Delta Dunarii vazuta, gustata si povestita (8)

Ultima postare din Delta. Deja am intarziat prea mult, acus vine Craciunul si noi tot cu pestele, cu plaja si... cu necazurile oamenilor.

Ca de obicei, mai multe fotografii aici

Jumatatea lui septembrie, mai precis ziua de 14, ne gaseste la Sarichioi. Ne cazam la pensiunea Colt de Rai pe care o recomandam din mai multe puncte de vedere: locatie (chiar pe malul lacului Razelm) si mancare!

Dupa ce ne cazam, iasim la ponton pentru ca tocmai se intorceau pescarii si isi imparteau pestele. Prima senzatie a fost ca sunt intr-o piata dintr-o tara araba, nu stiu de ce. Ne strecuram si noi printre ei, Cristi ca sa faca fotografii, iar eu ca sa vad pestii si sa ma bag in seama cu oamenii (recunosc, se amuzau pe seama pedichiurii mele, dar asta e...). Aici, pescarii mai vorbeau, dar destul de putin... Depindeau cu totii de patronii cherhanalelor, de "baietii destepti" ai pescuitului. Munca lor, platita cu doi bani, exploatata de acestia, si cumparata de noi din supermarket, si nu pe bani putini!

Totul pare fara iesire, un cerc vicios si nenorocit...

La pranz, salau... dar cum era prezentat si pregatit ne-a dat pe spate! Pe toti!

Seara ne prinde pe limba de pietris ce inainta in lac, printre stuf si pescarusi. Aici vedem un sarpe care prinsese o guvida: cum era destul de mare pentru el, o tragea cu greu la mal, printre stuf. Pana la urma, a scapat-o si, recunosc, nu m-am putu abtine si am aruncat pestele inapoi in apa.

Iar la cina... iarasi peste, normal. Si ca desrt, gazda ne-a pregatit nalangate: niste gogosi a caror coca fusese framantata cu branza. Si pudrate cu zahar vanilat... un deliciu!

Ziua urmatoare am avut ocazia sa vedem cea mai frumoasa plaja: cea de pe grindul Chituc. Din comuna Corbu am ajuns acolo in aproximativ 1h30min. Drumul pana la iesirea din comuna este bun, dar odata ce incep saraturile si nisipurile...povestea se schimba. Masina cu care eram (nu Furia Neagra, care ramasese in Corbu) se hurduca din toate suruburile pe sleaurile ce formeaza drumul. Uneori aveam impresia ca mai bine mergeam alaturi de drum... Soferul mi-a amintit de bargagiul de la Gorgova: un meloman. Prin pustietatile alea a dat la maxim radioul. Ajungem si la punctul de control al granicerilor, de care trecem, desigur, cu succes pentru ca aveam toate autorizatiile necesare.

Si putin dupa aceea, ajungem la ceea ce este, cu adevarat, un colt de rai: o plaja pustie, plina de melci uriasi, de scoici si de valuri. Parca era ireala! Nici nu stiu cum sa o descriu... decat ca pe un loc unde as vrea sa revin candva.

De aici ne-am intors in Corbu si am ajuns si pe plaja de aici: mizerie mai mare, chiar ca nu am mai vazut! Desi erau ghene peste tot, plaja era impanzita de pet-uri, hartii, pungi... gunoi...

Ultima oprire, cand deja se lasase seara: Capul Dolojman si cetatea Argamum.

Trecem repede prin Jurilovca (putin dezamagiti de ceea ce vedem, ne imaginasem un sat de pescari asa cum erau cele prin care trecusem cu cateva zile in urma) si ajungem la Cetatea Argamum.

Fondat la inceputul sec. VII i.Hr. de un grup de colonisti greci din Asia Mica, orasul (polis) se dezvolta   pe un plasament ocupat anterior de o populatie locala din prima epoca a fierului (sec. X-VIII); in epoca romana primeste numele de Argamum, incheindu-si vietuirea in cursul sec. VII d.Hr.
Orgame / Argamum este prima asezare de pe teritoriul Romaniei al carei nume este mentionat intr-un izvor scris antic ("Orgame, oras langa Istru", Hecateu din Milet, sfarsitul sec. VI d.Hr.). In interiorul cetatii au fost degajate, prin sapaturi arheologice, trei bazilici paleocrestine; o alta bazilica paleocrestina se afla la 1,5 km la vest de cetate. La poalele cetatii, pe latura de sud, se aflau vestigiile fortificatiei grecesti si ale unor cuptoare pentru arderea ceramicii, din epoca romana. La nord-vest de cetate se afla tumulul-heroon (mijlocul sec. VII d. Hr.), cel mai vechi mormant grecesc din bazinul Marii Negre.
Singurul panou cu informatii este la cativa zeci de metri. Si atat. Trebuie doar sa fii atent pe unde calci, zonele abrupte nu sunt semnalizate sau imprejmuite in vreun fel. De alte panouri cu informatii... nici vorba!

Vedem, in sfarsit, si Capul Dolojman: de ceva vreme tot planuim sa ajungem aici, si iata ca am si reusit. Este impresionant, cum sta suspendat deasupra lacului Razim, fiind de fapt varful peninsulei ce il desparte pe acesta din urma de lacul Golovita.

Seara ne face sa grabim pasii catre masina. O portiune de drum este mai accidentata, si mergem incet; in lumina farurilor zarim un sarpe care dispare imediat in iarba uscata de pe margine drumului. Un cioban sprijinit in toiag ne urmareste o vreme cu privirea.

Oprim la o pensiune pentru inca o portie de icre de crap si o plachie....

Cam asa a fost pentru noi Delta Dunarii. Ne este si mai draga acum, ca i-am cunoscut si oamenii mai bine. Si ne este dor de ea. Si am vrea sa o mai vedem... si am vrea sa mai mancam si bors de peste cu apa din Dunare...

Cu bine,
Cristina si Cristin DUMITRU