Targul de Sfantu' Dumitru de la Muzeul Satului

Incet (dar sigur) reusim sa postam fotografii de pe la ultimele evenimente la care am participat in Bucuresti (bun, sper sa nu postez de la parada de 1 Decembrie prin martie... ne vom stradui sa tinem pasul...).

Si pentru ca tot am adus vorba de parada: am fost perchezitionati, si corporal, si in bagaje, inainte sa ne apropiem de Arcul de Triumf, de catre spp-isti (inclusiv daca erai simplu trecator si nu voiai sa mergi la parada)... cineva s-a speriat foarte tare in ianuarie, de cei care-am fost prin Piata Universitatii... Dar mai multe detalii - cand va veni si randul acelei postari...

Pana atunci, sa ne mai limpezim ochiii si sufletele cu fotografii din 27 octombrie 2012, de la Targul de Sfantu' Dumitru, de la Muzeul Satului, din Bucuresti:

Imi pare rau ca pana acum nu m-am gandit (dar acum ca mi-a venit ideea, o voi continua) de a promova si aici, pe blog, un mester de la Targul de Sfantu Dumitru, de la Muzeul Satului din Bucuresti. In fiecare am am avut bucuria sa cunoastem un artizan nou (pentru noi, cel putin), si, din pacate, nu am spus lucrul asta in gura mare....

Am sa amintesc aici de doamna Veturia Suciu, pe care o revedem cu placere de trei ani incoace la fiecare editie a targului si care anul acesta a avut bunavointa de a ne acorda un autograf si cateva ganduri bune pe prima pagina a cartii scrise de dumneaei si mult-asteptate de noi: "Cojocna, marturii etnografice de pe plaiuri somesene".

Multumim frumos si pe aceasta cale si asteptam sa va revedem si anul viitor, d-na Veturia!

Anul acesta absolut impresionante pentru noi au fost lucrarile ceramistului Nicolae Diaconu

Toate chipurile taranilor erau insufletite, toate animalele realizate de mainile dansului parca miscau, iar glasurile colindatorilor pareau ca se aud aievea...
Toate straiele taranilor erau croite pe masura lor, separat, si imbracati ulterior. Foarte impresionanta a fost Fecioara Maria care isi legana pruncul pe picioare, asa cum faceau si inca mai fac femeile pe la noi.
Insa cel mai bine ar fi sa las imaginile sa va incante:

 Inainte de a pleca de la Muzeul Satului (catre Agronomie, la un alt targ, va spun mai jos despre ce este vorba), ne-am asezat pe iarba sa-i vedem pe copiii de la Ansamblul Folcloric Mugurasii, din Agas, jud. Bacau:

Despre targul de la Agronomie ar fi multe de spus: are loc la fiecare sfarsit de saptamana si iarna de aici ne aprovizionam cu slana si carnati. Aici vin producatori de mancaruri traditionale din toate colturile tarii. Preturile nu sunt mici, dar merita... macar asa, de pofta...
Se si gateste, la ceaun. Fiecare vanzator isi imbie musterii cu ce are el mai gustos in ziua respectiva: ba o fasole cu carnati, ba un bors de peste, ba (cum am avut noi norocul sa gasim) sarmale impanate cu slaninuta pregatite in bostani uriasi, la cuptor! Un deliciu...

Acum, nu stiu de ce, ca tot mi-am amintit cum a fost la Muzeul Satului, ca tot mi-am amintit fetele trudite ale taranilor d-lui Diaconu, si ca tot mi-am amintit si de cum fuse astazi la parada, de vocea lui Tudor Gheorghe rasunand peste cateva zeci de mii de oameni... cumva mi-am amintit si de o poezie a lui Marin Sorescu: "Cercul". Cumva, se potriveste celor de mai sus, asa ca o postez... mai jos:

"Mergeam pe drum. Era luna, asa, toamna.
Si ma ajunge din urma si trece pe langa mine
Un cerc.
O tuturiga mare de fier. Un cerc
Care mergea singur pe linie.
M-am uitat in urma: l-o fi aruncat cineva?
L-o fi dat de-a tuturiga...
Nimeni...
Si, la urma, cine se-l azvarle,
Ca era mare si greu - ca o sina de roata
de car.

Ma uit inainte; cercul isi vedea de cale.
Se-nvartea repede, repede si facea praf.
Tocmai atunci vine al lui Calota, de la deal:
- Il vazusi, ma?
- Il vazui. Si incepe sa se-nchine.
Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scapat,
Numai Spanu, mai are butii de vin asa de mari,
Pleca si se varsa putina...
Ne miram noi asa si ne dam cu parerea.
Asta al lui Calota se facuse alb, il cam
speriase dracovenia.
Si mai apare si Gligorie.
- Il vazusi, ma?
- Nu-l vazui. Ce sa vad?
- Cercul!
- Care cerc?
Ghita al lui Calota s-a aplecat si i-a aratat
Urma in tarana. Lasase o urma ca de roata
de car.
-E, cate urme de roti nu sunt pe drum!

Cercul a trecut, asa, valantoace, prin tot
satul.
Unii il vedeau, altii nu.
Asa, cam din trei pe langa care trecea,
Doi il vedeau, unul nu...
Stand noi asa, auzim iar Vuuuu - vuu! Uuu!
Uuu!
Cam cum face o vuva mare...
Si vedem nori de praf...
- Dati-va la o parte, ca vine... Se-ntoarce...
Venea cercul de la deal, parca se inrosise putin
De-atata alergat, de-atata inspectie in
Comuna Bulzesti...

Venea dinspre Pradatorul, trecuse ozaca
prin Fratila.
L-am apucat de mana pe Gligorie:
- Il vezi, ma?
- Ce sa vad?
- Cercul
- Care cerc?
- Asta de trece acum pe langa noi?
Tu n-auzi ca se cutremura pamantul, vuieste,
scoate praf...
- Nu trece nimic. N-aud nimic. Nu vad nimic.

Cercul s-a apropiat... i-am luat seama: sa fi zis
Ca e roata de cabrioleta? Nu, ca n-avea spite...
Si prea lumina... E asa ca o aoreola de sfant...
Ca si cand capul vreunui sfant s-ar fi rostogolit
in praf
Si aoreola lui il poarta ca o sina...
Si-l imbraca in stralucire...
Mergea vajaind... Si se infierbantase de-atata
invartit,
Scotea scantei, cand se atingea de cate
o piatra.
Prin Seculesti, acum era aici la Gura Racului
si precis
Voia sa mearga si-n Natarai la vale...

M-am dat mai aproape si i-am simtit damful:
mirosea a
Rotund perfect. A geometrie... a spuma
de geometrie,
Adica esenta esentelor...
Am cazut in genunchi,
Asa de usor si de delicat atingea pamantul
Plin de gloduri al satului.
Ba, calca prin Bulzesti, parca-ar fi mers
Pe luna, tu-i mama ma-sii!
Ma trecusera fiorii si aproape sa-mi dea
lacrimile
De atata cinste si minune.

- E, acum il vazusi? L-am mai intrebat o data
Pe Gligorie, care-si scotea pamantul
de sub unghii
Cu un chibrit.
- Ce sa vad?
- Cercul.
- Care cerc?
- Atunci... du-te unde plecasi, ba orbetule!
Ca eu n-am ce discuta cu astia, care nu vad
decat
Ce le arata muierea!
- Hai, ma, il trag pe-al lui Calota...
Avusei noroc mare cu tine,
Ca fusesi aici... ca altfel,
Ne-ar fi povestit cercul in toata lumea,
Ce orbeti sunt in comuna asta!

Povestea cu cercul de foc, venit in inspectie,
A circulat mult la noi, din gura in gura.
N-a reusit s-o stinga nici razboiul al doilea.
Abia mai tarziu, cu prefacerile, a trecut
pe planul doi.

Si, pana la urma, au biruit ai care nu-l
vazusera.