Dobrogea 2011 - ziua II

https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/Dobrogea2011#

Ploaie, nori, frig...asa a inceput cea de-a doua zi a excursiei in Dobrogea. Cazati la Hotel Ibis din Constanta, ne-am luptat cu somnul in incercarea de a ne trezi la ora 05.00 (la ora 06.00 era plecarea). A, cateva cuvinte despre hotel: parcarea este aproape inexistenta, dar pozitionarea hotelului este excelenta. Camera noastra a dat spre strada, deci aveam o vedere laterala spre mare; balcon micut, dar in rest ok, curata si dotata cu aer conditionat. Micul dejun a fost ok...atat cat am putu noi sa-l savuram la ora 05.30, cu ochiii carpiti de somn.
Sub cerul innorat si sub ploaia mocaneasca ce nu parea sa se opreasca in curand, am plecat din Constanta catre prima noastra destinatie: Cetatea Histria. Indicatoare mai sunt, pe ici pe colo, insa multe sunt ruginite, indoite sau acoperite de vegetatie. Asa ca uneori trebuie sa va lasati dusi de inspiratie cand alegeti sa faceti dreapta sau stanga, sau sa asteptati sa treaca cineva prin zona si sa intrebati. Pana la Cetatea Histria am traversat cateva sate saracacioase, cu case mici si strazi pustii. Singurele vietuitoare intalnite au fost gastele, ratele si caprele. Chiar ma gandeam cum o fi viata oamenilor de pe-aici...din ce traiesc oare?! Clar din cresterea animalelor si din agricultura: foarta rare suprafetele de pamant lasate de izbeliste. In rest, campuri de floarea soarelui! Peisajul era superb, cu dealuri ingalbenite ce straluceau in soare (cu o zi inainte, ca astazi inca nu se oprise ploaia).
La Cetatea Histria se plateste intrare 14 lei, iar biletul asigura accesul in muzeu si la ruinele cetatii, precum si ghid spcializat si bucuros de vizitatori!
Am sa redau mai jos cateva detalii istorice despre Cetatea Histria preluate de pe:
http://www.cjc.ro/proiect_histria/Histria/ISTORIE/HISTRIA/histria.html
"Pe malul lacului Sinoe, “la o departare de 500 de stadii de gura sacra a Istrului” (dupa cum precizeaza Strabon), se afla Cetatea Histria – prima colonie greaca de pe tarmul de vest al Marii Negre si cel mai vechi oras de pe teritoriul Romaniei.
A fost intemeiata pe la mijlocul secolului al VII-lea i.Hr. (anul 657 i.Hr. dupa istoricul Eusebius) de colonisti veniti din Milet. Orasul a avut o dezvoltare neintrerupta timp de 1300 de ani, incepand din perioada greaca si pana in epoca romano-bizantina. In cursul secolului al VII-lea d.Hr., cetatea a fost distrusa de atacurile avaro-slave si parasita treptat de locuitorii sai.
In perioada greaca (sec. VII – I i.Hr.) orasul era format din doua unitati distincte (dupa un model urban cunoscut in lumea antica) – acropola si asezarea civila, fiecare inconjurata de cate un zid de incinta propriu, si insumau o suprafata de aproape 35ha. Dupa o distrugere violenta, catre sfarsitul sec. VI i.Hr., in plina perioada clasica, un nou zid de incinta reduce la jumatate suprafata orasului. In aceasta perioada Histria cunoaste un regim democratic, aderarea la Liga Maritima Ateniana, comert intens si chiar moneda proprie. Incercarea primului val de sciti de a se stabili in sudul Dunarii, precum si razvratirile cetatilor pontice impotriva lui Lysimach aduc cetatii o noua distrugere, catre sfarsitul sec. IV i.Hr. Secolele urmatoare aduc atat refacerea orasului cat si o noua inflorire, dar mai ales primele aliante cu unele capetenii ale getilor (Zalmodegikos, Rhemaxos). Secolul I i.Hr. aduce noi framantari si pericole externe: regele Pontului, Mithridates VI Eupator, trimite la Histria unul din strategii sai, in anul 72 i.Hr. aduce primele armate romane care, sub comanda lui M. Terentius Varro Lucullus, scot coloniile vest-pontice de sub influenta lui Mithridate, iar cativa ani mai tarziu, regele Burebista cuprinde cetatea sub stapanirea sa.
Odata cu moartea lui Burebista cetatea trece sub stapanire romana, incheindu-se astfel perioada de autonomie. Sub stapanirea romana cetatea cunoaste o noua inflorire. Daca in perioada romana timpurie (sec. II – III d.Hr.) incinta inchidea o suprafata destul de mare, violentele atacuri carpo-gotice ce au dus la distrugerea totala a orasului, obliga locuitorii sai din epoca romana tarzie (sec. IV – VII d.Hr.) la restrangerea zonei urbane la doar 7ha, la adapostul incintei vizibile astazi.
Sapaturile arheologice, incepute inca din 1914, au scos la iveala, pe langa resturile incintelor mai sus amintite, o serie de monumente remarcabile, datand din diferite perioade din existenta cetatii. Pentru epoca greaca se remarca “zona sacra”, cu templul lui Zeus si templul Afroditei, precum si resturile de locuire de pe platoul pe care se afla asezarea civila. Din perioada romana imperiala (sec. II – III d.Hr.) dateaza edificiile termale ale orasului si reteaua stradala. Cele mai multe monumente apartin epocii romano-bizantine (sec. IV – VII d.Hr.) si ele se afla in interiorul cetatii tarzii: bazilici civile sau paleocrestine, piete publice, magazine, cartiere de locuinte cu caracter rezidential (domus) sau economic. De asemenea, sapaturile au oferit un bogat material arheologic, cea mai mare parte, fragmente arheologice remarcabile, fiind expusa in muzeul cetatii: sculpturi, reliefuri, materiale de constructie, inscriptii, ceramica (greceasca si romana), sticlarie, obiecte din metal."

Foarte interesante au fost si detaliile oferite de ghid despre viata de zi cu zi a unui om obisnuit, dar si despre moravurile (unele destul de indoielnice) locuitorilor.
Si am mai aflat ceva: la Tomis au fost descoperite amfore cu vin, sigilate, ce isi inca isi pastrau continutul; vinul era ca o pasta, avea culoare albastra, insa avea toate proprietatile intacte.

De aici pornim mai departe, catre Cetatea Medievala Enisala. Vremea parea se sa mai imbuneze, dar cel mai important era ca se oprise ploaia.
Peisajul la Enisala este superb, te lasa fara cuvinte. Culorile dealurilor, norii, turmele ce pasteau la poale completau extraordinar de frumos imaginea oferita de ruinele impunatoare ale cetatii.
Exista o parcare unde se lasa masinile, la poalele dealului, apoi urmeaza un urcus de 10 minute si se ajunge la intrare; taxa de vizitare este 2 lei/persoana.
Iata catea detalii istorice despre aceasta cetate, detalii preluate din pliantul despre Enisala:
"Pe Dealul Cetatii, care domina zona lacurilor Razim si Babadag, se afla ruinele fortaretei medievale Yeni-Sale (Enisala). Cetatea a fost construita cu scop militar si de supraveghere a drumurilor de pe apa si uscat, in a doua jumatate a sec. al XIV-lea, de catre o autoritate care era interesata de zona de la Gurile Dunarii.
Pe baza tehnicilor constructive, a materialului arheologic si a realitatilor istorice s-a emis ipoteza ca singurii interesati de ridicarea unei cetati situata in cadrul sistemului de fortificatii din nordul Dobrogei, cu orietntare spre mare pentru controlul traficului naval, erau negustorii genovezi, care dispuneau de mari sume de bani castigate din comert si care erau detinatorii monopolului navigatiei pe Marea Neagra.
Cetatea are un plan poligonal neregulat, care urmeaza sinuozitatile masivului de calcar jurasic pe care este amplasata. Zidurile de incinta, turnurile si bastioanele, realizate din calcar local, in blocuri de mici dimensiuni, sumar cioplite, se pastreaza in unele locuri pe o inaltime de 5 - 10 m.
Atrage atentia, ca element arhitectonic deosebit, bastionul portii centrale, bastionul portii principale, cu arcada dubla, de origine orientala, intalnita frecvent in evul mediu si utilizata de constructorii bizantini la diverse edificii din Peninsula Balcanica si Tarile Romane - Cetatea Neamtului, biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Arges, bisericile moldovenesi ctitorite de Stefan cel Mare.
Intre 1397 - 1418, in timpul domniei lui Mircea cel Batran "...domn a toata Tara Romaneasca...pana la Marea cea Mare", cetatea a facut parte din sistemul defensiv al Tarii Romanesti. Dupa cucerirea Dobrogei in 1419/1420 aici a fost instalata o garnizoana militara otomana.
Dupa ce a jucat un rol important in sec. al XIV-lea si al XV-lea, ca urmare a inaintarii stapanirii otomane dincolo de gurile Dunarii, pana la Cetatea Alba si Chilia, si a formarii cordoanelor de nisip ce separa lacul Razim de Marea Neagra, cetatea a fost abandonata in urmatoarele veacuri, pentru ca nu mai servea scopului pentru care fusese construita.
Marcata de evenimentele trecutului, batuta mereu de vanturi, Cetatea Enisala este astazi un punct turistic deosebit in nordul Dobrogei."
De pe zidurile cetatii privelistea impresioneaza prin imensitatea spatiilor ce se intind la picioarele ei.

De la Cetatea Enisala pornim catre Manastirea Celic Dere.
Hram: Adormirea Maicii Domnului (biserica mare), Acoperamantul Maicii Domnului (paraclisul).
Acces: manastirea este situata pe DN229A, intre satele Telita si Posta, de la - Tulcea spre Isaccea, la 60 km SE de Galati (DN22, DN229A), 19 km SE de Isaccea si 23 km SV de Tulcea. Adresa: com. Frecatei, 827075, jud. Tulcea.
Manastirea Celic Dere si-a luat numele de la paraul Celic din apropiere, Celic Dere insemnand in limba turca "parau de otel". In anul 1846 s-au construit prima biserica din manastire, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, si un paraclis cu hramul Sfantii Arhangheli Mihail si Gavriil. In 1910-1916 au fost ridicate biserica mare a manastirii si o buna parte dintre edificiile actuale. Noua biserica a asezamantului a fost pictata intre 1926 si 1932, in fresca, de pictorul Gheorghe Eftimiu. In ultimii ani, la Celic Dere s-au construit o noua trapeza si un corp de chilii.

Manastirea Celic Dere - scurt istoric: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-celic-dere-67965.html
Asupra anului infiintarii Manastirii Celic Dere exista, pe de o parte, precizarea "Marelui Dictionar Geografic al Romaniei", conform careia asezamantul a fost fondat de "arhiereul" Athanasie Lisivencof la anul 1835, pe de alta parte, marturia arhimandritului Roman Sorescu, care fixeaza fondarea manastirii "cam la 1840" de catre calugari romani si doi calugari rusi intorsi de la Sfantul Munte Athos, arhimandritul Athanasie Lisavenco si schimonahul Paisie.
Dintre acestea, cea mai intalnita este cea conform careia, in secolul al XVIII-lea, calugari ardeleni veniti din Muntele Athos se stabilesc in aceasta poienita, vatra monahala si construiesc o bisericuta din barne de lemn si lut, situata pe locul unde azi este cimitirul.
Athanasie Lisavenco ar fi oprit pe femei in manastirea intemeiata, iar pentru barbati a construit o bisericuta si cateva chilii la vreo doi kilometri mai la vale, infiintand o a doua manastire, Celicul Mic sau Celicul de Jos.
Distrusa de incendiu, arhimandritul Athanasie Lisavenco (considerat ctitorul manastirii, 1800-1880 si ale carui oseminte se gasesc intr-o mica racla foarte frumos argintata, asezata pe dreapta in paraclis) si Dosotei Crihana construiesc, intre anii 1841 si 1844, o bisericuta cu chilii in forma de patrulater, pe valea paraiasului Celic-Dere, azi fiind pe acel loc o troita care arata ca aici a fost biserica.
In anul 1845 manastirea de calugari Celic Dere s-a transformat in manastire de maici (maicile au fost aduse din Basarabia), monahii fiind stramutati langa balta Saon unde isi construiesc o bisericuta si cateva chilii - viitoarea Manastire Saon. Dupa 60 de ani, constructia s-a degradat datorita infiltratiilor si inundatiilor.
Dupa propria sa declaratie, facuta la 3 septembrie 1857, in fata Consistoriului duhovnicesc din Ismail, Athanasie Lisavenco, lipovean de origine, s-a nascut in targul Chilia din Basarabia, pe la anul 1816 (in 1857 arata ca are 41 de ani).
In anul 1837 el intra in Manastirea Caracal de la Sfantul Munte Athos unde se calugareste in anul 1839. Doi ani mai tarziu, el este hirotonit ierodiacon si ieromonah, dupa care pleaca "in partile Dunarii, aproape de Isaccea, langa apa numita Celic Dere unde a fundat un schit cu hramul Adormirea Maicii Domnului."
O troita aminteste: "Aicea a fost biserica Sfintii Voievozi Mihail si Gavril, a treia din Manastirea Celic Dere, ctitorie a arhimandritului Athanasie si daramata de inundatiile din 1916. Spre aducere aminte s-a facut aceasta insemnare de arhim. Porfirie Stefanescu in 1976 - aug. 1977".
In anul 1901 episcopul Partenie al Dunarii de Jos a pus temelia actualei biserici, dupa planurile arhitectului Toma Dobrescu din Bucuresti. Dar in anul 1902 lucrarile constructiei sunt intrerupte si reluate abia in anul 1910 la initiativa episcopului Nifon Niculescu, cu sprijinul Ministerului Cultelor.
Lucrarile, reluate dupa planurile arhitectului Dumitru Berechet, continua pana in anul 1916 si reincep in anii 1924-1925. Acum a fost ridicata si biserica mare a manastirii si o mare parte dintre edificiile actuale.
Noua biserica a asezamantului a fost pictata intre anii 1926-1932, in fresca, de pictorul roman Gheorghe Eftimiu din Bucuresti, in stil neobizantin, de o neasemuita frumusete, cu motive obisnuite in bisericile romanesti din epoca brancoveneasca. Biserica a fost sfintita in anul 1932 cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" de catre episcopul Cosma Petrovici.
La cativa pasi de biserica se afla casa maicii Paisia, in curtea careia s-a ridicat o troita pe locul bisericii inaltata la 1909, cu Sfanta Masa protejata cu acoperis din tabla si mormantul ctitorului Athanasie ale carui moaste (mana neputrezita) sunt depuse in Paraclis.
"Marele Dictionar geografic al Romaniei" consemneaza la 1902 ca "maicile sunt in numar de 83" si ca "langa manastire se mai afla si o pestera unde se ingroapa mortii incepand de la 1860. Pestera e lunga de cateva sute de metri, incepand de la manastire si raspunzand tocmai la Telita. Are mai multe rasuflaturi". Tunelul nu a fost inca cercetat.
In anul 2002, pentru mai buna desfasurare a vietii monahale in cadrul manastirii, vietuirea de sine a fost inlocuita cu randuiala vietii de obste."

Intrarea in manastire este foarte frumoasa, cu scari in panta usoara si cu multe flori de o parte si de alta; ochiul se bucura de culorile acestora, iar sufletul de parfumul lor ametitor.

De la Celic Dere am plecat catre Monumentul Paleocrestin de la Niculitel. Bineinteles, ceva mai multe probleme cu indicatoarele: deoarece se repara drumul, acestea au fost scoase. Asta ca sa nu mai zic de starea drumului care, intr-adevar, se repara.
Ajunsi la destinatie, am platit intrarea (7 lei/persoana) si am avut ghid o doamna tare amabila. Suprafata de vizitat nu este foarte mare: 30 - 45 minute pentru vizitare si foto sunt de-ajuns.
Despre monumentul de la Niculitel am sa redau cateva informatii regasite in pliantul cumparat la fata locului.
"Monumentul paleocrestin din Niculitel se afla situat in zona de NE a localitatii, la poalele dealului Piatra Rosie. In zona au fost localizate vestigiile unor villae rusticae si a fost cercetat un mormant de incineratie din epoca romana, din sec. al II-lea d.Hr.
Descoperirea monumentului s-a datorat unor ploi torentiale care, in primavara anului 1971, au provocat dezvelirea unei portiuni din cupola criptei. Fiind amplasat in panta, intr-o zona locuita si la intersectia unor cai de acces, monumentul a necesitat o cercetare indelungata si anevoioasa.
La Niculitel avem de-a face cu un monument arheologic constituit intr-o arie de locuire mai veche, respectiv o bazilica paleocrestina construita deasupra unor morminte martirice. Bazilica face parte dintr-o categorie de monumente intalnita in regiunea balcano-dunareana in sec. IV-VI d.Hr. A fost conceputa la sfarsitul sec. al IV-lea, in perioada imparatilor Valens - Valentinian, dupa un plan roman bazilical crestin, cu absida semicirculara, larga in raport cu latura, cu naos rectangular impartit in trei nave prin stalpi de sine statatori, care spriineau in spatiul vertical al edificiului un acoperis de lemn in doua ape, invelit cu olane. Nu avea nartex (antreu), in schimb avea pilastri angajati (stalpi de perete) in capetele navelor laterale, in scopul sustinerii unor arcade transversale care compartimentau spatiul interior al navelor laterale, de o parte si de cealalta a intrarii in nava centrala, intrare larga, situata pe axul absidei.
La inceputul sec. al V-lea, in timpul domniei imparatului Theodosius II, bazilica sufera modificari importante, atat in plan orizontal, cat si in cel vertical. In zona fatadei ii sunt adaugate un nartex deschis (probabil cu portic) si un atrium, o curte mica interioara din care se patrundea prin nartex in interiorul bazilicii. Interiorul este compartimentat prin temelii ce puteau suporta coloane inalte, iar presbyterium-ul (sanctuarul care adapostea resturile martirice si unde se oficia liturghia) este delimitat de un zid transversal. In plan vertical se inalta nava centrala cu un acoperis in doua ape si apare acoperisul "in catedra", desupra navelor laterale.
In zona centrala a absidei, sub pavimentul altarului, se afla o cripta martirica monumentala. Complet ingropata, constructia etajata a criptei a permis adapostirea a doua grupuri de martiri: un grup de patru, in partea superioara a martyrion-ului, si alt grup de doi martiri la nivelul inferior. Scheletele celor patru martiri se aflau intr-un sicriu colectiv, in conexiune anatomica, evidentiind o inmormantare primara.
Calitatea de martiri crestini si numele lor: Zotikos, Attalos, Kamasi(o)s si Philippos sunt inscrise in tencuiala cruda a peretilor criptei. Ei sunt cunoscuti in Actele martirice ca fiind martirizati la Noviodunum (Isaccea), la 4 iunie.
Cripta a fost construita pentru ei spre sfarsitul sec. al IV-lea d.Hr. Resturile osteologice descoperite in partea inferioara a criptei provin dintr-un mormant martiric mai vechi, demantelat cu ocazia construirii criptei monumentale. Urmele lui, pardoseala de caramida, se afla in vecinatatea acesteia, iar orientarea, ca si a bazilicii, s-a facut pe axul primului mormant martiric, marimea sanctuarului fiind conditionata de cuprinderea celor doua monumente martirice sub pardoseala sa.
Numele si vechimea celor doi martiri raman necunoscute, singura mantiune asupra lor fiind facuta de inscriptia care bloca accesul in zona inferioara a criptei: "Aici si dincolo (se afla) sangele martirilor."
Forma boltii este rezultatul unei intersectii, in maniera bizantina, a doua bolti semicirculare in sectiune, cu muchii intrate. De forma cubica, cu elemente decorative specifice monumentelor funerare antice si cupola hemisferica, cripta reprezinta prima transpunere in arhitectura paleocrestina a conceptiilor arhitecturale care stau la baza mausoleelor greco-romane. Martyrion-ul de la Niculitel este un monument unic in Europa si este constructia cea mai veche de acest gen din Romania.
Ansamblul de la Niculitel este cuprins intr-un edificiu de protectie a carui planimetrie preia forma mormantului paleocrestin. Eleganta si caracterul aerat al spatiului interior creeaza o atmosfera placuta. Galeria perimetrala destinata fluxului de vizitare asigura un permanent contact vizual cu monumentul, iar expozitia permanenta de obiecte paleocrestine, fotografii color si diapozitive completeaza intregul ansamblu muzeal paleocrestin."

In prezent osemintele se afla la manastirea Cocos; in data de 4 iunie, in fiecare an, ele sunt aduse si lasate o noapte in cripta de la Niculitel, unde au fost gasite. Cu aceasta ocazie sunt oficiate slujbe religioase.

Inainte de a ne asterne la drum catre Bucuresti, am facut ultima oprire la Manastirea Cocos.
Cateva detalii istorice preluate de pe http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-cocos-67799.html
"Manastirea Cocos se afla la 6 kilometri distanta de comuna Niculitel si la aproximativ 35 de kilometri vest de orasul Tulcea. Manastirea este condusa de o obste de calugari, avand drept hramuri Pogorarea Sfantului Duh (biserica mare) si Sfantul Ierarh Nicolae (paraclisul).
Manastirea este asezata intr-un loc retras, la poalele unui deal invaluit in mireasma padurilor de tei. Odata, demult, de pe acest deal s-a auzit intr-o noapte cantecul unui cocos salbatic insotit de o bataie de toaca. Calugarii spun ca acest cantec se mai aude si astazi, uneori.
Prima atestare documentara a unui asezamant religios in acest loc este din anul 1679, cand aflam despre existenta unui schit de sihastri, pradat de invaziile vremii.
Manastirea Cocos exista din 1833, ctitori fiind calugarii Visarion, Gherontie si Isaia din manastirea Neamt, care au trecut pe la Muntele Athos, inainte de a se opri aici. Ei au venit pana la Isaccea, unde s-au si asezat.
Acestia au cumparat o bucata de pamant si au construit o mica biserica din nuiele lipite cu pamant, fara turle si fara clopote, respectand legile musulmane de atunci.
Aceasta biserica, cu reparatii facute in timp, a dainuit pana in 1910 cand a fost demolata. Pe locul fostului Altar a fost asezata o troita pentru aducere-aminte. Pentru ca era nevoie de un locas mai mare si mai trainic, parintele Visarion, devenit arhimandrit si staret al manastirii, construieste in 1853 o noua biserica din piatra si caramida, cu cheltuiala unui mocan ardelean instarit care, calugarindu-se, a donat manastirii intregul sau avut.
Prima biserica a avut hramul "Sfanta Treime". Dupa razboiul de independenta s-au construit si cele 3 turle ale bisericii. Din 1862 pana in 1884 urmeaza ca staret Daniel, in timpul staretiei se ridica clopotnita masiva si monumentala inalta de 30 m, existenta si astazi. In jurul clopotelor sunt 6 firide. Tot Daniel a construit cladirea chiliilor dinspre vest din fata bisericii, in stil oriental, un pridvor si cerdac pe ambele parti, acoperite cu olane.
In 1959 aceasta cladire a fost declarata monument istoric. Celelalte chilii construite de staretii Visarion si Daniel au fost demolate in 1910, odata cu cele doua biserici, dupa ce se incercase fara succes, consolidarea bisericii in 1853.
In 1909 devine staret arhimandritul Roman Sorescu, calugarit la Ciolanu si in 1910 termina constructia din partea de rasarit unde azi este staretia, paraclisul, bucataria si trapeza.
La 23 aprilie 1910 episcopul Nifon Niculescu pune temelia celor 24 chilii noi ce se leaga de clopotnita dupa planul intocmit de arhitectul Toma Dobrescu si care la capatul dinspre rasarit se termina cu o frumoasa cladire cu doua etaje in care, in prezent, este muzeul.
La 1 septembrie 1911 se pune temelia noii biserici, ale carei ziduri nu sunt afectate de cutremurul din 28 mai 1912. Lucrata de pietrari italieni dupa planurile arhitectului bucurestean Toma Dobrescu, este terminata in 1913.
Odata cu inceperea razboiului in 1916, o mare parte din cei 86 calugari care existau in 1914 au pornit in bejenie impreuna cu staretul, luand cu ei majoritatea obiectelor de valoare pe care la intoarcere nu le-au mai adus in totalitate. Staretul Roman Sorescu inceteaza din viata in 1919 la numai 45 de ani.
Intre 1926 si 1929 s-a construit corpul de cladiri din dreapta clopotnitei, cu etaj si pridvor. Aici a functionat o vreme o scoala de cantareti bisericesti, iar in prezent este casa de odihna a episcopiei.
Cutremurul din 1940 a avariat puternic biserica. Incendiul din 27 iulie 1946 a ars clopotnita, topind si clopotele. Lucrarile de restaurare au inceput in 1954 si s-au terminat in 1956, in timpul pastoririi episcopului Chesarie Paunescu, fiind staret protosinghelul Damaschin Duros. Au fost restaurate si chiliile din vest. Sunt instalate in clopotnita doua noi clopote de 500 kg si 375 kg.
In anul 1971, pe teritoriul comunei Niculitel, in apropierea manastirii, sapaturile arheologice au adus la lumina o cripta care adapostea moastele a patru sfinti mucenici, primele descoperite pe teritoriul tarii noastre. Acestia sunt crestini martiri din secolele III-IV. Inscriptiile in limba greaca din interiorul criptei atesta astazi moastele a patru martiri pentru Hristos: Zoticos, Attalos, Kamasis si Philippos. La doi ani de la descoperirea lor, Sinodul Bisericii Ortodoxe a decis ca moastele celor patru sa fie depuse in patru racle, la Manastirea Cocos din apropiere.
La 17 ianuarie 1973 sunt aduse in manastire si asezate la loc de cinste in biserica, intr-o frumoasa racla, moastele sfintilor martiri Zotic, Atal, Camasie si Filip, ca o marturie incontestabila a credintei stramosesti. Praznuirea acestor martiri se face in fiecare an la data de 4 iunie.
Biserica este o constructie masiva din piatra in forma de cruce. Absidele din naos sunt adanci si foarte largi. Naosul se delimiteaza de pronaos prin doi stalpi voluminosi, cate unul pe fiecare parte, lipiti de zid. Are un pridvor inchis in care se intra printr-o usa masiva in doua canaturi, inalta, cu geam in partea superioara. Are al doilea pridvor deschis, sustinut de 6 coloane masive.
Naosul de 19 m latime in zona absidelor luminat de cate doua mari ferestre, pe fiecare parte, pronaosul lat de 9 m este luminat de cate o fereastra lata si inalta pe fiecare parte. Pronaosul si naosul au impreuna 24 m in lungime.
Biserica are 3 turle octogonale, strapunse de cate 8 ferestre inguste si inalte. Turla de pe naos este foarte masiva si inalta. Celelalte doua mai mici sunt asezate pe fiecare parte a pridvorului.
In exterior, peretele din dreapta naosului are o firida inalta, pictata. La fel o firida inalta si pictata este pe zidul din rasaritul altarului.
Pictura bisericii a inceput in toamna anului 1914, executata de pictorul italian F. da Biasse in stil neobizantin si s-a terminat in 1916. A fost restaurata intre 1957 si 1960."

In prezent, in varful colinei unde se spuna ca s-a auzit cantecul cocosului de munte, se inalta o cruce de piatra iar accesul turistilor este facilitat de scarile de ciment. Din pacate, nu am mai avut timp sa ajungem si noi pana acolo.
In schimb, am reusit sa vedem muzeul in curs de amenajare, muzeu ce dtine o multitudine de icoane si carti vechi bisericesti.

Cam acestea ar fi povestile din excursia noastra in Dobrogea. Pregatind traseul, am descoperit multe alte obiective (istorice, naturale, religioase) pe care, din pacate, nu le-am putut atinge datorita timpului limitat.
Cert este ca, desi nu foarte cunoscuta ca o zona turistica importanta, Dobrogea merita inclusa pe harta oricarui turist care se respecta. Cu toate neplacerile de care nu duce lipsa (drumrui si indicatoare), zona este de o rara frumusete si are un farmec aparte: biserici si ruine de cetati, campuri cu floarea soarelui sau cu grau abia cules, cu parsi, cu prigorii colorate, peri cu crengile incovoiate de fructele ce abia incepeau sa se coaca. Un mare regret este si ca nu am vizitat Murfatlarul...mai ales cand am vazut podgoriile ce imbracau coastele dealurilor. Cred ca cea mai buna perioada de plimbare prin Dobrogea este vara, cand parca si timpul se dilata si poti sta sub un umbrar, cu pepeni si piersici la indemana...
Eu m-am indragostit de Dobrogea si abia astept sa vina timpul sa o reintalnesc!

Vacante de vara cat mai placute tuturor,
Cristina si Cristin