Delta Dunarii vazuta, gustata si povestita (1)

Dupa cum vedeti, a venit, in sfarsit, momentul povestilor noastre din Delta Dunarii. Pentru ca nu a fost un concediu, voi aminti, destul de vag, unele dintre activitatile la care am participat. Voi avea grija sa le evit pe cat posibil, pentru ca ceea ce voi scrie aici sunt doar impresii si pareri strict personale. Cert este ca pentru noi a fost o experienta... de viata, la modul cel mai generic.

Ceva mai multe fotografii din prima etapa a expeditiei noastre regasiti aici

In Delta Dunarii am mai fost, de fiecare data insa ca simpli turisti, la pozat de pasarele si la nitica balaceala. De data aceasta am avut ocazia ca, pe langa lucrurile de o rara frumusete pe care le-am surprins prin lentila aparatelor de fotografiat, sa depasim conditia de simplu turist. Pentru ca abia acum, pentru noi cel putin, experienta in Delta Dunarii nu este completa daca nu ajungi sa stai de vorba cu oamenii. Iar cand incepi doar sa "zgarii" putin, pe deasupra, stratul de probleme cu care se confrunta zi de zi, vezi totul cu alti ochi, asa cum am inceput noi sa vedem.

Ca si pana acum, drumul nostru in Delta Dunarii a inceput la Tulcea. Am avut ocazia sa il strabatem cat de cat, dar ca si pana acum, nu putem spune ca ne-a facut o impresie extraordinara: multe strazi in lucru, drumuri deviate, mult praf si prea multe utilaje.

Noi aveam treaba in Tulcea, in cartierul Tudor Vladimirescu. Pentru a ajunge in acest cartier, trebuie sa treci Dunarea: cat de fain poate fi! Pai o sa simtim pe pielea noastra... Ca sa ajungem la bacul care ne poate trece pe malul celalalt, trebuia sa mergempe cateva stradute destul de intortocheate; ratam un sens giratoriu si suntem nevoiti sa intrebam doi muncitori pe unde trebuie sa mergem. Ne explica: totul parea floare la ureche, ce aveam de facut era sa tinem drumul drept. Zis si facut, numai ca drumul respectiv ne duce fix la penitenciarul Tulcea, unde se si infunda. OK...Suntem zariti de un gardian, care ne da cu totul alte explicatii. In cele din urma, ajungem la bac. Asteptam: bacul nu trece decat cand se umple. Asteptam.... Asteptam... In fine, se umple: pentru 22 de lei (2 pasageri si o masina) suntem trecuti Dunarea, din Tulcea in Tulcea. Ajunsi pe mal, trebuia sa gasim turla bisericii ca sa stim unde trebuie sa ajungem. Turla bisericii este perfect vizibila de pe faleza din Tulcea... nu insa si de unde ne-a lasat pe noi bacul. facem o fotografie la orarul de functionare: vara de la 7 - 19, iarna de la 7 - 17. Pornim la drum pe niste hartoape greu de imaginat, pe un drum plin de praf si marginit de stuf uscat. Dupa cateva drumuri dus-intors, ajungem la biserica mult-cautata! Aici urma sa aflam, din discutiile cu oamenii, cateva dintre problemele cu care se confrunta: lipsa apei curente, neridicarea gunoiului menajer decat o data la cateva luni, taxe la fel de mari ca pe malul celalalt... Hm, parca mai adineauri eram la Bucuresti, iar acum, peste aproape 300 de km, parca suntem in alta lume. Adica noi nu suntem fitosi sau mai stiu eu ce inchipuiti, dar in Tulcea, pe celalalt mal al Dunarii, chiar sa fie posibil sa nu ai cu ce sa te speli si sa nu ai unde arunca gunoiul?! Ei bine, da... In plus, datorita faptului ca oamenii trebuie sa traverseze Dunarea de fiecare data cand vin in zona centrala a orasului, este foarte greu sa aiba un loc de munca: orarul de functionare a vaporasului si al bacului limiteaza drastic posibilitatile de deplasare.
Din vorba in vorba, se lasa seara si ne indreptam catre masina, sa trecem pe malul celalalt si sa mergem la hotelul unde suntem cazati. Usor de zis, greu de facut: la ora 19.00 nu mai trecea bacul. La inceput pare greu de procesat informatia: adica uite, abia apune soarele, avem cazare la hotelul care se vede de aici si e musai sa ajungem acolo, cu masina. Ne-am calmat intr-un final: nu-i bac, nu mai treci Dunarea cu masina. Oamenii sunt primitori si ne invita sa stam la ei: o seara cu spalat la lighean, cu apa de la butoi. Partea proasta era ca deja platisem hotelul, asa ca am ales sa abandonam masina in Tulcea, cartier Tudor Vladimirescu, si sa trecem doar noi cu vaporasul de persoane care avea program pana la ora 22.00....

Seara ne-am petrecut-o la Restaurant Faleza din Tulcea (unde au niste icre de crap extraordinare), uitandu-ne la luminile de pe malul celalalt, avand in fata un bors pescaresc si un rasol de crap.

A doua zi dimineata am plecat sa ne recuperam masina, de pe celalalt mal al Dunarii.

In timpul zilei am avut ceva treaba, iar dupa-amiaza am participat la o actiune de ecologizare, amonte si aval, in Tulcea. Am avut ocazia sa vad un sarpe-bici european, din pacate mort. Cateva cuvinte despre sarpele-bici european (Coluber viridiflavus): este o specie de sarpe neveninos care populeaza regiunile din sudul Europei.  Are corpul alungit si suplu, acoperit cu solzi de culoare galbena-verzuie, sau negru cu galben, uneori poate fi si complet negru. Spre cap prezinta benzi negre si late, solzii sunt mari ca niste placi, ochii sunt expresivi si de culoare inchisa, cu pupile care se ingusteaza orizontal. Sarpele este lipsit de plamanul stang functional si de centura pelviana. Puii au culori mai deschise decat exemplarele adulte, au fundalul gri-deschis acoperit de patrate sau romburi gri-inchise. Acesti serpi pot ajunge la lungimea de 1,5-2 m. Culorile lor sunt foarte stralucitoare, iar temperamentul lor nervos ii face sa aiba tendinta mereu de a musca cu o viteza de necrezut. Sarpele-bici european este foarte rapid si agil, un catarator excelent, care vaneaza in special soparle, pui de pasari, sobolani, soareci, serpi mai mici, vipere si diferite rozatoare. Cand isi cauta prada se bazeaza in special pe simtul vazului care este bine dezvoltat, apoi ataca brusc si musca destul de rau, tinandu-si prada prinsa ca intr-un cleste pana ce aceasta moare, fara a se incolaci in jurul ei. Cand se simte in pericol sau este atacat, se ascunde cu iuteala in fisuri si crevase. Este o specie foarte rapida, are reflexe bune, se deplaseaza la fel de usor atat pe sol cat si in copaci. Dimineata obisnuieste sa stea intins la soare pentru a-si ridica temperatura corpului, apoi in cursul zilei porneste la vanatoare, deplasandu-se prin tufisuri.

Trecem si pe langa fosta fabrica de conserve de peste din Tulcea: in alte vremuri una dintre cele mai faimoase, astazi ajunsa o ruina... Avand in vedere ca materia prima ii era asigurata de flota romaneasca, e de inteles...

N-am sa mai dau detalii despre serile petrecute in Tulcea: majoritatea s-au consumat la restaurant Faleza...
Ca informatii despre locul unde ne-am cazat: Hotel Egreta, de 3*; bine plasat, aproape de faleza, cu parcare. Cele 3* s-au vazut mai ales la micul dejun, destul de saracacios...

Ziua urmatoare am participat la o actiune de ecologizare in Nufaru: un sat ce se afla la aproximativ 15 km de  Tulcea, cu o plaja micuta si cu mult pamant parjolit de seceta! Aici mai vorbim cu oamenii: aflam cam cum a fost iarna pentru o familie ce locuia vizavi, pe malul celalalt, in Ilganii de Jos. Dunarea a inghetat, asa ca au fost fortati sa o traverseze, zi de zi, pe jos. Cand trebuia sa treaca si cu barca, femeia mergea inaintea acesteia cu o ranga si spargea gheata. "Pai si daca se crapa si cadeati in apa?" a fost intrebarea mea fireasca; "A, nu se crapa...".  Oamenii, cu frica-n san sau cu curaj, trebuie sa treaca zilnic apa: cei care stau in Ilganii de Jos lucreaza sau au copiii la scoala in Nufaru, asa ca trec apa cu barca si de cateva ori pe zi. Fie ca merg la serviciu, fie ca vin de la scoala, fie ca se duc la cumparaturi, intreaga lor viata graviteaza in jurul traversarii apei; fara barca, nu prea ai cum sa traiesti. Si neaparat barca cu motor, ca in secolul vitezei nu prea mai trage nimeni la rame...

Seara am plecat spre Mahmudia. Aici am mancat pentru prima data scrumbie de Dunare afumata. Buna, tare buna....

Dar cea mai frumoasa amintire din Mahmudia este atelierul de impletituri din papura. Aici am cunoscut-o pe Mariana, o femeie extraordinara: chiar in acest moment ma uit cu drag la cosul, perna, palaria si geanta pe care ea le-a impletit, cu iscusinta si migala, din papura. Daca ajungeti vreodata in Mahmudia, trebuie sa treceti si pe la Mariana!
In Mahmudia ne cazam la Casa Dana Ivan: gazda nu pregateste micul dejun, dar daca insistati, puteti avea parte de oua, rosii, castraveti si cateva mezeluri! Camerele sunt frumoasa, curate, insa surpriza a fost la baie, unde nu a curs deloc apa calda. Plini de praf cum eram, abia asteptam un dus fierbinte.... In fine, avem parte de unul rece; a fost si mai rau dimineata, cand am aflat ca de fapt trebuia sa rasucim spre apa rece ca sa curga apa calda...

Dimineata zilei de 23 august ne-am inceput-o in barca, spre Baltenii de Sus. Un sat ce mi-a placut foarte mult, cu case ascunse de ramurile piersicilor sau de stuf. Curti cu flori multe, cu cateva gradinite mici de zarzavaturi, dar mai ales cu un adevarat "aer" de Delta: acoperisuri si garduri de stuf.

Am vazut si o poarta frumos pictata, de un baiat din sat. Din pacate, in aceste locuri frumoase am cunoscut oameni cu probleme foarte mari: lipsa apei curente fiind numai una dintre ele. O alta ar fi si lipsa unui medic in sat: cu umor suntem avertizati ca am face bine sa nu ne imbolnavim la Baltenii de Sus - singurul medic este preotul, dar si el nu vine decat duminica... si era abia joi!

Gazdele noastre insa ne pun pe masa un bors pescaresc si cateva bucati uriase de crap, prajite! Alaturi de un compot rece de fructe, ne transforma vizita intr-un adevarat festin!

Intorsi in Mahmudia, participam la o noua actiune de ecologizare a malului Dunarii: desi camparea este interzisa in rezervatie, am intalnit destui turisti veniti sa stea cu cortul si sa dea la peste. I-am invidiat, recunosc! La intoarcerea in Mahmudia urc in cabina tractorului care venise sa aduce sacii stransi la sfarsitul actiunii de ecologizare: o caldura de-a dreptul infernala si o zgaltaiala pe masura!

Pe 24 august ajungem si la Murighiol unde malul Dunarii, pe langa privelisti superbe, ne-a oferit si o imagine de-a dreptul dezolanta: gunoaie la tot pasul, multe ascunse sub gramezi de frunze...
Surpriza foarte placuta a fost pensiunea "La Traian" - camerele erau ca din povesti, de parca te cazai in casuta piticilor. Stuful de pe acoperisuri

Cam atat din prima parte a expeditiei noastre in Delta Dunarii.

Va urma, cu siguranta!
Cristina si Cristin