Ziua de 9 septembrie ne-o petrecem in Crisan. Sositi de la Sulina cu Navrom, ne "acomodam" repede cu satul care, pentru noi cel putin, este o strada cu Dunarea pe o parte, si case pe cealalta parte.
Mai multe fotografii: aici
Pe apa, aceeasi forfota, desi parca mai putin zgomotoasa decat la Sulina. Trec vapoare mari, cu turisti straini de varsta a treia si le facem cu mana.
Mancam apoi... peste. Nici nu mai stiu cum era pregatit. Pentru Crisan insa este "emblematica" o friptura de peste cu varza, rosii si ceapa. Ex-tra-or-di-na-ra! Doamna Lucica Gherman, care ne gazduieste si ne rasfata cu toate aceste mancaruri de nedescris, este premianta la doua editii ale Festivalului Gastronomic "De-ale Gurii Dunarii". Nu spun nimic mai mult!
La Crisan am tinut pentru prima data in mana un rac: un curajos cu ochi ca doua margele, cu muuuuulte picioare si un ditamai clestele! Se prinsese in plasa pescarului: i-am dat drumul inapoi, in Dunare, curioasa sa vad daca va merge de-a-ndaratelea! Nu m-a dezamagit!
Initial, viata in Crisan am crezut ca-i linistita. Desi stiam ca nu-i asa. Oamenii sunt nemultumiti ca s-a interzis vanatoarea, si multi spun ca se va interzice in curand si definitiv, chiar si pescuitul.
La povestea cu vanatoarea mi-am amintit de relatarea cuiva din Mahmudia, despre italienii care vin si omoara cam tot ce le iese in bataia pustii, platind bani grei pentru asta; se spune ca un astfel de "vanator" a tras intr-o zi peste 2.000 de cartuse. Chiar a impuscat tot ce misca: pana la urma, nici nu isi mai ridica vanatul, astfel ca multe rate, gaste, lebede, sfarseau ranite prin stuf sau pe balta. A facut macel! Sincer, un singur glonte cred ca ar fi fost util: cel pe care ar fi trebuit sa si-l traga singur in cap!
Apoi, cu pestele, aflam si aici aceleasi povesti triste: pestele, spun unii, e din ce in ce mai putin. Altii spun ca e destul. Probabil in cativa ani (si nu multi) vom afla cine are dreptate...
Cert este ca apele Dunarii au fost indiguite, si asta fara noima! Apa nu mai circula, baltile sunt statute, albia se colmateaza si aerul miroase a stricat. Pestii adulti mor, la fel si puietul: seceta isi face si ea simtita prezenta, asa ca se formeaza balti mici, in care pestii raman captivi pana cand ii mananca pasarile sau raman fara apa care se evapora cu repeziciune.
Iar cand sunt perioade de imperechere, cand e "bataia pestelui", omul nu-l protejeaza, ba dimpotriva: povestea cineva despre crapi uriasi care, prinsi de febra imperecherii, ies pe jumatate din apa si atunci sunt pur si simplu culesi de "pescari". Uneori, povestile pe care le auzim, parca nici nu sunt adevarate! Dar la cate am auzit... sigur sunt, din pacate!
Altii spun ca "are balta peste", doar ca, pescuindu-se mai mult ilegal, scad raportarile, asa ca multi se asteapta ca in curand sa fie interzis la pescuit nu doar sturionul, ci si salaul, stiuca si crapul!
Si pentru ca tot suntem la capitolul "povesti incredibile", sa va mai spun una: ajungem intr-un sat, pe langa Letea, pe-acolo. Si se plangeau oamenii de lipsa serviciilor medicale, de lipsa unei salvari... Si tot de la ei am aflat despre "istoria" dispensarului: nou, abia dotat, la cateva zile este devastat de hoti si, peste alte cateva zile, este transformat in discoteca...si tot peste cateva zile, vad pe prispa primarului masina de spalat care fusese, cu doar cateva zile in urma, in dotarea dispensarului. Asadar, e vorba de "zile" nu de ani sa fie distruse niste lucruri absolut vitale!
Partea si mai proasta este ca oamenii care chiar muncesc si vor sa schimbe ceva, nu sunt adusi in fata, nu sunt incurajati. Tot pe-acolo, pe langa Letea, aflam si despre doi batrani care au facut subiectul unui reportaj realizat de ziaristi straini, dupa ce au fost imbatati de acestia: "de-asta o duc prost oamenii Deltei, ca sunt betivi". Or fi, nu zic nu, dar sa-i vedem si pe ceilalti, totusi....
Sa-i vedem si pe rangerii care, cand prind pe unul care pescuieste la curent si il duc in fata judecatorului, devin frustrati la auzul replicii: "era cu aparatul de pescuit la curent, dar daca era oprit? ai vreo dovada ca era pornit?", si la vazul restituirii aparatului cu pricina spre buna folosinta de catre prea-cinstitul "pescar".
Si acum, ca tot mi-am amintit, sa mai spun o ultima poveste: aceea despre islazuri luate de la un sat, iar apoi retrocedate aceluiasi sat, dar pe malul celalalt al Dunarii. Mai du-ti vitele la pascut cu barca, daca poti!
Sa inchei totusi si cu ceva frumos: cu frontoanele superbe ale caselor, frontoane care spun privitorilor ocupatiile celor care locuiesc acolo: agricultori, crescatori de vite... sau simpli oameni iubitori de frumos, asa cum i-am vazut noi.
Seara stam langa balta si ne lasam muscati de tantari: la o vorba cu pescarii, carora le castigam simpatia si ne lasa sa ne fotografiem cu prada lor!
Cu bine pana la urmatoarea poveste,
Cristina si Cristin DUMITRU
Postări
Savuroasa si foarte interesanta poveste, ca de obicei. Ca o completare a realitatilor surpprinse voi cu privire la pescuitul cu ajutorul curentului, noi am fost la Cazanele Dunarii. Acolo din vorba in vorba cu oamenii de pe malul Dunarii ce crezi ca aflam? Acolo nu mai exista notiunea de curent in ape si asta datorita....sarbilor. Pe malul sarbesc al Dunarii sunt oameni foarte saraci care traiesc numai din pescuit si care si-au dat seama ca daca se va continua cu aceasta forma de pescuit vor ramane fara coada de peste, asa ca au trecut la fapte: cum l-au prins pe unul pe Dunare cu aparatul in barca, pe langa barca, au scos pistolul si au tras fara mila...si iaca asa s-a lasat pescarul roman de sportul asta. Se pare ca fara solutii extreme suntem greu de convins ca ne distrugem propria casa... Calatorii minunate si timp pentru a ne depana si noua amintirile voastre! Mirela
RăspundețiȘtergere