Luna lui septembrie a inceput pentru noi cu un drum la Tulcea. Iar de la Tulcea, la Chilia Veche: pentru 600 de lei am inchiriat o barca pentru 6 persoane si in aproximativ 2 ore si jumatate iata-ne la Chilia Veche.
Sa strabatem o parte din bratul Chilia a fost o adevarata incantare! Iata mai multe fotografii: aici
Drumul este foarte placut: dupa-amiaza perfecta de inceput de toamna, bratul Chilia ne ofera peisaje care de care mai frumoase, multe rate salbatice si pescarusi si cormorani. Facem fotografii si ne bucuram de fiecare particica de Delta!
Trecem si de punctul de control al Politiei de Frontiera si recuperam si sapca lui Cristi, care ii zburase de pe cap si plutea lin pe Dunare....
Ajungem la Chilia Veche si acostam chiar la pontonul pensiunii Solunar. Intai cateva cuvinte despre aceasta: categoria nu corespunde serviciilor oferite, camerele fiind destul de saracacioase. Piscina atat de atragatoare pe internet nu avea apa. Mancarea este insa foarte buna: desi la primul pranz am avut o ciorba cu carne de vita, felul doi a compensat: peste la cuptor cu sos de rosii si cartofi.
O plimbare seara prin sat are un farmec extraordinar. E multa liniste, foarte rar trece vreun automobil - dar atunci cand trece, te umple de praf din cap pana in picioare!
Ajungem si pe Strada Lipovenilor ce poarte numele oficial de Strada Nuferilor. Era destul de tarziu, asa ca nu am mai apucat sa vedem interiorul bisericii unde se afla icoane foarte vechi. Duminica aici inca mai vin, la slujbe, lipoveni in costume populare.
Trebuie sa recunoastem ca mult mai impresionanta este, in Chilia Veche, biserica romaneasca. Desi in renovare (de prea multi ani, dupa cum spuneau satenii), se pare ca a fost construita pe locul unei mai vechi biserici de lemn, aceasta din urma datand de pe vremea lui Stefan cel Mare, dupa spusele satenilor.
Actuala biserica a fost ridicata in anul 1852, localnicii obtinand aceasta favoare din partea Imperiului Otoman si carand de peste Dunare piatra si nisip. Ce inaltimea sa de 52 metri, este a doua biserica din tara, ca inaltime, dupa Biserica Neagra din Brasov.
Seara, dupa friptura de peste, am sta de vorba cu nea Vasile; venise cu cainele lui, Burtila. De la el mi-am notat reteta de peste afumat (mancasem scrumbie de Dunare afumata si nu-mi mai aminteam toti pasii): pestele se tine la saramura, apoi se baga intr-o afuumatoare acoperita cu o tabla ce are cateva rasuflatori; in afumatoare ajunge o teava ce face legatura cu locul unde se face focul. Fumul e musai sa treaca prin teava, ca sa se raceasca si sa nu ajunga la peste fierbinte, ca il strica.
Nea Vasile e primul care ne face pofta sa vedem Delta iarna, cand se recolteaza stuful (daca se recolteaza pe caldura, stuful se strica, nu mai este bun pentru acoperisuri), dar mai ales cand se vad mai bine mistretii!
Cazarea in Chilia Veche am avut-o la Pensiunea Solunar. Gazdele sunt primitoare, curtea frumoasa, insa pensiunea nu se ridica la categoria afisata pe internet: camerele sunt saracacioase, iar piscina fara apa; nu ca am fi vrut sa facem baie, insa... daca tot o pui pe internet, pune-i si apa!
De la Chilia Veche plecam a doua zi, pe 5 septembrie, la Periprava, cu Navrom. Inainte sa ne imbarcam, asteptam sa coboare pasagerii de Chilia. Parca suntem intr-un satuc din India: din vapor incep sa iasa papornite, saci, baloti, frigidere, pui congelati, canapele, un sifonier, un copil cocosat sub un sac de ciment...
Ne-am cazat la Pensiunea Miruna (un complex foarte frumos, unde se mananca excelent, cu plaja micuta in spatele gradinii) si au fost destul de amabili incat sa vina la ponton si sa ne astepte cu jeep-urile.
Atmosfera este intregita de o ciorba cu perisoare de peste!
Domnul Buche, de fel din Botosani si acum proprietar al complexului, ne povesteste despre cat de frumos e iarna, cand incep sloiurile sa alunege pe Dunare. Dar ne spune despre cum e sa construiesti pe saraturi: locul pe care ne aflam a fost, candva, fund de mare, iar nisipul este sarat!
O plimbare prin sat, printre case si gradini ne arata insa si o alta fata a satului: aceea sub care ni se infatiseaza saracia oamenilor. Oficiul Postal e o ruina ce pare gata sa se prabuseasca. O cucoana stramba din nas si ii invinovateste pe oameni ca nu-l repara. Dar, cand le asculti povestile, cand ii vezi doborati de grijile zilei de maine, cand ii vezi cum se chinui sa-si repare propriile locuinte, nu-i mai invinovatesti de nimic.
Oamenii sunt revoltati: pestele e tot mai putin, iar pescuitul este tot mai... interzis. Acum chiar si pescarii autorizati mai pot pescui doar cu doua lansete, la fel ca pescarii sportivi. A fost interzis pescuitul cu setca, a fost interzis pescuitul cu vintire si cu taliene. Nu mai au dreptul la cota de peste de 3 kg pe zi, conform regulilor pescuitului familial (initial aceasta fusese de 5 kg). In schimb au dreptul de a fi controlati: sunt 7 institutii ale statului care ii pot controla (inclusiv Politia de Frontiera). Ca sa poata pescui cu doua lansete, un pescar autorizat trebuie sa-si ia in barca si contabilul, si toata hartogaria aferenta... In plus, prinde sau nu, trebuie sa plateasca: taxe si impozite, la greu! Inclusiv taxa de acces in Rezervatie... asta in conditiile in care pescarul ala acolo isi are casa! Locurile de munca sunt inexistente; marii patroni care si-au deschis pensiuni si hoteluri angajeaza oameni de la Bucuresti... cica satenii sunt hoti si betivani!
In schimb, se practica la greu pescuitul cu curent electric. Metoda e simpla si eficienta pe termen scurt: o barca trece si sa cu curent, iar o alta vine din spate si aduna pestele. Bineinteles, doar pestele mare: cel mic e lasat deoparte. Si daca scapa cu viata, este sterilizat de curentul electric (in interiorul lui se formeaza dopuri care impiedica eliminarea icrelor), iar ochiii ii raman rosii. Nici pestele prins cu curentul electric nu prea mai este bun de consum: carnea este tare si sangele se strange in jurul sirei spinarii.
Am auzit povesti oribile, despre nopti in care malurile canalelor zbarnaie de curent electric, iar luna se reflecta in apa argintie de la burtile pestilor care plutesc pe Dunare.
Acum se pare ca a mai aparut o metoda: cu gaz. "Baietii destepti" vin cu sonarele, depisteaza bancurile de pesti si ii gazeaza cu buteliile; se pare ca e o metoda mai "soft" fata de pescuitul cu curent electric, mai multi pesti avand sanse de supravietuire.
Chiar si pe vremea comunistilor se pescuia cu curent electric, insa numai pe bratele mari si numai foarte rar. Acum pe oricine intrebam, ne spuneau o multime de locuri unde, cu o seara inainte, se daduse cu curent. Ba chiar cineva s-a oferit sa ne duca sa vedem cum se face, sa-i surprindem in fotografii si sa spunem mai departe. N-am avut timp in ziua respectiva, dar am promis ca vom reveni.
Cei care dau cu curent se stiu intre ei; nu va imaginati ca au toti bani sa-si ia aparatele respective. Insa cu totii sunt bagati in aceeasi oala: braconieri, chit ca unii braconeaza cu plase, iar altii cu curent electric. A, si mai este o diferenta: unii sunt mana in mana cu autoritatile!
Din pacate, astfel de povesti vor mai urma,
Cristina si Cristin DUMITRU
Postări
O fotografie frumoasa de apus, case traditionale specifice deltei, frumos! In rest, nimic nou...braconieri, prins peste cu curentul electric se practica de multa vreme, dupa cum am auzit si eu, si pe raurile din tara, nu doar in delta. Unde nu se aplica legea si cei care trebuie sa o faca sunt mana in mana cu hotii, la ce altceva ai putea sa te astepti?! Si asta e tara pe care o lasam mostenire copiilor nostri...
RăspundețiȘtergereEu nu pot sa ma resemnez, orice ar fi!
RăspundețiȘtergereCam trista sfarsitul povestii de azi :-(
RăspundețiȘtergere