inainte de Christos, coloniile grecesti de pe malul Marii Negre au fost ocupate de legiunile romane, insa populatia din zona s-a rasculat. In timpul luptelor pentru putere de la Roma, dintre Cezar si Pompei, orasul a fost ocupat de Burebista. In anii 29-28 inainte de Christos, generalul roman Crassus cucereste Dobrogea, iar coloniile grecesti intra sub conducerea guvernatorului provinciei Macedonia.
In primii ani dupa Christos, in zona este exilat poetul Ovidiu, despre care se spune ca, fiind in drum spre Tomis, ar fi observat stancile albe ale orasului Dionisopolis: „O, oras al pietrelor albe, iti venerez frumusetea”.
Orasul are o stransa istorie legata de inteaga Dobroge, trecand prin crestinizare, navaliri barbare, migratii. In urma migratiilor, Dionisopolis a suferit distrugeri masive, desi o serie de imparati bizantini l-au reconstruit. Dintre toate popoarele migratoare, cel slav a avut influenta cea mai mare, deoarece s-a stabilit in zona.
In anul 680, hanatul bulgar condus de Asparuh castiga razboiul cu Imperiul Bizantin si cucereste Dobrogea. Un an mai tarziu se formeaza Primul Tarat Bulgar, perioada in care orasul a decazut, asezarea vecina Varna devenind un centru important al zonei. In 971 Dobrogea reintra sub autoritatea Imperiului Bizantin, in urma unui razboi, si va ramane aici pana la inceputul sec. al XIII-lea, cand, in contextul inlocuirii Imperiului Bizantin cu cel Latin de Rasarit, va intra sub autoritatea Imperiului Vlaho-Bulgar al Asanestilor - Al Doilea Tarat Bulgar.
In 1241, zona incepe sa fie populata de turci selgiucizi si tatari islamizati, ca urmare a trecerii armatei mongole - Hoarda de Aur.
La 1300, zona a reintrat sub conducerea celui de al doilea Tarat Bulgar, condus de tarul Teodor Svetoslav. Cativa ani mai tarziu il regasim ca facand parte din principatul Tara Carvunei, condus de Balik, de la numele sau putandu-se considera ca si-a tras Balcicul propria denumire.
In primii ani ai intemeierii noului stat este mentionat si un mitropolit, Methodius, sub autoritatea caruia se afla nucleul noului stat, si anume zona Varna - Balcic - Karvuna.
In 1388, incep primele atacuri ale turcilor. In acelasi an, Mircea cel Batran castiga luptele cu turcii si preia stapanirea asupra Dobrogei, insa acest lucru va dura doar pana in 1420, cand sultanul Mehmet I ocupa intreaga provincie. Balcicul a fost sub stapanire otomana 500 de ani, dezvoltandu-se ca centru de comert cu cereale.
In 1878, Balcicul intra in componenta pricipatului autonom Bulgaria, principat care in 1906 isi castiga independenta.
Dupa al doilea razboi balcanic din 1913, Balcicul este castigat, impreuna cu restul Cadrilaterului, de Regatul Romaniei. In 1924, Regina Maria descopera orasul si isi cumpara aici un domeniu pe care construieste Castelul, Capela Stella Maris, diverse alte cladiri precum si gradina botanica.
In perioada interbelica, Balcicul a fost o adevarata Mecca a artistilor. Se pare ca descoperitorul Balcicului, ca alegere a peisajelor pentru pictura, a fost Alexandru Satmari. In aceea perioada cam toti pictorii importanti au venit aici sa picteze, in special vara: Petrascu, Tonitza, Grigorescu, Darascu, Pallady, Ressu. De fapt, aproape intreaga boema bucuresteana se reunea in Balcic vara.
In 1926, se infiinteaza aici o universitate - Universitatea Libera Coasta de Argint, unde au venit sa conferentieze in anii urmatori nume mari ale intelectualitatii romane: Nae Ionescu, Ion Marin Sadoveanu, Cezar Petrescu, Pamfil Seicaru, Ion Pillat, Mihail Jora, Jean Bart, Tudor Vianu, Gala Galaction, Nicolae Iorga. Universitatea va edita si revista “Coasta de argint”, in trei limbi: romana, bulgara si turca
In Balcic se va deschide in aceea perioada si primul muzeu al Dobrogei. Si tot atunci primaria a improprietarit o serie de oameni de cultura, pentru ca acestia sa isi poata construi case in zona. Multe dintre casele construite de acestia poarta semnatura arhitectei Delavrancea Gibori, sora Cellei Delavrancea. Chiar si Lucian Blaga, in 1931, a solicitat primariei Balcic un astfel de loc pentru casa, dar nu este clar daca l-a si obtinut.
In 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobandit de Bulgaria.
Dupa acest an, inima Reginei Maria a fost luata din Balcic si dusa in Bran, celalalt loc la care Regina tinuse foarte mult. Inima se afla intr-o caseta de argint, aflata la randul ei intr-o caseta de aur incrustata cu pietre pretioase. De aducerea inimii reginei la Bran s-a ocupat printesa Ileana, mostenitoarea castelului Bran. Nici aici nu s-a putut insa odihni. In 1968, regimul comunist trece casetele si inima in patrimoniul asa-zisului tezaur al Romaniei, iar acum se afla, in cladirea Muzeului National de Istorie din Bucuresti. Corpul Reginei se afla inmormantat in biserica Manastirii Curtea de Arges, alaturi de sotul sau, Regele Ferdinand. In prezent, Ministerul Culturii din Romania spune ca inima ramane la muzeu. Regele Mihai a revendicat inima in 2006 si a cerut ca ea sa fie adusa inapoi la Bran si ingropata in firida amenajata in Magura Branului, deoarece Balcicul nu mai este teritoriu romanesc. Ministerul nu o inapoiaza, spunand ca asteapta clarificarea situatiei juridice a Castelului Bran, care a fost retrocedat, in 2007, mostenitorilor printesei Ileana.

In 2008, Romfilatelia a introdus in circulatie o emisiune comemorativa de marci postale dedicata implinirii a 70 de ani de la decesul Reginei Maria. Emisiunea este formata din doua marci postale cu valoare nominala de 1 leu si 3 lei, machetate in coli de 16 timbre plus 4 vignete, minicoli de 8 timbre plus o vignieta si un bloc colita dantelata de 2 timbre.
La inceputul volumului sau autobiografic, Regina Maria a folosit ca motto un citat din Nietzsche: “Caracterul este destin”.
Regina Maria a fost o persoana fascinanta, cu un stil propriu de viata, stil pe care l-a imprimat si domeniului de la Balcic. A colectionat si a creat lucrari artistice, si si-a decorat interioarele si exterioarele cladirilor in care a locuit, fiind unul dintre promotorii curentului Art Nouveau. A militat pentru interesele Romaniei in plan extern, fiind un adevarat ambasador al tarii. De exemplu, in perioada Conferintei de Pace de la Paris, dupa Primul razboi Mondial, a avut intrevederi cu conducatorii Antantei, militand pentru recunoasterea internationala a Romaniei Mari. Dupa incoronarea de la Alba Iulia, in 1922, a efectuat vizite externe in care a facut cunoscuta cultura poporului roman. Un popor pe care l-a iubit si despre care spunea in testamentul sau: “Tarii mele si Poporului meu, cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca odata, chiar de dincolo de linistea mormantului. Abia implinisem 17 ani, cand am venit la tine; eram tanara si nestiutoare, insa foarte mandra de tara mea de bastina, si am imbratisat o noua nationalitate m-am straduit sa devin o buna Romanca. (...) Nimeni nu e judecat pe drept cat traieste: abia dupa moarte este pomenit sau dat uitarii. Poate de mine va veti aminti deoarece v-am iubit cu toata puterea inimei mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant: mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare. (...) Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa.”

sursa: www.balcic.net

Castelul
"Cuibul linistit"
In 1924, Regina Maria vizita Balcicul pentru a doua oara, la insistentele pictorului Alexandru Satmari. Probabil ca acesta cunostea bine zona, deoarece Balcicul era vizitat in aceea perioada de cei mai multi si importanti pictori ai timpului.
Un an mai tarziu incepea constructia domeniului de la Balcic, Regina indragostindu-se pur si simplu de oras. Arhitectii Augustino si Amerigo, din Italia, impreuna cu decoratorul de gradini Jules Jany din Elvetia, aveau sa inceapa constructia, terminandu-se in 1936.
Gradina are o zona care imita celebrul labirint cretan, unde materiale de constructie au fost aduse chiar din Insula Creta. O alta zona a parcului foarte frumoasa este Gradina lui Allah, cu alei pavate cu piatra adusa din Maroc.
Parcul a fost transformat in timp intr-o adevarat gradina botanica. Acum contine peste 3.000 de specii de plante, unele dintre ele rare, precum si o colectie de aproximativ 250 de cactusi, una dintre cele mai importante din Europa. In 1955, gradina a intrat sub tutela Universitatii din Sofia, pentru studiul botanicii.
Pentru vizitatorii de astazi, turul prin castel si gradina sa poate reprezenta o aventura. La intrare se plateste biletul de 10 leva.

Castelul, numit si “Cuibul Linistit” este de fapt o vila cu pereti albi si acoperisuri de tigla rosie strajuite de un minaret. Este construit de-a lungul a trei terase si combina elemente ale stilului maur, stilului mediteraneean cu cel al caselor bulgaresti. Este foarte aproape de mare, fiind despartit de aceasta doar de faleza. A fost locul preferat al Reginei Maria, in care aceasta a locuit, tocmai de aceea ramanandu-i denumirea de “Castel”.
Interiorul Castelului este extrem de modest, pereti varuiti in alb, usi masive din lemn sculptat, pastrate din perioada Reginei. Au mai fost pastrate din acea perioada si cateva obiecte: dulapuri sculptate si pictate, oglinzi, scaune si un semineu. Baia de marmura, cu cada ingropata in piatra, cu chiuveta si masuta de toaleta au fost pastrate intacte. Pe toate obiectele se afla explicatii care spun ca respectivul a apartinut Reginei Maria, dar nu se specifica in ce tara a fost Maria Regina...
Gradina din jurul Castelului nu este o simpla gradina, ci un adevarat domeniu, intins pe un deal, domeniu pe care se mai afla alte noua cladiri, fiecare cu o destinatie bine stabilita. Parcul, amenajat la comanda Reginei de catre specialisti, a fost transformat in gradina botanica, din cauza numeroaselor plante exotice pe care le adaposteste.
Pentru a reusi sa vizitati intreg domeniul, cel mai bine este sa cumparati o harta a acestuia, de la intrare si sa urmati fiecare punct indicat pe harta. In pas de plimbare aveti nevoie de aproximativ patru ore pentru a parcurge intreg domeniul.
1. Intrarea- Ghereta santinelei
Acesta este primul obiectiv. Intrarea in Castel este reprezentata de un arc triumfal. In stanga si in dreapta intrarilor in Castel pot fi vazute niste adancituri in zidurile de piatra, care reprezinta locurile in care stateau garzile Castelului.
2. Fantana de argint
Aflata la o distanta destul de mica de intrare, usor in stanga, Fantana de argint poate fi usor ratata in lipsa unei harti. Ar fi pacat caci aici, daca aruncati un banut si va puneti o dorinta aceasta se va implini. Cel putin asa spune legenda.
3. Gradina lui Allah
“Gradina lui Allah” face legatura intre Fantana de argint si Vila Sageata albastra. Gradina nu trebuie ratata deoarece adaposteste o colectie unica de cactusi in aer liber, de fapt cea mai mare colectie din Sud-Estul Europei. Sunt cactusi plantati acum 80 de ani, transformati in copaci. Cu putin noroc ii puteti descoperi in perioada de inflorire (luna august). In aceasta gradina mai pot fi vazute vase antice, banci din piatra si chiparosi zvelti.
4. Vila "Sageata albastra"
5. Coltul "Magnolia"
6. Templul apei
O constructie cu arcade pictate pe interior, in caramiziu si albastru puternic, sustinute de coloane imense si avand in interior bazine in care altadata se afla apa.
7. Capela Stella Maris
De la templu, trecand printr-o gradina care adaposteste o colectie de trandafiri superbi si urcand cateva trepte de piatra ajungem la Capela “Stella Maris”. Atentie! Undeva pe peretele de piatra, care sustine treptele catre Capela, se afla unica inscriptie in limba romana pastrata pe intreg domeniul. Este o placa de marmura alba, pe care sta scris, cu litere aproape sterse, faptul ca domeniul a fost construit de Regina Maria. Placa a fost acoperita in timp de iedera. Capela este foarte mica, construita din piatra si pictata complet in interior. O curte mica, cu o fantana si pietre funerare crestine pot fi vazute chiar langa Capela. In timp ce Capela era inca in constructie, Regina Maria a Romaniei si-a exprimat dorinta ca inima sa sa fie ingropata aici.
8. Izvorul sfant
9. Gradina Ghetsemani
Se afla la Sud-Est de Capela si adaposteste o colectie de arbori pitici.
10. Aleea valului albastru
11. Digul
12. Gradina "Curtea englezeasca"
13. Cascada
Aici este imposibil sa nu va opriti deoarece privelistea este absolut spectaculoasa. Apa involburata a unui rau cade de la o inaltime de noua metri. Nici nu mai conteaza ca apa, care trece printr-un canal si se scurge in mare este cam murdara.
14. "Puntea suspinelor"
Este podul care trece peste cascada si uneste cele doua maluri ale canalului. Legenda spune ca, daca aceasta punte este trecuta cu ochii inchisi , in timp ce va puneti o dorinta, aceasta se va implini in foarte scurt timp!
15. Vila "Moara"
Se afla in apropiere de cascada. Poate fi usor observata deoarece moara a fost pastrata, in timp ce langa ea a fost construita vila, un adevarat loc de odihna pentru oaspetii Reginei.
16. Vila "Salon"
17. Restaurantul "Coroana"
Pentru cei care vor sa isi traga sufletul si sa bea o cafea. Foarte buna!
18. Aleea vinului
Impatimitii vinului, dar nu numai, vor putea degusta diverse soiuri de vinuri. Aici se afla o adevarata colectie de vinuri, multe dintre sticle fiind scoase la vanzare.
19. Tronul Reginei Maria
Este un fotoliu din marmura, umbrit de un copac, avand in dreptul sau o masuta din piatra. Era un loc preferat al Reginei, multe dintre fotografiile Reginei, aflate in Castel, fiind facute in acest loc. Era un spatiu preferat al Reginei, de aici putand fi vazuta marea in toata spledoarea.
20. Castelul Reginei Maria - Vila "Cuibul linistit"
Este punctul culminat al aventurii si despre el am vorbit la inceput.
24. Aleea secolelor
25. Camera pentru fumat
Acest loc poate fi usor ratat, aflandu-se intr-o extremitate a domeniului, in apropiere de Castel.
26. Gradina "Labirint"
27. Mormantul Reginei Maria
Este un colt retras, aflat putin mai sus de Castel. Pentru a ajunge aici trebuie sa urcati niste trepte pavate cu piatra. Merita. Privelistea este superba, marea se vede perfect. Mormantul este sapat in stanca, fiind de fapt un cavou, umbrit de un copac si dominat de o cruce, pe care se poate vedea o scurta inscriptie, reprezentand povestea vietii Reginei. Regina Maria nu se afla insa inmormantata aici, ci in biserica Manastirii Curtea de Arges.
28. Vila "Gutman"
29. Vila "Suita"
Este o vila construita in stilul mauritanian, aflata intr-unul din cele mai inalte puncte ale domeniului.
30. Gradina "Craing"
31. Vila "Izbanda"
32. Vila "Ciuperca"

sursa: www.balcic.net - aici veti gasi si o harta a castelului si gradinii botanice, foarte utila pentru plimbarile prin labirintul de vegetatie de la Balcic.

Dupa-amiaza am incheiat-o cu o cafea la una dintre terasele de sub streasina Castelului, cu vedere spre mare, langa un lac micut cu nuferi si brotacei.

Seara am luat cina la restaurantul castelului. Cina de fapt este putin spus, pentru ca s-a transformat intr-o adevarata petrecere, cu muzica, dans, fotografii si ras; daca nu ma credeti pe cuvant, puteti vizita si site-ul www.orasul.ro

A doua zi am inceput-o, dupa micul dejun, cu o plimbare prin Balcic. Ghizi ne-au fost d-nul arhitect bulgar Velin Neychev si d-nul arhitect bulgar Igor Tachev. Am avut astfel ocazia de a vedea cele mai vechi si mai frumoase case din Balcic, proiectate de arhitecti romani sau construite in cel mai pur stil bulgaresc.

Am vizitat interiorul vilei Storck, despre care am gasit informatii pe www.casa.jurnalul.ro

Părăsită, cu frescele loggiei văruite şi multe elemente decorative dispărute, dar incă elegantă, vila Storck aşteaptă inceperea lucrărilor de reabilitare.
Balcicul s-a dovedit a fi un loc fascinant pentru arta romănească din prima jumătate a secolului XX, familia Storck numărăndu-se printre artiştii fermecaţi de coasta de argint, Golful Balcic şi micul "sat de vacanţă" regal. In anul 1921, Balcicul era impărţit in două: satul de pe coline cu străzi şerpuite in pantă, cu mahalale de turci, bulgari, greci şi tătari şi la 3 km spre sud, in regiunea Şeitlic, zona izvoarelor şi a morilor de apă unde s-a construit palatul Reginei Maria.
Incumetăndu-se "să locuiască singuri in pustietăţile acelea" intre anii 1922 şi 1923, Cecilia Cuţescu Storck a cumpărat pentru familia sa o casă in apropierea palatului, pe care o putem vedea intr-un tabloul de-al ei. "Odaia de jos era foarte scundă, cu plafonul de lemn, după moda turcească, prin fundul ei trecea scara interioară care ducea la odaia de sus. O impodobisem cu multe covoare de preţ aduse de la Bucureşti, ca să dau incăperii un aspect frumos şi să nu se mai vadă crăpăturile zidului care se dărăma mereu".

Noua vilă
Primul corp al clădirii a fost terminat intre 1924 şi 1926, dar, nemulţumită de "lipsa de unitate dintre pavilionul vechi şi atelierul monumental" care "nu se potrivea cu chioşcul turcesc de care se lega prin sufragerie", artista işi doreşte o extindere a vilei noi. "Cu timpul am făcut din casa noastră de la Balcic un mic castel, prin armonia proporţiilor, solemnitatea, cu interiorul sobru, dar distins şi senorial. (...) Inchipuiţi-vă o casă clădită pe o inălţime cu marea la picioare, nelipsită de eleganţă, deşi, in sobrietatea ei, semăna cu o cetate cu zidurile de la parter foarte inalte şi compacte, intrerupte doar numai de căteva ferestre lungi şi de o uşă inaltă şi ingustă. (...) Impunătoare fără a fi greoaie, lucrată in piatră albă adusă de la Cavarna şi şlefuită, care, la lumina Lunii, dă impresia unui palazzetto de marmură", scria Cecilia Storck.

Atelierul de la Balcic
Construit cu ziduri groase şi inalte, cu "cioplituri frumoase in piatră", avea tavanul din "bărne largi innegrite, din care atărnau candelabre bizantine". In urma extinderii, atelierul se continuă cu incăperea nouă printr-o deschidere mare, arcuită. "Pe latura de răsărit a acesteia se găseşte o imensă fereastră aşezată in inălţime, in faţa căreia se putea vedea intreaga privelişte a golfului cu coastele lui de argint."

Alte interioare
Arcadele, "căminul de piatră asemănător celor din palatele florentine", "uşa de stejar cu formă mănăstirească", "firida de piatră plină de farmec" şi "balustrada compactă care ducea din atelier in loggia" ofereau originalitate salonului mare. Iar odăile de culcare şi sălile de baie aveau cupolele intrerupte de goluri mici in forme rotunde sau pătrate astupate cu geamuri "după moda orientală".

Loggia
Era o "singură incăpere, cu o mică despărţitură de zid intr-o parte, numai atăt căt ii trebuie loc unui pat de odihnă. Acesta era odată zidul exterior dinspre răsărit al loggiei vechi, pe care l-am păstrat cu piatra lui patinată de timp şi care dă acum originalitate şi monumentalitate interiorului". Pe piedestalele de piatră "uimea cadenţa şi perfecţiunea formelor statuetelor in bronz şi in marmură ale lui Fritz, iar pe tonul cald al roşului pompeian din loggia mică de alături se lămureau pline de farmec şapte reliefuri in piatră, variantele celor pe care le făcusem la casa Stăuceanu".
In prezent Nelka Tsankova, arhitecta-şef a Balcicului, a scris in revista franceză La Pierre d'Angle un scurt articol despre restaurarea vilei Storck, acesta fiind subiectul lucrării sale de master. Astfel am aflat căteva detalii despre intenţiile municipalităţii in legătură cu acest monument de arhitectură inscris in patrimoniul statului bulgar, municipalitatea Balcicului fiind proprietarul vilei.
Clădirea prezintă grave probleme structurale cauzate de alunecările de teren şi lipsa intreţinerii curente. Proiectul arh. Nelka Tsankova propune consolidarea fundaţiilor din partea sudică prin piloni, ameliorarea colectării şi evacuării apelor, aplicarea unor tiranţi metalici in diagonală in traveele loggiei, inlocuirea şarpantei degradate şi restaurarea elementelor decorative sculptate.
Terasele grădinii necesită consolidări, accesul dinspre mare fiind condamnat datorită eroziunii solului. Este prevăzută conservarea şi repunerea in loc a elementelor decorative din piatră, regenerarea vegetală şi restabilirea comunicării cu promenada prin crearea unei perspective adecvate. Proiectul are drept scop reabilitarea vilei şi transformarea ei intr-un centru de artă.
Cele mai severe probleme structurale cauzate de alunecările de teren şi lipsa intreţinerii curente sunt: scufundarea extensiei corpului principal, vizibilă printr-o fractură vericală a zidăriei la joncţiunea dintre cele două corpuri, şarpanta şi planşeele din lemn sunt compromise din cauza umidităţii, acoperişul din olane necesită reparaţii. Diferite modificări ulterioare şi tentative de consolidare cu beton armat imulţesc numărul problemelor grave ale clădirii.
Intrarea pe vremuri dinspre mare, cu treptele udate de valuri şi cele cinci terase, in ale căror ziduri erau incrustate mici reliefuri de marmură sau cu altele reprezentănd Madona cu copilul in teracotă.

Fresca loggiei
In ultimul an la Balcic, ajutată de Romeo Kunzer şi Lita Botez, copii ei, Cecilia Storck, deja văduvă, a decorat in tempera pereţii loggiei, care astăzi nu se mai păstrează. "Am pictat figuri animănd peisaje ideale, in care nu lipsesc corăbiile care poposesc in porturi, cu ziduri drepte şi neobişnuit de inalte oprindu-se brusc in mare, cu drumuri prăpăstioase şi fecioare in rugăciune. Astfel, pereţii căntau in culori şi linii, evocănd imagini fără un subiect anume. (...) Sus, o serie de lunete adăncite in zid, care formau decoraţiunea sub plafon, le-a pictat Lita, in culori fragede şi pline de farmec".

Am avut apoi sansa de a vizita curtea casei gradinarului Reginei Maria: acum apartine d-lui Tachev, nepotul gradinarului regal. Totul parea asezat intr-o dezordine care linistea si care bucura ochiii si sufletul.

Am urcat apoi si pe unul dintre dealurile din apropiere si am avut astfel o frumoasa panorama asupra intregului Balcic; ba chiar vedeam Albena in departare.

De la Balcic am plecat apoi catre Capul Kaliakra.

Kaliakra este un superb promotoriu aflat la cativa kilometri de granita romano-bulgara. Pentru a putea ajunge acolo, trebuie sa te abati circa 12 kilometri din drumul principal dintre Vama Veche si Balcic.
Promotoriul Kaliakra (Capul Kaliakra) se intinde pe 2 km in Marea Neagra si are circa 60 de metri inaltime fata de nivelul marii, fiind o formatiune de stanci calcaroase. Inaccesibilitatea locului a facut in antichitate din ea o mare fortareata, fiind a doua cetate importanta dupa Tomis. In aceea perioada se numea Tirisis. Fortareata a fost succesiv folosita de traci, romani, bizantini si bulgari. Chiar si in prezent, pe promotoriu se afla o unitate militara bulgareasca. O legenda spune ca in aceasta fortareata si-a adapostit bogatiile Lyzimah, succesorul lui Alexandru cel Mare.
In prezent, aici se afla un mic muzeu in care pot fi vazute piese arheologice. De asemenea, aici se afla ruinele vechii cetati, care includ poarta prin care se intra dinspre continent, ziduri ale cetatii dar si ruine ale diferitelor cladiri, biserici, bai comune romane si fantani.
O alta legenda se refera la un grup de 40 de fete bulgare care s-au aruncat de pe promotoriu in mare, pentru a nu fi capturate si convertite la Islam de catre turci. Este probabil cea mai populara legenda, la intrarea in Kaliakra existand si un monument dedicat fecioarelor care s-au aruncat in mare – “Poarta celor 40 de virgine”.
La Kaliakra a avut loc in august 1791 o importanta batalie navala, in cadrul razboiului ruso-turc din perioada 1787-1792. Dupa 1989, castigatorul bataliei, un amiral rus, a fost sanctificat de Biserica Ortodoxa.
O alta legenda se refera la Sfantul Nicolae, patronul pescarilor. Pe cand acesta era urmarit de turci, Dumnezeu a facut sa apara pamant sub picioarele sale si astfel a putut scapa. In acest fel s-ar fi format Capul Kaliakra. In cele din urma Sfantul a fost insa captrurat, iar in 1983 a fost construita o capela pe promotoriu, simbolizand mormantul sau. De asemenea se mai spune ca o manastire dervisa a existat la Capul Kaliakra in perioada stapanirii otomane, avand osemnitele unui sfant musulman.
Capul Kaliakra a fost declarat zona protejata in 1941, avand in prezent circa 687 de hectare. Intr-o vreme aici se afla chiar si o colonie de foci. De pe promotoriul Kaliakra pot fi vazute acum in apa cateva specii de delfini de Marea Neagra, precum si diverse specii de pasari: cormorani, pescarusi etc.
sursa www.balcic.net

Am ajuns la Capul Kaliakra imediat dupa ploaie: peisajul era absolut superb, cu nori valatuciti, cu flori galbene si maci uzi, cu o mare verde-albastra prin care se zareau siluetele delfinilor. Multi dintre noi s-au gandit la pirati si corabiilor misterioase, cu steagul cu cap de mort fluturand in vantul care mai aduna inca norii de ploaie.

Iata cateva ganduri ale Reginei Maria despre Capul Kaliakra:
"Pentru colorit duceti-va la Caliacra, cu stincile ei rosii in contrastul carora marea apare misterios de adinca, verzuie si albastra, ca si cum smaraldele si safirele s-au topit la un loc pentru a face bucuria zeilor.
De nedescris sunt apusurile de soare la Caliacra si este un timp cind pamintu-i sterp se acopera cu maci inflacarati. Un apus de soare in vremea inflorirei lor, e ca si cum intreaga lume ar fi cuprinsa de foc."
sursa http://balciclove.topcities.com/RM.html


De la Capul Kaliakra am pornit catre Varna, la cea mai frumoasa biserica din oras: catedrala mitropolitana a orasului, cu hramul Adormirii Maicii Domnului. Piatra de temelie a fost asezata de catre cneazul Alexandar Batenberg la 4 august 1879. Biserica are 3 altare: primul este inchinat Adormirii Maicii Domnului, cel dinspre nord Sfantului Alexandar Nevski, iar cel dinspre sud - Sfantului Mare Ierarh Nicolae. A fost terminata pe data de 30 august 1886. Printre donatori se numara si tarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care daruieste 53 de icoane acestei marete catedrale. Vitraliile, reprezentandu-i pe Sfintii Chiril, Metodie, Clement si Anghelarie, au fost realizate in anii '60 ai secolului trecut. Din clopotnita catedralei, urcand 133 de trepte, se zareste intregul oras, cu biserici frumoase, precum Sfanta Parascheva ori Sfantul Arhanghel Mihail. Odinioara, foarte aproape de oras, se afla satul Sfantului Procopie din Varna, astazi inghitit, se pare, de marea cetate. Dintr-o data, orasul dispare, iar satul sfantului devine mai viu decat realitatea ...
In urma cu aproape 200 de ani, un tanar parasea satul sau natal de langa Varna, indreptandu-se spre schitul Sfantului Ioan Botezatorul din Muntele Athos. Abia implinise 20 de ani. Ajungand la o inalta traire duhovniceasca, dupa un timp, se desparte de Sfantul Munte, din motive care nu se cunosc, stabilindu-se in orasul Smirna. Ispitit fiind de vrajmasul si ajungand in mare saracie, Procopie trece la credinta musulmana. Dupa aceea, mustrandu-l constiinta, se caieste de fapta sa si isi cauta un duhovnic care il va intari in nadejde si in hotararea lui de a se indrepta. Procopie merge in fata cadiului Smirnei, marturiseste credinta in Iisus Hristos, este legat cu funii si osandit la moarte. Tanarul din Varna s-a indreptat spre locul de mucenicie cu atata indrazneala si bucurie duhovniceasca incat calaii musulmani nu se simteau in stare sa-l ucida, ba chiar nu mai voiau sa-i taie capul! Au chemat atunci un alt ortodox convertit la islam, iar acesta i-a taiat capul lui Procopie. Data martiriului Sfantului Procopie din Varna este 25 iunie 1810. In centrul orasului, bulgarii au deschis cea mai mare librarie de carte ortodoxa din tara... in limba rusa, pentru zecile de mii de turisti din spatiul fostei Uniuni Sovietice care sosesc an de an la Varna. Multe familii de rusi vin la biserica in duminici, iar bulgarii se adapteaza rapid cerintelor oaspetilor orasului.

Orasul s-a numit mai intai Odessos si a fost intemeiat cu 6 secole inainte de venirea Mantuitorului de catre colonisti greci din Asia Mica, din vestita cetate Milet. Apoi a purtat denumirea de astazi, Varna, exceptie facand o scurta perioada dupa moartea „tatucului” Stalin, cand a primit numele acestuia, asemenea Brasovului nostru, intrucat capitalele „republicilor socialiste surori” nu se puteau numi cu toate Stalin...


sursa: www.crestinortodox.ro
Gheorghita CIOCIOI





Si in incheiere:

Regina Maria a Romaniei


Citeva ginduri pentru Balcic



Balcicul pentru mine a devenit un colt de liniste si odihna unde ma duc sa-mi improspatez sufletul si trupul.
Coasta de Argint are un farmec rar si daca s-ar desvolta cu ingrijire, ar putea deveni una din cele mai incintatoare parti din scumpa noastra tara.
Clima ii este minunata, baile si innotul o bucurie. Insa cu toate ca Balcicul este coltul ales, cel mai drag inimei mele, acei ce doresc o plaja mare e bine sa mearga la Ecrene. Nicaieri nu se gaseste o plaja nisipoasa mai frumoasa decit acolo.
Pentru colorit duceti-va la Caliacra, cu stincile ei rosii in contrastul carora marea apare misterios de adinca, verzuie si albastra, ca si cum smaraldele si safirele s-au topit la un loc pentru a face bucuria zeilor.
De nedescris sunt apusurile de soare la Caliacra si este un timp cind pamintu-i sterp se acopera cu maci inflacarati. Un apus de soare in vremea inflorirei lor, e ca si cum intreaga lume ar fi cuprinsa de foc.
In Iunie florile de cimp transforma intreaga Dobroge intr-o gradina cu multe culori.
Scumpul nostru Rege Ferdinand obisnuia sa zica ca flora vaii Teke este o adevarata gradina a raiului.
Ca toti cei care iubesc Coasta de Argint si Eu sper s-o vad in desvoltare si prosperitate spre bucuria multora. Dar mai presus de toate nu doresc ca atmosfera si caracterul ei sa fie schimbata sau distrusa.
Intensitatea pitoreasca a acestei fisii de pamint este cea ce o face atit de nepretuita.
Acei ce s-ar uni spre a face aceste locuri singuratice mai placute si mai usor de ajuns la ele, trebuie mai cu seama sa le respecte frumusetea; iar in desvoltarea lor sa ie crute pitorescul.
Toate constructiunile publice, fie ele scoli, hoteluri, banci sau primarii ar trebui sa fie adoptate stilului regiunei; arhitecturi complicate si-nflorite nu trebuiesc permise, caci nu merg cu fondul artistic al locului.
Avind atita dragoste pentru aceasta parte a tarii noastre, nadajduiesc ca nu se vor face mari schimbari inainte de a fi va­zute de Mine. Eu avind inima de artist, as simti o adinca bucurie sa ajut la planuirea imbunatatirii lor, si sper ca-mi va fi ingaduit sa fiu o indrumatoare in lucrarile de gust.
Si mai cu seama voi, toti cei ce iubiti Coasta de Argint, nu distrugeti atmosfera orientala care ii este marele farmec. Im­bunatatirile rau intelese sunt mult mai rele decit daca nu le faci de loc! Ele ar ruina frumusetea rustica si simpla a locului.
Dragostea mea pentru aceasta parte a lumei este atit de mare incit simt ca as fi o buna sfatuitoare. De aceea lasati-ma sa iau parte la lucrul vostru.



(Publicat in revista "COASTA DE ARGINT"

An I, 3 Aprilie 1928, Nr. 1)

sursa http://balciclove.topcities.com/RM.html


Acestea fiind spuse, noi va dorim vacanta placuta la Balcic (pentru ca stim sigur ca v-am convins sa ajungeti acolo in concediu, mai ales ca va puteti caza la vilele din complexul Castelului).

Cu drag,
Cristina si Cristin DUMITRU