"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

marți, 31 ianuarie 2012

Ziua 3, 01 ianuarie 2012: Letonia, prin Riga



Dupa o perioada destul de agitata, in care nu prea am avut timp de povestit, vom relua sirul zilelor de vacanta. Altfel, o sa cam uitam ce avem de spus...
Desigur, vor mai fi intreruperi: de fiecare data cand vom merge in Piata Universitatii si vom avea ceva de povestit sau de aratat de acolo.


Ziua de 1 ianuarie 2012 a venit cu soare. Ne-am trezit cu lumina lui puternica in geamuri si am coborat la micul dejun. Restaurantul era inchis: suntem invitati sa luam masa dupa ora 10.30. Bun, zis si facut.

Cateva fotografii:

https://picasaweb.google.com/113624766008335450942/LetoniaIanuarie2012#

Dupa ce mancam, plecam la plimbare prin oras. Fara nici o tinta, doar cu harta si aparatele de fotografiat de gat.



Prima data ne oprim la Catedrala Ortodoxa. O vazusem deja de cateva ori, din autobuzul cu care mergeam in centrul orasului. Exteriorul frumos, elegant, impunator, de biserica ruseasca ne-a fascinat de-a dreptul.
Construita din caramida galbena intre 1876 - 1884, a fost transformata in planetarium o perioada, fiind redata comunitatii in anul 1990. Sub ocupatia sovietica au fost distruse multe dintre ornamentele bisericii, inclusiv frescele de pe cupole si de pe pereti. ce fusesera realizate de faimosul pictor rus Vasily Vereshchagin. In prezent, majoritatea ornamentelor interioare ale catedralei au fost refacute.
Cand am ajuns noi era slujba, asa ca nu avem fotografii din interior. Ce ne-a impresionat in mod deosebit a fost fastul hainelor bisericesti purtate de preoti. Interiorul bisericii era bogat ornamentat, insa nu asa cum ne-am fi asteptat: eleganta si bogatia exteriorului promiteau frumuseti inimaginabile in interior; insa nu a fost chiar asa. Pur si simplu nu am fost impresionati.



De aici pornim pe jos, pe langa Muzeul National de Arta al Letoniei.

Mergem catre centru, iar de aici pe strazile cu ambasade. Suntem impresionati!







Arhitectura este extraordinara. Nici nu stim unde sa ne uitam mai intai. Statuile si toate dantelariile de piatra ce imbraca fatadele cladirilor sunt perfecte. Imbinari armonioase, linii drepte sau curbate, dar mai ales chipuri de piatra expresive, ce parca urmeaza a se desprinde, pline de viata, din locurile pe care stau de zeci de ani.



Umblam asa, pe strazi, cateva ore bune.



Mergem catre zona veche a orasului, mai precis catre zidurile sale. Acestea sunt cele mai vechi constructii din Riga si au facut parte din sistemul (mult mai lung) de fortificatii al orasului. Zidurile care se pot vedea si astazi au fost construite intre sec. al XIII-lea si al XVI-lea, si refacute complet in timpul ocupatiei sovietice de unde si aspectul lor. Ele faceau legatura intre Castelul Episcopului si Castelul Fratilor de Sabie.
In prezent sidurile se pastreaza complet restaurate, in ele fiind construite numeroase magazine de suveniruri sau mini-restaurante.



Ajungem si la Turnul Pulberariei. Construit in sec al XIV-lea, doar fundatia de piatra i-a mai ramas, dupa ce a fost distrus in timpul invaziei trupelor suedeze, in 1621. A fost reconstruit in anul 1650, cu ziduri groase de 2,5 m pentru a fi mai bine aparat. Acest lucru isi dovedeste eficienta, rezistand in fata celor noua tunuri rusesti. La sfarsitul sec. al XIX-lea turnul este cumparat de o comunitate a studentilor germani, pentru ca in zilele noastre sa faca parte din Muzeul Razboiului.

Ajungem apoi in Piata Livu si fotografiem Casa cu Pisici la lumina zilei.



Numele impunatoarei cladiri vine de la cele doua feline, gratioase si negre, ce strajuiesc turnurile sale.
Istoria lor este veche, din 1909. Cele doua pisici negre au adus ghinion chiar celui care le-a creat si care a cazut de pe acoperis in timp ce le fixa pe cele doua turnuri.
Povestea spune ca proprietarul cladirii, furios pe nemtii care ii refuzau intrarea in breasla ce-si avea locatia peste drum, a ordonat ca pisicile sa fie intoarce cu posteriorul catre respectivii; in timp insa, a fost primit in respectiva organizatie, asa ca, potrivit sentimentelor mai bune ale stapanului lor, si pisicile au fost intoarse cu fata.



De aici mergem la biserica Sf. Petru. Mentionata pentru prima data in documente in anul 1209, biserica Sf. Petru a fost catolica pana in 1523, an in care a devenit biserica Luterana. Turnul sau de lemn, cel mai inalt din Europa acelor vremuri, a fost distrus in cateva randuri. Prima data s-a intamplat in anul 1666, fiind reconstruit un an mai tarziu. Pentru a vedea cat este de durabil, constructorii au aruncat din varful lui o bucata de sticla: cu cat aceasta se spargea in mai multe bucati, cu atat turnul urma sa fie mai longeviv!
Din pacate, o gramada de paie face ca bucata de sticla sa nu se sparga... si turnul arde un an mai tarziu!
Focurile artileriei l-au distrus in anul 1941. In anul 1973 turnul este reconstruit si ritualul cu bucata de sticla se reia! De data aceasta, rezultatul a fost zdrobitor: sticla s-a spart in zeci de bucati, astfel ca, in zilele noastre am avut ocazia ca, dupa cateva minute de stat la coada, sa urcam sus, pe platforma lui, si sa admiram de la inaltime toata Riga, pentru 3Ls/persoana.



Panorama oferita este extraordinara!



Mergem apoi in Piata Primariei, unde extraordinar de frumoasa este Casa Capetelor Negre
Una dintre minunile arhitectonice din Riga, a fost reconstruita in cinstea implinirii a 800 de ani de la atestarea orasului. Datand din 1344, a fost distrusa in anul 1941. Sub stapanirea sovietica a fost daramata (in anul 1948), deoarece era considerata a fi una dintre ramasitele decadente ale arhitecturii germane.
In zilele noastre cladirea gotica este de o rara frumusere, cu decoratiuni delicate si elegante. La orice ora din zi si din noapte, impresioneaza privitorul!



Plimbarea noastra a continuat de-a lungul raului Daugava.



La un moment dat gasim, intrun fel de cutie de sticla, statuia Marelui Christopher. Legenda intemeierii orasului este strans legata de uriasul infatisat acum de statuia imensa ce-o avem in fata. Se spune ca acesta era atat de puternic, incat trecea cu spatele oameni dintr-o parte in cealalta a raului Daugava. Intr-o noapte a auzit scancete de copil pe malul opus celui pe care isi avea el adapost. A inotat pana acolo si a gasit un copil plangand. L-a pus pe spatele sau puternic si a inceput a inota catre malul celalalt. In acest timp, copilul a inceput sa fie din ce in ce mai greu, incat pana si Marele Christopher traverseaza cu greu raul, fiind chiar in pericol de a se ineca. Ajuns la mal, culca micutul copil in adapostul sau. Dimineata, in locul acestuia, gaseste un vas imens, plin cu aur. Toata aceasta bogatie a fost folosita la construirea frumosului oras pe care il strabatem acum, Riga.
Asta da investitie, nu-i asa?!



Ajungem, pe jos, de-a lungul raului Daugava, si la Castelul din Riga.
Acesta este simbolul poporului si al autoritatii letone. Constructia lui a inceput in anul 1330, fiind resedinta a conducatorului Ordinului Leton. Neintelegerile din sanul acestuia au dus la degradarea resedintei anterioare, Castelul Alb; astfel ca a fost construit de catre locuitorii Rigai actualul castel.
Initial, castelul se asemana unei fortarete, cu o curte interioare si patru turnuri de veghe.
Intre anii 1495 - 1515 au avut loc lucrari de renovare, ocazie cu care a fost modificat aspectul castelului.
Cea mai mare reconstruire a castelului a avut loc intre sec. al XVIII-lea si al XIX-lea.
Din anul 1995 aici isi are sediul administratia prezidentiala letona. Unele dintre incaperile castelului au fost transformate in muzeu, in vreme ce altele adapostesc diverse institutii ale statului.

Noi nu am intrat in castel, insa l-am admirat pe la exterior. In plus, partea din spate a castelului este deschisa complet accesului pietonal. O politista facea cu brio fata vantului puternic, si cam atat. In rest, nici cea mai mica restrictie.

Seara, inapoi la hotel. Frigul era din ce in ce mai crancen...

Va urma,
Cristina si Cristin

luni, 30 ianuarie 2012

Ziua 2, 31 decembrie 2011: Letonia, prin Sigulda


Atunci cand am inceput sa ne organizam excursia din aceasta iarna, adica prin iulie 2011, am cautat si diverse activitati (mai mult sau mai putin extreme) ce pot fi facute pe timp de iarna in Letonia.
Si au fost cateva care ne-au atras atentia. Prima a fost Aerodium. Aici, un jet putenic de aer, te ridica la cativa metri in aer. Cu un costum special si, eventual, un instructor, pluteai in acest tunel de aer zeci de minute, in functie de intervalul de timp achitat. Detalii, daca sunteti interesati, gasiti aici: http://www.aerodium.lv/
Numai ca iarna nu aveau activitate.
Cea de-a doua atractie a fost o cursa cu bobul, in Sigulda. Detalii: http://www.makars.lv/index.php
Intram in contact cu ei, mai precis cu d-ra Karina. Si iata-ne cu rezervarea confirmata: in Sigulda, o cursa pentru 2 persoane, cu bobul, ora 14.00, cost 35 Ls/persoana, de achitat cash cand ajungem la pista.

Fotografii puteti vedea aici: https://picasaweb.google.com/113624766008335450942/LetoniaIanuarie2012

Asadar, pe 31 decembrie 2011 dimineata ne infiintam la autogara din Riga. Peste tot sunt afisate orarele de plecare a autobuzelor, asa ca este imposibil sa nu gasim informatia dorita. Autogara este mare si bine pusa la punct: magazine, sala de asteptare, automate de cafea, toalete, case de bilete si tabele ce afiseaza destinatiile, orele si peroanele de la care pleaca fiecare autocar in parte (peroanele de numesc "platforma"). De la casa ne-am luat biletele pe ruta Riga - Sigulda: 1.60 Ls/persoana/sens. Cu 5 minute inainte de plecarea autocarului nu se mai pot cumpara bilete de cat de la sofer. Aceasta deoarece este nevoie ca sa i se transmita lista cu pasagerii care cumpara bilete de la case. Imbarcarea se face in felul urmator: se merge la autocar, soferul striga niste numere (asa am banuit noi) ale biletelor cumparate de la casele de bilete, iar apoi urca, pe rand, cei care nu au bilet si cumpara de la sofer.

Cum spuneam, noi ne-am luat bilete de la casa. In spatele nostru, un domn care a vazut ca vorbim in engleza, deci suntem straini. Binevoitor, incearca sa ne ajute, cu zambet larg pe fata: ii tot repeta casierei "Sigulda" si arata spre noi.
Ajungem pe peron si asteptam sa ajunga autocarul catre Sigulda. Ghiciti cine vine catre noi? Domnul de la casa de bilete. Ne dam seama ca vom avea aceeasi destinatie... Si incearca sa intre in vorba cu noi, desi nu stia decat cateva cuvinte in engleza. Drept pentru care apeleaza la onomatopee si la cuvinte rusesti! Conversatia se desfasoara cam asa: "Scol no english, ruski... scol brrrrr" noi zambim si deducem ca la scoala a invatat rusa, si nu engleza. "Moscov pover". Ok... "I eston. You?" A, bun, vrea sa stim de unde suntem!!!! "Romania" zicem noi. Brusc, omul nostru se lumineaza la fata!!! "Gud, miam, miam, gud" (zicea miam, miam cand ii placea ceva) si apoi continua: "Dracula, Pensilvania! Dracula, miam, miam, gud".
In fine, pana la urma il lamurim ca e vorba de Transilvania. "Gud, Transilvania, gud, Dracula, miam, miam" si zambea. Zambea si se tot apropia de noi, pas cu pas. Cand ajunge la o distanta mica si noi nu mai avem unde sa dam inapoi ca ne lipise de gard, il simtim troznind a bautura...rau! Cum se mai tinea pe picioare?!
Urcam in autocar, noi pe primele scaune din fata. El, imediat in spatele nostru. Incepe sa ne arate cladirile pe langa care trecem: "Muzeu", "Universiti". Apoi se face omul comod si incepe sa dea, dusca dupa dusca, dintr-o sticla pe care o avea in bagaj. Ii zic lui Cristi sa incercam sa ne facem ca dormim, poate se potoleste. Ei as! Ne bate pe umar: "Romania, franse?" Zicem: "No, Romania latin." Atat i-a trebuit! "A, latin, Fiat, itali, mafiot". Ne bagam capetele in geci si incercam sa-l ignoram. O vreme e liniste. La radioul din autocar se aude o melodie cu Eric Clapton. Omul nostru isi vara capul intre mine si Cristi si incepe: "Mai song, mai song!". Zambim... Zice: "A, ok, slip, scuz mi". Noi amandoi: "Yes, yes, sleep!!!". Inutil sa va mai spun ca la intervale regulate ne batea pe umeri: "Slip, gud, miam, miam".
Drumul intre Riga si Sigulda dureaza aprox. 1 ora si 15 min., distanta fiind de 53 km. Mai face cateva opriri pe traseu, unde urca oameni de-ai locului. "Prietenul" nostru, cum statea in fata, langa urcare, ca si noi, ii aborda pe fiecare in parte. Vorbeau in letona, asa ca nu intelegeam o boaba, dar distingeam totusi cuvintele "Dracula" si "Transilvania". Deja cand ajungem in Sigulda, toata lumea ne zambea!
In Sigulda autocarele care intra in oras opresc la Autosta (Autogara); spun asta pentru ca unele autocare opresc in afara orasului, insa distanta pana in centru e destul de scurta.
La autogara este banca, bancomat, toaleta (acces 0.10 Ls), magazin pentru ceva de mancare, automat de cafea, punct de informare turistica de unde ne-am luat o harta si cateva suveniruri. Bineinteles, sunt 4 peroane si fiecare are afisate destinatia si orarul cursei care pleaca de acolo.
Deci totul foarte, foarte bine organizat.

Pornim la plimbare prin Sigulda. Oraselul este superb: are ceva dintr-un sat nemtesc, insa si ceva dintr-o asezare nordica. Foarte curate, strazile serpuiesc printre case masive, dar foarte cochete, elegant impodobite cu decoratiuni de Craciun. Au garduri mici si discrete, sau inalte si transparente. Asa ca nu e greu sa vedem curtile cu arbusti ornamentali si ronturi pentru flori ce asteptau doar primavara ca sa se umple de culori. Masini foarte putine, asa ca am mers in liniste pana la parcul ce reprezinta principala atractie a asezarii: Parcul cu Bastoane.

Desi nu suna chiar incitant, imaginea oferita este superba. Bastonul este simbolul localitatii, iar cele din parc sunt de toate marimile si culorile, inveselind incredibil de mult locul. Ne-am plimbat printre bastoane mult si bine, mai ales ca parculetul este frumos amenajat, iar cum pe jos era asternut un strat de zapada, arbustii ornamentali incarcati cu bobite rosii erau fenomenali!
Povestea Bastonului in Sigulda este veche de peste 200 de ani. In acele vremuri zona era in plina expansiune: localnicii au profitat din plin de obiective turistice din jur si au inceput sa inchirieze sau sa isi vanda proprietatile turistilor. Au fost amenajate multe drumuri si poteci catre respectivele locuri de interes, iar pentru a facilita accesul drumetilor, au inceput sa apara bastoanele atat de celebre in zilele noastre. Si au fost din ce in ce mai frumos decorate. Ceea ce am vazut si noi.

Incet-incet ne indreptam catre telecabina care avea sa ne poarte pe deasupra raului Gauja catre castelul Krimulda. Costul unui bilet este de 5 Ls/persoana/dus-intors, iar telecabina circula din 30 in 30 de minute la orele de varf.
Este singura telecabina din Tarile Baltice si a fost construita de specialisti letoni in colaborare cu cei georgieni.

Luam biletele si, cum mai aveam cateva minute bune de asteptare pana la plecare, ne mai plimbam putin prin zona. Ajungem la imensul Brad de Craciun si la roata din parcul de distractii. La marginea parcului incep sa se zareasca frumoasele case de alcatuiesc micuta localitate.

Urcati in telecabina, zarim deja Castelul Krimulda, catre care ne indreptam pe calea aerului.
In sec. al XIII-lea incepe construirea castelului, sub patronajul arhiepiscopului Albert al II-lea; a fost finalizata in anul 1255. Castelul a apartinut ordinelor bisericesti din Riga pana in anul 1566, cand regiunea a fost cucerita de trupele poloneze.
In anul 1601 suedezii ocupa castelul Krimulda si il abandoneaza in toamna aceluiasi an, dupa ce distrug atat castelul, cat si locuintele din jur pentru a nu lasa nimic in mana polonezilor.
In 1621 Krimulda este din nou sub stapanirea suedeza a regelui Gustav II Adolph. Acesta il doneaza, in anul 1625, consilierului de stat Amiral Gabriel Gabrielson, Counte de Oxershern.
In 1726 familia de Oxershern doneaza Krimulda capitanului Helmersen, a carui familie l-a detinut pana in 1817. In acest an printul Johann Liewen achizitioneaza Krimulda pentru 60.875 ruble de argint si detine domeniul pana in 1921.

In 1853 Paul Liewen a fost primul suedez din regiune care a creat un parc, alei, podete si scari de lemn (una dintre acestea avea 380 de trepte, alta 325 de trepte si facea legatura intre parcul castelului si locul unde acosta feribotul ce traversa raul Gauja).
In anul 1854 guvernatorul general al regiunii, Alexander Suvorov, si-a petrecut vacanta de vara la castelul Krimulda.
Tarul Alexandru al II-lea in persoana, auzind de frumosul parc, a vizitat Krimulda in iulie 1862.

In prezent se doreste ca zona sa reprezinte o atractie turistica majora. Cand am ajuns noi insa castelul era inchis. Insa casele din jur, dependintele, strazile, aratau extraordinar de bine! Parca eram intr-un decor de film de epoca. Totul era restaurat cu piatra masiva. Ce dadea farmec fiecarei case in parte era faptul ca dependintele si casele respective sunt locuite. Gradinile inca mai pastrau tulpinile uscate ale florilor care le colorasera in vara. Usile caselor erau impodobite cu coronite de Craciun, iar prin geamurile joase se zareau crengi de brad, globuri, beteala si lumanari. La stresini atarnau casute cu mancare pentru pasari. Cativa brazi purtau pe crengi fulgi de zapada. Mai ca n-am mai fi plecat de-acolo! Tot plimbandu-ne, nici nu ne-am dat seama ca intrasem in curtile oamenilor: garduri nu existau.

Cum si la telecabina exista un orar strict, ne-am intors pentru a strabate, tot pe calea aerului, drumul inapoi. Urma sa mergem la Castelele din Sigulda: Castelul Vechi si Castelul Nou.
Trecem prin poarta impunatoare de la intrare si la capatul aleii marginite de ronturi si arbusti ornamentali zarim frumosul Castel Nou. Cochet, ingrijit, se dezvaluie in toata frumusetea lui. Ne decidem sa mergem intai spre ruinele Castelului Vechi, imediat in spatele celui nou.

Castelul Vechi din Sigulda a fost construit incepand cu anul 1207. Initial a fost un castel tip fortareata, cu o capela in interior. Dupa ce Ordinul Brethren ai Cavalerilor Sabiilor (care initiasera construirea castelului) au fost infranti de Ordinul Cavalerilor Livonieni in anul 1236, acestia din urma au devenit stapanii castelului. Cladirea acestuia a suferit modificari majore. Odata cu aparitia armelor de foc isi pierde importanta initiala. Castelul cade complet in ruina in sec. al XVIII-lea, in perioada Marelui Razboi Nordic. De atunci nu mai este reconstruit. Tot ce a mai ramas din el, in zilele noastre este partea de sud-vest a constructiei bisericesti, cu fereastra realizata in stil gotic. Se mai pastreaza si turnul portii principale de acces in castel.
Intre ruine este amenajat si un fel de teatru de vara, cu o scena imensa si louri pentru spectatori.

Ne indreptam apoi catre Castelul Nou din Sigulda. A fost construit intre anii 1878 - 1881, avand ca principala destinatie aceea de locuinta pentru proprietarii domeniului, familia Kropotkin. Dupa Primul Razboi Mondial administrarea lui a revenit Asociatiei Tipografice Letone, cladirea servind ca loc de recreere pentru scriitori si jurnalisti.
A fost reconstruit intre anii 1935 - 1937. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial aici s-a aflat un sanatoriu al URSS. Incepand cu 1993 in castel isi are sediul Consiliul Orasenesc Sigulda, iar din 2003 Consiliul Regional Sigulda.

Ei, si cam atat cu istoria pe ziua de azi. Castelul Nou din Sigulda nu se vizita, asa ca, dupa cateva fotografii, ne indreptam catre pista de bob. Vremea se cam intunecase, desi era abia 13.30. Oricum si intuneca devreme si se lumina tarziu, iar daca mai erau si cativa nori, se innopta de-a binelea!



Cum era 31 decembrie 2011, mai erau cateva ore pana la Revelion, ne gandeam ca la bob o sa fim doar noi. Vezi sa nu! Strada pana la intrare era chiar pe langa pista, putin deasupra ei. Din pacate, pista de bob fusese acoperita, poate pentru ca mai toata ziua fulguise usor. Oricum, se auzeau asa, pret de cateva secunde, tipete de sub prelata ce-o ascundea privirilor noastre curioase, evident.
Ajungem la locul ce se voia punctul de pornire: lume....buluc. Pe cine sa intrebam de rezervarea noastra de la ora 14.00, ca oamenii erau imbarcati pe banda rulanta. Ne apropiem sa vedem care-i treaba: distractie maxima. Pista de bob era ca cea pe care am vazut-o la televizor, cand urmaream diverse competitii sportive de iarna, pe EuroSport (favoritele mele erau sariturile cu schiurile... iar favorit era Martin Schmidt, poate si pentru ca avea ca sponsor principal Milka).
Pe pista erau puse un fel de chestii mari, de plastic, dreptunghiulare, rosii, verzi, albastre, unde erau urcati cate 4 zambareti, dupa ce le fusesera puse in cap casti de protectie. Primului i se dadeau un fel de haturi si erau impinsi la vale. O vreme ii mai auzeam tipand, apoi urmau altii...la fel de zambareti.
Sincer, am fost putin dezamagita... adica nu aratau deloc asa cum vazusem eu ca aratau boburile la televizor... Insa distractia parea sa fie la cote maxime! Ma bag in fata, incerc sa ajung la cineva care se ocupa de imbarcari. Pana la urma, intreb de Karina, cu care tot discutasem despre rezervari. Sunt dusa la ea si in fine ne cunoastem fata in fata. Toata lumea zambea, asa ca adopt si eu aceeasi atitudine. Karina ma intreaba la ce fel de bob am rezervare: "soft one" sau "real one". Habar n-aveam, nici nu fusese vorba de asa ceva pana acum. Ridic din umeri si ii spun ca la cel de 35 Ls/pers. A, se dumireste ea, "real one".
Hm...incep sa imi rasara in minte cateva intrebari... cei care erau cu "soft" se dadeau singuri cu chestiile alea...noi la "real" primim sofer, sau conducator, sau "driver", ceva?
Si... daca cei de la "soft" tipau asa... cum era la "real"?!

Ne tinem dupa Karina pana ajungem intr-un fel de birou; ne trecem numele, e-mail-ul, tara si semnatura pe o lista (probabil ne si asumam raspunderea pentru ce va urma). Ne pune pe cap niste casti imense, pe care ne pune sa le indesam la maxim. Lasam rucsacii si aparatele foto; intrebam daca il putem pastra macar pe cel mic, pe Panasonic... zambeste, zice ok, si hai pe pista.

Ei bine, pe pista fusesera aduse doua boburi asa cum vazusem la televizor!!! Noi suntem in al doilea. Urca un englez, pe ultimul loc, apoi Cristi, apoi eu. In fata mea un loc liber: zaresc pedale si altele asemenea. Ooooo, fain!!!! Oamenii din jurul pistei ne zambesc, ne fac cu mana, ne fac poze! Vine un barbat si imi spune ceva: ca o sa-mi balangane capul asa si asa. Il aud cu dificultate din cauza castii. Apoi imi spune sa ma tin de cele doua bucatele de fier beton ce ieseau de sub scaunul din fata mea. Hm... la cat erau de mici, tare mi-era sa nu le scap!

Urca si el in fata mea. Aaaaa, deci avem sofer! Suntem impinsi usor din spate pana ajungem la start. Si... "START"!!!!

In momentul ala nu doar ca m-am tinut de bucatile de fier beton (alea mici, despre care povesteam mai devreme), ci m-am sudat de ele! Imi amintesc ca am tipat caci dupa START nu am mai vazut nimic in fata ochilor: pista era atat de abrupta cu nu se mai zarea. Din momentul acela a inceput o cursa nebuna, cu portiuni in care ne urcam pe peretii de gheata, totul vajaie in jurul nostru, albul ghetii alterneaza cu griul prelatei, in casca se aud bufnituri surde (ne dedeam cu capul de marginea bobului), o nebunie. Nici nu stiu cum sa descriu senzatiile. Cert este ca la 100km /ora si forta de 4G pe unele turnante cu greu puteam tine capul ridicat. Parca as fi vrut sa inchid ochiii, insa cursa era extraordinara! Inutil sa va mai spun ca n-am mai tipat. Am amutit cu totul. Doar ma tineam de fierul beton. Din spate nu se auzea nimic...era clar ca si baietii se tineau zdravan!
Simteam miscarile zvacnite ale celui din fata mea, banuiam ca face vreo manevra si in clipa urmatoare eram suiti pe perete!
Cand am ajuns la lumina, mi-am dat seama ca s-a terminat si cursa. O frana usoara si bobul s-a oprit. Cel din fata mea dispare, dar eu nu ma pot ridica. Suntem scosi, unul cate unul din bob. Cristi, englezul si eu (normal) cu gura pana la urechi... Noi ziceam in romana: "Ce-a fost asta, ce-a fost asta?! Cat de tare!!!", iar englezul: "I need a drink, I need a drink!"
Cu totii eram putin ametiti si abia ne tineam pe picioare. Se vedea in ochiii tuturor cat de puternica a fost senzatia. Bine... zambetele noastre primeau ca raspuns zambetele amuzate ale celor ce faceau asta de zeci de ori pe zi...

Vad undeva, deoparte, o ranga. Ii spun lui Cristi: "Probabil cu asta ii dezlipesc pe cei care efectiv se lipesc de bob!"

Nici nu ne-am dezmeticit noi bine ca cele doua boburi, noi si toti ceilalti eram intr-o camioneta, spre locul de unde plecasem! Englezul era in extaz (ca si noi) si tot avea nevoie de ceva de baut...ca si noi!
Nici nu stiu cu ce sa compar senzatia...a fost la aceeasi intensitate ca cea de la saritura cu parasuta. Din pacate, a durat ceva mai putin: pista de bob a avut o lungime de 1.200 m si cu viteza maxima de 100 km/ora...a durat destul de putin. Parca ne-am mai fi dat o data, daca am fi avut bani.
Din pacate, de fotografii nici nu a putut fi vorba: pe parcursul pistei era imposibil sa scoatem aparatul foto, iar la sosire nici nu ne-a trecut prin cap sa-l folosim, atat eram de ametiti si de extaziati!

Ne luam la revedere de la Karina (ne intreaba cum a fost... pai uite la fetele noastre!) si ne oprim in primul supermarket care are si autoservire: o supa fierbinte, o pizza si o cafea ne incheie ziua petrecuta in Sigulda.

Dupa o asa experienta, oricat de iubitoare de iarna si de sporturi de iarna as fi, cu saniuta aceea minuscula pe care o vedem la competiile sportive de iarna nu cred ca m-as da nici daca m-ar lega pe ea!

Obositi, incantati, fericiti, ne ducem spre autogara: de aici pornim inapoi catre Riga.

Urma noaptea de Revelion.

Si va urma.

duminică, 29 ianuarie 2012

Ziua 1, 30 decembrie 2011: Tarile Baltice


Tarile Baltice au stat pe lista noastra de calatorii de vara o vreme, apoi le-am mutat pe cea de iarna. Dupa consultarea unor ghiduri turistice ne-am facut, prin vara trecuta, un program care sa includa capitalele celor trei: Letonia (Riga), Estonia (Tallinn) si Lituania (Vilnius), plus alte cateva puncte de interes din fiecare tara in parte. Pe teritoriul lor am parcurs aproximativ 2.000 de km intre 30 decembrie 2011 - 6 ianuarie 2012.
Asadar, pe 30 decembrie 2011, dupa plimbarea de cateva ore prin Praga, iata-ne urcati in autobuzul ce ne duce catre avionul cu care vom ateriza in Riga. Cum am spus si in postarea anterioara, am calatorit cu liniile aeriene cehe, Czech Airlines: costul unui bilet a fost 228 euro.
In jurul nostru deja se vorbeste o alta limba: seamana putin cu rusa, cu ceha, cu limbile nordice. Oricum, greu de definit... Este limba letona.
Stam inghesuiti si asteptam ca autobuzul sa porneasca spre avion. In fata mea, doua doamne, elegante. Una dintre ele scoate din poseta o sticluta de vin cu dop infiletat, o desface, da o dusca, o imbie si pe cealalta care, desigur, nu refuza. O a treia doamna imi surprinde privirea si imi zambeste. Zambesc si eu.

Si pot spune deja, intre povestea aceasta de inceput de calatorie si cele ce vor urma, ca in Letonia se bea. Se bea mult. Si nu apa. Se bea mai ales tarie (de orice fel), vin, bere, vin fiert, balsam (o bautura locala, lichior, dau detalii la momentul potrivit). Se bea mult peste tot: pe strada, in tramvai, in restaurante, in piata. Se bea mult la orice ora: dimineata, la pranz, seara si noaptea. Cum ar zice bunica-mea: "Si-n sculare, si-n culcare". Se bea mult indiferent de varsta sau sex.
Unul dintre ghidurile parcurse de noi mentiona la un moment dat ca o vreme Letonia a detinut recordul in ceea ce priveste "cel mai beat cetatean din lume" - un barbat gasit lesinat, cu alcoolemie de 7.22 la mie. Poate ca e gresita impresia noastra: la urma urmei, am stat doar cateva zile, si asta in perioada Sarbatorilor de Iarna.
Cat despre noi...am incercat sa ne integram: nu am gustat vinurile lor (din pacate), decat clasicele vinuri fierte din pietele de Craciun, dar am incercat berile locale; balsam am luat pentru acasa, n-am incercat in Riga decat fiert, cu lamaie si scortisoara.
In magazine si supermarket-uri se vand bauturi alcoolice doar intre orele 08.00 - 22.00. Non-stop se vand doar in baruri, restaurante, pub-uri.

Dar sa continui povestirea.

Dupa aterizarea in Riga ne-am recuperat bagajele si am mers la centrul de informare turistica. Am luat o harta a orasului si am cerut informatii despre cum ajungem la hotelul unde eram cazati: urma sa mergem pana la Gara Centrala, care este aproape de centrul orasului, si de aici pe jos pana la hotel. Ne-am luat card pentru transport: valabil pe 5 zile, ne asigura deplasarea pe toate mijloacele de transport in comun. Tot ce trebuia sa facem era sa il validam la fiecare urcare in tramvai sau autobuz.
Asadar, din aeroport pana la Gara Centrala, Autogara si magazinul Stockman (toate in acelasi loc) am ajuns cu autobuzul 22 in aproximativ 40 de minute. Aici am fost indrumati sa mergem pe jos, insa ne-am gandit sa mai intrebam. Ni se spune sa mergem cu autobuzul 23 pana la statia ce poarta numele strazii unde se afla hotelul nostru: Pernavas. Zis si facut: din statia respectiva mai mergem 10 minute pe jos si iata-ne ajunsi la destinatie.


Am avut cazare la hotel Baltpark din Riga. Clasificat la 3*, si le merita pe deplin. Pentru 28 euro / noapte am stat in camera dubla cu mic dejun inclus. Hotelul este insa destul de departe de centrul orasului. Avantajul este ca, asa cum urma sa aflam, vizavi de Baltpark este statia de autobuz. De la receptie ni se spune ca ajungem de aici in centrul orasului cu autobuzele nr. 3 si nr. 6. Pentru intoarcere urma sa folosim doar autobuzul nr. 3.
Ne luam camera, facem fotografiile de rigoare inainte sa despachetam, lasam bagajele si iesim la plimbare prin oras.

Transportul in Riga, asa cum aveam sa descoperim, este foarte bine pus la punct: in fiecare statie se afla un tabel cu numerele tuturor mijloacelor de transport in comun ce opresc acolo. Tot acolo se regasesc orele si minutele la care ajung respectivele mijloace de transport. Si mai important: acestea sunt respectate cu strictete, asa ca ne puteam stabili ora exacta la care sa coboram din hotel in statie, pentru a lua autobuzul catre centru. La orele de varf autobuzele si tramvaiele circula la interval de cateva minute, asa ca totul este in regula.
Transportul de noapte este si el bine coordonat: din zona centrala, cu autobuzul de noapte N5 ajungeam in capatul strazii pe care se afla hotelul nostru. Autobuzele de noapte circula din ora in ora si am folosit N5 chiar in noapte de Revelion, pentru a ne intoarce din piata.
Cardul pentru transport (e-talons) trebuia validat de fiecare data cand urcam intr-un mijloc de transport in comun. Controale sunt destul de frecvente. In momentul validarii, aparatul respectiv afiseaza si data expirarii cardului, asa ca am stiut cand sa ne luam altele. Ce nu am stiut a fost faptul ca, pe data de 31 decembrie si 1 ianuarie deplasarile pe mijloacele de transport in comun au fost gratuite. Este bine ca, inainte de a achizitiona un astfel de card, sa intrebati daca sunt anumite sarbatori cand transportul este gratuit, pentru a nu pati ca noi: practic am pierdut 2 zile din cele 5 cat erau valabile cardurile. Daca ni s-ar fi spus de la punctul de informare turistica din aeroport acest lucru, am fi preferat sa luam un card de 24 ore, apoi am fi avut doua zile gratuite, urmand sa ne cumparam carduri cu valabilitate mai mare ulterior. In fine, invatatura de minte.
Cardul de transport pentru 5 zile costa 9.60 lats (latz), iar unul pentru 3 zile costa 5.70 lats. Se poate cumpara de la chioscuri, de la punctele de informare turistica sau de la aparatele automate din pasaje, unde se plateste cu card de credit si este meniu in limba engleza.
Biletele pentru o singura calatorie se pot cumpara si direct de la sofer, insa sunt ceva mai scumpe.

In general, drumurile sunt foarte bune in Letonia. Se circula in general pe 2 benzi / sens, iar sensurile de mers sunt despartite de spatiu verde de cel putin 2-3 metri. Deci o mai mare preventie a accidentelor. Se spune (tot in ghiduri) ca letonii sunt printre cei mai slabi soferi; si cam asa e, nu au nici o treaba cu asigurarea atunci cand ies din parcari, spre exemplu. In schimb, se claxoneaza foarte, foarte rar.

Cursul valutar la care noi am schimbat euro (pentru ca euro am avut la noi, din tara) a fost intre 0.64 lat - 0.69 lat. Moneda nationala este lat-ul (Ls).
Vazuta din autobuz, pe drumul de la aeroport la hotel, Riga nu ne-a impresionat deloc. Zona garii si a autogarii era scaldata in lumina: peste tot ornamente si decoratiuni de Craciun. Un tren urias, din sute de beculete, te intampina deasupra intrarii in Gara Centrala.

Toate magazinele din interiorul ei si din imprejurimi straluceau.
Strazile si marile bulevarde erau care mai de care mai bogat impodobite. Dupa ce ne-am cazat si am iesit la o plimbare de noapte prin Riga, am fost impresionati de frumusetea orasului, asa, la o prima privire.

Letonii au un adevarat cult pentru tot ceea ce inseamna Craciun. In anul 2011 Riga a fost desemnata Capitala Europeana a Decoratiunilor Pomului de Craciun.

In centrele de informare turistica si pe strazi am tot vazut panouri ce faceau reclama "Drumului printre copacii de Craciun". Era vorba despre un festival, in perioada 2 decembrie 2011 - 15 ianuarie 2012, in timpul caruia in Riga fusesera amplasati nu mai putin de 42 pomi de Craciun realizati de fel si chip de catre diversi artisti consacrati sau studenti la arhitectura sau alti creatori de arta.
Exista si o harta a copacilor, amplasati mai ales in zona centrala. N-am reusit sa-i vedem pe toti, insa cei fotografiati de noi ne-au surprins prin imaginatia de care a dat dovada autorul lor, prin forme, prin materiale folosite, prin culori. Conform documentelor, primul Pom de Craciun a fost impodobit in Riga in anul 1510. Subiectul este insa deschis disputei cu vecinii estonieni, care si ei se pretind a fi primii care au impodobit un Pom de Craciun si aduc in sprijinul afirmatiilor lor documente din anul 1441.
Oricum ar fi, cert este ca autoritatile si managerii firmelor stiu sa profite de ocazie: atmosfera stralucitoare de Craciun invaluie tot orasul, toate magazinele si toti oamenii care, bineinteles, devin mai largi la punga...
In toate pietele din Riga am gasit o Piata de Craciun (casute multe cu suveniruri, carnati, varza si vin fiert), un brad urias, impodobit, si o scena unde aproape fara intrerupere se auzea muzica.
Populatia este crestina, ortodocsi, catolici si luterani.
Din pacate, zapada lipsea cu desavarsire: daca in urma cu un an temperaturile in Riga erau de -20 grade Celsius, acum erau +5!

Ca si fus orar: aceeasi ora cu cea a Romaniei.

In Riga sunt multi cersetori si oameni fara adapost. Si cum vremea era destul de rece, pe acestia din urma ii vedeam inghesuiti prin colturile pasajelor ce asigurau legatura intre diferite strazi. Batrani care cereau mancare sau vindeau flori pe la colturi, copii care te acostau in supermarket. Nu ne-am asteptat.

Orasul, foarte curat: doar in zonele periferice mai vedeai hartii sau sticle aruncate la intamplare. In zona centrala se facea curatenie temeinic: mucurile de tigara sau bucatile foarte mici de hartie si confeti erau adunate cu mana. Lucratorii pur si simplu periau aleile si zonele verzi.

Cat priveste comunicarea... mai greu cu limba engleza. Tinerii in general stiu cuvinte uzuale in aceasta limba, macar iti pot spune incotro sa te indrepti daca le arati pe harta. Cei de varsta mijlocie si peste... Bine, oamenii sunt binevoitori si chiar doresc sa te ajute. Adica noi intrebam in engleza si ei raspundeau in rusa. Avem si cateva intamplari amuzante... cert este ca pana la urma am gasit cai de comunicare. Fie un cuvant in rusa, unul in engleza, unul in germana si la sfarsit un zambet larg (din partea noastra), fie onomatopee, fie mima. Le-am incercat pe toate si pana la urma ne-am descurcat!

Cateva generalitati despre Letonia: cu o suprafata totala de 64.589 km2, are o populatie de 2.240.000 locuitori (59% letoni, 28% rusi, 13% altii).

O scurta istorie a Letoniei, preluata de pe wikipedia:
Letonia exista ca stat din 1918, ca urmare a Tratatului de Pace de la Paris si a acordarii de teritorii pe baza etnico-lingvistica. Inainte de 1918, Letonia fusese o provincie a Imperiului Rus, (gubernie) condusa de un guvernator numit de tar. Numele ei era Livonia, iar teritoriul acesteia includea si sudul Estoniei de astazi. Denumirea de Livonia dateaza din perioada primei ocupatii germane a teritoriilor baltice, de la inceputul secolului al XIII-lea si deriva de la cuvantul Liv, care denumea locuitorii bastinasi.

Teritoriul baltic populat de acesti livi a fost treptat colonizat de o populatie germana in cautare de noi pamanturi si surse de venit. Pretextul prezentei crescande a populatiei germane a fost crestinarea acestei populatii inca pagane la inceputul anilor 1200. Erau implicati in aceasta strategie Biserica Catolica germana si mai ales scaunul episcopal din Bremen, precum si cavalerii Ordinului Fratilor de Sabie, o grupare militara ce-si pierduse orice menire in Germania odata ce cruciadele luasera sfarsit. Initial cele doua institutii au decis sa colaboreze pentru a-si imparti teritoriile insusite, dupa care relatia a devenit competitiva si conflictuala. Dupa o initiala riposta a bastinasilor (triburile live, zemgale, curoniene) ce a durat peste 100 de ani, germanii au reusit sa isi insuseasca majoritatea teritoriilor locale fie prin forta, fie prin jaf, fie prin alocari ilicite. In acest mod a pierit unul din cele mai razboinice triburi baltice, prusii. Cavalerii germani au exterminat sistematic orice prezenta prusaca pe teritoriul baltic, adoptand ulterior numele acestora.

In 1201 a fost fondata Riga, construita treptat pe locul unei foste asezari live. Orasul a devenit si locul de scaun al episcopului de Bremen, acum de Riga, Albert. Datorita prezentei germane din ce in ce mai numeroase, Riga devine cel mai important centru comercial din golful baltic, la gurile raului Daugava. In 1270, Riga devine un oras-membru al Ligii Hanseatice. Populatia locala, indiferent de apartenenta tribala, este exclusa de la administrarea orasului, avand un statut de paria.

Anii 1520 afecteaza si statutul credinciosilor germani din Riga, cand sub influenta puternica a luteranismului, cavalerii Ordinului Fratilor de Sabie incearca sa sustraga Bisericii Catolice toate proprietatile. Populatia bastinasa este si ea implicata, chiar si indirect, in aceasta feuda si multi localnici (fie livi, fie zemgali ori cursi) se convertesc la luternaism ca urmare a promisiunilor celor ce il promovau si impotriva prezentei Bisericii Catolice.

Intre 1558 si 1583 se desfasoara Razboiul Livonian. Locuitorii din nordul si vestul Livoniei (Courland, Vidzeme si Zemgale) accepta credinta luterana, in timp ce cei din Latgalia raman catolici. In 1561, Livonia devine un ducat vasal al Marelui Ducat al Lituaniei. Opt ani mai tarziu, cand s-a format Uniunea statala polono-lituaniana, Livonia a devenit un domeniu al Coroanei.

In timpul Razboiului polono-suedez (1600-1629), multe teritorii ale Livoniei intra in componenta Regatului Suediei, printre care si orasul Riga (1621), acesta devenind in scurt timp cel mai dezvoltat oras suedez. Vidzeme era cunoscut drept granarul Suediei.

Livonia suedeza a intrat in cadrul Imperiului Rus in 1721, iar Livonia poloneza a intrat in componenta Rusiei la a doua impartire a Poloniei, in 1793. Datorita noilor achizitii teritoriale, prin Vidzeme si Riga, Rusia obtinuse un coridor strategic spre Europa. Serbia a fost anulata in Courland in 1818, in Vidzeme in 1819, iar in Latgalia in 1861. Letonia a devenit una din cele mai dezvoltate provincii ale Imperiului Rus la mijlocul secolului al XIX-lea. De asemenea, la mijlocul secolului al XIX-lea au loc miscari de renastere nationala, inspirate din revolutiile europene.

La scurt timp dupa Primul Razboi Mondial, la 18 noiembrie 1918, are loc proclamarea independentei Republicii Letonia. Rusia sovietica ocupa majoritatea teritoriilor letone, proclamand RSS Letona, insa va fi invinsa de trupele letone si polone, iar in 1920 Rusia sovietica va recunoaste noul stat independent.

Letonia a fost ocupata de Uniunea Sovietica in 17 iunie 1940 ca urmare a pactului Ribentrop-Molotov si declarata republica sovietica in august 1940. Letonii au proclamat independetța la 4 mai 1990, iar la 6 septembrie 1991, URSS recunoaste independenta Letoniei.

In anii 1990, Letonia s-a apropiat de Europa Occidentala, fiind legata cultural si istoric de aceasta. La 31 august, toate trupele ruse sunt retrase din Letonia. In 1999 Letonia incepe negocierile pentru a adera la Uniunea Europeană. A devenit membra a NATO pe 2 aprilie 2004, a Uniunii Europene pe 1 mai 2004 si a spatiului Schengen la 21 decembrie 2007.

Cam atat deocamdata, pentru ziua de 30 decembrie 2011. Ziua urmatoare vom merge intr-un orasel de langa Riga, unde vom avea o extraordinara aventura: 100% adrenalina!

Va urma,
Cristina si Cristin DUMITRU

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Sfarsit de 2011 in Praga

Dragi prieteni,

In primul rand vrem sa multumim mult tuturor celor ce ne-au trimis mesaje, ne-au lasat un comentariu pe blog sau si-au indreptat gandul catre noi la finalul anului trecut!
Incepem anul 2012 cu sperante noi, cu ganduri bune si, bineinteles, cu povesti. O sa las putin suspans despre destinatia noastra pentru Revelionul 2012 ca sa am o cursivitate a intregii povestiri, si voi incepe cu o prima oprire din excursia noastra: Praga.
Fotografii: https://picasaweb.google.com/113624766008335450942/DecembrieInPraga


Avand o escala de 6 ore, ne-am gandit sa mergem in centrul orasului, sa vedem si noi Piata de Craciun.
Dupa cum deja v-ati dat seama, calatoria noastra a fost cu liniile aeriene cehe, Czech Airlines. Biletele le-am luat prin septembrie, timp destul sa avem si o schimbare de orar de zbor. Cum locul meu de munca presupune emiterea de bilete de avion (si am emis pana acum sute de bilete de avion), imediat ce am vazut schimbarea de orar am contactat compania aeriana sa confirm cu ei daca trebuie sa re-emit biletele de avion. Mi s-a spus ca nu, sa las rezervarile ca atare. Buuuun... Insa, cu cateva zile inainte de plecare, m-am gandit totusi sa verific inca o data (mai ales ca pe itinerarii nu ni se vedeau numerele biletelor de avion). Doamna de la celalalt capat al firului de telefon ma intreaba de ce nu am revalidat biletele... Hm, buna intrebare! Poate pentru ca mi s-a spus sa nu umblu in rezervare?! In fine, in cateva minute, biletele erau revalidate si numerele lor apareau in itinerarii.
Czech Airlines reprezinta una dintre companiile mele preferate, ca agent care emite bilete de avion: proceduri simple, tarife bune. Stiam ca si serviciile la bord sunt in regula: in urma cu cativa ani am calatorit cu ei, in interes de serviciu, in Olanda, la Amsterdam. Ei bine, in loc de mancarea calda si destul de gustoasa, de data aceasta am avut parte de niste "chestii" complet gretoase: oare sa-i fi afectat criza atat de tare?!

In fine, dupa decolari si aterizari aproape perfecte, ajungem in Praga. Plecasem din Bucuresti pe o vreme ce aducea a primavara timpuri, iar in Praga suntem intampinati de ninsoare si viscol! Iesim din aeroport (Terminal 1) doar cu bagajul de mana (bagajul de cala urma sa-l ridicam la destinatia finala), urmam indicatoarele si ajungem in statia autobuzului catre centru: Aeroport Express (AE). Circula la interval de 30 minute. Informatii despre orarul exact gasiti aici: http://czech-transport.com/index.php?id=357
Biletele le-am cumparat direct de la soferita (care, la intrebarea noastra: "Do you speak English?" ne raspunde sec: "No"). Costa 60 coroane / persoana / sens adica aproximativ 2,50 euro.
Am coborat in centru, intr-o statie apropiata de Turnul Pulberariei si Casa Municipala (Namesti Republiky). Pentru drumul inapoi la aeroport a trebuit sa ajungem la Gara Centrala: autobuzul nu se intoarce pe aceeasi ruta.
Odata coborati, am inceput plimbarea de cateva ore prin orasul pe care l-am vizitat in vara lui 2010.
L-am regasit acum cu infatisare noua, insa la fel de frumos!

Peste tot ornamente de Craciun! Vitrinele straluceau care mai de care: luminite, globuri, beteala, coronite, sanii... si afara un soare care a pus rapid capat ninsorii ce ne intampinase in aeroport.
In Piata de Craciun casute, vanzatori, carnati, vin fiert si tot felul de arome si de miresme, care mai de care mai imbatatoare.

Asa ca nu rezistam si luam un fel de tocanita de cartofi cu carnati si varza. O portie generoasa pentru amandoi: 10 euro!
Oameni, ca de obicei, multi: grupuri sau singuri, toti misunau in piata si se adunau in fata Ceasului Astronomic.

Toata lumea facea fotografii, cu aparatul foto, cu telefonul mobil, cu tableta.
Calestile ii mai imprastiau pe cei adunati chiar si pe carosabil. Doar pentru putin timp, pentru ca apoi forfota reincepea.

Nimerim si la o nunta: din nou, toata lumea face fotografii, cu mireasa si mirele. Ici-colo prindem cuvinte in limba romana.
Bineinteles, personajul principal al zilei este frumosul brad de Craciun.

Intreaga atmosfera este de sarbatoare, de bucurie si de relaxare. Mergem si pe Podul Carol: nu-l traversam, doar cateva fotografii si o ploaie scurta, ca de vara.
Ne amintim, bineinteles, de zilele petrecute la Praga in 2010. Inevitabil, ne vin in minte senzatiile traite atunci cand am sarit cu parasuta. Intotdeauna, indiferent de cate ori vom revedea Praga de-acum inainte, acestea ne vor fi cele mai dragi amintiri din aceste locuri.

Mai multe decat am scris despre Praga la vremea respectiva nu am sa spun acum. Ramane un oras absolut superb, impunator, elegant si frumos in orice anotimp si in orice zi a anului. Intotdeauna isi va surprinde vizitatorii cu imagini noi, cu ornamente diferite de la sarbatoare la sarbatoare, cu senzatii ce vor fi capturate in fotografii. Chiar si o raza de soare straluceste de fiecare data altfel pe turnurile bisericii Sf. Maria din Tyn.
Drumul de intoarcere catre aeroport l-am inceput de la Gara Centrala (Hlavni nadrazi).

Interiorul, desi ar trebui putin restaurat, este absolut superb. Nu am crezut ca este atat de frumos. Merita o vizita, daca ajungeti prin Praga.
Am urmat indicatoarele catre AE si in aprox. 30 de minute am coborat la Terminalul 2 al aeroportului Ruzyne din Praga pentru a ne imbarca pe zborul catre destinatia finala a Revelionului 2012.

Desigur, va urma
Cristina si Cristin DUMITRU

vineri, 27 ianuarie 2012

Zapada protesteaza!

YOUtUBE florin chilian SUFLETE DE SLUGA

Vezi mai multe video din muzica


Astazi... ceva mai multe fotografii din Piata Universitatii. Nu am stat prea mult. Insa am vazut pancarte si lozinci noi. De fapt, tot ce se intampla in Romania este scandat si "taxat" in Piata: " 1 miliard de euro furati / 4 oameni congelati". Cam asa s-au sintetizat operatiunile de deszapezire din ultimele zile.

In Piata exista si o coroana de flori, adusa pentru a-l comemora pe actorul Emil Hossu.

Si mai exista si multi, multi oameni de zapada. Tot imi doream eu sa fac si un om de zapada iarna asta... N-am mai apucat, era deja o mica armata de mogaldete de nea in fata Teatrului National.

As vrea sa trec aici titlurile unor foarte interesante articole citite in aceste doua saptamani:

http://vlad.ursulean.ro/la-un-ceai-cu-ultrasii-care-au-scris-manifestul-unei-generatii/

http://www.fcsteaua.ro/index/section/articles/article/29792/

Sloganul serii (cel putin cat am stat noi) cred ca a fost: "Au murit eroi/ Nu pentru voi!"

Si fotografiile promise: