SARBATORI FERICITE!

Dragii nostri prieteni,

va multumim ca sunteti si acum alaturi de noi!

Eu si Cristin va dorim sa aveti Sarbatori Fericite, sa fiti sanatosi in anul ce vine si sa ne fiti alaturi si in 2011.
Anul ce se incheie a fost pentru noi un an plin, in care am cunoscut oameni, am vazut locuri si am facut muuuulte lucruri.
Noi va trimitem gandurile si urarile noastre de bine printr-o felicitare si va invitam sa ascultati cateva colinde si cantece de iarna, pe versurile lui Adrian Paunescu.

Octavian Bud - De-a copilaria

Asculta mai multe audio diverse



Ninsoarea de Adio - Beatrice Cristea

Asculta mai multe audio diverse



Majay Gyozo - Ding dang ding

Asculta mai multe audio diverse



Nica Zaharia - Colindul gutuii din geam

Asculta mai multe audio diverse



Cu drag,
Cristina si Cristin DUMITRU

O scrisoare

de J.R.R.Tolkien

Draga Mos Craciun, ma iarta ca-ndraznesc sa-ti scriu ravas!
Si taticu si mamica sunt la teatru, in oras.
Si cum stau acasa, singur, si e seara si-i tarziu,
M-am gandit sa iau hartie, Mos Craciune, si sa-ti scriu....
In orasul nostru mare, vii in fiecare an,
Darul tau inveseleste pe bogat si pe sarman,
Si, desi pe tine, nimeni, pana azi nu te-a vazut,
- Cata lume fericita bunatatea-ti n-a facut?!...
Uite...am gasit o fila, desfacuta din caiet
Si cu toate ca-mi bat capul, ca sa-ti scriu incet-incet-
Si s-astern in slove drepte, tot ce vreau sa-ti scriu acum,
Scrisul meu e sovaielnic...
Mos Craciune,-nu stiu cum,
Am un soi de teama,-parca ma codesc...Oare fac rau?!
Daca te-ai uita o clipa, colo-n catalogul tau,
- Stii? In cartea aia mare, unde scrii despre copii,
Ai vedea...ce multe lucruri ai vedea dac-ai privi!
Ai vedea ca-nvatatorul este foarte multumit,
Ca in timpul lectiunii, nici n-am ras, nici n-am glumit,
Nici nu m-am jucat sub banca in penite sau bricege!
Ai vedea ca sunt cuminte... Ai vedea si-ai intelege
Pentru ce in clipa asta mana-mi tremura cand scrie,
Mie, care am, la scoala, zece la caligrafie!...
Unii spun ca ai o barba lunga pana la pamant,
Ca in noaptea cea mai sfanta vii pe lume, ca un sfant,
Insa nimeni, pana astazi, n-a putut sa mi te vada.
Pasul tau nu lasa urma, cand paseste pe zapada,
Si prin usa incuiata, tu razbati oriunde-ai vrea!
- Cum de poti sa duci in spate, cate ai in traista ta?!
Ai sa vii si anul asta,- nu-i asa? Si-ai sa ne dai
Carti frumoase, vreo papuse, ori soldati de plumb, ori cai,
Ori vreo alta jucarie...
Uite: ninge ne-ncetat,
Valurile de zapada se astern pe camp si-n sat
Si-i un ger de crapa piatra...
Oare n-ai sa ratacesti?
Mos Craciune, Mos Craciune, - vezi sa nu ne ocolesti!...
....Poate ca in anul asta cu ceva sa fi gresit!
Iarta-ma! Din vorba mamei niciodata n-am iesit,-
Am facut intotdeauna ce m-a sfatuit taticu'
- Doar o data, asta vara, m-am batut, la joc, cu Nicu,
Dar a doua zi,-vezi bine!- m-a iertat, caci el e bun!...
M-am cait o vara-ntreaga...
Daca vii iar, Mos Craciun
Si de-i vrea sa-mi dai si daruri,- altceva as vrea sa-mi dai!
(Cum sa-ti spun?)... De asta data, nu vreau nici papusi, nici cai,
Nici soldati de plumb, nici poze...
Daca nu te-ai supara,
Vreo hainuta calduroasa, Mos Craciune, tu mi-ai da...
Pentru mine, tata, mama, au ei grija amandoi,
Insa un orfan de mama si de tata, langa noi;
- Un copil, il cheama Gheorghe si-i cu mine intr-o clasa...
Cat de bine i-ar mai prinde o hainuta calduroasa!
Daca crezi ca se cuvine sa i-o duci chiar tu,- mai bine!!!
- N-as voi sa stie Gheorghe c-o primeste de la mine!
(Eu m-asi multumi cu gandul ca-mi fu dat sa il ajut!)
...Mi se termina hartia - si-i tarziu...
A inceput
Sa ma copleseasca somnul...
Asta-i tot ce vream sa-ti spun:
Asadar, inchei scrisoarea...
Noapte buna, Mos Craciun!
Ionel

(Realitatea Ilustrata, 21 decembrie 1939)

Obiceiuri de Craciun: Vascul si Craciunita

In vremea copilariei mele, in afara de bradul de Craciun, nu imi amintesc alte flori sau plante care sa aduca in case simbolul Craciunului. Dupa Revolutia din 1989 peste tot au aparut, cu ocazia Sarbatorilor de Iarna, vascul si craciunitele (florile acelea rosii, pe care le vedeam in filmele americane despre "X-mas").

De cativa ani incoace si noi avem in casa, de Sarbatori, vasc si craciunita. Si iata cateva detalii interesante despre aceste plante destul de "misterioase" pana incepi sa cauti cateva informatii.

Vascul este o planta parazita, ce creste pe ramurile altor copaci. Prima data am vazut vasc in stare naturala in Delta Dunarii. Fructele lui sunt niste bobite mici, albe, pline de gelatina, si care, pe cat sunt de frumoase si de ornamentale, pe atat sunt de toxice. Se pare ca toxicitatea lor depinde si de pomul pe care il paraziteaza. Restul vascului insa are proprietati vindecatoare, fiind o foarte apreciata planta medicinala. Pentru siguranta este bine sa il achizitionati de la magazinele tip Plafar.
Bobitele sunt cele care dau tot farmecul ramurilor de vasc; asa cum am spus, acestea au in interior o substanta gelatinoasa, albicioasa, chiar scarboasa pentru ca se aseamana cu un gainat. Comparatia au facut-o si strabunii nostri, si o gasim chiar si in numele plantei: viscum album (viscus = vascos, lipicios), iar in engleza cuvantul "mistletoe" (care se raduce "vasc") e si mai explicit: in engleza veche mistel = balega, tan = creanga, deci... gainat pe craca.
In "Creanga de Aur" (The Golden Bough) antropologul James Frazer, care il citeaza pe Plinius, spune ca: "druizii -caci asa isi numesc ei vrajitorii- au cel mai profund respect pentru vasc si pentru copacul pe care a crescut, cu conditia sa fie stejar. [...] tot ce creste pe stejar e trimis din ceruri si este un semn ca divinitatea insasi a ales acel copac."

Calitatea vindecatoare a vascului se regaseste si in povestile cu Asterix si Obelix, in care, daca mai tineti minte, vascul era ingredientul principal din potiunea magica a tribului, pe care druidul Panoramix il taia cu securea de aur.

Una dintre primele povesti legate de vasc e tot de origine nordica. Se spune ca zeita Frigga, sotia lui Odin, temandu-se pentru viata fiului sau Baldur, a conjurat toatele elementele naturii sa il protejeze si sa nu-i produca vreodata vreun rau... omitand insa sa i se adreseze vascului, pe care il considera neinsemnat. Aceasta vulnerabilitate a lui Baldur a ramas secreta, ca un calcai al lui Ahile... pana cand ajunge la urechile zeului Loki, care -invidios pe aparenta invincibilitate a lui Baldur- reuseste prin uneltirile sale sa faca in asa fel incat Baldur sa fie omorat de o sageata cioplita din vasc (sau otravita la varf cu zeama de vasc, in alte variante). Frigga e neconsolata, il plange amarnic pe Baldur, lacrimile ei se transforma in bobite de vasc, Baldur invie, iar Frigga, de bucurie, binecuvanteaza vascul, dorindu-i ca oricine va trece pe sub el sa se sarute, pentru noroc. De aici a derivat obiceiul occidental al sarutatului sub vasc.


Craciunita sau Floarea Craciunului sau Steaua Craciunului sau Poinsetia sau Euphorbia Pulcherrima sau Poinsettia pulcherrima (numele stiintific) este originara din Mexic si se intalneste sub foarte multe specii. Numita stiintific Euphorbia pulcherrima sau Poinsettia pulcherrima, aceasta planta a devenit cunoscuta mai ales sub denumirea de "Steaua Craciunului". De ce? Pentru ca frunzele sale, viu colorate sunt dispuse in forma de stea si, nu in ultimul rand, pentru ca poate inveseli, ca element deocorativ, orice casa ce se pregateste pentru sarbatoarea Nasterii Domnului. Poinsetia sau Steaua Craciunului a fost prima data remarcata in 1825 de primul ambasador al SUA in Mexic, tara de origine. Era, pe atunci, cultivata in regiunile mexicane montane si umede de catre azteci, care obisnuiau sa o foloseasca pentru combaterea febrei si obtinerea unor tincturi. Mai tarziu, in secolul XVII, preotii franciscani foloseau florile de Poinsetia la diverse ceremonii religioase. Cultivarea si popularizarea Poinsetiei a inceput abia in anii 1960. Totusi, a devenit curand foarte populara, devenind nelipsita din decorurile de Craciun.
Creste sub forma de arbust ale carei frunze se coloreaza, in luna decembrie, in rosu, galben, roz sau crem si tin pana primavara, tarziu. Desi este numita "floare", inflorescenta Poinsetiei, este, de fapt, un "buchet" al frunzelor terminale (numite "bractee"), care sunt asezate sub forma de stea - de unde si numele de Steaua Craciunului. Adevaratele flori ale Poinsetiei sunt mici, ca niste bobite, colorate, si ele, in rosu si galben. La ruperea frunzelor, curge o seva alba laptoasa.

Legenda Craciunitei incepe in Mexic, unde locuiau doi frati, Maria si Pablo. Cei doi copii provenau dintr-o familie foarte saraca. In satul in care locuiau in fiecare an de Craciun avea loc festivalul traditional, la care se oferea cadouri. Craciunul era sarbatoarea preferata a micutilor, insa erau mult prea saraci sa isi permita daruri. Isi doreau insa foarte tare sa ii poata duce ceva in dar micului Isus, dar nu aveau nimic. In ajunul Craciunului, Maria si Pablo se pregateau sa merga la slujba din noaptea sfanta. In drumul lor spre biserica, copii au adunat cateva plante verzi, in semn de pretuire pentru micul Isus. Au fost luati in deradere de ceilalti copii, ca au venit fara nici un dar, insa Maria si Pablo au asezat plantele in jurul noului nascut. In mod miraculos plantele verzi s-au tranformat in plante cu frunzele in forma de stelute rosii, asa cum o intalnim si astazi. Indiferent ca o primim sau o facem cadou, indiferent daca mai credem sau nu in povesti, Craciunita exista si ar trebui sa existe in casa fiecaruia dintre noi. Si un mic secret, se spune ca aduce noroc celor care o daruiesc.

Sarbatori de Iarna in Bucurestiul de odinioara

Odata cu venirea iernii, Bucurestii erau amintiti adesea ca fiind invaluiti de ninsori dese si imbelsugate, motiv serios de bucurie pentru cei mici, dar si pentru cei mari, mai ales ca acest anotimp insemna pe langa zapada si venirea sarbatorilor.

Dupa Craciun, intampinat cu mare piosenie, colinde, mancare si bautura din belsug, venea noaptea Anului Nou, noaptea petrecerii si a bucuriei. Atunci, potrivit vechilor datini, sunt indeplinite acte ritualice de bun augur pentru anul care vine, caci exista, si exista si acum, credinta ca el va fi asa cum incepe. Importante sunt urarile, simple sau exprimate prin colinde. Mancarea, bautura si veselia au si ele rolul lor bine definit.

Cu regele Carol I a inceput - si a sfarsit - obiceiul ca, de Anul Nou, sa aiba loc la Palatul Regal un mare bal al Curtii. Se povesteste ca in anul 1876, tanarul domnitor a fost invitat la balul de "Revellion", dat de catre sotii Otetelesanu, in casele lor atat de primitoare de langa Teatrul National. Petrecerea a fost extrem de reusita, iar printul a fost atat de incantat, incat a hotarat ca, de atunci, sa faca, in fiecare an, un mare bal al Curte. Ideea ca asa isi va putea apropia mult mai lesne supusii a fost cea care a cantarit si mai mult in luarea deciziei.

La inceput, balul s-a dat in seara zilei de 24 ianuarie, zi in care intregul popor sarbatorea aniversarea Unirii Principatelor Romane, dar dupa cativa ani balul s-a mutat la 1 ianuarie.

Corpul diplomatic, odata cu monarhul

Balul Curtii a inaugurat petrecerile oarecum publice, spre deosebire de primirile, balurile, receptiile, exclusiviste din randul nobilimii bucurestene. Este amintita, intr-o notita din 31 decembrie 1869, o desfasurare succinta a acestui bal. Principele Carol si proaspata sa sotie au putut fi vazuti alaturandu-se bucuros perechilor de dansatori. La miezul noptii s-a servit sampanie, iar la ora unu, inaintea supeului, la care participau 700 de persoana, printesa s-a retras.

Odata cu adoptarea unei etichete stricte, sarbatorirea Anului Nou si a Sfantului Vasile se desfasura conform protocoalelor stabilite. Eticheta de la Curtea Regala impunea ca de sarbatoarea Sfantului Vasile regele sa mearga la biserica, pentru a asista la serviciul divin, la orele 10.30, insotit de intreaga Curte, atat cea civila, cat si cea militara. Pe langa ministri si inalte personaje apartinand Curtii de Casatie, Inaltei Curti de Conturi si celorlalte tribunale, participau si primarul Capitalei, consilierii municipali si ofiterii de garnizoana. Trasura regelui era escortata de un escadron de cavalerie. Dupa slujba, regele mergea in apartamentele mitropolitului primat, pentru a primi felicitarile inaltului cler, iar la plecare trecea in revista trupele insirate in curtea Mitropoliei.

In codul de ceremonii al Curtii Regale se arata ca la Palat, in acea zi, nu era stabilita nicio receptie, decat daca exista un ordin special, iar cei care doreau sa transmita felicitari familiei regale aveau la dispozitie registrele de inscriere ad-hoc. Balul a devenit un obicei, fiind precedat si de o receptie. In acest cadru, corpul diplomatic, ministrii, membrii ambelor Adunari Legiuitoare, reprezentantii Inaltelor Curti de Casatie si de Conturi, consilierii Capitalei, functionarii superiori, sefii de serviciu ai diferitelor ramuri ale administratiei publice, armata, reprezentanti ai comertului si un numar de notabilitati, din toate straturile sociale, erau chemati sa prezinte felicitarile lor capului statului.

Invitatiile pentru bal erau facute de maresalul Curtii, din ordinul regelui, dupa listele puse la dispozitie de fiecare autoritate, si duse la cancelaria suveranului. Invitatiile contineau, pe langa numele celui invitat, ora la care incepea receptia, locul pe care trebuia sa-l ocupe in apartamentele de receptie ale Curtei Regale, tinuta in care urma sa se prezinte, precum si intrarea pe unde avea sa vina la Palat.

Existau ofiteri special insarcinati cu primirea invitatiilor de seama si conducerea acestora in sala care le era destinata. Privilegiat, corpul diplomatic venea cu o ora mai tarziu decat ceilalti invitati, pentru a nu astepta pe Majestatile Lor, care apareau si ele tot atunci. Corpului diplomatic ii erau rezervate o intrare si o iesire speciala, iar Politia avea grija ca sefii de misiuni, dupa vechime si rang, alaturi de sotiile lor, cat si intregul personal diplomatic sa ajunga repede si in siguranta la Palat. Protocolul cerea ca regele si regina sa-si faca prima data aparitia in mijlocul lor, timp in care usile incaperii ramaneau permanent deschise. Alaturi de salonul diplomatilor era un altul, rezervat mitropolitului, ministrilor statului si ministrilor regelui in strainatate, aflati in Capitala. Tot acolo erau invitati presedintele Senatului, cel ai Adunarii Deputatilor, presedintele Curtii de Casatie, cel al Curtii de Conturi, primarul Capitalei, inaltii functionari, toti cu sotiile lor. O alta incapere era destinata membrilor Corpurilor Legiuitoare, iar un al patrulea apartament, generalilor, coloneilor, sefilor de corpuri de armata. Restul invitatilor, deloc putini, ocupau Sala Tronului sau Sala Serbarilor, dupa mentiunea facuta pe invitatie.

Dueluri pentru invitati

Dupa terminarea vizitei regelui si reginei, corpul diplomatic era condus de un ofiter in Sala Serbarilor, unde ajungeau si Majestatile Lor, dupa ce strabatusera pe rand celelalte saloane. De-abia acum balul putea incepe.

Erau invitati reprezentanti ai tuturor paturilor sociale, care se incadrau in limitele unei anumite etichete, nu prea severa. Invitatiile erau in numar de 1.000, mult pentru acele timpuri. Pe langa cei de strirpe nobila ori foarte bogati, dintre care faceau parte oameni politici, ministri, senatori, deputati, inalti functionari si ofiteri superiori, primeau invitatii si reprezentantii profesiilor liberale, ai industriei si comertului, dar si un numar mare de ofiteri inferiori, chemati anume ca dansatori. Balul regal reprezenta si un prilej pentru acordarea distinctiilor si decoratiilor de catre suveran slujbasilor tarii si ofiterilor.

Invitatiile la balul regal dadeau multa bataie de cap maresalului Curtii, deoarece in unele cazuri se puteau ajunge la certuri care, degenerand, se transformau in dueluri. Regele era foarte sever cu moralitatea doamnelor, unele fiind sterse de pe listele de invitati. Asa a patit Nika Nenciu, fiica unui foarte bogat negustor bulgar, sotia avocatului Petrache Gradisteanu, boier de vita veche. De fapt, Nika a avut de-a lungul vietii trei soti si nenumarati amanti.

Cu toate ca lumea buna trata cu oarecare dispret balurile Palatului, din cauza, considera ea, prea multor invitati si a lipsei de selectie, nimeni n-ar fi lipsit, iar orice doamna cu pretentii s-ar fi simtit lezata daca, a doua zi, nu si-ar fi vazut numele in cronica mondena a lui Misu Vacarescu, Claymoor, cum se semna acesta in L'Independance Roumaine.

Toate evenimentele legate de Anul Nou si Sfantul Vasile la Curtea Regala aveau in afara Palatului o multime de spectatori. Bucurestenii de rand, doritori sa le vada pe Majestatile Lor si sa le aclame, ieseau pe orice vreme, oricat de rea, sa intampine cortegiul regal spre Mitropolie. Prezenti erau si in drumul demnitarilor ce veneau sau plecau de la Palat. Seara, oamenii se adunau in Piata Palatului si priveau cu nesat la calestile, cupeurile ori saniile invitatilor, dar si la invitatii infofoliti in blanuri scumpe, iar cand balul incepea, nu puteau decat sa viseze la toata frumusetea si luxul ce se desfasurau inauntru, privind spre ferestrele stralucitor iluminate ale Palatului si ascultand crampeie din discursurile barbatilor, intrerupte de rasetele ori remarcile femeilor, totul acoperit de acordurile violonistilor.

La mahala

Dintre colindele si traditiile specifice Anului Nou fac parte Sorcova, Vasilca si Plugusorul. Cu sorcova mergeau mai mult copiii. Sorcova era confectionata din flori din hartie colorata cu care sorcoveau mai intai pe cei din casa: parinti, bunici, unchi si matusi, iar apoi se duceau si pe la vecini si cunoscutii din mahala. Ca rasplata pentru sorcovit, primeau covrigi, prajituri, cozonac, mere si portocale.

Dimitrie Pappasoglu (in Istoria fondarii orasului Bucuresti) povestea ca de Anul Nou se primeau copii in casa "cu buchete de flori" si atingeau pe cei din casa cu buchetul, urandu-le "toate fericirile". "In aceasta zi a Anului Nou, se imparteau recompensele la toti slujbasii, precum si la servitorii caselor noastre."

In mahalale, odata cu venirea Anului Nou, copiii mergeau cu Plugusorul, considerat a fi unul dintre cele mai vechi si mai frumoase obiceiuri. Se povesteste ca, odinioara, pe la barierele Capitalei veneau cei din satele din jur cu cate un plug impodobit cu crengute de brad si cu "stegulete din stergare". Plugul era tras de boi cu coarnele aurite si legate cu panglici de diferite culori si mergea alene prin oras, oprind din loc in loc spre a ura targovetilor an imbelsugat si cu fericire, In acelasi timp, doi-trei flacai pocneau naprasnic din bici, iar un altul manevra un buhai. Colinda Plugusorului era un fel de balada in care se proslavea asezarea stramosilor nostri romani pe aceste meleaguri, precum si diversele munci ale pamantului, impreuna cu urarea de recolta imbelsugata. Bucurestenii de pe drum ori din curtile in care intrau cei cu Plugusorul se bucurau de trecerea alaiului.

In Bucuresti exista obiceiul ca tiganii sa umble de Anul Nou, in ziua de Sfantul Vasile, cu o capatana de porc cu un mar in gura, asezata pe o tava plina cu oglinzi, cu panglici, verdeata, bani si flori de hartie colorata. Se mergea la casele oamenilor, care daruiau cu bani pe purtatorul acestui trofeu.

Acesta era un obicei vechi, de care astazi nu se mai stie si care pomenea de taierea porcului si judecarea lui inn cer. Cu el umblau doar lautarii tigani si bucatarii domnesti, care erau tot tigani. Se spune ca acest obicei al etnicilor tigani reprezenta o incercare a lor de integrare. De altfel, se considera ca e specific culturii lor orale. Daca, inainte, urarea se rostea in tiganeste, treptat a inceput sa fie spusa in romaneste. Este povestea scroafei, care, judecata de Maica Domnului si de Fiul Sfant de ce este asa grasa, raspunde ca mai intai s-a hranit la munte cu jir si ghinda, apoi a coborat, a baut apa si a mancat doua verze dintr-o gradina, pana cand romanii au vazut-o. Au prins-o si au omorat-o, luand ei slanina, iar tiganii capatana, pe care au imbodobit-o frumos si au adus-o boierilor, pentru a fi daruita cu bani, cu un colac si cu o vadra de vin.

Toate aceste obiceiuri de Anul Nou, de care cei de odinioara se bucurau din plin, ori au disparut, ori inca dainuie destul de palid si denaturat la oras. Acum Revelionul e noaptea in care nimeni nu doarme. Este noaptea petrecerii si a bucuriei, in care Noul An trebuie intampinat cum se cuvine. Cu sampanie, veselie, focuri de artificii si masa cat mai imbelsugata. Ori, in ton cu noua moda, in strada.

http://razvratirea.blogspot.com/

Obiceiuri de Craciun: Cadourile

Initial, cuvantul cadou, ce provine din termenii latini caput si derivatul sau capitellus (varianta provensala capdel), desemna capul, seful unei comunitati si nu avea deloc vreuna dintre conotatiile de astazi. Mai apoi, la inceputul secolului al XVII-lea, definea infloriturile ce infrumusetau un discurs si, mai tarziu, o mica atentie (chiar o serbare) acordata unei doamne dupa care iti suspina inima.

Printre cele mai timpurii atestari ale obiceiului de a oferi un mic dar se numara traditiile romane dedicate sarbatorii Saturnaliilor. Inchinata zeului Saturn, vechiul ocrotitor al agriculturii, era celebrata in luna decembrie si dura, la inceput, o singura zi (dupa marturia autorului latin Macrobius), respectiv 17 decembrie. Din timpul lui Cezar s-a extins la trei zile (17-19 decembrie).

Se pare ca traditia oferirii de cadouri in perioada Saturnaliilor coboara in indepartatele timpuri ale epocii Sabinelor, cand se obisnuia sa se taie ramuri verzi pentru a fi daruite. Cei bogati oferea daruri celor saraci, iar servitorii - stapanilor. Uneori, comunele ramuri erau inlocuite de unele mai rare, precum cele de vasc, ramuri de maslin sau de laur.

Membrii aristocratiei ofereau si alte mici atentii: amfore pline cu vin, cosuri cu bunatati, dulciuri sau flori. Daca, initial, acestea erau date fara niciun fel de pregatire sau decorare, incetul cu incetul, a aparut si obiceiul de a infasura fructele in foite de aur sau chiar a oferi medalioane pe care era gravata urarea: Anul care vine sa fie unul fericit! Numeroase alte cadouri, ca si simbolicele opaite de argila, bogat decorate, au fost descoperite in mormintele celor bogati. Si cu prilejul unei alte sarbatori - Matronalia - dedicata zeului Marte, fetele si femeile primeau mici cadouri.

Odata cu trecerea vremii, prinsi de magia sarbatorilor, romanii de rand continua petrecerea, celebrand Sigilariile, vremea cand ii ofereau zeului Saturn mici figurine de lut.

Crestinarea a adus si alte conotatii obiceiului pagan de a oferi daruri: primele ofrande aduse Maicii Domnului de cei Trei Magi: aur, tamaie si mirt.

Apoi, legenda Sfantului Nicolae (secolul al IV-lea) din Patara, cunoscut pentru generozitatea sa, in special, fata de copii, a contribuit la raspandirea traditiei. Pentru a salva trei fete din cetatea Mira, pe care parintele dorea sa le casatoreasca doar pentru bani, a umplut cu trei pungute pline cu aur perechile de sosete ce stateau la uscat deasupra unui foc.

O veche legenda ruseasca povesteste ca, intr-o seara geroasa, o batrana se incalzea in fata unui foc, cand i-au batut la usa trei drumeti straini, care i-au explicat ca urmaresc steaua de la Bethleem pentru a merge sa aduca ofrande copilului-rege care avea sa se nasca. Babusca (bunica in limba rusa) le-a raspuns ca e prea batrana pentru a-i insoti si a ramas langa foc. A doua zi, cuprinsa de remuscari, a umplut un cos cu jucarii si a plecat sa-i gaseasca. Insa zapada, gerul si vantul puternic le strersesera urmele. Asa ca, de atunci, ea depunea un cos plin cu jucarii la usa fiecarei case pentru a cinsti nasterea lui Iisus.

Si alte popoare au traditii asemanatoare. De exemplu, in prima zi a anului, persanii isi ofereau oua simbol al fertilitatii, in timp ce egiptenii mici recipiente. La druizi, se obisnuia sa se ofere plante considerate miraculoase.

Si nasterea reprezenta un bun prilej de daruri. Dupa cum povesteste poetul grec Eschil, inca din secolul al VI-lea i.H., copiilor li se faceau, de ziua lor, cadouri.

Originea sarbatorii Hanuka vine din secolul al II-lea i.H., perioada in care imparatul Siriei, Antiochus (242-187 i.H.) a vrut sa le impuna evreilor celebrarea zeilor greci. Evreii s-au revoltat, iar, ca pedeapsa, soldatii au varsat ulei intr-un templu ce a luat astfel foc. Valvataia a tinut, ca prin minune, opt zile. Iar evreii au reusit sa se razbune pe asupritori. In amintirea acelor momente, pana in ziua de astazi, aprind lumanari pe un candelabru cu opt brate si isi ofera cadouri timp de opt zile.

Despre zeul nordin Odin legendele spun ca impartea, la adapostul noptii, daruri copiilor cuminti. In Norvegia, rolul acestuai le revenea gnomilor, care ieseau din pesterile lor pentru a-si onora sarcina.

In spatiul nipon, obiceiul denumit miyage se refera la oferirea unor mici cadouri cam tot timpul anului persoanelor pe care le intalnesti pentru prima oara sau colegilor, prietenilor sau vecinilor, la intoarcerea din concediu. Inventivii japonezi au in toate magazinele din gari sau aeroporturi pachetele deja pregatite! In general, ele contin specialitati locale, dulciuri sau traditionalul sake. Dar si celor ce fac o calatorie mai lunga trebuie sa li se ofere mici daruri - este obiceiul numit sembetsu. In plus, la intoarcere, cel care a primit trebuie sa ofere celui care i-a dat darul unul de aceeasi ... valoare!

Apoi, de doua ori pe an - in iulie-august, cu ocazia sarbatorii Ohugen si, respectiv, in decembrie, de O-Seibo -, persoanelor fata de care ai o obligatie, ca, de pilda, sefilor, trebuie sa le oferi un mic cadou. Este mai simplu de ales, in general, bauturi alcoolizate, produse alimentare care se pot pastra mult timp, precum ceaiul, zaharul sau uleiurile mirositoare. Dar, niciodata, nu se ofera lucruri in numar par si, niciodata, patru, deoarece simbolul acestei cifre (shi) este un sinonim al mortii.

In limba chineza, ideea de cadou este exprimata prin doi termeni foarte interesanti li, ce desemneaza un ritual, si wu - un lucru material.

Pana spre sfarsirul secolului al XIX-lea, cadourile schimbate intre persoanele adulte in spatiul european erau reprezentate in mare de produse alimentare, precum branza sau ciocolata. Aceasta din urma reprezenta un dar de afectiune sau de pasiune. Precursoarea ciocolatei, bautura asteca xocoatl (un amestec de apa, mirodenii si cacao), era oferita zeilor, ca si conducatorilor, semintele de cacao fiind considerate mai pretioase decat aurul! Se spune chiar ca un sef indian i-ar fi oferit lui Cristofor Colomb un cos cu seminte de cacao, cu care insa navigatorul nu prea a stiut ce sa faca...

Mai tarziu, in 1615, Anna de Austria i-a oferit sotului, lui Ludovic al XIII-lea, un cadou facut din ciocolata. Imparatul Franz Joseph i-a cerut cofetarului sau sef sa-i creeze un tort special, cu cinci etaje, pe care i l-a oferit sotiei.

In 1765, producatorul Cadbury a prezentat pentru prima oara bucatele de ciocolata frumos inchise in cutii elegante, ce au devenit, de atunci, unul dintre cele mai oferite cadouri in lume.

Din a doua jumatate a veacului al XIX-lea, dupa cum o demonstreaza gazetele vremii, au inceput sa fie oferite si alte tipuri de cadouri: lampi, covoare, mic mobilier sau articole de imbracaminte.

Fapt divers: La popoarele germanice, inca din timpul Evului Mediu, exista obiceiul de a oferi sotiilor care au reusit sa ramana alaturi de soti 25 de ani bijuterii de argint, nobilul material reprezentand armonia in care traia cuplul, iar celor care au atins venerabila cifra de 50 - bijuterii de aur.
Prin secolul al XIX-lea se sarbatoreau si primii cinci ani de casnicie - cadoul perfect fiind realizat din ... lemn!

http://razvratirea.blogspot.com/

Obiceiuri de Craciun: Bradul impodobit

Împodobirea pomului de Crăciun este un obicei venit din Occident, cel mai probabil de la popoarele germanice. Încetul cu încetul, acesta a intrat în tradiţia creştină pe la jumatatea mileniului trecut, cu diferite semnificatii - forma triunghiulara amintind de Sfanta Treime, iar podoabele simbolizand cunoasterea si bogatia, precum pomul sacru din Eden.
Impodobirea bradului sau impodobirea caselor cu crengi de brad este de asemenea un obicei preluat de catre crestini. În Evul Mediu, case împodobite cu pomi de Crăciun apar în provinciile Alsacia şi Lorena, dar nu cu ocazia Crăciunului, ci mai degrabă ca cea a Anului Nou. De aici tradiţia se extinde în întreaga Franţă, Spania, Italia şi Elveţia.
De asemenea, este posibil ca pomul de Crăciun să provină de la nordici, care obişnuiau să-şi împodobească casele cu ramuri de brad şi de vâsc. Pomul de Crăciun a pătruns mai târziu şi în Orient, prin intermediul catolicismului.
În Rusia europeană Ajunul Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales unul ca cel mai frumos dintre toate şi împodobit cu lumânări aprinse, bomboane si jucării.
Bradul împodobit se întâlnea ca pom de Crăciun doar în oraşele din Germania sfârşitului de secol XIX, dar odată cu Primul Război Mondial s-a răspândit pe întreg teritoriul acestei ţări.

Mult inaintea crestinatatii, plantele si pomii care ramineau verzi peste iarna aveau o semnificatie speciala pentru oameni in sezonul rece. In vremuri stravechi, oamenii atirnau crengi deasupra usilor si a ferestrelor, pentru a-i feri de vrajitoare, stafii, spirite rele si boala.
In emisfera nordica, cea mai lunga noapte si cea mai scurta zi cad pe 21-22 decembrie, fenomen numit solstitiul de iarna. In trecut, oamenii credeau ca soarele este un zeu, si ca iarna vine in fiecare an pentru ca soarele s-a imbolnavit si a slabit in putere. Ei celebrau solstitiul pentru ca insemna ca soarele, in sfirsitm, va creste din nou si ca vara se va intoarce.
In Roma antica, solstitiul se sarbatorea printr-o manifestatie numita Saturnalia, in onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. Romanii stiau ca solstitiul insemna faptul ca in curind ogoarele vor fi verzi si roditoare. Pentru a marca momentul, ei isi ornau casele si templele cu buchete de plante vesnic verzi.
In nordul Europei, misteriosii druizi , preotii anticilor celti, isi decorau templele cu crengi vesnic verzi ca simbol al vietii vesnice, si impodobeau stejarii cu mere aurii.
Germaniei i se atribuie inceputul traditiei impodobirii brazilor de Craciun asa cum o cunoastem noi, cind in secolul 16 crestinii devotati aduceau pomi impodobiti in casele lor. Unii construiau piramide din lemn, le decorau cu crengi de brad si le impodobeau cu luminari.
Se crede ca Martin Luther King, protestantul revolutionar al secolului al 16-lea, a fost primul care a aprins luminari intr-un pom. Mergind intr-o seara spre casa, a fost uimit de frumusetea stelelor care stralucau printre ramurile padurii de conifere, si ajungind acasa, a vrut sa recompuna scena pentru familia sa, inaltind un brad in mijlocul casei si impodobindu-l cu luminari.
Dar traditia pomului de Craciun a fost tirziu adoptata pe continentul american, datorita puritanilor. Primele dovezi ale pomilor impodobiti dateaza din anii 1830 cind imigrantii germani din Pennsylvania au impodobit brazi, aducind traditia din tara lor natala, Germania. Pentru americani bradul de craciun era un simbol pagin si era greu de acceptat.
Europenii preferau brazi mici, de cca 120 cm, pe cind americanii il decoreaza din podea pina in tavan. Traditia germana impunea impodobirea bradului cu mere, nuci, marzipan, pe cind in statele americane se foloseau prajiturele de casa. Pina recent, brazii de Craciun proveneau din paduri. Acum, exista plantatii speciale. Sunt necesari 7 pina la 10 ani pentru a produce un brad de Craciun.
Luminitele pentru brazii de Craciun au fost ideea lui Edward Johnson, asistentul lui Thomas Edison, in anul 1882, si au inceput sa se produca in masa in anul 1890.
In anul 1900, marile magazine au inceput sa isi impodobeasca brazi mari, iluminati.

Bradul se regaseste in numeroase traditii, nu numai de Craciun. Fiind un pom mereu verde, oamenii l-au asociat cu viata, trainicia, siguranta, prietenia si l-au inclus in toate evenimentele importante ale vietii.
La nastere, se obisnuia ca fiecarui copil sa i se daruiasca un brad, in natura, care ii devenea "frate" si pe care trebuia sa il ingrijeasca pana la moarte.
La nunta, inca exista obiceiul impodobirii unui brad cu ornamente din hartie si fructe, de obicei in curtile casei de la tara. In jurul bradului se organizeaza o mica petrecere care are menirea de a le ura casa de piatra celor care se casatoresc.
In prezent este cel mai indragit obicei de Craciun, datorita simbolurilor care i se asociaza: iubire (pentru ca este impodobit de intreaga familie), bucurie si fericire (pentru ca sub el sunt puse cadourile), magie (se spune ca Mos Craciun nu vine in casele unde nu e brad), viata, trainicie si sanatate (pentru ca este mereu verde, chiar si cand afara e zapada). Practic, bradul a devenit centrul sarbatorilor.

Este de putini cunoscut insa, ca si dacii aveau un cult pentru brad, dar cu inteles total diferit. Bradul era un copac ritual care era taiat la moartea cuiva. Obiceiul inca s-a pastrat in regiuni din Oltenia si sudul Banatului.
Dacii nu faceau asta din tristete, ci din contra, pentru ei moartea era o sarbatoare iar nasterea, prilej de tristete. Prin moarte ei treceau dincolo, la Zamolxis, iar bradul era un semn al "nuntii mortului", care poate fi interpretat drept unirea raposatului cu natura.
Pomul, impodobit aidoma cu cel germanic (adica fructe, flori, panglici) are cam acelasi inteles, de pom al vietii. Simbolul se regaseste de altfel in foarte multe piese de arta populare, precum covoarele sau alte tesaturi.

Simbolurile sacre servesc atât la evocarea principiilor de credinţă, cât şi la istoria credinţei. Ele sunt instrumente puternice de devotament iar prin cristalizarea elementelor religiei credincioşilor, ajută la focalizarea şi dezvoltarea credinţei. De asemenea, ele sunt şi o formă internaţională de comunicare ce depăşeşte barierele de limbă, naţionalitate sau cultură.

Originea cuvântului simbol derivă dintr-un obicei grecesc antic, în care se spărgea în bucăţi o tăbliţă din lut, fiecărui membru revenindu-i, la despărţire, o bucată, pentru ca, la viitoarea întâlnire, aceste bucăţi să se reasambleze, pentru confirmarea identităţii grupului. Astfel a luat naştere cuvântul grecesc sumbolon - "semn de recunoaştere", dezvoltîndu-se de aici şi latinescul symbolum - "simbol". Confucius spunea că "simbolurile reglementează lumea, nu cuvintele sau legile". Însuşi Universul s-a identificat cu OUL, care s-ar fi născut din apa originară izvorâtă din Rai şi pe Pământ, sau POMUL VIEŢII, AXIS MUNDI - "axa lumii", cu rădăcinile pe celălalt tărâm şi cu ramuri ce dădeau flori pe Pământ, vârfurile ajungând până în Rai.
Pomul de Crăciun a devenit un simbol universal şi în zilele noastre este înălţat şi decorat de oameni de orice religie, indiferent de clima ţării de baştină. Originile lui se întind până la păgânism. În tradiţiile norvegiene şi scandinave, copacii veşnic verzi erau decoraţi, iar bradul lui Wotan/Odin a fost ars în onoarea solstiţiului de iarnă (25 decembrie) pentru a sărbători renaşterea Soarelui, pentru a simboliza puterea vieţii care triumfă chiar şi în lunile plictisitoare de iarnă şi pentru a marca sfârşitul vechiului an şi începerea unui alt an. În timpul "nopţilor ciudate" din vremurile păgânilor (25 decembrie - 6 ianuarie), ramuri veşnic decorate cu lumânări erau agăţate în locuinţe pentru protecţie. În antichitate, pinul dedicat lui Attzis şi Cybelei era adesea decorat cu ornamente.

Pomul de Crăciun a devenit un simbol doar în secolul al XIX-lea, simbolizând naşterea şi nemurirea. Pomul de Crăciun îl simbolizează pe Christos ca fiind Pomul Vieţii, în timp ce lumânările îl reprezintă pe Christos însuşi ca fiind Lumina Lumii - şi uneori sufletele şi Soarele, Luna şi stelele Pomului Cosmic. Merele (înlocuite de jucării) au fost folosite pentru decor simbolizând mărul Pomului Cunoaşterii.

Dacă tradiţia copacului de Crăciun, bradul, este relativ recentă, ea rezultă totuşi din fuziunea mai multor tradiţii vechi, dintre care credinţa în puterile naturii reprezentate de verdele etern. Iniţial decorat cu mere roşii, apoi cu flori de hârtie şi ghirlande, el este copacul de sărbătoare şi de speranţă. În aceeaşi zi, o altă tradiţie, cea a buşteanului aprins în cămin şi destinat să ardă vreme de trei zile, exprimă mai multe credinţe, conjugând simbolul copacului cu cel al focului. De cele mai multe ori, acest buştean trebuia să provină de la un copac fructifer şi să fie aprins, în mod ritual, de cel mai tânăr membru al familiei, cu o sursă de lumină nouă, deseori udată cu apă sfinţită, vin sau ulei. Trosnetul acestor flăcări era un mijloc de divinaţie. În plus, cărbunii şi tăciunii lui aveau calităţi protectoare: îndepărtau de casă şi ogor animalele dăunătoare şi te fereau de farmecele vrăjitoarelor; un cărbune mic pus în sicriul unui defunct facilita călătoria spre lumea de dincolo.

În Europa, pe acest fond de credinţe vechi s-au grefat sărbătorile creştine, producând un calendar festiv unde se amestecă cele două aspecte: conţinutul profan şi conţinutul religios se confruntă deseori în sărbătorile familiale şi comunitare cu caracter mixt. În spatele sentimentului de sărbătoare se află experienţa sacrului; prin exaltarea colectivă, sărbătoarea ar fi mijlocul cel mai direct şi cel mai comun tuturor pentru atingerea acestei experienţe. Unul dintre aspectele esenţiale ale timpului sărbătorii - întrucât aceleaşi ritualuri revin la aceleaşi date - este acela de a fi comun unui întreg popor, de a aduna la un loc o întreagă comunitate.