Delta Dunarii vazuta, gustata si povestita (4)

In dimineata zilei de 8 septembrie ne incepem calatoria din satul Letea catre Sulina.

Mai multe fotografii aici

Cu un Volkswagen ce trepida din toate inchieturile si cu domnul Ghiocel la volan pornim intr-o mult prea scurta plimbare peste saraturile Letei. Dupa aproximativ 45 de minute eram in Sulina, cartierul Prospect; daca voiam sa ajungem in zona centrala a orasului, trebuia sa trecem canalul Sulina cu barca. Ceea ce nu-i greu de facut: la mal stau, cu randul, oameni cu barcile si pentru aproximativ 7 lei te trec de pe un mal pe altul, cu tot cu bagaje.
Totusi, nu pot trece deja la povestile Sulinei fara sa ma opresc pret de cateva minute asupra domnului Ghiocel. O persoana extraordinara, cu simtul umorului dezvoltat, dar mai ales cu o ironie ca un bici manuit bine, ne-a facut surpriza de a opri in cateva locuri pentru fotografiat. El insusi pasionat de fotografii, de natura si de peisaje, a fost o companie extraordinara pe drumul dintre Letea si Sulina. Tare as vrea sa-l revedem si sa stam de vorba mai pe-ndelete!

Fata de nisipurile pe care le tot strabateam de cateva zile, Sulina ne-a aparut ca o adevarata metropola! Cu asfalt... Ne-a uimit si vanzoleala de barci, vaporase, vapoare ce transforma Dunarea intr-un adevarat cazan in fierbere!

Aici ne-am cazat la Pensiunea Marina pe care o recomandam cu incredere pentru serviciile exceptionale. Din pacate nu pregateau si mancare, dar am avut parte de o experienta culinara de exceptie la restaurantul Marea Neagra, pe care il recomandam.

Neaparat trebuie sa incercati storceacul de sturion (de crescatorie, sper, pentru ca pescuitul de sturion este interzis pana in 2016!): o ciorba dreasa cu smantana, absolut... memorabila!

Prima oprire la Sulina a fost la Farul Comisiei Europene, astazi muzeu. Farul a fost construit intre 1869 - 1870, are o inaltime de 17.34 metri si o forma tronconica. La parter farul gazduieste cabinetul de lucru al lui Eugeniu Botez, cunoscut sub pseudonimul literar Jean Bart.

Aici mai putem vedea si o sala dedicata Comisiei Europene a Dunarii, organism international constituit in urma Tratatului de la Paris din 30 martie 1856.
In interior accesul pana la cupola farului se face pe o scara metalica in forma de spirala, treptele si interiorul fiind luminate de cele trei ferestre circulare.
Mai multe informatii despre Farul din Sulina se pot gasi aici

Ne indreptam apoi catre Cimitirul din Sulina, unul dintre cele mai frumoase si mai pline de povesti pe care l-am vazut vreodata!

Imediat ce intram in cimitir, zarim cateva pietre funerare asemanatoare, cu scriere in limba engleza: chiar si varstele celor ingropati acolo sunt apropiate, toti fiind foarte tineri. Le spune ca este vorba de un intreg echipaj, toti componentii lui murind inecati. Intamplarea a fost ca amanta capitanului unui vas a vrut sa se sinucida si a sarit in apa; capitanul dupa ea, ca sa o salveze; iar restul echipajului a sarit dupa capitan, tot pentru a-l salva. Mormintele lor stau marturie ca incercarile lor au esuat... numai amanta se pare ca a reusit sa-si atinga scopul!

Mai apoi trecem pe langa pietrele funerare de o rara simplitate si de o stranie frumusete, ce marcheaza locul unde odihnesc William si Margaret, doi tineri ce au o poveste de o dragoste asemanatoare celei traite de Romeo si Julieta. Parintii baiatului i-au dorit despartiti, pentru ca nu puteau fi de acord ca fiul lor sa se casatoreasca cu o femeie de clasa sociala inferioara; asa ca l-au imbarcat pe un vapor si l-au trimis spre Indii. Fata insa s-a dechizat in marinar si l-a insotit. Din nefericire, vaporul Adalia, pe care se aflau cei doi, s-a scufundat. Tinerii au murit iar parintii au fost de acord sa le faca morminte alaturate.

Strabatem aleile cimitirului, printre cruci scrise in italiana, germana, engleza, greaca... Si ajungem la mormantul piratului, pe care tineam neaparat sa-l vedem. Piratul grec Georgios Kontoguris se pare ca a fost celebru in sec. al XIX-lea. Se pare ca tactica lui era aceea de a pune paie aprinse intre cornele vitelor care pasteau pe mal, dand impresia vaselor care se aflau in larg ca pamantul este inca departe. Navele astfel pacalite esuau si cadeau drept in plasa piratului care le astepta pe mal. Piatra alba de marmura, care ii acopera mormantul, are sculptate la cap crucea crestina, iar la picioare simbolul piratilor: capul de mort si oasele incrucisate. Se spune ca piatra mormantului este atat de alba pentru ca multi au vrut sa afle ce le rezerva viitorul si, dupa spusele legendei, au venit la miezul noptii cu apa din mare, au varsat-o peste mormant si apoi au sters-o pentru a-si vedea soarta reflectata de marmura rece.
Legende sunt multe, unele adevarate, altele poate ca nu. Cert este ca nimeni nu a gasit pana acum comoara adunata de pirat: preferatele lui erau navele care transportau aur si argint, urmasi nu a avut... asa ca povestea lui poate continua!

Trecem si pe la mormantul printesei Ecaterina Moruzi: "Aci vremelnic zacu remasitele pamantesci a le Pincesei Ecaterina Moruzi nepota lui Ioan Sturza Voevod Moldovei, nascuta in Constantinopol in anul 1836, incetata din viata in Sulina la 29 dec. 1893. Vecinica ei pomenire"
Loc de plimbari si viata boema, Sulina i-a fost si mormant...
Nu reusim sa vedem cimitirul musulman si cimitirul evreiesc, dar zarim cimitirul lipovenesc ce ne atrage privirile datorita crucilor albastre.

Mergem apoi pe plaja din Sulina, unde avem parte de un minunat apus, printre valurile marii si tipetele pescarusilor.

Sulina ne-a placut. Si ne dorim sa revenim candva. Si daca nu am scris despre lipsa locurilor de munca, despre fabricile inchise ce stau sa se pravaleasca, despre fatadele frumoase, elegante si scorojite de timp ale cladirilor, despre pescuitul cu curent electric si despre braconaj... nu inseamna ca nu exista! Vor urma postari in care voi mai scrie despre aceste probleme... Dar asta-seara le-am ocolit...


Va urma,
Cristina si Cristin