"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

luni, 29 octombrie 2012

Delta Dunarii vazuta, gustata si povestita (7)






Desi cu intarziere, continuam povestile noastre din Delta Dunarii. Pe 11 septembrie ne-am intors in Tulcea, iar a doua zi dimineata am pornit catre Mahmudia, la atelierul de impletituri din papura. Bineinteles, n-am plecat cu mana goala de la Mariana: gentuta comandata era gata, dar am mai luat si un cos care s-a dovedit a fi foarte sic in Bucuresti, cu o fundita dantelata intr-o parte. Si mi-am mai luat si o palarie de paie, asa cum imi imaginam eu ca ar trebui sa port pe balta.




Pe drumul de la Tulcea la Mahmudia am facut o oprire in Malcoci, oprire careia ii voi acorda cateva randuri si aici, deoarece este vorba de un loc foarte interesant, din toate punctele de vedere: Biserica Catolica din Malcoci. Aceasta a fost construita in anul 1880 de catre comunitatea germana stabilita aici si a supravietuit cu greu in perioada comunista, dar si anilor 1940 si 1990 cand s-au inregistrat cele mai mari plecari de cetateni germani din localitate. Probabil nu va supravietui perioadei ce va urma, pentru ca este intr-o stare dezastruoasa: acoperisul prabusit, ca si pilonii de sustinere, zidurile aproape complet distruse, si imprejurimile napadite de buruieni. Pasim cu teama in interior, pentru ca ici-colo mai atarna cate o grinda care sta gata sa pice.





Mai multe informatii: http://www.resurseculturale.ro/site/?q=book/export/html/20

Dupa pranz suntem deja imbarcati pe nava rapida, catre Sfantu Gheorghe. Loc drag noua, unde am avut pentru prima data contact cu Delta Dunarii, prin anul 1998.Si care ne bucura simturile de fiecare data!






Ne-am cazat la pensiunea Delta Marina loc pe care nu il recomandam sub nici o forma, desi exterior arata impecabil. Mancarea foarte proasta, chelnerii cu atitudini care lasa de dorit, lipsa apa calda (atunci cand am reclamat acest lucru, inca putin si imi spuneau ca-s mincinoasa!). Dar lasam de-o parte asta, si ne vedem de treburile noastre.

Revedem cu drag familia Cernomoret: imagine a bunicilor parca desprinsi din povesti, trecem prin poarta lor strajuita de salcami si le promitem o vizita la intoarcerea de la plaja. Mosul inca impleteste plase de pescuit: cred ca maine ii lucreaza singure, stie ce are de facut fara sa priveasca. Stiam despre el ca este singurul pescar care inca mai impleteste manual plase de pescuit. Baba ne priveste cu zambet larg si cate un pahar de vin nou!



Seara mancam la tanti Mihaela si nenea Iosif Axente, ca si la pranz. Numai ca la cina, pe langa o friptura de peste cu orez, avem parte si de o omleta de peste cu castraveti murati. Asa ceva n-am mai mancat, insa gustul a fost excelent!



Nu pot incheia ziua fara sa amintesc de Cosmin: un baietel de 12 ani, insa cu ganduri si expresii de om trecut prin viata intr-un fel in care nici unul dintre noi nu am trecut pana acum! Cu vocea ragusita (se pare ca de la o laringita netratata la timp), ne-a dus si ne-a adus cu caruta lui de la plaja in fiecare zi cat am stat in Sfantu Gheorghe. O expresie simpla suna in gura lui ca o lectie de viata. Si cate nu ne-a mai povestit: despre caii lui, despre Sandu (calul de la caruta), despre cei pe care ii lasa la pascut in padure si ii mai aduna toamna tarziu, despre toate intamplarile lui din viata de copil din Delta Dunarii si care nu seamana cu viata nici unuia dintre copiii pe care noi ii stiam.


Cosmin calarea fara sa, intra in apa cand se pescuia la copca si multe altele. Tatal lui si-a dorit o copilarie mai usoara pentru Cosmin si sora lui: pe el si pe fatii lui bunicul lui Cosmin ii ducea pe balta si ii lasa acolo toata vara, la pescuit si la tras plase; doar uneori mai vedea la ei si le arunca paine pe mal.
Il cunoastem si pe prietenul lui Cosmin, George, alias "Georgica piromanu'". La doar cativa anisori a dat foc la casa, iar cand maica-sa, ingrozita, a intrat in curte, a intrebat-o daca focul din curtea lor e mai mare decat focul din curtea bisericii... Maica-sa l-a dus la psihiatru si s-a intors foarte incantata de rezultat: medicul i-a spus ca are un copil foarte inteligent!

Intr-una dintre dimineti facem si o plimbare prin Rezervatie cu barcagiul nostru, Robert: un om extraordinar, aduna PET-uri lasate in urma de altii. El ne-a dus foarte aproape de o numeroasa colonie de pelicani, pe care i-am putut observa chiar in timp ce se hraneau: incoltisera un banc de pesti in timp ce noi ii fotografiam. Mai apoi, Robert ne-a dus la un observator de pasari ce oferea o panorama extraordinara! Mai apoi a oprit barca in dreptul unei superbe tufe de rachitar inflorit, pe care vazuse ca o admirasem la ducere.















Pentru noi, a fost o dimineata extraordinara: sa vedem o colonie de pelicani, zeci de cormorani, lisite, egrete si starci!

Pentru ca tot am povestit despre viata in Delta, aici la Sfantu Gheorghe s-au raportat cele mai mari capturi de sturioni.. asa ca au fost cei mai afectati atunci cand pescuitul acestora a fost interzis. Bineinteles, se braconeaza... dar sunt si hoti (fete bisericesti), care fura de la braconieri... si care au sfarsit in mare, cu pietre legate de gat...

Dupa cateva zile, pe 13 septembrie, suntem iarasi pe puntea pasagerului, si inapoi catre Tulcea.







Si de aici catre una dintre cele mai frumoase plaje pe care le-am vazut in viata mea.

Pana la urmatoarea povestire, numai bine!
Cristina si Cristin DUMITRU

joi, 18 octombrie 2012

Delta Dunarii vazuta, gustata si povestita (6)

Urmatoarele cateva zile le-am petrecut tot pe canalul Sulina. Fotografii aici

Plecarea din Crisan, in 10 septembrie, s-a desfasurat cam in felul urmator: eu cu o echipa, Cristi cu alta echipa, doi barcagii si muuuuulte bagaje dimineata devreme, pe malul Dunarii.
Barcagiul nostru ne asigura ca au loc toate bagajele; a avut dreptate, bagajele au avut loc, numai ca noi am ramas pe mal. Moment in care zice: "Ma duc sa iau barca lu' tata!". Zis si facut, trecem bagajele dintr-o barca intr-alta si plecam: eu spre Caraorman, Cristi spre Mila 23.

Traseul lui Cristi, intr-o prima parte, a fost reprezentat de Mila 23 si Maliuc. Cum nu l-am insotit, nu prea stiu ce sa povestesc, asa ca mai bine las fotografiile sa vorbeasca in locul meu.
Ce pot spune este ca a fost incantat de cazarea la pensiunea Nada Apelor

Mila 23




Maliuc: o fotografie cu vulturul codalb, specie de pasari specifica Deltei Dunarii si, mai ales, pusa in pericol de noi, oamenii...





Eu am avut un alt traseu pentru urmatoarele doua zile: prima oprire a fost la Caraorman. Strabatem catinel (barca era foarte incarcata si nu prea aveam viteza) canalele Dunarii pana cand ajungem in satul pe care Ceausescu il dorise o exploatare de nisip. Pregatise pentru muncitori blocuri... Acum imaginea acestora este dezolanta; noaptea cred ca e de-a dreptul infricosator sa vezi rasarind de te miri unde cateva blocuri cazute in ruina, fara usi, fara geamuri... aici, in Delta! Povestea cineva ca sunt focare de infectie, animalele gasindu-si adapost acolo. Ba mai mult, spre deliciul strainilor care ajung prin Caraorman, sunt vreo doi magarusi care seara urca pana la etajul 4 si scot capul prin gaurile geamurilor..
Satul e prafuit, trist si pare pustiu. Se spune ca localnicii se ascund din fata celor care nu sunt din partea locului: arunca o privire sa vada cine-i, apoi o si tulesc in case.

Ne-am petrecut majoritatea timpului la Caminul Cultural: in fata acestuia era o terasa, unde am mai gasit cativa oameni la o bere. Probleme, ca prin toata Delta: canalele colmatate, de care nimeni nu se ocupa, peste din ce in ce mai putin si oameni din ce in ce mai saraci. "Ghetoul" il numeste unul dintre batrani. Nu-i departe de adevar.
Ce nu vreau sa uit sa spun este ca la scoala din Caraorman am vazut cele mai frumoase desene realizate de copiii din sat!


Plecam din Caraorman, ne intoarcem la barca noastra in care coboram agatati de niste bare de fier si niste cauciucuri de tractor.
Din Caraorman ne intoarcem in Crisan, sa alimentam: benzinariile plutitoare au fost o priveliste speciala pentru mine!
Si pornim catre Gorgova.









Cazare la Pensiunea Fortuna unde ne-am simtit extraordinar! Dupa o zi intreaga petrecuta pe balta, in soare, sa ajungem aici a fost parca un vis devenit realitate! Suntem primiti cu tuica si visinata, apoi un bors de peste, cateva bucati bune de peste prajit cu mujdei si, la sfarsit cafea.... Ce sa-ti doresti mai mult?!


Seara ne-o petrecem la vorba cu oamenii de prin sat: si ajungem iarasi la pescuitul cu curent electric. Oricat as incerca sa inteleg, totul parca e un cerc vicios. Cei care dau cu curent sunt protejati de cine trebuie si sunt lasati sa-si vada de treaba, cei care nu dau cu curent si-ar dori un astfel de aparat dar nu-si permit sa si-l cumpere. Doar cei din urma inteleg ca in cativa ani nu va mai fi coada de peste in Dunare, dar sunt constienti si ca vor muri de foame daca primii sunt in continuare protejati iar ei pescuiesc doar cu doua lansete. Oricum ai da-o, nu-i bine.
Multi se revolta si impotriva cherhanalelor; ne revoltam si noi cand ne amintim ca in Bucuresti platim pe peste 20 lei/kg, si aflam ca pleaca de la pescar la cherhana cu 1-2 lei/kg...
Si mai sunt povesti de spus, unele pe care urma sa le simtim a doua zi chiar pe pielea noastra: smecherii care vin in Delta cu motoare de 300 cp, incat spala malurile cand trec si te rastoarna cu tot cu barca!
Aici aflam o poveste care, daca n-ar fi de plans, ar fi amuzanta. Locul unde s-a petrecut: dispensarul satului, pe langa care am trecut si eu. O cladire ca vai de ea, cu un carton mare lipit de usa pe care scria "DISPENSAR". Cel care acorda consultatii medicale: preotul satului. Conflict de interese, dar merge... Niste turisti nemti au un incident la pescuit; vad cuvantul dispensar si se grabesc intr-acolo. Cand au vazut ca iese popa, in sutana, s-au vindecat instantaneu si au luat-o la sanatoasa...

Ziua de 11 septembrie incepe pentru Cristi in Maliuc, si se termina in Partizani.





Dimineata ne intalnim pentru cateva minute: Gorgova este oarecum vizavi de Maliuc, insa, asa cum ne obisnuisem deja, "vizavi" poate insemna o distanta foarte mare si greu de strabatut pentru ca daca nu ai barca, trebuie sa gasesti pe cineva care are si, mai mult, este dispus sa te duca pe celalalt mal, si daca te duce... pentru cati bani te duce... si tot asa.

Ziua mea incepe cu drumul pe apa de la Golgova la Vulturu. Ete un sat trist, cu numai cativa locuitori permanenti. Aici sunt case care stau sa pice, sau pensiuni impunatoare. Si unele, si altele, pustii. Bine ca era ziua, pentru ca altfel m-as fi crezut intr-un film de groaza!



Cei pe care ii intalnim ci cu care mai schimbam cate o vorba ne povestesc de cum era candva: locuri astazi pline de badarau (de buruieni) erau altadata canale unde cuibareau lebede. Da, alea erau vremurile in care copii mancau bataie strasnica de la parinti daca veneau acasa cu puiet de peste. Acum, oamenii prind puiet si-l vand la piata! Acum, noaptea, Dunarea straluceste de la burtile pestilor care plutesc la suprafata, omorati cu curent. Acum e acum, dar maine nu va mai fi nici atat. Satenii sunt obositi sa isi tot spuna pasurile si sa nu se intample nimic. Beau apa din Dunare, salcie, si isi duc zilele, fiecare cum poate.


Vacarul satului e ceva mai vorbaret: e mandru de vacile lui, surele de stepa. Frumoase, mi-a fost drag sa le vad asa, cuminti si blande...

Inapoi in barca si ne continuam drumul pana la Ilganii de Sus. Scoala si dispensar - pe malul celalalt, in Partizani! Dar oamenii se ajuta intre ei, fac fel de fel de schimburi: in Ilganii de Sus e izlaz si cei de pe malul celalalt isi tin animalele aici; in Partizani sunt terenuri agricole si oamenii de acolo aduc aici grane si furaj.
Cea mai dreapta linie din sat: cea lasata de apele Dunarii cand ii inunda. Toate casele si toate gardurile o poarta!




Seara ajungem cu totii in Tulcea. Am ajuns cu bine, desi era cat pe ce sa ne rasturnam: niste personaje la vreo 40 - 50 de ani, s-au sters de noi cu barca lor puternica, desi le faceam semne disperate ca sunt prea aproape. La cat era de incarcata barcuta noastra, a inceput sa se zgaltaie din toate inchieturile, de nu mai stiam de ce sa ne tinem... Strigatele noastre au primit drept raspuns niste priviri dispretuitoare si cam atat...

Ma intalnesc cu Cristi si mergem la restaurant pe faleza, pentru o portie de icre de crap si un bors pescaresc!




Ziua urmatoare urma sa plecam la Sfantu Gheorghe!

Pana la urmatoarea poveste, numai bine!
Cristina si Cristin DUMITRU