Delta Dunarii vazuta, gustata si povestita (6)

Urmatoarele cateva zile le-am petrecut tot pe canalul Sulina. Fotografii aici

Plecarea din Crisan, in 10 septembrie, s-a desfasurat cam in felul urmator: eu cu o echipa, Cristi cu alta echipa, doi barcagii si muuuuulte bagaje dimineata devreme, pe malul Dunarii.
Barcagiul nostru ne asigura ca au loc toate bagajele; a avut dreptate, bagajele au avut loc, numai ca noi am ramas pe mal. Moment in care zice: "Ma duc sa iau barca lu' tata!". Zis si facut, trecem bagajele dintr-o barca intr-alta si plecam: eu spre Caraorman, Cristi spre Mila 23.

Traseul lui Cristi, intr-o prima parte, a fost reprezentat de Mila 23 si Maliuc. Cum nu l-am insotit, nu prea stiu ce sa povestesc, asa ca mai bine las fotografiile sa vorbeasca in locul meu.
Ce pot spune este ca a fost incantat de cazarea la pensiunea Nada Apelor

Mila 23

Maliuc: o fotografie cu vulturul codalb, specie de pasari specifica Deltei Dunarii si, mai ales, pusa in pericol de noi, oamenii...

Eu am avut un alt traseu pentru urmatoarele doua zile: prima oprire a fost la Caraorman. Strabatem catinel (barca era foarte incarcata si nu prea aveam viteza) canalele Dunarii pana cand ajungem in satul pe care Ceausescu il dorise o exploatare de nisip. Pregatise pentru muncitori blocuri... Acum imaginea acestora este dezolanta; noaptea cred ca e de-a dreptul infricosator sa vezi rasarind de te miri unde cateva blocuri cazute in ruina, fara usi, fara geamuri... aici, in Delta! Povestea cineva ca sunt focare de infectie, animalele gasindu-si adapost acolo. Ba mai mult, spre deliciul strainilor care ajung prin Caraorman, sunt vreo doi magarusi care seara urca pana la etajul 4 si scot capul prin gaurile geamurilor..
Satul e prafuit, trist si pare pustiu. Se spune ca localnicii se ascund din fata celor care nu sunt din partea locului: arunca o privire sa vada cine-i, apoi o si tulesc in case.

Ne-am petrecut majoritatea timpului la Caminul Cultural: in fata acestuia era o terasa, unde am mai gasit cativa oameni la o bere. Probleme, ca prin toata Delta: canalele colmatate, de care nimeni nu se ocupa, peste din ce in ce mai putin si oameni din ce in ce mai saraci. "Ghetoul" il numeste unul dintre batrani. Nu-i departe de adevar.
Ce nu vreau sa uit sa spun este ca la scoala din Caraorman am vazut cele mai frumoase desene realizate de copiii din sat!

Plecam din Caraorman, ne intoarcem la barca noastra in care coboram agatati de niste bare de fier si niste cauciucuri de tractor.
Din Caraorman ne intoarcem in Crisan, sa alimentam: benzinariile plutitoare au fost o priveliste speciala pentru mine!
Si pornim catre Gorgova.

Cazare la Pensiunea Fortuna unde ne-am simtit extraordinar! Dupa o zi intreaga petrecuta pe balta, in soare, sa ajungem aici a fost parca un vis devenit realitate! Suntem primiti cu tuica si visinata, apoi un bors de peste, cateva bucati bune de peste prajit cu mujdei si, la sfarsit cafea.... Ce sa-ti doresti mai mult?!

Seara ne-o petrecem la vorba cu oamenii de prin sat: si ajungem iarasi la pescuitul cu curent electric. Oricat as incerca sa inteleg, totul parca e un cerc vicios. Cei care dau cu curent sunt protejati de cine trebuie si sunt lasati sa-si vada de treaba, cei care nu dau cu curent si-ar dori un astfel de aparat dar nu-si permit sa si-l cumpere. Doar cei din urma inteleg ca in cativa ani nu va mai fi coada de peste in Dunare, dar sunt constienti si ca vor muri de foame daca primii sunt in continuare protejati iar ei pescuiesc doar cu doua lansete. Oricum ai da-o, nu-i bine.
Multi se revolta si impotriva cherhanalelor; ne revoltam si noi cand ne amintim ca in Bucuresti platim pe peste 20 lei/kg, si aflam ca pleaca de la pescar la cherhana cu 1-2 lei/kg...
Si mai sunt povesti de spus, unele pe care urma sa le simtim a doua zi chiar pe pielea noastra: smecherii care vin in Delta cu motoare de 300 cp, incat spala malurile cand trec si te rastoarna cu tot cu barca!
Aici aflam o poveste care, daca n-ar fi de plans, ar fi amuzanta. Locul unde s-a petrecut: dispensarul satului, pe langa care am trecut si eu. O cladire ca vai de ea, cu un carton mare lipit de usa pe care scria "DISPENSAR". Cel care acorda consultatii medicale: preotul satului. Conflict de interese, dar merge... Niste turisti nemti au un incident la pescuit; vad cuvantul dispensar si se grabesc intr-acolo. Cand au vazut ca iese popa, in sutana, s-au vindecat instantaneu si au luat-o la sanatoasa...

Ziua de 11 septembrie incepe pentru Cristi in Maliuc, si se termina in Partizani.

Dimineata ne intalnim pentru cateva minute: Gorgova este oarecum vizavi de Maliuc, insa, asa cum ne obisnuisem deja, "vizavi" poate insemna o distanta foarte mare si greu de strabatut pentru ca daca nu ai barca, trebuie sa gasesti pe cineva care are si, mai mult, este dispus sa te duca pe celalalt mal, si daca te duce... pentru cati bani te duce... si tot asa.

Ziua mea incepe cu drumul pe apa de la Golgova la Vulturu. Ete un sat trist, cu numai cativa locuitori permanenti. Aici sunt case care stau sa pice, sau pensiuni impunatoare. Si unele, si altele, pustii. Bine ca era ziua, pentru ca altfel m-as fi crezut intr-un film de groaza!

Cei pe care ii intalnim ci cu care mai schimbam cate o vorba ne povestesc de cum era candva: locuri astazi pline de badarau (de buruieni) erau altadata canale unde cuibareau lebede. Da, alea erau vremurile in care copii mancau bataie strasnica de la parinti daca veneau acasa cu puiet de peste. Acum, oamenii prind puiet si-l vand la piata! Acum, noaptea, Dunarea straluceste de la burtile pestilor care plutesc la suprafata, omorati cu curent. Acum e acum, dar maine nu va mai fi nici atat. Satenii sunt obositi sa isi tot spuna pasurile si sa nu se intample nimic. Beau apa din Dunare, salcie, si isi duc zilele, fiecare cum poate.

Vacarul satului e ceva mai vorbaret: e mandru de vacile lui, surele de stepa. Frumoase, mi-a fost drag sa le vad asa, cuminti si blande...

Inapoi in barca si ne continuam drumul pana la Ilganii de Sus. Scoala si dispensar - pe malul celalalt, in Partizani! Dar oamenii se ajuta intre ei, fac fel de fel de schimburi: in Ilganii de Sus e izlaz si cei de pe malul celalalt isi tin animalele aici; in Partizani sunt terenuri agricole si oamenii de acolo aduc aici grane si furaj.
Cea mai dreapta linie din sat: cea lasata de apele Dunarii cand ii inunda. Toate casele si toate gardurile o poarta!

Seara ajungem cu totii in Tulcea. Am ajuns cu bine, desi era cat pe ce sa ne rasturnam: niste personaje la vreo 40 - 50 de ani, s-au sters de noi cu barca lor puternica, desi le faceam semne disperate ca sunt prea aproape. La cat era de incarcata barcuta noastra, a inceput sa se zgaltaie din toate inchieturile, de nu mai stiam de ce sa ne tinem... Strigatele noastre au primit drept raspuns niste priviri dispretuitoare si cam atat...

Ma intalnesc cu Cristi si mergem la restaurant pe faleza, pentru o portie de icre de crap si un bors pescaresc!

Ziua urmatoare urma sa plecam la Sfantu Gheorghe!

Pana la urmatoarea poveste, numai bine!
Cristina si Cristin DUMITRU