Olt, Oltenia, olteni, olteneste...

Asadar, un week-end oltenesc!
Cu drumuri printre campii unde altadata traiau dropiile, cu mult soare, mult praf, cu gramezi de pepeni, cu biserici si muzee inchise...

https://picasaweb.google.com/113624766008335450942/OltOlteniaOltenescIulie2011


Vineri, 29 iulie 2011, am revazut Manastirea Brancoveni. Prima data am vazut-o intr-o zi de iarna, mohorata...acum am revazut-o intr-o zi de vara, tot destul de mohorata!
Locatia este superba si pune foarte bine in valoare frumusetea lacasului de cult. Ca la mai toate bisericile romanesti, de cum i-am trecut pragul am fost intampinati de culorile si miresmele florilor de vara. Inauntru era slujba, asa ca nu am facut altceva decat sa ne plimbam prin curtea inconjuratoare.
Ceva mai multe informatii despre aceasta biserica puteti regasi aici:
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-brancoveni-67808.html
redau cateva mai jos:
"Comuna Brancoveni este atestata documentar inca din timpul domnitorului Mircea cel Batran (1386-1418). Anii ce au urmat consemneaza interesul pentru acest tinut si al altor mari domnitori, precum: Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Sfantul Constantin Brancoveanu.
Boierii din familia Brancovenilor construiesc, in secolul al XV-lea, ca loc de refugiu, ansamblul arhitectural Brancoveni. Inceputurile vietii monahale de la Brancoveni se pierd in veacurile indepartate ale istoriei, manastirea fiind refacuta de catre boierii Craiovesti.
In anul 1570, jupanita Celea, strabunica domnitorului Matei Basarab, construieste pe locul actualului paraclis o bisericuta din lemn, la care slujeau calugarii. Prima atestare documentara a acesteia dateaza din anii 1582-1583, cand Mihnea Turcitu intareste daniile facute mai inainte. Cel mai vechi document de atestare pastrat este actul de danie din anul 1583, hrisovul din anul 1508, de care face amintire marele savant Nicolae Iorga, nemaifiind gasit.
In urma vindecarii, cu apa izvorului din incinta manastirii, in semn de multumire adusa lui Dumnezeu, Matei Basarab, impreuna cu nepotul sau, Preda Brancoveanu - bunicul Sfantului Constantin Brancoveanu, refac manastirea intre anii 1634-1640.
Cei doi construind chiliile, turnul clopotnita, casele si beciurile domnesti, picteaza ctitoria stramosilor sai si ridica ziduri de aparare, dand asezamantului un aspect de fortareata. Din vremea lui Matei Basarab se pastreaza turnul-clopotnita, spatioasele pivnite boltite, precum si zidul de aparare prevazut cu creneluri.
Biserica cea mica, inchinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, a fost ridicata in anul 1700 si a devenit ulterior bolnita manastirii, aici fiind savarsite slujbele pentru monahii bolnavi si ranitii de razboi adapostiti uneori aici. Pictura din bolnita, lucrata in fresca, intr-un deosebit stil bizantin, este de o valoare inestimabila, aceasta fiind lucrata de mesterii Scolii de la Hurezi, condusi de grecul Constantinos.
Sfantul domnitor Constantin Brancoveanu si-a petrecut aici vremea copilariei si a adolescentei. In anul 1674, fratele sau, numit Barbu, a murit la Constantinopol, iar trupul lui a fost adus si inmormantat aici.
In anul 1688, doamna Stanca Brancoveanu, mama domnitorului, reinhumeaza in pronaos trupul sotului ei, numit Papa, omorat la Bucuresti, in anul 1655, si al lui Preda Brancoveanu. Dupa mai bine de 44 de ani de vaduvie, petrecuti in rugaciune si nevointe duhovnicesti, doamna Stanca adoarme intru Domnul la varsta de 66 de ani, fiind si ea inmormantata langa Papa si Preda Brancoveanu, sub o lespede de piatra cu stema familiei Cantacuzinilor (vulturul bicefal).
Sfantul Constantin Brancoveanu hotareste restaurarea manastirii. Cei doi fii ai sai mai mari, anume Constantin si Stefan, au pus piatra de temelie a bisericii celei mari, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Constructia acesteia a durat numai doua luni, la 15 august 1699 ea fiind tarnosita, desi zugavirea ei s-a savarsit abia in anul 1704.
Vremurile au fost grele pentru aceasta manastire. Astfel, in timpul razboiului turco-austriac (1716-1718) aceasta a fost partial arsa, iar dupa un mare cutremur, pagubele au fost iarasi semnificative. Intre anii 1721-1727, manastirea de la Brancoveni a fost tranformata in cazarma austriaca, doamna Marica Brancoveanu intervenind pe langa imparatul habsburgic, pentru eliberarea ei.
Avariată grav in urma cutremurului din anul 1837-1838, biserica cea mare a fost partial recladita, in anul 1842, sub staretia monahului Teodosie din Trapezunt. Dupa aceasta, au urmat vremuri vitrege si stari de ruina.
Secularizarea averilor manastiresti, petrecuta in vremea lui Alexandru Cuza, in anul 1864, a transformat Manastirea Brancoveni intr-un modest asezamant monahal. Obstea monahala de la Brancoveni se diminueaza, astfel incat in anul 1872 aici vor ramane numai patru vietuitori.
Viata monahala de la Brancoveni a fost sustinuta de cei cativa calugari, dar si acestia au parasit-o, dupa moartea preotului Radu Sapca din Celei (1876), ultimul staret al manastirii si membru al Guvernului provizoriu de la Izlaz, din anul 1848. Acesta a fost inmormantat, mai intai in partea de nord a bisericii, iar apoi in pridvor.
Manastirea Brancoveni a fost refacuta partial de episcopul Vartolomeu Stanescu. In aceasta perioada a fost adusa aici si icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, ferecata ceva mai tarziu in argint. Fericitul Patriarh Justinian s-a interesat indeaproape de restaurarea manastirii, acordandu-i acesteia un bogat sprijin material.
Intre anii 1940-1959, manastirea a fost ocupata de o obste de maici, dar in urma decretului 410, din anul 1959, dat de Gheorghiu Dej, ea a fost desfiintata, in incinta acesteia infiintandu-se un azil de batrani. Cu aceasta ocazie, izvorul tamaduitor a fost mutat, din fata bisericii, in afara incintei, asa cum se vede pana astazi. Mai apoi, vreme de aproape 20 de ani, locul a ramas parasit.
In anul 1975, Directia Monumentelor Istorice a inceput lucrarile de refacere a caselor domnesti. Abia dupa anul 1980 au fost aduse aici cateva maici de la Manastirea Clocociov si au inceput primele reparatii. Biserica cea mare s-a redeschis insa abia in anul 1985, ca manastire de maici, cu sprijinul Preasfintitului Episcop Gherasim Cristea al Ramnicului, al Preasfintitului Episcop Calinic al Argesului si al doamnei Elena Barbulescu, sora presedintelui Nicolae Ceausescu.
Cu aceasta ocazie au fost efectuate mai multe lucrari, printre care: cele doua biserici monahale au fost subzidite, consolidate si reacoperite cu tabla zincata; s-au deschis drumuri de acces; s-a recuperat o parte din terenul agricol ce apartinuse manastirii; lacurile au fost drenate, iar dealurile, acoperite cu livezi.
Biserica cea mare, reconstruita in anul 1700, tot in stilul arhitectural brancovenesc, este zidita in forma de cruce, fiind compartimentata in Altar, naos si pronaos. Pridvorul acesteia este deschis, sustinut de opt coloane din piatra, dispuse in centru. Peretii exteriori, varuiti in alb, sunt incinsi cu un brau median, iar in partea superioara, aproape de streasina, sunt inconjurati de trei randuri de caramizi asezate pe muchie, incastrate in zid.
Biserica are o turla pe naos, de factura mai noua, cea veche prabusindu-se la cutremurul din anul 1837, iar usile sunt masive, din lemn de stejar sculptat, cu o compozitie compartimentata si cu un modelaj bogat. Usile din lemn de stejar masiv au fost sculptate de mesterul italian Giorgio Pesena Levin.
Catapeteasma bisericii este cea originala, din lemn, avand inca si azi o sculptura bogat ornamentata, aurita. Pictura dateaza din anul 1837, autorii fiind necunoscuti. Bolnita dateaza din anul 1702, aceasta fiind construita in plan triconc. In pronaos sunt inmormantati Papa Brancoveanu, tatal Sfantului Constantin Brancoveanu, mama si bunica lui, iar in pridvor este inmormantata jupanita Celea.
In beciul cel mare al manastirii, aflat sub Staretie, s-a amenajat un lapidariu model, unde au fost adapostite vremelnic si sculpturi de la bisericile daramate din Bucuresti. In muzeul manastirii se pastreaza coloanele Manastirii Vacaresti, icoane din secolul al XVIII-lea si pietrele funerare ale lui Ghica Voda, Barbu Vacarescu si ale postelnicului Dumitrescu.

In drumul nostru mai departe am oprit si in Caracal, vrand sa vizitam Casa Memoriala Iancu Jianu. N-am avut noroc: ditamai lacatul pe poarta, gardul intr-o stare cam proasta, gunoaie prin curte si cateva scanduri in dreptul geamurilor. N-am reusit sa aflam daca este deschisa publicului sau nu, pentru ca nu era afisat nici un fel de orar si nici date de contact.

Asa ca...ne-am continuat drumul!


De aici am mers la Manastirea Hotarani. Este situata intr-o zona destul de izolata a satului. Jur imprejur sunt gunoaie, carduri de gaste, berze...si iar gunoaie, maracini...si gunoaie!
Biserica am gasit-o inchisa, asa ca i-am vazut doar exteriorul superb, cu un soare destul de ciudat reprezentat in tencuiala externa ce statea sa pice.
Am mers apoi si la turnul de observatie; in cativa ani, si el ameninta sa se prabuseasca. Nu am avut de unde sa aflam informatii despre cele doua obiective, decat de pe internet. Asadar, iata site-ul de unde am preluat informatiile de mai jos: http://www.olt.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=2219
"Manastirea Hotarani a fost construita catre sfârsitul secolului al XVI-lea, însa pe ruinele unui sat roman (vicus), suburbie a orasului antic Romula.
Mitrea, ctitorul manastirii, este una din personalitatile politice marcante din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, fiind mentionat documentar între dregatorii domnesti începând din anul 1569, si apoi fara întrerupere, pâna în 1585.
Zbuciumata istorie a acestui monument constituie o marturie a unor vremuri de adânci framântari si lupte. Imediat dupa construirea sa de catre Mitrea mare vornic, în anii 1587-1588, manastirea sufera mari distrugeri, mai întâi în anul 1612, când este pradata de turci, apoi în 1718, când este arsa din nou de turci si tatari.
În anul 1750 este refacuta si închinata în anii urmatori manastirii Dionisiu de la muntele Athos, fiind singura manastire din Tara Româneasca atribuita acestui asezamânt monastic atonit. A fost arsa în anul 1801 si reparata în 1812 când i se adauga în exterior, la altar, o încapere circulara, proscomidia. Biserica de dimensiuni modeste, adapostita în padurea Resca, este de plan dreptunghiular. Pridvorul, boltit cu un semicilindru transversal si marginit de stâlpi robusti din zidarie, reprezinta unul dintre primele exemple de acest fel din arhitectura munteneasca. În afara de biserica manastirii, înconjurata cu un zid puternic de incinta, înca vizibil pe anumite portiuni, din vechiul ansamblu a mai dainuit peste veacuri doar turnul clopotnita, construit de Matei Falcoianu, aflat la circa 200 metri spre vest de biserica, pe un platou de unde domina maiestuos câmpia din jur. Ridicat cu scopul de a servi ca punct de observatie si de veghe, de la înaltomea ultimului nivel al turnului-clopotnita putea fi supravegheata toata valea Oltului. Turnul-clopotnita, o masiva prisma de plan patrat, este alcatuit din trei etaje cu platforme din scândura, prima platforma fiind asezata deasupra boltii parterului. Robust prin proportiile sale, turnul impresioneaza prin masivitate si prin austeritatea plastica, însa cu toate acestea, turnul ca si manastirea necesita de urgenta lucrari de restaurare".


Fiind in vizita pe la Rosiorii-de-Vede, ne-am trezit dimineata si am plecat la Draganesti Olt, la Muzeul Campiei Boianului.
Un muzeu ca un parc intim, cu potecute si copaci, dar mai ales cu o doamna muzeograf primitoare, bine informata si mai ales, extraordinar de talentata! Am vizitat intai incaperile cu exponate din diferite ere istorice. Multe dintre obiectele prezentate au fost restaurate chiar de catre d-na muzeograf Cimpoeru.
Nu voi insista cu prea multe detalii din interiorul muzeului, pentru ca zona exterioara este cea care mi s-a parut ceva iesit din comun si cu totul neasteptat: in curtea interioara a muzeului era reconstituit un sat neolitic! Case rudimentar construite, cu interioare ce aveau doar strictul necesar, dar cu atat mai primitoare. Fiecare era amenajata cu un anumit specific ce amintea de ocupatiile oamenilor din acele timpuri. Nicaieri nu am vazut asa ceva: un muzeu in aer liber ce te transporta inapoi in timp! Ceea ce este insa si mai laudabil, este faptul ca aici au loc diverse activitati ce implica gruprui de copii: acestia invata sa lucreze cu lutul sau sa cante la instrumente din perioada neolitica.
Am sa redau si cateva dintre informatiile ce se regasesc in pliantul cumparat de la Muzeul Campiei Boianului:
"Muzeul a fost inaugurat in anul 1982. Cladirile care il adapostesc fac parte din conacul Polihronie Ioan (fost pitar, arhivar si casier al orasului Slatina, participant la evenimentele din anul 1848).
Casa cea mare a fost construita la sfarsitul sec. al XVIII-lea, fiind cea mai veche cladire din Campia Boianului.
Sunt valorificate expozitional piese de arheologie, istorie, numismatica, obiecte de cult, arhive memoriale, obiecte legate de ocupatii si obiceiuri, ceramica, port popular, arta plastica, icoane, colectii memoriale si o expozitie cu obiecte si instrumente pentru combaterea incendiilor, acestea din urma apartinand formatiunilor de pompieri din judetul Olt.
In incinta muzeului se afla o reconstituire: o troita din lemn, o casa taraneasca din lemn, un bordei si un arheoparc Gumelnita.
Tellul gumelnitean de la Draganesti - Olt este situat pe lunca Oltului, pe malul vestic al paraului Sai, fiind inconjurat de apa pana in anul 1964.
Asezarea a avut un sant de aparare, iar stratul de locuire depaseste trei metri.
Aceasta asezare a fost cercetata in sapte campanii arheologice.
In urma acestor cercetari s-a putut descifra modul de viata al acestei populatii, tipologia locuintelor, dispunerea caselor, inventarul gospodariilor, uneltele pentru practicarea pescuitului si vanatorii si a unei agriculturi primitive.
Toate aceste informatii au oferit posibilitatea reconstituirii unui mic sat neolitic Gumelnita, reprezentand un nou mod de prezentare muzeistica a istoriei.
Program de vizitare: martie - octombrie de luni pana vineri, de la 08.00 - 16.00
noiembrie - februarie de luni pana vineri de la 08.00 - 16.00
sambata si duminica de la 08.00 - 12.00
Adresa Muzeul Campiei Boianului: Str. Nicolae Titulescu, nr. 239, Draganesti Olt, jud. Olt".
Speram sa nu-l ocoliti!

La recomandarea d-nei Cimpoeru am mers sa vizitam si biserica-bordei ce apartine tot de complexul muzeal Campia Boianului. Din pacate, si aceasta era inchisa. Interiorul era in lucru, fiind pictat de un baiat din sat. Bineinteles, am incercat sa vedem cine are cheia de la biserica. Am mers la un chiosc, doamna de acolo s-a dus sa cheme vecina care avea detalii despre cheia bisericii...doamna ne-a spus ca aceasta se afla la o alta femeie, care vinde legume in centrul satului. Mergem acolo..femeia respectiva nu era, dar era acolo baiatul ei, care vindea ardei, rosii si pepeni, si care era chiar cel care picta interiorul bisericii! Bineinteles, pentru ca era omul cu legumele la vanzare, nu a putut merge cu noi la biserica...deci ghinion, trebuie sa reprogramam vizita!


Si cum ziua trebuia sa continue in aceeasi nota...mergem la Casa Memoriala Nicolae Titulescu. Ajungem acolo dupa indicatiile a doua femei ce mergeau la o inmormantare: "treceti trei valcele si ajungeti". Da, am ajuns, dar acolo era doar paznicul si calul lui...muzeul era inchis! De fapt, din cate am inteles de la dansul, sambata si duminica nu se viziteaza casa memoriala...
Ne plimbam si noi in curtea inconjuratoare si in livada cu pruni: liniste si multa verdeata.
Cateva informatii: http://www.olt.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=275
La scurta vreme, dupa ce în 1907, rasculatii au incendiat casa lui Gheorghe Burca, Nicolae Titulescu s-a casatorit cu Caterina Burca. Acest eveniment l-a determinat pe tatal fetei sa renunte la refacerea conacului si sa-i propuna lui Nicolae Titulescu sa-si construiasca o casa pe masura pozitiei sale. Construirea casei a fost terminata în 1910, asa cum se observa din inscriptia de pe pavimentul de la intrare.
În semn de respect fata de arhitectura noastra traditionala, Nicolae Titulescu a decis înaltarea unei case în care regasim multe elemente de arhitectura specifice cultelor oltenesti. Casa are patru intrari si doua fatade, cu terase semirotunde pentru fatada dinspre râu si cu terase dreptunghiulare la fatada principala. Ambele terase sunt strajuite în partea stânga a cladirii de un turn cu trei niveluri. Din terasa etajului, situata catre râu, care creste de peste doua decenii un arbust a carui specie a ramas neidentificata pâna astazi. El reprezinta una dintre atractiile turistilor ajunsi la Casa Titulescu.
În perioada anilor 1907-1941, Casa Titulescu a servit ca loc de odihna si recreere pentru familia Titulescu. Sediul administrativ al mosiei se afla într-o cladire construita alaturi de catre mama lui N. Titulescu in 1899. Dupa 1940(pâna in 1949) casa Titulescu a fost în administrarea Academiei Române, care, conform vointei testamentare a lui Nicolae Titulescu, a înfiintat între 1945 si 1949 o biblioteca sateasca si o scoala populara.
In 1949 casa a intrat in posesia mai multor institutii. Astazi, Casa Titulescu este Muzeul Memorial Nicolae Titulescu.