Dobrogea 2011 - ziua I

Asa cum am anuntat de ceva vreme, sambata si duminica (23 si 24 iulie 2011) am fost intr-o excursie prin tinuturi dobrogene.

Fotografiile din excursie:

https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/Dobrogea2011#

Am ajuns in locuri pe care nu le mai vazusem niciodata. Doar Constanta imi era cunoscuta, dar am revazut-o cu placere, ca de fiecare data.
Acum, privind in urma la cele doua zile de plimbare, pot spune ca Dobrogea reprezinta pentru mine soare, valuri, unde dunarene, istorie, stanci, lanuri nesfarsite de floarea-soarelui, coline molcome, campii intinse, iz de peste si de alge, apoi totul luat de la capat: soare, valuri....
Si mai inseamna drumuri lungi, sate pustii si sarace, gaste care se scalda in orice ochi de apa, ciulini si turme de oi si de capre. Mi-a lasat senzatia de loc in care sa-ti petreci vacanta de vara, cu carti si cafea la ibric, cu tarait de cosasi prin iarba inalta, fosnet de frunze uscate si caldura.
Totul pare vechi sau macar invechit in Dobrogea. Calci printre ruinele cetatilor si nu iti poti opri un gand: pe aici au calcat alti oameni ca noi, in urma cu mii si sute de ani, au locuit intre zidurile cazute de care noi acum ne minunam, au baut apa din vasele expuse in muzeu, iar mormintele pierdute de-acum le-au fost strajuite de pietrele funerare sculptate pe care noi acum le fotografiem ca sa avem de ce ne minuna si acasa.
Dobrogea este un loc in care timpul nu mai reprezinta nimic altceva decat un mijloc prin care totul capata o valoare si mai mare. Mi-a parut un loc lipsit de rautate; poate si din cauza ca oamenii cam lipsesc din peisaj. Cei cu care am intrat in contact sunt oameni simpli, apropiati. Chiar mi-a spus o doamna ca nu ma stie, dar are senzatia ca ma cunoaste dintotdeauna.

Asadar sambata am pornit dis-de-dimineata la drum intins catre Calarasi, pentru a traversa Dunarea cu bacul, la Chiciu. Nu aveti cum sa-l ratati, sunt destul indicatoare pe drum. Traversarea se face la fiecare 15 minute, dupa ce s-a achitat la casierie taxa aferenta (doar pasager - 2 lei, autoturism - 25 lei; tarifele sunt valabile pe sens). Sunt acolo si cateva toalete ecologice si un magazin de unde va puteti cumpara cate ceva de rontait.
Urcam cu tot cu autocar si incepem traversarea Dunarii; din loc in loc zarim pescari si pescarusi, asa ca deja ma cuprinde dorul de Delta pe care nu o vom revedea nici anul acesta. In 20 de minute debarcam si pornim la drum catre satul Ostrov, unde urma sa facem primul popas: vizita la Manastirea Dervent.
Se spune ca pe malul drept al Dunarii, la distanta de numai doi kilometri de manastirea Dervent, a existat o cetate antica romana cu numele de Dervent, nume care inseamna lagar sau garnizoana romana, dar si vad de trecere sau trecatoare in limba turca. Cetatea Dervent, dupa o epoca infloritoare pana pe la anul 1036, a fost distrusa de pecenegi odata cu cetatile Dinocetia, Capidava si Sucidava.
Mai tarziu aici sunt martirizati patru crestini, anume un preot si trei fecioare care vor veni in marea cetate Dervent la Dunare sa-l marturiseasca pe Hristos. Ajunsi aici cei patru sunt prinsi si condamnati la moarte, dupa ce fusesera sfatuiti sa se lepede de Hristos. In momentul martirajului, traditia acestui Sfant Lacas ne spune ca ei erau asezati astfel: Preotul se afla pe locul in care se afla acum Crucea Sfanta din absida stanga a bisericii, crucea facatoare de minuni si tamaduitoare, iar cele trei fecioare se aflau in fata bisericii, mai precis in fata Sfantului Altar. Vazand ca nu pot fi determinati sa-si renege credinta lor adevarata, au fost chinuiti groaznic. In final preotul a fost jupuit de viu si spanzurat pe o cruce de lemn cu capul in jos, iar celor trei fecioare li s-au scos ochii, li s-au smuls unghiile de la maini si de la picioare, iar dupa aceste groaznice chinuri trupurile le-au fost taiate in bucati. Cenusa lor a fost aruncata in Dunare, dupa ce trupurile le-au fost arse pe rug ca sa nu le venereze crestinii aflati in cetate. Pe locul unde au fost ei martirizati traditia ne spune ca au crescut din pamant patru pietre in forma de cruce cu insusiri tamaduitoare si facatoare de minuni.
Acum se pastreaza doua cruci: una dintre ele in paraclisul din partea stanga a bisericii, iar cea de-a doua, cu bratele taiate, este afara, in dreptul altarului.
Crucea din interior este protejata de geamuri pentru ca, in zelul lor, unii credinciosi au ciobit crucea facatoare de minuni. Multi bolnavi s-au vindecat aici de boli vechi si grele, de handicapuri si suferinte; in trecut isi lasau langa cruce carjele, bastoanele, tocmai ca o dovada a insanatosirii lor.
Crucea de afara, fara brate, aducea vindecare animalelor pe care oamenii le lasau peste noapte langa ea.
Aici se organizeaza si tabere de sculptura, iar operele de arta create sunt expuze prin curtea manastirii. Peste tot in jur sunt trandafiri, galbenele, cactusi. Salcamul Japonez era in plina floare. De bolta de vita-de-vie atarnau struguri verzi, dar care promiteau o recolta bogata.
In biserica era slujba, asa ca nu am intarziat foarte mult.
Mai multe informatii despre Manastirea Dervent puteti regasi aici: www.crestinortodox.ro sau www.dervent.ro

De aici, din Ostrov, am pornit catre localitatea Ioan Corvin, pentru a vizita Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei.
Pestera Sfantului Apostol Andrei, o biserica adevarata sapata in stanca, este amplasata la baza unui mic munte impadurit. Pe peretii bisericii din pestera sunt multe icoane ce pot fi admirate la lumina candelelor si a lumanarilor. In locul altarului se afla acum o icoana mare a Sfantului Apostol Andrei.
Despre cum a fost descoperita pestera nu se stiu prea multe, deoarece Dobrogea a fost timp de 400 de ani, pana la Razboiul de Independenta din anul 1877, sub stapanire otomana.
In anul 1918 un mare avocat din Constanta, pe nume Jean Dinu, in timp ce era in calatorie prin aceasta zona, in urma unui vis care s-a repetat, a descoperit Pestera Sfantului Apostol Andrei intr-o stare deteriorata.
Pestera era inconjurata de padure, copacii ajungeau pana aproape de intrarea in pestera, intrarea era mult mai mica, iar inauntru crescusera buruieni, nu locuia nimeni aici in pestera. Dupa ce a curatat pestera a construit un mic corp de chilii.
Apoi s-au adunat si primii calugari ce slujeau sfintele slujbe in pestera. Au construit mai apoi turla de deasupra pesterii care la anul 1936, dupa cum spun unele persoane avea 40 de metri si se vedea de la drumul mare. Altii spun ca avea doar 18 metri.
In anul 1943 Episcopul Chesarie Paunescu a sfintit pentru prima data pestera. A venit al doilea razboi mondial si apoi a fost perioada comunista, perioada foarte grea pentru biserica ortodoxa, comunistii distrugand totul aici. Pestera a devenit staul pentru oi: taranii din zona isi adaposteau aici oile cand era vreme urata.
Perioada mai senina pentru pestera a venit abia dupa 1990, atunci cand parintele Nicodim Dinca, ctitorul acestei Sfintei Manastiri, monah fiind de la manastirea Sihastria din judetul Neamt, impreuna cu parintele ieromonah Victorin Ghindaoanu, un preot tot de acolo, cu binecuvantarea IPS Lucian au inceput din nou lucrarile de reamenajare a pesterii si construirea sfintei manastiri.
Pestera are forma unei biserici: in fata altarul, cu icoana mare a Sfantului Andrei care a fost plasata in locul catapetesmei, apoi naosul si pronaosul. Totul este in stanca.
In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei.
Pestera nu a suferit modificari decat la intrare unde s-a construit acel zid, dupa modelul celui din 1918 iar aici deasupra locului in care ne aflam s-a construit aceasta turla care are doar 4 metri inaltime.
Ceva mai multe informatii puteti afla aici: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-pestera-sfantului-apostol-andrei-67904.html

Cand am ajuns noi, in biserica mare era o nunta: mireasa tanara si in culmea fericirii, mirele (pe care cu greu l-am identificat) ii facea fotografii, iar ceilalti cativa invitati le tineau isonul.

Mai departe am pornit catre Complexul arheologic Tropaeum Traiani - Adamclisi. Nu ratati indicatorul catre Cetatea Adamclisi.
Aceasta se afla la 1,4 km sud-vest de monumentul triumfal si a fost construita in timpul imparatului Traian, probabil pe locul unei cetati getice protejate de ziduri si de sisteme de aparare ingenioase, imediat dupa batalia prin care se urmarea anihilarea acesteia. De la inceput asezarea a avut rangul de municipiu. In anul 316 imparatul Constantin, mare admirator al imparatului Traian, a ridicat din temelii cetatea ale carei ruine pot fi vizitate astazi. Locuirea a incetat la Tropaeum Traiani in prima jumatate a sec. al VII-lea d.Hr, in urma invaziilor slave. Cercetarea arheologica a pus in evidenta incinta cu cele 4 porti, 7 bazilici crestine, o bazilica in forul cetatii si alte constructii. sapaturile arheologice continua si in zilele noastre.
Cateva detalii despre doua dintre bazilicile de la Adamclisi: Bazilica A se afla in apropierea portii de est a cetatii, la nord de via principalis, si a fost numita pana in 1971 (cand I. Barnea i-a descoperit cripta in care se aflau moastele a cinci martiri) "Bazilica simpla". Pe zidul estic al acesteia se mai pastra, intr-o stare de conservare precara, conturul unei inscriptii scrise cu vopsea. Cripta, aflata sub altar, prezinta dimensiuni de 2,70 X 2,30 m si comunica cu bazilica printr-un culoar in trepte. Este o bazilica trinavata, cu nava centrala lata de 8 m, iar cele laterale de 3,70 si 3,90 m. Intrarea in bazilica se facea printr-un atrium, lung de 18,40 m si lat de 13,50 m, cu o curte interioara de 10m X 6,20m. Din atrium e intra in nartex, care se afla la nivelul naosului. Pe latura de sud a bazilicii se afla mai multe incaperi adaugate ceva mai tarziu. Bazilica A a fost construita in vremea imparatului Anastasius (491 - 518).
Bazilica Forensis este situata la intersectia celor doua strazi principale ale orasului, cardo si decumanus. Ea dateaza din epoca lui Constantin cel Mare si Licinius si probabil ca reprezinta o constructie mai veche refacuta in epoca amintita. In acest loc se desfasura activitatea publica si administrativa a orasului, si tot aici se incheiau tranzactiile economice. Basilica Forensis ( 56m X 24m) era despartita in trei nave prin siruri de suporturi si baze de coloane, in numar de 18. Pe latura de vest zidul are contraforti spre exterior. Intr-o epoca mai tarzie acesti contraforti au fost prelungiti si astfel au aparut magazii comerciale, in unele dintre acestea descoperindu-se chiupuri (vase de lut ars, de mare capacitate, în formă de amforă, întrebuințate pentru păstrarea diverselor provizii si alimente). Pe latura de est a cladirii se afla un portic impunator. In bazilica se intra dinspre nord si pe latura sudica. In sec. al IV-lea pe latura de nord a fost adaugata o anexa dintr-o singura nava, cu absida pe latura estica.
Monumentul de la Tropaeum Traiani - Adamclisi a fost ridicat intre 106 - 109 d. Hr, dupa proiectul arhitectului Apolodor din Damasc, in urma razboaielor dintre daci si romanii condusi de imparatul Traian. Monumentul triumfal avea o inaltime de 39 m,o forma circulara cu un diametru de 38 m, fiind alcatuit dintr-un nucleu cilindric de dimensiuni apreciabile (12,6 m inaltime; 31 m diametru), construit din zidarie bruta, inconjurat la baza de o platforma circulara cu 7 trepte de piatra; nucleul era imbracat in blocuri de piatra care se continuau cu un rand de metope (element decorativ constând dintr-o placă, de obicei cu basoreliefuri, care separă triglifele unei frize dorice) in numar de 54 (din care pina astazi s-au pastrat numai 49), sculptate in basorelief cu scene din timpul luptelor cu geto-dacii.
Deasupra metopelor se afla o friza cu 26 de creneluri (din care s-au pastrat numai 23) sculptate si ele in basorelief si alcatuind coronamentul nucleului circular.
Deasupra nucleului se inalta un acoperis tronconic imbracta in solzi de piatra,precum si un soclu hexagonal inalt de 6 m, care sustinea “trofeul” propriu-zis,adica un trunchi imbracat in armura clasica, cu armele de lupta, avind la picioare arme si prizonieri sculptati tot in piatra. Pe una din fetele soclului hexagonal a fost descifrata o inscriptie din care rezulta ca monumental are inchinat “Zeului Marte, razbunatorul” de catre “Nerva Traian August, imparat si cezar, invingatorul germanilor si dacilor, fiul divinului Nerva, mare preot, pentru a XIII-a oara tribun, pentru a VI-a oara imparat, pentru a V-a oara consul, parintele patriei.” Mia multe detalii: http://www.cjc.ro/proiect_histria/Histria/ISTORIE/ADAMCLISI/adamclisi.html

In vecinatatea monumentului se afla alte doua obiective: un mormant tumular (tumul = Movilă artificială, conică sau piramidală, din pământ sau din piatră, pe care unele popoare din antichitate o înălțau deasupra mormintelor) construit pentru un ofiter roman, si un altar comemorativ in cinstea soldatilor romani cazuti aici in luptele din anul 102 d.Hr.

In Adamclisi exista si Muzeul de Istorie care adaposteste piesel originale ale monumentului, precum si materiale arheologice descoperite in cetate. Din pacate pentru noi, timpul nu ne-a permis o abatere de la drum.
Adamclisi = "Biserica Omului" in limba turca.

De aici ne-am continuat drumul catre Cheile Dobrogei. Destul de dificil de ajuns datorita lipsei de informatii, nu le puteti rata daca ajungeti in zona: principalul este sa ajungeti in localitatea Targusoru, iar de acolo sa va indreptati catre localitatea Cheia. In drum am zarit cred ca vreo doua indicatoarea "Cheile Dobrogei", dar la distante destul de mari intre ele. In caz de nevoie...intrebati localnicii: vor fi bucurosi sa va ajute cu indicatii.
Asadar, despre Cheile Dobrogei...un peisaj spectaculos, pe care va recomand sa-l parcurgeti pe jos. Nu este o distanta prea mare, insa satisfactia va fi maxima. Pe langa aerul curat, stancile verticale, veti putea vedea si asculta parsii. Niste rozatoare tare simpatice, cu mutrisoare jucause si cu miscari de o iuteala incredibila! Cand li se pare ceva ciudat, stai ridicate in doua picioare si scruteaza orizontul. Insa la orice amenintare, dispar cat se poate de rapid in gaurile de care este plin pamantul! Daca este liniste, ii puteti auzi chitaind.

Seara ne-am petrecut-o in Constanta. Se lasase deja intunericul atunci cand am iesit la plimbare, asa ca am petrecut doar putin timp pe faleza, la Cazino, apoi ne-am intalnit cu cativa prieteni din grup si am mers la o terasa, unde am savurat cate o bere rece!!! (iar eu vreo plus 2 inghetate).

Zilele urmatoare urmeaza si continuarea plimbarii noastre prin Dobrogea, dar pana atunci noi va dorim cele bune,
Cristina si Cristin