"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

miercuri, 20 iulie 2011

Excursie foto: Dobrogea


E miercuri, dar am inceput deja sa asteptam sfarsitul de saptamana. Nu pentru ca ne vom odihni, nu pentru ca nu vom merge la serviciu si nici pentru ca am astepta racoarea (in Bucuresti iarasi se simte o suflare ca de foc pe strada, chiar de dimineata, iarasi ni se infig sandalele in asfalt).

Sambata si duminica vom strabate insorita Dobroge. De la sud la nord, cu program bine stabilit (sa speram ca il vom respecta...), cu opriri in cateva locuri pe care imi doream de multa vreme sa le vad. Vom alterna putina aventura cu ceva istorie, cu multe peisaje de vis si mai ales cu (speram noi) un placut sentiment de vacanta! Vom revedea Marea, Dunarea si faleza din Constanta.

Experienta va fi obositoare, cu siguranta, si asta mai mult din cauza caldurii; desi eu nu voi inceta sa sper la o boare racoroasa.

Traseu
23 iulie 2011:
06.00 – plecare din Bucuresti;
07.30 – sosire Calarasi;
08.00 – traversarea Dunarii cu bacul;
09.00 – sosire sat Ostrov, vizitare manastirea Dervent;
10.00 – plecare de la Dervent;
10.30 – sosire sat Ion Corvin, vizitare manastirea si pestera Sf. Andrei;
11.30 – plecare de la Sf. Andrei;
11.45 – sosire Adamclisi, vizitare monument;
12.15 – plecare Adamclisi;
13.45 – sosire Targusoru si strabatere Cheile Dobrogei pe ruta Targusoru – Cheia;
15.00 – plecare catre Constanta, pentru cazare ;

24 iulie 2011:
07.00 – plecare din Constanta;
08.00 – sosire si vizitare cetatea Istria;
09.00 – plecare de la Istria;
10.00 – sosire si vizitare cetatea Enisala;
11.00 – plecare de la Enisala;
11.45 – sosire si vizitare manastirea Celic Dere;
12.45 – plecare de la Celic Dere;
13.45 – sosire la Niculitel si vizitare sit arheologic;
15.00 – 16.30 – vizitare manastirea Cocos (la mici distante de Niculitel);
16.30 – plecare inapoi catre Bucuresti.

CAZARE:
Hotel IBIS 3* din Constanta

Noi deja asteptam week-end-ul.
Voi?

Cu drag,
Cristina si Cristin DUMITRU

luni, 18 iulie 2011

Manastirea Cheia, Muntele Rosu si Manastirea Suzana



https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/BrebuCheiaSiSuzana#

Duminica, 10 iulie 2011, dupa o noapte in care am dormit bustean in cort la Camping Darste (http://www.campingdirste.ro/), ne-am luat micul dejun afara, la aer curat, si am pornit la drum. Prima oprire am facut-o la Cheia: nu prea am mai recunoscut zona, atat de multe case si vile s-au construit de cand nu am mai fost noi in zona.
Prima tabara in care am fost, prin clasa a patra, a fost la Cheia. Apoi cred ca prin 2005 am mai ajuns la Cheia.
Am mers si la piata unde ciobanii vindeau pastrama, carnati si tot felul de branzeturi. Eu nu rezist sa nu iau branza de capre si de oi, asa ca ne-am aprovizionat cu branza tare de oaie, dar si cu o branza ca o pasta, grasa si amestecata cu marar, tot de oaie, pe care am folosit-o sa umplu niste ardei verzi. Au iesit foarte gustosi!



Am fost si la Manastirea Cheia ridicata, conform istoricilor, in anul 1770; prima biserica a manastirii se pare ca a fost din lemn si a fost distrusa de turci si 1777. In 1790 se pare ca a fost ridicata din nou biserica, tot de lemn si de data aceasta. Starea economica a schitului incepe sa se imbunatateasca dupa anul 1800, astfel ca a fost ridicat un nou schit in 1880, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", distrus si acesta de un incendiu in 1832.
Biserica actuala a fost construita in 1835 si a fost sfiintita la 20 iulie 1839, primind hramul "Sf. Treime".
Este o constructie in stil traditional muntenesc, zugravita simplu in alb, cu pridvor deschis, sustinut de zece coloane. Are trei turle iar frescele cu care este impodobita la interior si la exterior sub streasina au fost executate de pictorul Naum de la Buzau in 1837-1839 si restaurate in 1986. Icoanele Imparatesti sunt opera renumitului pictor Gheorghe Tattarescu. Catapeteasma si stranele capelei sunt facute din lemn de cires de sculptorul Profilescu.
In incinta manastirii sunt chiliile, clopotnita din piatra si caramida, care a inlocuit-o pe cea veche din lemn, cimitirul si o capela (paraclis) cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", ridicata in 1924-1927.
Manastirea a fost restaurata in 1960 si apoi dupa cutremurele din 1977 si 1986.
Pe langa toate restaurarile si incercarile de pastrare a traditiei, la Cheia am regasit si tehnologie moderna: niste difuzoare puternice, atat de puternice incat se auzea din drum cum plange un copil ce tocmai era botezat!
Mai multe detalii despre aceasta manastire puteti afla si pe http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/manastirea-cheia-68179.html



Cum vazusem cateva indicatoare catre diverse atractii turistice din zona, ne-am gandit sa mergem la cabana Muntele Rosu, situata la altitudinea de 1260m.
Ultimii 3 km de din drum...iara slalom printre hartoape si gropi, unele portiuni in panta accentuata si cu gropi de nu stiai pe care sa o ocolesti si pe care sa o iei in plin. Dupa ce am ajuns cu bine, in fata ochilor ni se intinde masivul Ciucas, cu poieni superbe marginite de paduri de brazi de o parte si de alta. Insa drumul mai era marginit si de masini, gratare, umbrelute...si peste tot fum si miros de mititei. N-am mai ajuns pana la cabana, unde oricum crestea aglomeratia. Am stat catva timp direct in iarba inalta, ne-am molesit de tot, am gasit o lacusta camuflata si am privit, de jos in sus, florile delicate de munte. Bineinteles, am facut si cateva fotografii.
Excursii in imprejurimi:
- Cheia - Cabana Ciucas (prin Valea Berii): 3 - 3.30 ore;
- Cheia - Cabana Muntele Rosu - Cabana Ciucas: 3 - 3.30 ore;
- Cheia - Culmea Zaganu - Gropsoarele - Cabana Ciucas;
- Cheia - Culmea Buzoianu - Valea Stanii: 2 - 3 ore;
- Cheia - Cheile Cheitei;
- Cheia - Pasul Bratocea: 1 - 1.30 ore.
Varful Ciucas are altitudinea de 1959 m.



Apoi iara la drum...iara la inca 3 km de off(-road). Urmatorul popas l-am facut la Manastirea Suzana. Ne intampina, asa cum mi-a aminteam, frumoasa, curata, alba. Cred ca ceea ce evidentiaza atat manastirea Suzana cat si manastirea Cheia, este simplitatea atat de atragatoare.
Cateva detalii despre manastirea Suzana, preluate de pe http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/manastirea-suzana-68186.html
"Situata pe valea Teleajenului, la 40 de kilometri de Valenii de Munte - 14 km de Maneciu, intr-o fermecatoare pozitie naturala, Manastirea Suzana constitue un monument al spiritualitatii si al artei. Despre manastire Alexandru Vlahuta scria in 1908: "Suzana este asezata intr-o poiana frumoasa, pe o frunte de damb, sub care se asvarl in Teleajen paraul Stanca din dreapta si Epurasul din stanga".
In 1740 a fost ridicata de o credincioasa din Sacele-Brasov, cu numele Suzana Arsicu, o biserica din barne. Dupa 100 de ani, bisericuta de lemn ce purta hramul Sf. Ierarh Nicolae, din cauza intemperiilor, a devenit inpracticabila si a fost inlocuita in 1840 cu alta biserica, construita din piatra. Dar aceasta n-a durat decat 40 ani, ruinandu-se in urma cutremurului din 1838. In 1880 incepe constructia din zid a actualei biserici (a doua de la infiintarea manastirii) terminandu-se in ziua de 25 iulie 1882, avand hramul "Sf. Ierarh Nicolae", dupa cum arata pisania. Manastirea mai are o bisericuta - Paraclisul - construita in 1911, cu hramul Acoperamantul Maicii Domnului. In noiembrie 1971 biserica este parjolita de un incendiu si este renovata intre 1972 - 1974, sfintirea facandu-se in 7 dec. 1974 (cu ales fast bisericesc), praznicul Sfintei mucenite Filofteia al doilea hram al innoitului paraclis."

O ultima oprire am facut-o la Conacul Negoiesti, de la Brazi. Din pacate, in afara de indicatorul catre conac, nu avem alte detalii despre el. Cand am ajuns acolo zaream peste gard ruinele conacului. Am sunat la poarta...nimic. Am intrat in curte pana la urma: pustiu, balarii, si in mijloc ruinele unei cladiri ce, pe vremuri, aratase cu siguranta superb. Se pai pastreaza cateva dintre fostele ornamente exterioare. Din pacate nu ne-am apropiat prea mult si nici nu am zabovit pe-acolo: de undeva din spatele conacului incepusera sa se auda tipetele unor scandalagii...si cum jur imprejur era pustiu, am preferat sa facem cale intoarsa.
Daca cineva are detalii suplimentare despre conac, ii multumesc anticipat daca ar dori sa imi lase cateva comentarii sau recomandari despre cum as putea gasi informatii suplimentare despre acest conac superb.

Cam atat despre scurtul nostru periplu pe meleaguri prahovene.

Vacante placute,
Cristina si Cristin DUMITRU

vineri, 15 iulie 2011

Casa Domneasca de la Brebu


Sambata, 09 iulie 2011, inainte de a merge catre Brasov, ne-am oprit la Casa Domneasca de la Brebu. Mai ajunsesem aici cu cativa ani inainte, insa era tarziu, dupa inchidere, asa ca am avut acces doar in curtea ansamblului.
De data aceasta am si vizitat intregul ansambul.
Prima vizitata a fost biserica ce are Hramul Sf. Mihail si Gavril. Constructia bisericii a fost inceputa la 27 iunie 1650 in timpul domniei lui Matei Basarab (1632 - 1654) si continuata de Constantin Brancoveanu din anul 1689. Cutremurele din 1790 si mai ales cel din 1802 au avariat-o succesiv.
Biseirca este frumoasa si eleganta la exterior, iar la interior este impodobita cu picturi superbe si te imbie cu racoarea zidurilor inalte si miros de crin.
Alaturi de biserica au fost ridicate case incapatoare pentru locuit in timpul verii, cand voievodul se deplasa in zona.
Am coborat apoi in pivnita racoroasa, mare si, din pacate, goala...dar imaginatia noastra a umplut-o cu butoaie de vin vechi!!!
Complexul istoric de la Brebu este asemanator palatelor brancovenesti ce au avut nu numai rosturi gospodaresti, cu pridvoare pentru odihna, ci si rosturi militare. Zidurile inconjuratoare au fost totodata si ziduri de aparare cu metereze de tragere si poduri de straja.

Scurt istoric:
prezentat de Muzeul de Istorie si Arheologie al Judetului Prahova
Batranetea si vremurile tulburi de la sfarsitul domniei ctitorului Matei Basarab (1632-1654), marcate de razboiul cu Vasile Lupu si de rascoala seimenilor, au impiedicat terminarea lucrarilor in timpul vietii acestuia, ele fiind continuate de Constantin Brancoveanu inca din anul 1689. Doua hrisoave date de acesta la 24 februarie 1689 si 2 iulie 1690 scutesc de dari un numar de 52 localnici pentru a construi si ajuta la terminarea manastirii Brebu.
Pentru ca mosia din Brebu de care dispunea manastirea nu era mare, domnul face un act rar intalnit chiar in acele timpuri, si anume alunga taranii de pe hotarul Podului Cheii, spre a largi cuprinsul manastirii, dandu-le in schimb alte proprietati, mai indepartate si fara a avea aceeasi valoare, ceea ce a provocat mari nemultumiri in randul acestora. Ecoul lor va rabufni permanent in relatiile dintre tarani si manastire, avand drept consecinta slaba dezvoltare a acesteia, precum si desele impotriviri si rascoale ale celor nedreptatiti.
Lupta dintre calugari si tarani a continuat permanent pana in anul 1863, cand s-a produs secularizarea averilor manastiresti si cand manastirea a fost transformata in biserica de mir , iar mosiile au trecut in patrimoniul Eforiei Spitalelor civile. In decursul anilor chiliile s-au ruinat, averea mobila a fost scoasa la licitatie, iar casele domnesti au intrat in administratia Eforiei Spitalelor civile, fiind folosite ca loc de recreatie a elevelor de la Azilul "Elena Doamna".
Mai tarziu aici a functionat un sanatoriu, care s-a trasnformat in anii 1950 - 1957 in azil de batrani.
Asupra acestui reprezentativ ansambul arhitectonic s-a intervenit de doua ori: o prima reparatie a fost facuta in anul 1843, in timpul domnitorului Gheorghe Bibescu, fiind urmata apoi de o noua restaurare in anii 1957-1959, realizata sub patronajul Directiei Monumentelor Istorice, cand monumentul a fost readus la forma initiala, dandu-i-se destinatia de muzeu.
In spatiul "Caselor Domnesti" Muzeul de Istorie si Areologie al judetului Prahova a organizat o expozitie de istorie si arta feudala. Sunt prezentate exponate care atesta dezvoltarea agriculturii, mestesugurilor si comertului in sec. al XVII-lea si al XVIII-lea, precum si inflorirea economica a Tarii Romanesti in aceasta epoca. In cadrul expozitiei sunt prezentate si cateva carti vechi romanesti: "Pravila de la Govora" din anul 1640 si "Indreptarea Legii" tiparita la Targoviste in anul 1652, considerate carti de capatai pentru felul de intocmire a unui sistem legislativ autohton, "Biblia de la Bucuresti" din anul 1688 - monument de limba literara romaneasca, sau carti realziate de mitropolitul Dosoftei si Antim Ivireanul la Snagov. Colectia mai cuprinde piese deosebite de arta plastica si arta decorativa: icoane vechi, vesminte, costume boieresti din catifea cu fir de aur si argint, podoabe si bijuterii de epoca."
In drumurile voastre nu ocoliti Casa Domneasca de la Brebu. Programul de vizitare este marti-duminica: 09.00 - 17.00, luni: inchis.

Dupa ce am terminat turul de vizitare, am ajuns si in gradina din spatele ansamblului, prin livada de pruni pana la marginea lacului. Ei bine, aici am dat peste niste tufe de zmeura...mmm...nu stiam pe care sa le mancam primele, atat de multe si de frumoase erau fructele rosii si aromate!

Ceva mai multe fotografii:

https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/BrebuCheiaSiSuzana#

Cristina si Cristin DUMITRU

miercuri, 13 iulie 2011

"Visit to a Bear Hide"


Cum am ajuns sa vedem ursi in salbaticie...povestea e mai lunga!

https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/VisitToABearHide#

Ei bine, eu nu stiu sa inot. Motiv pentru care Cristi mi-a facut cadou de ziua mea, pe 12 mai, o pereche de ochelari de inot, o casca de inot si...desigur...un curs de inot. La Club Miramar din Bucuresti, unde am inceput sa merg intr-o zi de marti, de doua ori pe saptamana, timp de o luna. Mie nu mi-e frica de apa...mi-e groaza!!! Asa ca la prima sedinta a cursului de inot m-am tinut atat de strans de marginea piscinei, incat am facut febra la maini.
Instructorii...s-au cam prins ei cu cine au de-a face, asa ca mi-au facut o centura speciala, din alte doua centuri de inot pentru incepatori. Bine, eu ma vedeam in siguranta doar cu vreo 2-3 veste de salvare pe mine, plus colac de salvare, plus aripioare de inot...si poate asa as fi reusit si eu sa plutesc! Vorba unuia dintre insctructori: "tu te ineci si daca ploua mai tare!". Cert este ca am supravietuit primei sedinte. Asa ca, timp de o luna de zile, martea si joia mergeam la cursul de sirena...normal, dupa ce as fi invatat sa inot, nu puteam fi decat o diva, o sirena! Ha, ha, ha! La ultima sedinta ma tineam asa, cat de cat, de pluta. N-am apucat sa invat sa respir sub apa!!! Deci nici sirena nu am devenit!
Dar...un astfel de cadou se cere intors pe masura! Drept pentru care, de ziua lui Cristi m-am tot gandit ce i-as putea darui...niste petarde in pantofi...pana la urma nu.
Dar m-am orientat spre altceva: o excursie de observare a ursilor in salbaticie, numita "Visit to a Bear Hide".
I-am contactat pe cei de la http://www.absolute-nature.ro/ si mi-au recomandat o excursie de cateva ore pentru observarea ursilor salbatici. Excursia urma a se desfasura in felul urmator: eram preluati de la locul unde ne cazasem si, insotiti de reprezentantul Absolute Nature si de padurar, mergeam in padure si, la adapostul unui observator cocotat la oarecare inaltime de sol, urma sa asteptam si sa observam ursii salbatici care erau atrasi in zona noastra de observare, cu mancare.

Dupa vizita la Canionul 7 Scari am plecat direct la Camping Darste. Este situat la intrarea in oras, cum vii dinspre Bucuresti. Tariful peste foarte bun: 13 lei/persoana pentru cei care merg ca noi, cu cortul si masina. Iar conditiile sunt foarte bune, asa ca iata inca un camping la standarde europene, la noi in tara!

La ora 17.30 ne-am intalnit cu Dragos, ghidul nostru din partea Absolute Nature. Chiar ne-a spus ca, noi fiind primii lor turisti romani, i se pare destul de ciudat. De fapt, chiar ne-am oferit sa purtam conversatii in limba engleza! Desigur, a fost o gluma, asa ca am continuat sa vorbim despre fauna din zona: foarte interesant a fost sa aflu despre vizita ce se poate organiza la castori. Adusi din Germania sau Austria, s-au adaptat foarte bine in zona, spre bucuria turistilor (straini, dupa cum v-am mai spus, noi fiind primi turisti romani). Si am mai aflat ceva interesant: se pare ca in timp, in padurile noastre va aparea o noua specie, cainele salbatic. Multi caini maidanezi sunt eliberati in padurile din zona Brasovului. Lupii mai fac selectie intre ei, omorandu-i pe cei mai slabi, insa cei puternici rezista si chiar au format haite. Astfel organizati in tot timpul anului, ei ataca aproape orice salbaticiune - avantaj fata de lupi, care se organizeaza in haite doar iarna. In timpul verii lupii sunt mai mult solitari sau perechi; uneori pe langa pereche se mai intalneste si un puiandru de un an, care mai apoi ajuta si el la cresterea puilor nou-nascuti.

La ora 19.00 am ajuns in padure, la cabana padurarului, dl. Ciocan, cu care urma sa ne intalnim si sa mergem la oservator. Aici am vazut urmele lasate de ursi pe usile si geamurile magaziei unde dl Ciocan tinea mancarea. Si am mai vazut si pisicile: o familie de motani albi, cu doi pisoiasi frumosi foc!
Dupa ce ni s-a alturat si dl Ciocan, a inceput prepararea mancarii pentru a atrage ursii: boabe de porumb, alune, apoi iara boabe de porumb, apoi iarasi alune; peste toate a presarat zahar vanilat! Ce arome erau in aer...as fi vrut sa fiu urs!
Apoi am plecat toti patru o buna bucata de drum cu jeep-ul (putin off-road nu strica nicidata!). Acum ne-am delectat cu cateva povesti vanatoresti.
Probabil cu totii stim emisiunile lui Bear Grylls (http://beargrylls.com/); si mai ales emisiunea realizata in Romania. Ei bine, dl. Ciocan i-a fost alaturi. Ne-am amuzat teribil cand ne-a povestit cu a cautat pentru Bear Grylls caca de urs (stiti ca in emisiunea despre tehnici de supravietuire realizata in Romania, Bear Grylls a mancat asa ceva); si cum il intreba dl Ciocan de care caca vrea...se pare ca s-au distrat pe cinste, mai ales cand au si gasit ceea ce cautau...si era teribil de amar la gust! Cica foarte amuzante erau chipurile cameramanului si al regizorului emisiunii. Cred si eu!
Apoi tot dl Ciocan l-a invatat cum sa pescuiasca pastravi cu mana goala. In raul ce serpuia de-a lungul drumului pe care il strabateam si noi acum inca mai exista pastravi!
Drumul nostru a trecut apoi pe langa o grota, despre care dl Ciocan ne-a spus ca se numeste Grota lui Balan. Balan acesta a fost un haiduc, pe care pana la urma l-a prin potera: oamenii s-au deghizat in ciobani si asa au reusit sa se apropie de el in vreme ce-si spala camasa la rau, si sa-l prinda. Acum, Grota lui Balan este locul unde iarna vaneaza haitele de lupi si rasii. Pe sus, pe creasta, sunt trecatorile cerbilor si ciutelor; haitele stau la panda si le ataca. Cerbii ci caprioarele cad de pe stancile inalte sau, daca reusesc totusi sa coboare povarnisul abrupt, sunt prinse pe apa inghetata a raului. Se pare ca aceeasi tehnica de vanatoare o au si rasii.
Cu miros de vanilie dupa noi, am trasersat un podet de lemn si am ajuns la observator: o casuta de lemn cu geamuri imense (inchise pentru a nu raspundi mirosul nostru, al oamenilor), cocotata la peste 2 m de sol, la umbra unor copaci care margineau o poiana luminoasa, plina de brusturi. Dl Ciocan a pus in cateva buturugi porumbul si alunele si apoi le-a acoperit cu scanduri sau alte ututrugi mai mici, pentru a provoca putin ursii.
Apoi a venit si am inceput, cu totii, sa asteptam aparitia ursilor. Pana una-alta, eram noi vizitatori: in casuta isi avea cuibul si un pars. Asemanator unei veverite, facea tot felul de numere de echilibristica! Atunci dl Ciocan ne-a povestit cum, intr-o alta excursie cu turisti, cum stateau cu totii in liniste ca nu cumva sa sperie ursii care venisera la mancare, parsul a cazut in capul unei doamne. Si s-a iscat balamucul: cucoana a inceput sa tipe, ursii sa fuga... Alta data parsul acrobat a cazut pe un copil, si a sarit asa, din copil in copil pana a ajuns la casuta lui din tavan.
Vedem apoi si urmele lasate de ursi la observator: tocul usii era rontait de sus pana jos. Inainte in casuta era lasata mancare pentru ursi, asa ca pentru ei era cat se poate de tentant sa incerce o vizita...Podeaua observatorului avea o buna bucata lipsa: un urs se ridicase in doua picioare si trasese de scanduri pana le rupsese. E impresionant, avand in vedera ca inaltimea in punctul respectiv era de 2.65 m! Copacii din jurul observatorului purtau si ei urme de gheare.

Din vorba in vorba, doar ce-l auzim pe Dragos ca zice:" Ala nu-i un urs?". Cand intoarcem capetele vedem, in marginea padurii, primul urs brun care venea la masa in acea seara. Era de fapt o ursoaica batrana, care naparlea. Dl Ciocan o cunostea si mai ales ii stia obiceiul de a trece pe la toate buturugile cu mancare ca sa gaseasca prima cel mai mult zahar vanilat.
A fost si foarte punctuala, ursii venind la masa in jurul orei 20.00: ea a fost acolo la 19.55!

Al doilea urs pe care l-am vazut venind a fost de fapt tot o ursoaica: in varsta de 4 ani, gestanta, dl. Ciocan ii spunea "Bufonul". Asta pentru ca atunci cand era foarte-foarte mica se credea ca este mascul...mai tarziu dovedindu-se a fi femela. Isi avea barlogul in zona.

Apoi, cand s-a mai lasat inserarea, au venit o ursoaica si cei doi pui ai ei. Asta a fost momentul cel mai asteptat si cel mai savurat! Ursuletii aveau aproximativ 7 luni, cu gulere albicioase in jurul gatului si cat se poate de neastamparati si de vioi. La nastere au avut 400-500 de grame! Erau tare simpatici cand, mergand printre frunzele de brusturi, se ridicau din cand in cand in doua picioare ca sa vada ce se mai intampla in jur. La un moment dat chiar au disparut dupa niste tufisuri si au stat destul de mult, asa ca ursoaica a fost nevoita sa se duca dupa ei si sa-i aduca inapoi. De fapt, acestea sunt cele mai periculoase momente pentru turisti: puii se departeaza de ursoaica, ies in calea drumetilor...si apoi apare si "mamica"! Vorba lui Dragos: "o pui electric daca esti intre ea si pui!". Prin comportamentul ei se deoasebea de celelalte doua ursoaice solitare: era mult mai vigilenta, mai atenta la toate zgomotele din jur; si-a dus puii doar in zonele apropiate de copaci, tocmai pentru a le asigura acestora o catarare usoara, la adapost, in caz de pericol.

Am mai stat in adapost pana in jurul orei 21.00: ursoaicele au plecat dupa ce au mancat pe saturate, dar mai ales dupa ce au lins tot zaharul vanilat. Am asteptat apoi inutil masculii uriasi: cum fusese o zi caniculara, este posibil ca ei sa fi urcat destul de sus in padure, pe munte, la racoare, si nu au mai coborat doar pentru alune si boabe de porumb! Hrana a fost din abundenta anul acesta: multe ciuperci, iar acum multe fructe de padure. Chiar ne povesteau insotitorii nostri ca avusesera cu ceva vreme inainte un grup de turisti mai numeros si, pentru a atrage ursii, pusesera un porc taiat, intreg, in niste carlige speciale, pentru a fi devorat de ursi. Ei bine, se pare ca ursii mai tineri doar s-au jucat cu carcasa respectiva!

Se lasase si intunericul si chiar era indicat sa pornim catre locul unde lasasem masina. Un pui de vulpe a fost ultima noastra atractie!
La plecare a fost un moment destul de palpitant: cei aproape 100 de metri de mers pe jos, prin padure, de fapt prin padurea din care vazusem iesind ursoaicele.

A fost o experienta impresionanta, pe care as repeta-o oricand, cu placere. Foarte frumoase momentele in care ursii apareau sau dispareau in padure. Pur si simplu ii vedeam prin geamul observatorului, pasind linistiti printre copaci, nici nu stiam cum ajunsesera atat de aproape fara sa-i observam sau sa-i auzim.
Inca o data m-am convins ca, daca nu ar fi vinovat omul, nu ar aparea conflicte cu ursii. Acestia din urma evita intalnirile cu turistii sau drumetii, insa, cum tot mai multi teribilisti ii atrag cu mancare, si tot mai multi lasa gunoaie alimentare in padure sau la marginea ei, ursii s-au obisnuit cu prezenta oamenilor si profita la maxim de pe urma ei. In plus, ursii pot deveni violenti daca sunt raniti, surprinsi in timp ce se hranesc, sau daca o ursoaica are pui.

Ce pot sa spun este ca vizita la observator a fost in conditii de maxima siguranta, si pentru noi, dar si pentru ursi: nu se vorbeste aproape deloc, nu se folosesc bliturile sau alte lumini care sa sperie animalele, se sta intr-un spatiu destul de izolat pentru a se evita imprastierea mirosului de om.

Cateva informatii despre ursul brun, preluate de pe: http://www.pescuitsivanatoare.ro/vanatoare/ursul-brun.html

"Ursul brun face parte din familia Ursidae, specia Ursus arctos alaturi de ursul grizzly, prezenti in Europa, Asia centrala si de vest, si America de nord. Ursul brun este specia cu cel mai mare areal. Ursul brun este prezent in Romania intr-un numar de circa 5000 de exemplare. Aceasta densitate este datorata hranei abundente furnizata de padurile naturale ale arcului Carpatic, oferindu-i cel mai prielnic adapost. Animal deosebit de puternic, are un corp de 180-250 cm lungime, o inaltime la greaban de 90-140 cm, si o greutate de 300-500 kg, care variaza dupa anotimp, cea mai mare fiind toamna, inainte de a intra in barlog. Culoarea blanii variaza de la cenusu-brun, brun-inchis, pana la aproape negru. Unii ursi, in special cei mai tineri, au la baza gatului un fel de guler alb, reprezentat prin pete albe, care dispare cu varsta, iar launii se pastreaza. Cea mai frecventa culoare este cea bruna. Lungimea parului variaza si ea dupa anotimp. Cea mai mare este din decembrie pana in aprilie-mai si cea mai mica in iulie-septembrie. Lungimea parului de iarna este de 8-9 cm pe spate si de 10-12 pe greaban, iar vara este mai mica. Ursul brun traieste 30-35 de ani. Pentru aprecierea varstei nu exista criterii sigure de evaluare, ci doar dupa dentitie si marime se pot face deosebiri: pui, urs tanar, urs de varsta mijlocie, urs batran. Dintre simturi cele mai dezvoltate sunt mirosul si auzul, vazul mai putin. Dantura este de tip omnivoara, canini si molari puternici. Deplasarea o face la pas sau in galop, rareori in trap. Desi pare un animal greoi, totusi alearga bine si rezista timp indelungat.
Ursul este un animal al padurilor intinse si linistite, activ atat ziua cat si noaptea, in functie de conditiile de mediu, abundenta hranei si activitatea umana. Prefera locurile stancoase, doboraturi de vant in arboreta, in care sa-si poata amenaja barlogul. Daca toamna nu se gaseste hrana suficienta, atunci coboara pana la 500-600 m altitudine in cautarea de mere si pere padurete sau chiar livezi cultivate, iar apoi se retrage in munti. Peste zi ursul brun se adaposteste in desisuri. In proportie de 90% ursul ocupa toata zona impadurita a Carpatilor, iar restul de 10% traieste in zona de dealuri. Teritoriul ocupat de urs este de aproximativ 30% din suprafata tarii. Densitatile cele mai mari se gasesc in zona centrala si nordica a Carpatilor, in judetele Brasov, Buzau, Bistrita-Nasaud, Covasna, Harghita, Neamt si Mures. Raspandirea lui este conditionata de liniste, hrana si un loc bun pentru barlog. Este un animal fidel locului, se deplaseaza putin atunci cand exista fructificatie de jir si isi pastreaza trecatorile daca nu este deranjat.
La varsta de 3 ani, ursul brun ajunge la maturitate sexuala. Reproducerea ursului dureaza din aprilie pana in iunie. Durata gestatiei este de 7-8 luni. In ianuarie-februarie ursoaica fata 1-3 pui, de obicei 2, care isi deschid ochii numai dupa 30-35 de zile. Ursoaica nu se imperecheaza atata timp cat are pui, ceea ce inseamna ca ea poate fata o data la 2-3 ani. O parte din pui mor in primele luni datorita conditiilor din timpul iernii. La un an, un pui atinge o greutate de 25-50 kg, iar la 2 ani aproximativ 100 kg. Hrana ursului este de tip omnivora. Primavara paste iarba, vara mananca fructe de padure (zmeura, mure, afine), toamna jir si ghinda, atunci cand exista. Arborii fructifica abundent jirul si ghinda o data la 4-7 ani. In lipsa acestora, ursul coboara la deal unde gaseste mere si pere padurete. Fructele de scorus constituie o hrana importanta pentru urs. Toamna, dupa coborarea turmelor de oi, pot fi vazuti ursi pasunand otava grasa din jurul stanilor. Hrana vegetala este constituita din ciuperci si radacini, ovaz si porumb. In ce priveste hrana animala, ursul mananca larve de furnici, rame, insecte pentru care rastoarna bolovani si trunchiuri de arbori. Consuma miere de albine de la stupii salbatici cat si de la stupii pastorali. Ursii care au cunoscut gustul carnii, ataca animale domestice scoase la pasune in munti. Iarna, ursii care nu au intrat in barlog, urmaresc si reusesc sa prinda mistreti slabiti de foame, cerbi si caprioare bolnave sau slabite.
La sfarsitul toamnei, ursii au acumulat suficient tesut adipos pentru somnul de iarna care dureaza 3-6 luni,in functie de lungimea iernii si grosimea stratului de zapada. Ursul se retrage in barlog iarna, cand zapada se aseaza intr-un strat gros. Barlogul este sapat adanc in sol sau este amenajat intr-un arbore cu diametru mare sau sub stanci. Barlogul este ales de preferinta pe versantul sudic, insorit, ferit de vant si in apropiere de apa. Este captusit cu muschi, frunze, iarba uscata si cetina. Ursoaica intra in barlog mai devreme, pregatindu-si locul pentru fatare. Masculul intra in barlog mai tarziu sau deloc, daca in acel an exista fructificatie bogata de ghinda si jir sau daca stratul de zapada este mic. Barlogul este parasit in martie-aprilie, in functie de conditiile climatice. In timpul cat sta in barlog, ursul se afla intr-o stare de somn. Nu mananca, ci traieste din rezerva de grasime adunata vara si toamna. Acest somn de iarna, nu trebuie confundat cu hibernarea. Ursul nu hiberneaza. Hibernarea consta in scaderea numarului raspiratiilor si a temperaturii corpului. Bataile inimii sunt slabe, iar sangele circula incet. Hibernarea se intalneste la arici, liliac, marmota si popandau. In somnul de iarna al ursului, bataile inimii nu-i scad deloc, circulatia sangelui este normala, iar temperatura corpului scade numai cu putin.
Ursul brun nu are perioada de vanatoare legala, fiind protejat in totalitate prin conventii internationale la care si Romania a aderat. Conform Articolului 9 al Conventiei de la Berna, in Romania ursii pot fi recoltati in cadrul planului de management pentru optimizarea efectivelor si elminarea exemplarelor care creaza conflicte.
Recordul national si mondial la craniu de urs este de 69,47 puncte C.I.C. si provine din Colibita-Bistrita, fiind recoltat in anul 1994.
Recordul national si mondial la blana de urs are 687,79 puncte C.I.C. si a fost recoltat la Piliske-Harghita in anul 1983."

O alta optiune de a vedea ursi cat mai aproape de mediul lor natural este Sanctuarul Ursilor din Zarnesti; este o rezervatie naturala, unde accesul se face doar cu programare in avans si doar cu grup si ghid. Am incercat sa mergem si noi, insa pentru zilele respective nu erau programate vizite, asa ca am amanat pe data viitoare.

Cam atat despre vizita noastra la ursii salbatici. Si doar cateva sfaturi la final: nu deranjati si nu hraniti ursii, nu va aventurati in expeditii de observare a lor fara o persoana de specialitate, care sa le cunoasca bine comportamentul.

Asadar, o vara placuta tuturor,
Cristina si Cristin

marți, 12 iulie 2011

Canionul 7 Scari


Am avut un sfarsit de saptamana destul de plin. Insa, pe rand, vom povesti despre fiecare zi in urmatoarele posturi.

Am sa incep cu ziua de sambata, 09 iulie 2011. Trezirea la 06.30 si pornit la drum catre Valea Prahovei...din nou... Sper sa nu va pierdeti interesul imediat ce veti auzi de aceasta supra-populata destinatie de week-end, pentru ca vor urma lucruri interesante!

https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/Canionul7Scari#

Prima oprire am facut-o la Casa Domneasca de la Brebu.
Cum m-am decis sa las relatarile de la obiectivele istorice pentru postarea viitoare, am sa continui cu urmatoarea oprire: Canionul 7 Scari.
Prima data am fost in Canion acum vreo 12 ani, cred. A fost ultima plimbare dintr-o vacanta de o saptamana, cu alte 6 prietene; din vacanta asta o sa am mai multe povesti, dar cand le va veni randul...
Atunci amenajarile din Canion erau aproape inexistente; scandurile pasajelor erau rupte, barele de protectie lipseau cu desavarsire in anumite zone.
A doua oara am fost prin 2004, si a treia vizita la Canionul 7 Scari am facut-o prin 2006. Abia la a treia vizita lucrurile erau imbunatatite considerabil: se platea o taxa de acces in Canion, dar pasajele erau reparate, scarile date cu vopsea si inlocuite acolo unde lipseau.
Insa acum, la cea de-a patra vizita, am vazut cum, incet dar sigur, iara se deterioreaza podetele si scarile din Canion: se pare ca, in ciuda eforturilor de a-l intretine, vitregiile vremii sunt mai puternice. Caderile de pietre, gheata si copaci, alunecarile de teren, lasa urme in caile de acces prin Canion.
Iarna accesul in Canion este interzis.

Sambata am ajuns in jurul pranzului la Dambu Morii, in Timisul de Jos, din DN1 catre Brasov.
Am lasat masina in parcare, imediat dupa pod, si am pornit la drum pe jos. Accesul pana la Canion este destul de facil. Drumul forestier destul de la merge pe sub poala padurii si se intersecteaza de cateva ori cu paraul Sipoaia. Usor-usor drumul se ingusteaza, incepe sa urce mai accentuat, dar chiar si asa este un traseu usor. Marcajul dunga galbena insoteste poteca batatorita ce urca uneori in trepte formate de radacinile brazilor.
Noi nu ne-am grabit, asa ca am putut admira si florile de munte, si insectele. Ba chiar la un moment dat un fluture s-a asezat cand pe un aparat foto, cand pe celalalt: "Efectul Nikon" l-am denumit eu. De fapt, foarte amator de sare, s-a aseza pana la urma pe degetele mele si nu s-a mai dat dus decat dupa ce am intrat in padure si nu a mai simtit soarele pe aripi.
La intoarcere am gasit si un gandac imens ce devora cu pofta o omida! Pe-asta nu l-am mai luat in palma, l-am lasat sa-si ia masa linistit...i-am furat doar cateva imagini cu aparatele foto!
Asa, sa continuam drumul: la capatul traseului incepe urcusul in Canion. Sunt scati metalice verticale, de dimensiuni mici sau medii (asa, cam cat o scara obisnuita). Ce-a de-a treia scara este insa cea mai lunga si, pentru ca nu este fixata cu nimic de stanca, se balanseaza simtitor. Aici trebuie sa stai destul de mult la coada, fie la urcare, fie la coborare, daca prinzi un grup in fata, trebuie sa-i astepti pe toti pentru ca datorita cascadei alaturate, orice comunicare cu ceilalti este imposibila.
Mai toate scarile sunt langa caderi impresionante de apa, asa ca am ferit cu grija aparatele foto de stropii de apa. Chiar si asa, nu am avut nevoie de pelerine de ploaie.
Iata informatiile preluate de pe panoul aflat la intrarea in Canionul 7 Scari:
"Cheile Sapte Scari sunt situate in partea central-vestica a muntilor Piatra Mare, la o altitudine medie de 980 m, nu departe de Valea Timisului (Dambu Morii), pe paraul Sapte Scari, afluent de stanga al Vaii Sipoaiei. Sunt cele mai mari si mai spectaculoase chei din intreg arealul Masivul Piatra Mare. Au o lungime de 180 m si o diferenta de nivel de 58 m. Prima treapta a cascadei de jos in sus are o inaltime de 8 m, urmata de alte 6 trepte, cea mai mare avand 35 m inaltime."

Desi prima parte a drumului este napadita de grataragii, desi traseul este accesibil tuturor si este foarte aglomerat (mai ales in week-end), eu cred ca o vizita la Canionul 7 Scari da oricui o satisfactie extraordinara. Sunt cateva portiuni ce oferta senzatii tari oricarui amator de plimbari in natura. Plimbarea noastra a durat aproximativ 3h30min. dar totul facut lejer, ca o plimbare si nu ca o drumetie, cu opriri pentru fotografiat oricand vedeam ceva ce ne atragea atentia.

Vacante placute tuturor,
Cristina si Cristin DUMITRU

vineri, 8 iulie 2011

Manastirea Pissiota si Schitul Balteni


Duminica, dupa Derby-ul Anual de Trap de la Ploiesti, am pornit catre Bucuresti facand totusi un ocol.

https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/BisericaPissiotaSiSchitulBalteni#

Prima oprire am facut-o la Manastirea Pissiota, din comuna Poienarii Burchi. Aspectul exterior este impresionant, mai ales prin ceasul din turnul ei. In toate drumurile noastre in zona vazusem indicatorul ce ne indemna sa o vizitam, insa abia acum am reusit sa ajungem.

Iata un istoric al acesteia, afisat la intrare: "A fost ctitorita intre anii 1928 - 1929 de catre ing. Nicolae Pissiota (1860-1940) si sotia sa Zoe Pissiota (1868 - 1940), pe mosia cumparata de la familia generalului Gheorghe Angelscu (1850 - 1923), nume de rezonanta in istoria razboiului de la 1877. Inginerul Nicolae Pissiota, de neam macedonean, nascut in Grecia si stabilit in Muntenia, despunea de o mare avere, care i-a permis construirea acestui frumos lacas de cult.. Biserica este opera arhitectului Ioan Giurgea si reprezinta o frumoasa imbinare intre stilul renasterii italiene si elemente bizantine specifice bisericilor din tara noastra. La impodobirea bisericii au contribuit Costin Petrescu (1877-1954), el fiind cel ce a pictat si frescele interioare ale Atheneului Roman si ale Catedralei Alba Iulia, si ucenicul sau Gheorghe Eftimiu. Portretele ctitorilor si ale patriarhilor Miron Cristea si Justinian Marina sunt realizate de pictorul Vasile Rudeanu, in anul 1956.
Catapeteasca bisericii este sculptata din lemn de trandafir si de cires adus din Grecia, facand un echilibru intre arta si migala sub influenta artei italiene. Mobilierul bisericii este sculptat din lemn de stejar cu motive nationale de catre sculptorul Anghel ima, in anul 1928; acesta este si autorul sculpturii lui Mihai Eminescu din fata Atheneului Roman. Pardoseala este din marmura rosie de Carrara, iar sub fundatia bisericii se afla criptele din marmura unde isi dorm somnul de veci ctitorii si familiile acestora. In interiorul bisericii se gasesc icoane si candele de argint in stil brancovenesc. Elementul religios definitoriu din Sfanta Manastire Pissiota este reprezentat de Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, icoana facatoare de minuni. Este pictata pe lemn de stejar, cu fundal de brocatura bizantina sub semnatura portretistului Gheorghe Eftimiu, ucenicul pictorului Costin Petrescu.
Manasitrea Pissiota a fost, timp de 20 de ani dupa cititorire, manasire de calugari (1928-1948). In anul 1948 Patriarhul Justinian Marina o transforma in manastire de maici, si a ramas astfel pana in anul 1962, cand a fost desfiintata. In anul 1993, dupa 31 de ani de ruinare, manastirea isi reia din nou cursul activitatii sale, cu viata de obste."
In prezent in manastire sunt 12 maicute si un preot duhovnic. Aici exista si ateliere de croitorie in care se confectioneaza vesminte si haine preotesti."

Si, ca la mai toate manastirile de pe la noi, exista multe, multe flori: trandafiri, muscate, salvie...de toate felurile si de toate culorile, parca intri in rai! Si, pe langa toate culorile astea, mai sunt si fazani si pauni...si chiar un emu curios nevoie mare! Prezenta unor pasari exotice la manastire...mmm...nu prea am vazut legatura, mi s-a parut putin exagerat. Adica niste gaini, rate, gaste...parca mai intelegeam, dar emu?! Bun, m-am bucurat sa-l vad atat de aproape, cu picioarele imense si pielea ce amintea de o reptila preistorica, dar totusi... De gustibus...

De aici am plecat apoi catre Schitul Balteni...pe care cu greu l-am gasit: GPS-ul nu ne-a fost de ajutor, asa ca am inceput sa intrebam oamenii stransi pe la porti. In cele din urma l-am gasit, in capatul unei fundaturi: dincolo de gardul de lemn se inalta micul schit de caramida rosie, de o rara frumusete in simplitatea lui, alaturi de cimitirul cu flori si cruci (cea mai veche pe care am gasit-o era din 1890). Schitul si cimitirul erau inconjurate de o padure de tei, ce te ametea cu parfumul ei. In linistea deplina din jur se auzea zumzetul albinelor. In poala padurii mormintele abia se mai zareau: niste adancituri in pamant, strajuite de cruci strambe.
Printre nori iesise soarele, in aer mirosea a tei si nu auzeai decat zborul albinelor. Ce sa iti doresti mai mult?!
Manastirea este in renovare, asa ca nu am vazut si interiorul. Dar am parcursul isotricul afisat la intrare: "Manastirea Balteni, spune legenda, a fost fondata de voievodul Radu Negru, in urma unui vis ce l-a avut inaintea unei lupte cu tatarii, intr-un loc ce avea sa-i serveasca drept fortareata si adapost in timpul vremurilor de rastriste, iar in cele de pace drept lacas de rugaciune. Locul era ca o insula in calea atacurilor inamicului, si aceasta deoarece stejarii seculari erau un zid de netrecut: era mijlocul padurii Vlasiei.
Dupa ridicarea ei, istoria isi urmeaza cursul cateva sute de ani si aflam ca mai tarziu biserica a fost reconstruita din temelii de marele Vornic (mare nobil insarcinat cu administrarea suprema a Principatelor Romane) Hrizea, deoarece intre timp a fost din nou arsa de navalitori, ceea ce ne demonstreaza si inscriptia votiva ce se gaseste deasupra portii de intrare si care mentioneaza: "Aceasta sfanta biserica, avand sarbatoarea pastorala de Sfantul Nicolae, a fost ridicata de mine insumi, credinciosul lui Isus Hristos, marele Vornic Hrizea, ceea ce bunul Dumnezeu mi-a permis sa cheltui, si am facut aceasta rugaciune intru gloria si inchinaciunea pentru Dumnezeu si al Sfintei Treimi, si in numele Sfantului Nicolae...de unde am inceput cladirea bisericii pe vremea prea-fericitului Print Alexandru, fiul lui Radu...1626".
Textul inscriptiei votive, in limba romana, avand caractere chirilice, este gravat in piatra, cu multa maiestrie si arta.
Pe peretele din exterior, in partea dreapta a intrarii bisericii, se pot vedea gravate, cu caractere chirilice de culoare rosie, urmatoarele: "Aceste cuvinteau fost talmacite de mine-insumi, Mesterul Stoica, ca sa stie ca am lucrat jiltul pentru sfanta biserica...ca fiind parinte-staret...si care a construit (biserica) Vornic Hrzea si sotia sa Dumitra, pe timpul lui Alexandru Voievod.
In anul 1642, pe 28 iulie, Hrizea Vornicul a fagaduit aceasta biserica manastirii Ivyrion de Mont Athos.
In prezent biserica este declarata monument istoric si este biserica parohiala."

Oricat de interesante ar fi datele istorice, trebuie sa recunosc faptul ca nu m-au impresionat atat de mult precum parfumul teilor si al florilor, precum simplitatea margaretelor de pe morminte, precum fotografiile invechite de pe cruci. Apropo de fotografiile de pe cruci: unele dintre ele, foarte vechi, infatisau doi miri tineri, frumosi si fericiti. Nu-i prima data cand, pe crucile din cimitir, oamenii si-au pus fotografiile din ziua nuntii. Impresionant...

Cristina si Cristin

Derby-ul Anual de Trap, Ploiesti, 03 iulie 2011


Asa cum am anuntat si pe blog, duminica (3 iulie 2011) a avut loc la Ploiesti Derby-ul Anual de Trap. Dimineata, cand am plecat din Bucuresti, ploua cu galeata. Am avut un oarecare moment de ezitare...dar pana la urma am decis ca vom merge. Pe drum parca s-a mai luminat putin, dar tot n-am avut parte de o zi insorita.

Cateva fotografii cu nori si ploaie:

https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/DerbyUlAnualDeTrapPloiesti02#

Caii, insa, la inaltime: au alergat cu insufletire, cu ploaia si nisipul biciuindu-le capetele si piepturile. Si caii, si conducatorii lor, aratau la sfarsitul fiecarei curse uzi fleasca si plini de nisipul pistei.
Din pacate, vremea ploioasa a scazut din spectacolul concursului, pe langa totalul disconfort pentru toti cei prezenti (si cai, si oameni), iar pista a fost imbibata cu apa.
Castigatorul Derby-ului a fost armasarul Only You, iar iapa Zaza a castigat cealalta cursa importanta a competitiei (cursa ce a avut ca premiu un sulki in valoare de 4.000 de euro).
Organizatorii cursei, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti şi sponsorii evenimentului "Exim-Bank" şi "Ordinul DeMolay" au oferit pentru acest derby, premii in valoare de 4450 de ron, în afară de cupe, obiecte promoţionale şi diplome.

Cel mai varstnic driver la cei 85 de ani ai sai, dl. Mihai Manea, a fost premiat cu un premiu de excelenta pentru intreaga sa activitate. Dansul ar fi trebuit sa participe la acest concurs, insa calul sau a fost retras din motive medicale.

Cam asa a fost la acest Derby Anual de Trap. Desigur, asteptam si editiile viitoare, cu mai mult soare speram noi!

Cristina si Cristin

marți, 5 iulie 2011

Herghelia Sambata de Jos si Cetatea Fagarasului


Ziua 4: 21 iunie 2011

Ca de obicei, intai fotografiile:

https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/HergheliaSambataDeJosSiFagaras

Ok, v-ati dat seama: iubim caii...si iubim animalele in general! Drept pentru care sub nici o forma nu puteam rata o vizita la herghelia Sambata de Jos, unde trebuia sa fim la ora 10.00.
Ne trezim cu soarele in geam, iar eu cu o durere ascutita in spate...varsta, ce sa-i faci...
Infulecam omleta taraneasca (adica cu de toate) de la pensiunea Poiana Izvorului si pornim la drum. Ici-colo zarim un indicator ce ne indruma catre Castelul Brancovenesc, monument istoric. Timp aveam pana la ora 10.00, asa ca urmam semnul cu pricina. Erau destul de dese, asa ca era imposibil sa nu ajungem, pe stradute intortocheate, intr-un fel de fundatura cu pietris pe jos. Aici era un indicator; vizavi de el, o cladire noua, impunatoare, si un panou care dadea urmatoarea explicatie: "Castelul brancovenesc ne-a fost lasat de Constantin Brancoveanu, cel supranumit de otomani Altan-Bey, adica "Turcul de Aur". Din testamentul banului Grigore Brancoveanu aflam ca ansamblul de la Sambata era compus din: castel, cladiri ale administratorului, o fabrica de coniac, doua mori si gradini." Era bilingv... romana-engleza!
Porti nu existau, dar totusi accesul era clar interzis de o sfoara pe sub care se strecoara doi catelandri negri taciune ce se bucura pe langa noi. Stam ce stam...dam un ocol gardului...nu prea ne venea sa trecem dincolo de sfoara. Pana la urma, apare un muncitor...il stiti, genul "Dorel" din reclamele romanesti. Intrebam daca acolo e castelul brancovenesc...da, acolo era. Intrebam daca se poate vizita...a, pai nu, ca e proprietate privata. Si pleaca, iar noi ramanem plantati... Parca nu ne venea sa plecam, mai ales ca intre timp mai vine o masina, cu numar de Bucuresti, dar din ea coboara doi englezi get-beget. Incep si ei sa se uite...pana la urma ne intreaba daca stim engleza. Stim, si le explicam ce ne-a spus muncitorul mai devreme. Intre timp, probabil auzind vorba pe la gard, de sub un copac din fata respectivei cladiri se mai ridica un muncitor. Acelasi "Dorel". Se spala pe maini, se uita la noi, casca... pana la urma vine la noi, la gard. Englezii ne indeamna sa-l intrebam care-i treaba, unde e castelul...si bineinteles si noi eram curioasi sa aflam. Nici chiar noi nu ne asteptam la raspuns, daramite englezii: "Indicatorul e gresit. Adica nu gresit de tot, doar ca nu mai exista castelul brancovenesc, locul era plin de balarii cand au venit noii proprietari si au inceput sa construiasca ceea ce va fi un fel de restaurant-pensiune. Si nu stie de ce e pus, ca oricum, aici e proprietate privata, nu e nimic de vazut. El ne poate lasa, dar pe urma il da seful afara (normal, nu vrem sa-i facem probleme). Oricum, daca nu iau astia indicatoarele, el o sa-si dea demisia, ca s-a saturat sa tot vine turisti (de, erau ceva hartoape de traversat pana acolo) si sa-i spuna vorbe urate ca nu gasesc castelul."
Ne indreptam catre masini...noi pornim catre Herghelia Sambata de Jos, iar englezii...in drumul lor...

La herghelia Sambata de Jos suntem primiti de o fata a carei familie locuia chiar la intrarea in incaperile de la intrare, fiind angajati aici; ea ne-a fost si ghid.
Prima data trecem pe langa Castelul Brukental: o cladire ce se ghicea a fi impunatoare, insa in ruina, pe sub toate prelatele cu care era acoperita. Castelul a fost construit in sec. XVIII de Contele Brukenthal, la dorinta imparatesei Maria Tereza. Un secol mai tarziu, in 1874, domeniul de langa Fagaras devine locul de crestere a cailor lipitani adusi aici datorita mediului geoclimatic prielnic. Conditiile de la Sambata s-au dovedit benefice rasei create la Lipizza, in anul 1580, fapt care i-a permis sa prospere pana in ajunul Primului Razboi Mondial, cand caii hergheliei sunt mutati in Ungaria.
Dupa anexarea Transilvaniei la patria-mama, statu roman reface nucleul hergheliei din 3 armasari si 22 iepe ramase in proprietati private si infiinteaza,in anul 1920, Herghelia de Stat Sambata de Jos-Fagaras.
Intre cele doua razboaie mondiale se consolideaza aici cresterea si amelioararea rasei Lipizan care isi pune amprenta pe marea crestere din teritoriu.
Consecinta masurilor drastice de colectivizare ale anilor '60 este reducerea masiva a efectivului, urmata in anii '70 de o crestere si o dezvoltare a hergheliei, cotata ca fiind cea mai mare crescatorie de Lipitani din lume.
In anul 2002 Regia Nationala a Padurilor - Romsilva, preia administrarea hergheliei, contribuind la mentinerea calitatii genetice a Lipitanului romanesc, recunoscut de Federatia Internationala a Lipitanului (LIF). Sambata de Jos isi pastreaza astfel locul pe harta celor mai importante crescatorii din Europa.
Cele sapte linii de sange prezente la Herghelia Sambata de Jos sunt: Pluto, Favory, Neapolitano, Conversano, Tulipan, Siglavy, Capriola, Maestoso, si atesta originea armasarilor care au stat la baza formarii rasei. Apreciat pentru tinuta, eleganta si sobrietate, Lipitanul Continua sa obtina rezultate deosebite la disciplinele care l-au consacrat timp de peste 400 de ani: dresaj clasic si atelaj.
Acestea sunt informatiile pe care le-am obtinut din pliantele pe care le-am primit cand am fost sa il salutam pe dl. dr. Cosmin, directorul hergheliei.
Am avut sansa de a face si o plimbare cu trasura si cu cei doi cai lipitani de 8 ani, negri, frati, pentru care slovenii au oferit, la una dintre competitiile la care au participat, suma de 120.000 euro.
Accesul catre herghelie se face direct de pe DN1, la jumatatea distantei dintre Brasov si Sibiu, din Sambata de Jos in directia Manastirii Brancoveanu.
Telefon: 0268.517.686.
Am vizitat grajdurile cu armasari (absolut superbi cei negri), apoi grajdurile cu armasari de monta publica si, in cele din urma, am mers singuri pe pajiste, sa vedem iepele si manjii. Peisajul era de o rara frumusete: soare, cativa bulgari de nori albi pe cerul pe care se conturau crestele fagarasului, iar in fata noastra pe pajiste cai si manji (cativa dintre cei mici, cum oboseau, cum se intindeau pe iarba si erau doar niste pete in iarba). Nu ne puteam dezlipi de locul ala atat de frumos. Liniste in jur, doar ciripit de pasari si fosnet de frunze. Caii pasteau linistiti, intreaga turma miscandu-se incontinuu.
Numai ca, la un moment dat, s-au apropiat de noi si una dintre iepe, care avea si manz, a ciuliut deodata urechile, a inaltat capul si a luat o pozitie ferma si destul de amenintatoare: auzise cum se declanseaza aparatele foto si isi apara puiul. Am facut un calcul rapid: distanta dintre noi...viteza de 60km/ora cu care poate alerga...hm...mi-a dat cu virgula si am facut cativa pasi in spate. Oricum, s-a linistit abia cand ne-a vazut plecati: ea a continuat sa pasca, iar noi ne-am continuat drumul...
Urmatoarea oprire a fost la Cetatea Fagaras.
La sfarsitul sec. al XIV-lea a inceput constructia Cetatii Fagarasului care a fost precedata de o fortificatie din lemn si pamant, aceasta din urma datatnd din perioada sec. XII-XIII. Din anul 1455 dateaza prima atestare documentara a Cetatii Fagarasului. In sec. al XV-lea Cetatea Fagarasului este o cetate de aparare cu patru turnuri de colt, iar un secol mai tarziu a fost transformata intr-un castel fortificat de catre Stefan Mailat (1528 - 1541). In sec. al XVII-lea Fagarasul este resedinta princiara. In anul 1600 Mihai Viteazul face cadou sotiei sale, Stanca, domeniul Fagarasului.
Tot in sec. al XVII-lea principii Transilvaniei Gabriel Bethlem (1613-1629) si Gheorghe Rakozi I (1630-1648) dau forma si dimensiunile actuale Cetatii Fagarasului.
Cateva detalii despre turnurile cetatii:
- Turnul Temnita - construit in sec. al XVI-lea a deservit inca de la inceputurile sale ca temnita a cetatii si a domeniului Tara Fagarasului, iar intre 1948 - 1960 a fost folosit ca si carcera a inchisorii politice comuniste ce functiona in Tara Fagarasului;
- Turnul Pestrit - constructia sa a inceput in timpul stapanirii lui Stefan Mailat asupra cetatii (1528 - 1541) fiind finalizat la sfarsitul sec. al XVI-lea;
- Turnul Negru - construit in sec. al XV-lea de catre domnii Tarii Romanesti care au stapanit Tara Fagarasului: Mircea cel Batran, Vlad Dracul si Vlad Tepes;
- Turnul Rosu - cel mai vechi turn al cetatii, construit la inceputul sec. al XIV-lea, a avut functia de turn-locuinta la inceput, apoi a ramas pana in sec. al XVII-lea locuinta a principilor;
- Turnul Tomori - constructia a inceput in primul sfert al sec. al XVI-lea de catre Paul Tomori, capitan al Cetatii Fagarasului.

Dupa ce am facut turul cetatii, am vizitat si Muzeul Tarii Fagarasului. Taxa de vizitare este 6 lei de persoana, lunea este inchis, marti-vineri: 08.00 - 18.00, iar sambata-duminica: 08.00 - 16.00. Muzeul nu impresioneaza, insa daca tot ati ajuns acolo, nu ezitati sa-i treceti pragul. Mi-a placut in mod deosebit interiorul de casa din Tara Fagarasului.

De la Cetatea Fagarasului am plecat apoi catre Bucuresti...Am incercat sa facem o vizita la cascada Tamina si la Canionul 7 Scari. Era ora 17.00 cand am ajuns la Dambul Morii si am inceput sa mergem pe jos catre cascada. Cum se lasa deja intunericul in padure si peste tot erau mormane de gunoaie lasate in urma de "turisti" dar numai bune pentru ursi...eu una am avut un moment de panica si nu am mai putut inainta. Asa ca am facut drum intors si am amanat excursia in Canionul 7 Scari pentru data viitoare...care nu pare a fi prea indepartata! Insa asta e, deja, o alta poveste!

Cu mult drag,
Cristina si Cristin

luni, 4 iulie 2011

Castelul Peles, Prejmer si Manastirea Brancoveanu


Ziua 3: 20 iunie 2011

Sa incepem cu fotografiile:
https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/SinaiaPrejmerSiSambataDeSus#

Dupa ce strabatem, in sens invers de data asta, drumul de la Hotel Pestera la Sinaia (cei 29 km cu gropi si hartoape sunt acum plini de balti, pentru ca plouase destul de tare cu o noapte inainte), ajungem la Manastirea Sinaia pe care abia asteptam sa o revad. Dupa manastirea Curtea de Arges din Curtea de Arges si biserica Trei Ierarhi din Iasi, cred ca este cea mai frumoasa constructie religioasa pe care am vazut-o pe la noi.
Redau mai jos cateva date istorice preluate de pe Wikipedia:
Manastirea Sinaia, Biserica noua "Sfânta Treime" Construirea ei a fost inceputa in vremea stareţului Ioasaf, şi a fost finalizată de catre stareţul Paisie; a durat 4 ani, între 1842-1846. Initial, numărul călugărilor ce slujeau aici a fost de 12 (in anul 1690), dupa cum si Isus a avut 12 postoli. Insa in anul 1842 aici erau deja 100 de calugari, astfel ca a fost necesara reconstruirea manastirii între anii 1897-1903, ajungând la forma care se păstreaza şi astăzi.
Pictura a fost realizată de pictorul danez Aage Exner, iar mobilierul a fost realizat la Bucuresti, din lemn de paltin aurit pentru naos şi din lemn de stejar pentru pronaos.
Candelabrele au fost realizate la Viena, aceasta fiind prima biserică electrificată din Romania (1903).
In această biserică au fost botezaţi prinţii şi prinţesele României: cu ocazia botezului prinţului Nicolae, fiul Regelui Ferdinand, naşul, Ţarul Nicolae al II-lea, a dăruit Mănăstirii Sinaia cele doua icoane din pronaos ce-i infatiseaza pe sfintii Sf. Nicolae şi Sf. Serghie.
Acces: se afla in orasul Sinaia (126 km, pe DN 1/E 60, de Bucuresti si 46 km de Brasov); str. Manastirii, nr. 2, Sinaia, 106100, jud. Prahova

Lasam masina in parcarea manastirii (unde era gratuit); daca o duceam cativa metri mai sus, in parcarea Castelului Peles, trebuia sa platim...
La Castelul Peles din Sinaia nu mai fusesem de de cel putin 7 ani. Mi-am amintit, cu placere si tristete in acelasi timp, de cateva fotografii haioase pe care le-am facut aici in urma cu multi, multi ani, cu una dintre prietenele mele ce s-a stins din viata anul trecut, in toamna. Pelesul era locul ei preferat si intotdeauna ne-am simtit bine aici.

Cum era o zi de luni, castelul era inchis, asa ca nu erau vizitatori, ci doar cativa plimbareti, ca si noi. Nu erau deschise nici magazinasele cu suveniruri, asa ca era destul de linistita atmosfera.

Cateva date istorice despre Castelul Peles, preluate de pe Wikipedia, pentru ca orice informatie istorica as oferi, nu ar fi o noutate:

Castelul Peleș din Sinaia, reședința de vară a regilor României, a fost construit la dorința regelui Carol I al României (1866 - 1914), după planurile arhitecților Johannes Schultz și Karel Liman, și a fost decorat de celebrii decoratori J.D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Berhard Ludwig din Viena.
Castelul Peleș este unul cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat și este, prin valoarea sa istorică și artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea.
Principele Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumusețea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul hotărăște construirea unui castel într-un loc retras și pitoresc: Piatra Arsă. Câțiva ani mai târziu, în 1872, el cumpără terenul (1000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873, sub conducerea arhitecților Johannes Schultz și Karel Liman. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apă sau alunecările de teren.
Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani pentru terminarea amenajărilor; în tot acest timp, domnitorul a supravegheat personal, în detaliu, lucrările. În 1875 se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede românești cu chipul lui Carol I.
În 1883 are loc inaugurarea oficială a Peleșului, pe care domnitorul l-a văzut ca pe un „sediu” al noii dinastii. Iar așezarea sa pe Valea Prahovei nu era întâmplătoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea granița României cu Austro Ungaria. Însă, în viitor, după unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul se va găsi chiar în inima țării.
Peleșul va căpăta apoi o tot mai mare importanță, devenind reședința de vară a familiei regale române, care petrecea aici destul de multă vreme, de obicei din mai până în noiembrie. Aici s-au ținut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroană din 1914 (când s-a hotărât neutralitatea României din primul război mondial, care tocmai începuse) și 1925.
Castelul a găzduit multe personalități ale vremii, scriitori, muzicieni, dar și regi și regine. Cea mai importantă vizită a fost aceea a bătrânului împărat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, în 1896. Acesta a făcut o mulțime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumusețea și bogăția castelului. În 1906 se aștepta o nouă vizită a împăratului, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu acest prilej a fost amenajat la castel apartamentul imperial, însă vizita lui Franz Joseph nu a mai avut loc.
Chiar după inaugurarea sa din 1883, Peleșul va mai suferi modificări, extinzându-se mereu. La forma actuală se ajunge abia în 1914 (anul morții regelui Carol I). Castelul are 160 de camere și mai multe intrări și scări interioare. Turnul central măsoară nu mai puțin de 66 de metri înălțime.
Peleșul are și o sală de teatru, cu o mică scenă și 60 de locuri, plus loja regală. Castelul avea dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticlă al holului de onoare este mobil, putând fi acționat de un motor electric. Încă din 1883, castelul are încălzire centrală.
Pe lângă castel au fost construite Pelișorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foișor, Grajdurile, Uzina Electrică și Vila Șipot. Până la terminarea castelului (1883), Regele Carol I și Regina Elisabeta, au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului. Datorită uzinei electrice proprii, Peleșul a fost primul castel electrificat din Europa.
La Peles s-a născut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea (1930 - 1940), primul rege al dinastiei născut pe pământ românesc și primul botezat în religia ortodoxă. În 1921, la Foișor, s-a născut fiul său, regele Mihai I. În 1921, are loc la Peleș, nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea, la care participă o mulțime de personalități ale vremii, inclusiv Nicolae Iorga. Doi ani mai târziu au loc serbările semicentenarului castelului Peleș (50 de ani de la începerea lucrărilor).
Castelul va rămâne reședință a familiei regale până în 1948, când este confiscat de regimul comunist. În 1953 Peleșul va deveni muzeu, dar trebuie spus ca el putea fi vizitat, încă de pe vremea regelui Carol I. În 1990, și Pelișorul este deschis publicului spre vizitare.
Un calcul sumar arată că între 1875 și 1914 s-au cheltuit la Peleș peste 16 milioane de lei-aur.
În 2006, guvernul român a anunțat retrocedarea castelului fostului rege Mihai I de România. Contrar zvonurilor, castelul nu a fost vândut statului Român pentru suma de 30 de milioane de euro. Deși se află în proprietatea privată a Casei Regale, Regele Mihai a decis să păstreze în continuare calitatea de muzeu a castelului, lăsându-l în circuitul turistic.
Cele mai importante săli de vizitat sunt:
- Holul de Onoare este grandios, cu lambriuri din lemn de nuc, tapetate cu basoreliefuri și statuete. Plafonul mobil din sticlă, acționat cu ajutorul unui motor electric sau printr-un sistem manual, era un element de surpriză pentru vizitatorii regelui, care puteau să admire seninul cerului în nopțile de vară. A fost finalizat complet abia în 1911, sub îndrumarea lui Karel Liman.
- Biblioteca regală îi atrage în special pe cei pasionați de cărți rare cu coperți din piele și gravate cu litere de aur. Chiar și pentru cei mai putin familiarizați cu universul cărților, există un punct de atracție: ușa secretă, o cale de acces în spatele unui raft cu cărți, prin care regele se putea refugia în diverse încăperi ale Castelului.
- Sălile de arme, amenajate în perioada anilor 1903 - 1906, adăpostesc peste 4000 de piese europene și orientale din secolele XIV - XVII. Cele mai prețioase sunt considerate armurile germane din secolele XVI - XVII și o armură completă pentru cal și cavaler, unică în România.
- Sala de muzică a devenit salon de serate muzicale la dorința reginei Elisabeta. Mobilierul de aici a fost primit în dar de la maharajahul de Kapurtala.
- Sala Florentină, denumită și Marele Salon, impresionează prin plafonul sculptat în lemn de tei, aurit, cele două mari candelabre și decorațiunile în stilul neorenașterii italiene.
- Sala Maură este opera arhitectului Charles Lecompte du Nouy, având elemente hispano-maure, cu o fântână din marmură de Carrara, copie dupa o piesa din Cairo.
- Sala de teatru are 60 de locuri și loja regală, fiind decorată în stilul Ludovic al XIV-lea.
La etajul I se află Sala de Concerte, amenajată în 1906, în care se găsesc un clavecin executat la Anvers în 1621, un pian cu coadă verticală Bluthner și o orgă Rieger cu două claviaturi.
Apartamentul Imperial a fost amenajat tot în 1906 cu ocazia vizitei împăratului Austro-Ungariei, Franz Josef I, invitat la aniversarea a 40 de ani de domnie ai regelui Carol I.

Alte săli sunt:
- Sala de Consilii, care seamănă cu una dintre sălile Primăriei din Lucerna, Elveția.
- Cabinetul de lucru unde se află un birou impunător și un pupitru pentru audiențe.
- Sufrageria, unde sunt expuse piese de argint de o mare valoare, este situată la etajul 1 și are un mobilier rustic breton din secolul al XVIII-lea.
- Salonul Turcesc care adăpostește o colecție de vase turcești și persane în alamă.
- Dormitorul regal care este luminat de un candelabru din cristal de Boemia.
Vitraliile Castelului Peleș au fost cumpărate și montate între 1883 și 1914, cele mai multe fiind aduse din Elveția și Germania, piese datând din secolele XV și XVII. De asemenea, Castelul are șapte terase decorate cu statui din piatră, fântâni și vase ornamentale din marmură de Carrara.

Cateva informatii utile pentru cei care vor sa viziteze Castelul Peles:

Program de vizitare Castelul Peles:
- program de vara (17 mai 2011 - 14 sep 2011):
luni - inchis;
marti: 11.00 - 17.00;
miercuri - duminica: 09.00 - 17.00;

- program de iarna (15 sep 2011 - 14 mai 2012):
luni, marti - inchis;
miercuri: 11.00 - 17.00;
joi - duminica: 09.00 - 17.00

Tarife de vizitare Castelul Peles:
- Expozitia de baza (spatiile oficiale, 45min), ultimul grup intra la 16.15;
20 ron/adult; 10 ron/pensionari; 5 ron/elev, student; 5 ron/card euro<26;

- Tur Optional I (Parter, etaj I, 1h15min), ultimul grup intra la 15.15;
50 ron/adult; 25 ron/pensionar; 12.5 ron/elev, student; 12.5 ron/card euro<26;

- Tur Optional II (Parter, etaj I, etaj II, 2h), ultimul grup intra la 15.00;
70 ron/adult; 35 ron/pensionar; 17.5 ron/elev, student; 17.5 ron/card euro<26;

Reducere "Biletu' Dublu": Castelul Peles (expozitia de baza) + Castelul Pelisor (tur complet): 50% reducere, adica 30 ron/adult.

Taxa foto: 32 ron;
Taxa video: 52 ron.

Dupa o plimbare extrem de placuta prin gradina castelului, dupa ce au aparut si norisorii pe cer si am facut fotografii asa cum ne doream, am plecat mai departe.

Urmatoarea oprire am facut-o la Cetatea bisericeasca din Prejmer. Este amplasata intr-un sat linistit, cu stalpi de telegraf si cuiburi de berze in varf, cu o liniste ce pare a nu fi tulburata de nimeni si de nimic. Cetatea bisericeasca este inconjurata de un zid ce o transforma intr-o adeverata fortareata; se profileaza alba si stralucitoare pe cerul plumburiu, incarcat de nori.
Din pacate, abia cand ajungem in fata intrarii zarim programul de functionare:
- program de vara (01 mai-31 octombrie): duminica, luni: inchis; marti - vineri: 09.00 - 17.00; sambata: 09.00 - 15.00;
- program de iarna (01 noiembrie-30 aprilie): duminica, luni: inchis; marti-sambata: 09.00 - 15.00.

Asa ca nu reusim sa vizitam si interiorul bisericii fortificate din Prejmer, dar iata ce aflam din panoul ce ofera detalii despre istoricul acesteia: " Aceasta cetate este unul dintre cele mai importante monumente istorice medievale din Transilvania. Ridicarea bisericii Sfintei Cruci a fost inceputa de Ordinul Cavalerilor Teutoni in anul 1218, constructia avand la baza un plan in cruce greaca.(...) Dupa alungarea Ordinului de catre regele ungar Andrei al II-lea, inaltarea bisericii a fost continuata in stilul goticului timpuriu burgund, un stil arhitectural pe care calugarii cisternieni l-au introdus in Transilvania in sec. al XIII-lea. In anul 1240 comunitatea din Prejmer a trecut sub patronajul abatiei cisterniene din Carta. (...) Adevaratii constructori ai acestei cetati bisericesti in totalitatea ei sunt insa taranii si meseriasii sasi, stabiliti in acele timpuri si in Tara Barsei, parte integranta a Transilvaniei. Aici, la marginea estica a teritoriului acordat colonistilor sasi, locuitorii comunei Prejmer au fost permanent expusi navalitorilor. Incepand cu anul 1421, dupa prima invazie a turcilor in Transilvania, s-a inceput consolidarea fortificatiilor cetatii Prejmer. In documentele timpului comuna apare sub diferite denumiri: Tartilleri (1240), Tartula, Villa Tartulan, Prasmar (1301), Tortalen (1377), Tortelaw (1420) si, in sfarsit, intr-o prima cronica datata a localitatii din anul 1755: Tartlau.
Cateva date cronologice:
- 1461 - data inscrisa la baza turnului bisericii;
- pana in 1515 (data inscrisa pe peretele sudic al bisericii) constructia turnului a fost definitivata ca turn clopotnita octogonal, in timp ce absida vestica a fost prelungita si dotata cu bolta in stilul goticului tarziu;
- 1964 - 1970 - biserica si cetatea au fost restaurate de Directia Monumentelor Istorice (DMI) din fondurile statului roman;
- din 1992 Fundatia Sasilor Transilvaneni din Munchen a preluat patronajul intregului ansamblu. Au fost executate vaste lucrari de restaurare. Biserica si cetatea sunt in continuare intretinute din mijloacele financiare ale Fundatiei;
- 1999 - Cetatea din Prejmer apare pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial."

De la Cetatea bisericeasca Prejmer facem, in cele din urma, oprirea pentru mancare: vazusem in drum pensiunea-restaurant Oficial, care avea in oferta "meniul zilei"; ei bine, ciorba de legume, gulasul de vita si clatitele umplute cu branza si stafide au meritat timpul petrecut acolo! Asadar, daca ajungeti in zona, nu ezitati sa le treceti pragul.

Dupa o asa masa copioasa, ne-am indreptat catre Cetatea Fagaras. Detalii istorice am sa ofer intr-o alta postare, deocamdata amintesc doar cat este de superba la apus!

Drumul nostru a continuat apoi catre Sambata de Jos, unde am ajuns la Herghelia de cai lipitani. Era destul de tarziu, insa cel mai tare ne-a ingrijorat programul hergheliei pentru ziua urmatoare: era inchis! Am intrat totusi in curtea hergheliei si am stat de vorba cu oamenii de pe-acolo care ne-au asigurat ca vom putea vizita herghelia a doua zi, numai sa fim acolo la ora 10.00. Ok, deci vestile nu sunt chiar atat de rele, pana la urma!

Ne continuam drumul, strabatand peisaje absolut superbe, cu drumul serpuind printre campuri aurii, in fata stand sementi muntii Fagaras. Soarele apune in spatele nostru si isi imprasie lumina galben-rosiatica, facandu-ne sa ne oprim din loc in loc pentru fotografii.

Ajungem in Sambata de Sus si drumul incepe sa fie marginit doar de reclame ale pensiunilor din zona. Nu oprim decat la intrarea Manastirii Brancoveanu, din Sambata de Sus.

http://www.manastireabrancoveanu.ro/istoric.php

Cateva detalii despre istoricul manastirii, preluate de pe wikipedia: "Mănăstirea Sâmbăta de Sus, cunoscută și sub denumirea Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, este un așezământ monahal de călugări. Inițial, a avut o biserică de lemn având dublu hram (Adormirea Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii), fiind construită în 1657, din inițiativa vornicului Preda Brâncoveanu. Între anii 1696 - 1707 s-a construit o biserică de zid, prin grija domnitorului Constantin Brâncoveanu. Picturile murale interioare au fost executate în 1766, de zugravii Ionașcu și Pană. Mănăstirea a fost dărâmată cu tunul de generalul habsburgic Preiss în 1785, în timpul răzmerițelor religioase din Ardeal.
Mitropolitul Nicolae Bălan a început restaurarea bisericii în anul 1926, iar sfințirea a fost făcută în 1946, în timpul lui Mihai I, Regele Românilor, Mihai I, fiind un al doilea ctitor al mănăstirii."
Peisajul inconjurator este extraordinar: munti, verdeata si flori de jur imprejur, un cimitir si multa, multa liniste.

La Manastirea Brancoveanu puteti gasi si cazare: http://www.manastireabrancoveanu.ro/academia.php

De fapt, si noi am intentionat sa ne cazam aici: pentru 80 lei / noapte primeam camera cu 2 paturi; micul dejun se platea separat (aproximativ 15 lei/persoana) si era de post. Interiorul era ok, ne-am primit cartela si ne-am dus cu bagajele in camera. Era micuta, cu 2 paturi, fara tv, cu baie, dar...paturile erau ravasite, lenjeria clar neschimbata, prosoapele din baie pe jos...am avut senzatia ca am intrat in camera altor turisti, drept pentru care ne-am intors la receptie. Domnul de acolo s-a scuzat, era o confuzie etc., etc....numai ca i-am multumit frumos si am decis sa ne cautam cazare in alta parte.

Va urma,
Cristina si Cristin