Romania, tara vinurilor: podgoria si crama Stirbey de la Dragasani

Maria Tanase - Bun e vinul ghiurghiuliu

Asculta mai multe audio diverse

In drumurile noastre facute in strainatate, avem grija sa includem o vizita la cate o crama din zonele viticole cele mai cunoscute din tara respectiva.
Pana acum nu am facut acest lucru si in Romania, desi vinurile romanesti ne-au atras cel mai mult. Ne-am gandit sa deschidem o serie de articole care sa ofere informatii despre Romania, tara vinurilor. Probabil multi dintre noi au vazut, pe marginea drumului, indicator cu "Drumul Vinului", dar noi cel putin nu am descoperit pana acum nici macar o agentie de turism care sa promoveze aceasta idee de circuit.
Personal, cred ca vizitarea podgoriilor si cramelor trebuie sa se faca mai ales toamna: explozia de culori si de arome isi atinge cotele maxime.
Pana acum, vizitele la crame au fost pentru noi ocazii de a intalni nobletea si eleganta, bunul simt si bunul gust.
Vizita la podgoria si crama Stirbey din Dragasani, in acest sfarsit de saptamana, ne-a adus o astfel de sansa.

Iata cateva fotografii:
https://picasaweb.google.com/113624766008335450942/DomeniulStirbeyDragasani

Frumusetea dealurilor la Dragasani si parfumul vinului de Dragasani nu cred ca pot fi descrise in cuvinte: trebuie sa mergeti acolo, sa vedeti si sa gustati.
Despre numele localitatii Dragasani exista o legenda care spune ca la Belona, o veche carciuma pe Dealul Viilor, era o frumoasa crasmarita pe care o chema Sani.
Toti cei care ajungeau aici, obositi si insetati, intrau la carciuma si o rugau sa cante, spunandu-i "Draga Sani..." si de aici numele de Dragasani.
Aceasta legenda este intr-adevar frumoasa, dar mai mult pentru folclorul local. Singurul sambure de adevar al acestei legende este existenta Vilei Belona (probabil candva carciuma), situata pe Dealul Viilor, la vreo 7 km in dreptul satului Calina.

Insa cel mai bine ar fi sa incep relatarea cu prima noastra oprire din Dragasani: Muzeul Viei si Vinului. Se afla intr-o cladire monument istoric, iar intrarea si fotografiatul in interior costa 1 leu/persoana. Ghid ne-a fost d-na Ancuta Maria si a reusit sa ne faca a vedea muzeul si exponatele intr-o alta lumina: sa nu va surprinda daca, imediat ce veti pasi in muzeu, va va considera prieteni si chiar va va imbratisa daca va simti acest lucru. Ne-a primit cu vin (Cramposie), cozonac, lipie si struguri.

Cateva detalii despre istoricul muzeului:
"Cladirea a fost construita inainte de anul 1920 de catre Dumitru C. Popescu, un prosper comerciant al urbei, in stilul arhitectonic neo-romanesc, stil dominant in arhitectura romaneasca a inceputului de secol XX. De-a lungul anilor, cladirea a servit ca sediu pentru mai multe institutii. La inceput spatiu comercial, mai tarziu post local de militie, iar din anul 1974 a fost transformat in muzeu al Viei si Vinului. A fost deschis vizitatorilor abia la data de 30 aprilie 1983, director al Muzeului Judeţean Valcea fiind istoricul Sergiu Purece (1981-1992).
Muzeul cuprinde o bogata colectie de instalatii traditionale pentru prelucrarea strugurilor, dar si dovezi ale practicarii viticulturii si ale continuitatii acestei indeletniciri pe aceste meleaguri. In vitrinele muzeului pot fi observate rezultatele concursurilor internationale de vinuri de peste hotare. Sunt expuse medaliile castigate la concursul desfasurat la Bordeaux (1898) si la Expozitia Mondiala de la Paris (1900), unde vinurile de Dragasani au obtinut recunoasterea internationala, odata cu primirea Diplomei de Onoare si a medaliei de aur. Aici se regasesc vechi rasaduri de vita-de-vie cum ar fi Braghina, Gordan sau Crâmpoşia. Vinurile albe sunt si ele reprezentate prin soiurile Sauvignon, Tamaioasa, Crâmpoşie, Riesling Pinot Gris, Feteasca Alba, Feteasca Regala, dar si mostre din vinurile rosii: Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Merlot, Burgund Mare si Novac."
Prof. dr. Florin EPURE, director executiv
Directia Judeteneană pentru Cultura si Patrimoniul National Valcea

Multe legende inconjoara vita-de-vie. Una dintre ele ne-a fost spusa de catre d-na Ancuta: ne-a povestit despre vita-de-vie care era intinsa pe pamant si plangea. Plansul ei a incetat atunci cand un om a ridicat-o de jos si a trebuit sa o ajute sa ramana mereu asa. A privit la copacii din jur si din ei a dat vitei-de-vie sprijin: carceii ei s-au rasucit pe araci si astfel vita-de-vie nu a mai plans niciodata intinsa pe pamant.

Legendele sunt insa completate de istorie: datorita informatiilor oferite de harta din vechime, cunoscuta sub numele de Tabula Peutingeriana, se stie ca un drum roman din Oltenia urma cursul Oltului de la Sucidava (Celei - jud. Olt) pana in Transilvania. Prin Dragasani drumul trecea prin partea de rasarit a orasului, fiind construit din pietris de Olt cu o grosime de 50 cm, bombat la mijloc pentru scurgerea apelor.

Imi amintesc si acum de lectia de istorie in care am aflat despre Burebista, Deceneu si starpirea viilor. In lumea dacilor, Deceneu, in calitate de mare preot si vicerege, a dispus de dubla autoritate, morala (starpind viciul betiei) si politica (organizeaza triburile si casta sacerdotala), el considerand ca viitorul si stralucirea poporului sau depind numai de inalta tinuta morala. Sprijinit de Burebista, a infaptuit o profunda reforma sociala si religioasa a poporului geto-dac. In "Geografia" sa istoricul antichitatii Strabon, contemporan cu regele dac Burebista, scrie ca "...in semn de supunere, getii s-au lasat induplecati sa taie vita de vie si sa traiasca fara vin". Este, totusi, greu de crezut ca dacii care "beau vin neamestecat deloc cu apa" si il mai si "imprastiau pe hainele lor, socotind ca este o deprindere frumoasa si aducatoare de fericire", au dat curs atat de rapid drasticei masuri dictate de Burebista, indiferent de cat zel ar fi depus, in acelasi timp si Deceneu, marele sau preot, care stia "anumite semne prevestitoare prin care deslusea vrerile divinitatii".
Viile ce cresteau aici au fost dorite si de cotropitori, de multe ori de-a lungul istoriei.
Inca din atichitate, consumul vinului este recomandat a fi facut cu moderatie. Asta deoarece se spune ca in vin a fost picurat sangele a patru animale al caror comportament se regaseste la consumatorii de vin, in functie de cantitatea de licoare consumata. Asfel, vinul consumat cu masura, te transforma in mielusel (cine nu s-a simtit mai relaxat dupa un pahar cu vin?!), apoi devii maimuta (deja dupa cateva pahare unii incep sa fie un subiect de amuzament pntru cei din jur), apoi daca vei continua sa bei, vei deveni leu (un adevarat pericol pentru ceilalti pe care ii poti rani, cu vorba sau cu fapt), pentru ca in final sa te transformi in animalul al carui sange a fost picurat ultimul in vin: un porc!

Muzeul nu are decat trei sali care sunt destinate accesului publicului. Trecerea catre ultima sala se face printr-un fel de curte interioara frumos amenajata. Aici, din cimentul potecii care ne conduce pasii catre ultima incapere, a rasarit o vita-de-vie. Fara a fi fost intentionat cultivata, a rasarit intr-o crapatura si si-a intins joardele pana sus. D-na Ancuta banuia ca este un lastar al viilor stramosesti, crescute candva pe aceste meleaguri.

Respectul si dragostea acestei femei pentru vita-de-vie au dat un farmec extraordinar povestilor ei. Ne-a sfatuit a cauta in drumurile noastre zilnice o vita-de-vie: s-o cautam cu privirea, chiar si in cele mai ascunse cotloane, si s-o aratam si altora, sa se bucure la vederea ei. Mi-am amintit atunci de vita-de-vie pe langa care trec aproape zilnic: acopera intrarea intr-o casa veche, de la Piata Romana, iar in perioada asta miroase a struguri de nu-ti mai vine sa pleci de langa ea! Mi-am amintit si de bolta cu vita-de-vie de la mine de-acasa, sub care in fiecare primavara te invaluie parfumul suav al florilor ei.
D-na Ancuta ne-a povestit si despre o vizitatoare a muzeului: creatoare de parfumuri, si-a dorit intotdeauna sa surprinda in sticlutele ei mireasma vite-de-vie insa niciodata nu a reusit; dupa o vizita la muzeu, si-a dat seama ca ar fi comis un sacrilegiu pentru ca a vrut a se compara cu Dumnezeu. Doar in natura si doar la Dumnezeu totul este perfect! Sa nu uitam si de prima minune savarsita de Isus pe pamant: la nunta din Cana Galileii, cand, terminandu-se vinul, apa din vasele de piatra a fost transformata in vin.
Tot d-na Ancuta ne-a povestit despre respectul ce trebuie aratat vite-de-vie si vinului: langa butoaiele in care fierbe vinul trebuie sa vorbesti in soapta (vinul si stejarul isi spun unul altuia povestea si nu trebuie sa-i deranjam), trebuie sa ai sufletul eliberat de rautate, de invidie si de problemele zilnice. Via trebuie ingrijita cu mana, pentru ca doar atunci comuniunea cu ea este perfecta: poti vorbi cu ea, o poti mangaia. Iar primavara, cand se taie via si din joardele ciuntite incep sa curga lacrimi, sa nu ne gandim ca plange de durere, ci sa ne gandim ca plange de bucurie ca au inceput muncile campului si asta inseamna ca isi va vedea mai des stapanul...omul care, candva a ridicat-o de la pamnat si ea nu a mai plans!

Am plecat de la muzeu bucurandu-ne ca am facut aici prima oprire, inainte de a merge in podgorie: vita-de-vie ne-a aparut ca o fiinta vie, cu sentimente, bucurii, regrete si suparari.
Drumul urca, serpuind, pe dealurile Dragasanilor. Vremea este excelenta: cerul albastru, patat ici-colo de nori albi si pufosi, iar soarele bate in frunzele rosii ale viilor si in boabele de aur ale strugurilor.
As fi vrut sa pastram aceste momente cat de mult as fi putut!

Trecem de crama Iordache, apoi de crama Isarescu. Odata ajunsi pe domeniul Stirbey (http://www.stirbey.com/), suntem asteptati de catre d-na Raluca Bauer (dansa este responsabila de partea de marketing, PR) si sotul dansei, dl Oliver Brauer (oenolog al domeniului Stirbey).
Cei doi ne primesc zambind si dornici sa ne arate toata frumusetea viei ce se intindea in dreapta noastra, in siruri ordonate sub soarele dulce de toamna. Mergem o bucata de drum pe jos, iar in apropierea cladirilor administrative suntem intampinati de catre proprietarii actuali ai domeniului Stirbey: Baronul Jakob von Kripp si Baroana Ileana von Kripp-Costinescu (descendenta a printului Barbu Stirbey). Ne-am aflat pentru prima data in compania unor reprezentanti ai nobilimii de altadata si am simtit acest lucru prin respectul impus de gesturile lor simple, de strangerea de mana sincera si deschisa. In compania unor astfel de personalitati nu poti sa te porti si sa te simti altfel decat se simt si ei: parca simpla lor prezenta a dat intalnirii un aer princiar, prin cuvinte simple, prin atitudinea deschisa, ne-au ridicat si pe noi deasupra conditiei noastre de oameni obisnuiti si ne-au innobilat pentru cateva minute. Au avut apoi o deoasebita placere sa ne invite in partea stanga a podgoriei: aici erau cateva randuri de vita-de-vie cultivate in mod traditional, pe araci si cu multi struguri lasati pana pe joardele de mai sus ale butucilor. Aici erau struguri din soiul Novac, soi de care eu personal nu am auzit pana atunci. Atat Baronul Jakob von Kripp, cat si Baroneasa Ileana von Kripp, au avut amabilitatea de a raspunde tuturor intrebarilor noastre si, mai ales, de a nu refuza placerea de a-i fotografia in vie. De la dansii am aflat cat le sunt de apreciate vinurile atat in tara, cat si in strainatate. Vinurile marca "Printul Stribey" nu sunt destinate vanzarii in magazine gen supermarket. Accentul este pus pe calitate, si nu pe cantitate - dovada si premiile obtinute la diferite competitii internationale de acest gen. Ne-au povestit despre anotimpurile in podgorie, despre iernile inzapezite, despre linistea deplina de aici, din varful dealului, dar si despre concertele pasarilor din copacii de pe coastele dealurilor. Mai apoi ne-au invitat pe terasa unde dansii obisnuiesc sa ia masa: de o parte dealuri si Oltul albastru, iar de cealalta parte alte dealuri, cu randuri de vita-de-vie si drumuri serpuitoare. Dupa ce am admirat peisajul si ne-am bucurat de aerul curat, de ciripitul pasarilor si de culorile toamnei, ne-am despartit de Baronul Jakob von Kripp si de Baroneasa Ileana von Kripp.

Iata cateva detalii despre istoricul podgoriei si cramelor Stirbey: "Familia princiara Stirbey, aparind in documente din secolul XV, de origine din Valahia, a dat amprenta sa prin mai multe generatii dezvoltarii politice si economice a tarii.
Asa sub Domnitorul Barbu Stirbey (1795 – 1869) Tara Romaneasca se transforma – dupa revolutia din 1848 – de stat bazat pe agricultura si feudalism, subordonat imperiului ottoman, intr-un stat national independent, cu primele intreprinderi industriale, cu un sistem scolar modern si o retea de drumuri si de comunicatie moderna.
Nepotul domnitorului, Printul Barbu Alexandru Stirbey (1873 – 1946) era una din cele mai importante personalitati al Romaniei in prima jumatate a secolului XX. Influenta Printului Stirbey se arata in politica – Barbu Stirbey era consilierul principal al regilor Carol I si Ferdinand – precum si in economie – era administrator al Domeniilor Coroanei si presedintele ale mai multor intreprinderi industriale si bancare.
De la inceput a ridicat nivelul economic al propriilor mosii prin investitii in prelucrarea produselor agricole. La Buftea a infiintat prima fabrica de conserve din tara. In pivnita imensa sub Palatul Stirbey din Bucuresti se invecheau vinurile din domeniile familiei situate in Moldova si Valahia, inainte sa fie distribuite in tara si in toata Europa.
La inceputul secolului XX, dupa distrugerea viilor prin filoxera, Printul Barbu Stirbey era proprietarul celei mai mari pepiniere din tara, cu ponderea principala pe altoirea soiurilor autohtone, amenintate de raspandirea soiurilor internationale din strainatate.
Printesa Maria Stirbey mostenea in 1946 de la tatal ei domeniile viticole din Dragasani. Dupa nationalizarea in 1949 au fost preluate de IAS Dragasani. In 2001 viile si crama au fost restituite mostenitorilor. Baroana Ileana Kripp ca nepoata Printesei Stirbey, cu dorinta sa renasca aceasta traditie a familiei, impreuna cu sotul ei a renovat viile si redotat crama cu tehnologia moderna, cu scopul de a oferi clientilor vinuri de inalta calitate din Domeniile Stirbey din Dragasani." http://www.stirbey.com/index.php?lang=ro

In drum spre crama, am strabatut mai multe parcele cu diferite soiuri de vita-de-vie. Bineinteles, am fost invitati sa gustam cati struguri dorim! Adevarul este ca la cat erau de aromati si de frumosi, nu puteam rezista tentatiei! D-na Raluca Bauer ne-a aratat cum se testeaza strugurii, pentru a se vedea cat sunt de copti: boabele se zdrobesc in mana si daca siropul lor ramane lipicios, atunci sunt suficient de copti. Desigur, cantitatea de zahar din boabele de struguri este testata si cu ajutorul unor aparate speciale.

Dupa plimbarea prin podgorie am mers in crama. Am vizitat si incaperile unde strugurii sunt separati de ciorchine, incaparea unde vinul este imbuteliat, dar si incaperea unde parca se odihnesc butoaie din lemn de stejar, in unele dintre ele aflandu-se baricurile. Un butoi de vin din lemn de stejar care sta o perioada gol, nu mai este folosit ulterior.
Am facut drumul invers al strugurilor in podgorie: de la vin la intrarea ciorchinilor pe usa.

Am mers apoi pe terasa, pentru degustare, impreuna cu familia Bauer, Raluca si Oliver. A fost o experienta extraordinara, din mai mult puncte de vedere. In afara faptului ca simturile noastre s-au imbatat cu aromele celor doua vinuri rosii si trei vinuri albe (Cramposie selectionata, Feteasca Regala, Tamaioasa Romaneasca, Merlot si "Cuvee Constantin"; acesta din urma este denumit dupa fondatorul domeniului Bratianu din Dragasani, si este un cupaj produs din struguri de soiuri rosii) am avut parte si de compania deosebita a familiei Bauer, care ne-au oferit detalii despre calitatile vinului, despre cum se produc anumite vinuri, dar ne-au invatat si cum sa degustam corect vinul. In cele din urma, ne-au prezentat si ne-au oferit pentru degustare si un vin spumant: imbuteliat cand inca fermenteaza, in sticle asezate la aproximativ 45 de grade si rotite manual pentru a se decanta drojdia, acestea ajung in final in pozitie veritcala, du dopul in jos. Drojdia de depune pe dop; gatul sticlei este inghetat printr-un procedei special, facand astfel posibila scoaterea dopului cu tot cu drojdie. Desigur, se pierde si vin in timpul acestui proces: de obicei vinul din fiecare a zecea sticla se foloseste pentru a le completa pe celelalte noua.

De la crama puteti cumpara vin imbuteliat, plata putandu-se face atat numerar, cat si cu card de credit. Bineinteles, nu am plecat nici noi cu mana goala: am achizitionat o sticla de Cramposie selectionata, si o sticla de Novac. Referitor la acest ultim vin, aici, la crama Stirbey, se face vin Novac pur, fara a fi combinat cu alte soiuri (aceasta combinare a strugurilor pentru a realiza un anumit buchet al vinului se numeste cupajare). Asadar, la crama Stirbey veti gasi vin Novac necupajat. Noi inca nu am deschis sticla, insa dupa recomandarea Baronului von Krupp este un vin elegant, fin, foarte mult apreciat de toti cei care l-au baut. Asa ca abia asteptam sa desfacem sticla de Novac!
Vinurile "Prince Stirbey" se pot cumpara din magazinele specializate din tara sau din Horeca (nu suntem prezenti in supermarket, hypermarket. etc).

Plecam de la podgorie dupa-amiaza, cu parere de rau: vremea este perfecta, acel soare caldut de toamna, cer senin si in jurul nostru aroma strugurilor inca neculesi.

Mai facem o ultima oprire in Dragasani, la restaurantul Casa Verde; aici am mancat o delicioasa "tigaie picanta" (piept de pui, carne de vita, rosii, ardei si sos de curry) si o "friptura haiduceasca".
Apoi am pornit inapoi catre Bucuresti, in vreme ce in urma noastra cerul etala superbe culori de toamna.

Pana la urmatoarea vizita la crama si in podgorie, noi va dorim sa va bucurati de un pahar de vin alaturi de cei dragi si de melodiile lui Gica Petrescu!
GICA PETRESCU - UITE ASA AS VREA SA MOR

Asculta mai multe audio diverse


Cristina si Cristin DUMITRU