"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

luni, 26 iulie 2010

Veliko Tarnovo si imprejurimi



Salutare tuturor,

asa cum am anuntat pe blog de ceva vreme, in penultimul week-end al lunii iulie am fost la Festivalul International de Folclor din Veliko Tarnovo. Dar nu puteam rata si cateva opriri pe drum.

http://picasaweb.google.ro/cristinadumitru1977/VelikoTarnovoSiImprejurimi#

Ziua 1: 23 iulie 2010

Prima oprire o facem la Cascada Hotnitsa. Cu ajutorul GPS-ului si al hartii ajungem in mijlocul satului. De-acolo insa nu mai stiam incotro s-o luam. Oprim langa un vanzator ambulant si cativa batrani. Stiu, nu stiu engleza, mergem la ei si incercam sa le explicam unde vremem sa mergem. Tineam minte ca "apa" in limba bulgara se spune "voda", asa ca deschidem discutia cu acest cuvant. Vanzatorul isi da imediat seama si incepe sa ne explice in bulgareste si sa gesticuleze. I se alatura un alt batran, care tot repeta cuvantul "tabel". Pana la urma intelegem: de unde eram noi, in mijlocul satului, trebuie sa facem dreapta la indicator si sa mai mergem inca vreo 2 km, urmarind indicatoarele de pe traseu: "Eco Trail Hotnitsa waterfall" si altele asemenea. Zis si facut, doar ca la un moment dat drumul se bifurca si in loc sa facem dreapta o luam la stanga...pe drumul gresit, desigur. Gasim un batran care pastea pe-acolo cateva capre. "Voda, voda" si omul isi da seama asa ca prin semne ne spune drumul corect: cel pe care il ratasem initial. Ajungem pana la urma intr-o parcare langa ruinele unei cladiri. Mai erau cativa bulgari pe-acolo, care-si vedeau de treaba lor: iesisera oamenii la iarba verde.
Cascada Hotnitsa este un loc linistit, cu miros de iarba verde si susur de apa de izvor. Cascada se varsa intr-un mic lac de un verde extraordinar, de jur imprejur impanzit de fluturi albi si albastri. Apa isi continua cursul intr-un mic paraias cu apa calduta in care ne-am balacit si noi putin. Este spectaculos canionul de deasupra cascadei. Aici se ajunge destul de usor, traseul de aproximativ 2 km fiind bine amenajat iar accesul in canion este gratuit. Se merge pe scari de lemn si podete suspendate deasupra raului se curge destul de linistit pe-aici, inainte de a se revarsa in frumoasa cascada. Peste tot fluturi, libelule, petice de lumina printre ramurile stufoase. De sus reusim sa avem o imagine asupra intregii regiuni si asupra peretilor verticali ai muntilor din jur. Traseul nu-i greu deloc, dar transpiram din cauza caldurii. Oricum, o plimbare pana aici a meritat din plin. Daca am fi avut ceva mai mult timp la dispozitie ar fi fost placut sa stam si noi la iarba verde: aerul era curat, liniste, departe de orice nebunie oraseneasca. In jur este foarte multa vegetatie, flori salbatice si copaci; toate miroseau acum a mijloc de vara....

Ne continuam drumul cu o noua oprire, aproape de Veliko Tarnovo si anume manastirea Preobrejanie. A fost construita in anul 1360 si distrusa ulterior de catre turci, la sfarsitul sec. al XIV-lea. In anul 1825 a fost reconstruita la o distanta de aproximativ 500 m de constructia initiala. In anul 1860 este terminata noua biserica. De-a lungul timpului numeroase dependinte ale bisericii au fost distruse de pietrele ce cadeau din peretele stancos din spatele acestora. Biserica ce poarta hramul Schimbarea la fata a rezistat pana in zilele noastre si se remarca pintr-o frumoasa pictura exterioara, remarcabila fiind Roata Vietii renovata de Zahari Zograf. Interiorul bisericii este renovat doar intr-o foarte mica parte: de sub peretii innegriti de fumul lumanarilor si de trecerea timpului s-au ivit figuri de sfinti, martiri si arhangheli cu ajutorul pensulelor magice ale restauratorilor. Exteriorul era si el in renovare, intrarea in biserica fiind "imbracata" in schele. Dar chiar si asa atmosfera inspira liniste si pace. In curtea bisericii exista si un fel de han si o casa veche, o caruta pusa la adapost, cateva clopote si multe flori. In vegetatia din jur taraie asurzitor greieri si cicori. Pe muntele vecin se zareste ca printr-o ceata subtire o alta manastire, cu hramul Sfanta Cruce. Acolo inca nu am ajuns pana acum... desi ar fi interesant de vazut manasirea Preobrajenski de pe celalalt versant.

De aici am ajuns apoi foarte repede la Veliko Tarnovo, orasul cu cel mai glorios trecut istoric din Bulgaria. Vestigiile din Dealul Tsarevets sunt datate inaintea Erei Bronzului (secolul XIII a.Chr.). Primele asezari de aici au fost locuite de Traci. Locul a cunoscut o inflorire deosebita intre secolele VI a.Chr. - I p.Chr. Din secolul I i.Chr. - dominatia romana. Din secolul V si pana in prima jumatate a secolului VII, aici a existat un oras fortificat (unul din cele mai importante puncte fortificate ale Imperiului Bizantin din partea de nord a Peninsulei Balcanice). In secolele VIII - X, pe ruinele acestui oras a fost infiintata o asezare slavo-bulgara. La sfarsitul secolului X, zona era deja dens populata, iar in secolul XII a redevenit un oras fortificat si un important centru economic. Originea numelui este legata de cuvantul slav "tern" sau "turn" (tron), si de-a lungul anilor s-a transformat in Ternov, Turnov, Tur-nov, Turnovgrad, Turnovo, iar mai apoi in Veliko Turnovo, fiind numit "Veliko" (Mare) datorita marimii si frumusetii sale. In anul 1187 Turnovgrad devine capitala Regatului Bulgar (cea de a treia capitala in istoria Bulgariei). Urmatoarele doua secole sunt cunoscute drept perioada de "aur". Palatul Tarului si Patriarhia Bulgariei au fost situate pe Dealul Tsarevets iar casele boierilor precum si multe biserici erau situate pe Dealul Trapezitsa. Assenova Mahala asezata intre cele doua dealuri, pe raul Yantra, era locuita de mestesugari. Zona comerciantilor straini se afla in sud-estul Turnului Baldwin. Zidurile fortificate ale "orasului interior" protejeau Tsarevets si Trapezitsa iar alte doua cartiere de asemenea fortificate, formau "orasul exterior". In secolele XIII - IV capitala Bulgariei a fost un important centru politic, economic, cultural si economic in Europa. Astfel, in aceasta perioada Bulgaria a atins o puternica dezvoltare si alaturi de Bizant era prima putere in Vechiul Continent. Au fost construite frumoase palate, manastiri, fortificatii. Scoala de Pictura Turnovo si Scoala Literara Turnovo, ale caror fondatori au fost Patriarhul Evtimii si Teodosii Turnovski erau doua importante centre culturale. Toata aceasta inflorire culturala si economica a fost intrerupta in 17 iulie 1393 cand dupa un asediu de 3 luni, Veliko Tranovo si treptat intreaga Bulgarie au cazut sub dominatia Otomana. In anii 1598, 1686, 1700, 1835, 1856, 1862 si 1876 populatia din Veliko Turnovo a participat la lupte pentru libertate impotriva dominatiei Otomane. Pe 7 iulie 1877 Veliko Turnovo a fost liber din nou. Aici Adunarea Constituanta a elaborat intre 10 februarie si 16 aprilie 1879 prima Constitutie a Bulgariei numita si Constitutia Turnovo, fiind una dintre cele mai democratice din Europa la vremea respectiva. La 17 aprilie 1879 Marea Adunare Constituanta a Bulgariei libere au hotarat la Veliko Turnovo, alegerea sefului statului. In data de 27 iulie a aceluiasi an, Alexander Battenberg a fost ales drept Cneaz al Bulgariei. Dupa Eliberare, Sofia devine noua capitala. Astazi, Veliko Turnovo este un important centru administrativ, cultural, istoric si turistic al Bulgariei. Orasul este centrul unuia din cele 28 de districte administrative ale tarii. Districtul Veliko Turnovo are o suprafata de 4662 km patrati si include 10 municipalitati cu 14 orase si 322 sate. Populatia este de aproximativ 295 000 locuitori. Populatia orasului Veliko Turnovo este de aproximativ 65 000 locuitori "permanenti", dar impreuna cu studentii de la Universitatea Sf. Cyril si Methodius (a doua ca marime in tara) si de la Universitatea Militara “Vasil Levski”, se mai mareste, cu aproximativ 12 000 locuitori. Buna localizare, climatul, resursele naturale, vestigiile istorice bine conservate, pastrarea si continuarea artei traditionale mestesugaresti, confera zonei o buna dezvoltare in viitor. Veliko Turnovo este un important "simbol" al Bulgariei iar statisticile indica, ca orasul si regiunea se afla in primele 10 cele mai vizitate destinatii turistice din Europa de Est. Centrul de Informare al Consiliului Europei, deschis in 1997 in Veliko Turnovo, este al doilea ca importanta din tara si lucreaza activ atat pentru stabilirea de relatii cu alte tari membre CE, cat si pentru dezvoltarea de programe si proiecte finantate cu fonduri Europene. In 1997 Veliko Turnovo a primit Premiul "Sustainable Development" pentru Europa Centrala si de Est. Informatii suplimentare: http://www.velikoturnovo.info.ro/index1.html

Dealul Tsarevets este marginit de raul Yantra din trei parti. In vremea celui de-al Doilea Regat Bulgar aici locuiau familia tarului, nobilii si patriarhul. Baza dealului este inconjurata de un zid circular, construit pe stancile verticale. Fortareata avea trei intrari. Accesul prin cea principala se facea cu ajutorul unui pod mobil deasupra unei stanci ascutite iar apoi se trecea prin trei porti succesive. Cea de-a doua poarta sau Poarta Mica facea legatura intre dealul Tsarevets si cartierul invecinat Asenova. Cea de-a treia poarta se numea Frenkhisar. Dintre toate turnurile fortificatiei s-a pastrat pana in zilele noastre doar Turnul Balduin. In mijlocul complexului de pe Dealul Tsarevets se afla castelul care este alcatuit dintr-o sala oficiala, biserica Sf. Petka, case si cladiri anexe, bazine de apa si baraci pentru ostasi. Toate acestea erau protejate de un puternic zid de piatra si turnuri de batalie. Dealul Tsarevets este declarat rezervatie muzeala si arhitecturala.

Casa - muzeu Sarafkina este una dintre bijuteriile arhitecturale ale orasului Veliko Tarnovo. Se afla situata pe strada Gurko si este parte din zona istorica a orasului. Casa a fost construita in anul 1861 pentru un comerciant din Veliko Tarnovo care se ocupa cu schimburile valutare, Dimo Sarafina - de aici si numele ei. Din modul in care casa a fost construita se vede intentia proprietarului: casa este foarte impresionanta deoarece a fost destinata atat locuirii, cat si activitatilor comerciale ale acestuia. Insa chiar inainte de a fi terminata casa, proprietarul sau moare, iar imobilul nu a avut niciodata destinatia pentru care a fost construit. Casa este mostenita de sotia negustorului, Anastasia Sarafkata, iar mai tarziu devine faimoasa casa Sarafkina. La cel de-al patrulea etaj al sau exista patru sali bine definite: "Mestesuguri", "Costume populare nationale, imbracaminte si bijuterii", "Obiecte rituale" si cea de-a patra sala ce evoca o camera de oaspeti din Veliko Tarnovo.

Biserica Sfintilor 40 de Mucenici este cel mai popular monument medieval bulgaresc din Veliko Tarnovo. A fost construita si decorata de catre Ivan Asan al II-lea si a fost dedicata victoriei obtinute de trupele bulgare la Klokotnitsa in batalia impotriva ostilor lui Teodor Comnenul, in data de 22 martie 1230.

Biserica Sf. Petru si Pavel a fost construita intre secolele al XIII-lea si al XIV-lea, aducandu-i-se modificari ulterior, intre sec. al XVI-lea - al XVII-lea.

Un alt loc preferat pentru plimbari in Veliko Tarnovo este si strada Samovodska: de o parte si de alta sunt magazine unde mestesugari priceputi arata trecatorilor tainele fabricarii bijuteriilor din argint, sau cele ale sculpturilor in lemn. Aici am petrecut si noi un timp cat se poate de placut, mai ales la magazinul bijutierului care ne-a aratat cum se lucreaza in filigram; dar ne-am simtit bine si la tamplarul care cioplea magarusi cantatori si magarusi ganditori. Cristi a incercat si o masca traditionala bulgareasca, purtata de baieti cu ocazia sarbatorilor de iarna. Seara ne-a petrecem partial in camera la hotel Gurko: a plouat torential, cu suvoaie de apa si piatra.

Dupa ce vremea s-a mai limpezit, am iesit in parcul din zona centrala a orasului: era Festivalul International de Folclor, eveniment sub egida UNESCO. Din cate am inteles, anul acesta a durat doar 1 saptamana, fiind foarte putine tari participante: Bulgaria, Romania, Portugalia, Spania, Macedonia si Mexic. Vineri seara au evoluat pe scena numai ansambluri bulgaresti, copii, tineri si batrani. Foarte placuta atmosfera si foarte interesanta evolutia dansatorilor: muzica populara bulgareasca, pasi repezi si costume populare extraordinar de frumoase.

Ziua 2: 24 iulie 2010

Dupa micul dejun pornim catre satul Arbanassi, care se afla la o distanta de aproximativ 3 km de Veliko Tarnovo. Decidem sa urmam varianta lunga a drumului, catre Varna, pentru a avea o alta imagine asupra dealului Tsarevets. Oprim de cateva ori si facem fotografii, dar mai apoi ne dam seama ca am uitat incarcatorul GPS-ului la hotel...drept pentru care facem cale-ntoarsa si apoi alegem varianta scurta a traseului catre sat. Arbanassi a fost fondat la sfarsitul sec. al XV-lea de catre crestinii din partile de sud-vest ale Peninsului Balcanice: bulgari, greci si albanezi. O vreme a fost administrat de conducatori turci, iar la jumatatea sec. al XVI-lea a devenit proprietatea lui Roustem Pasa, Mare Vizir si ginere al Sultanului Imperiului Otoman. Populatia a primit numeroase privilegii si reduceri ale taxelor in schimbul asigurarii sigurantei trecatorii din apropiere. Aceste conditii de trai au adus prosperitate si noi locuitori. Bogatii negustori din Arbanassi erau activi si pe plan international, stabilind numeroase legaturi cu Italia, Austro-Ungaria, Rusia, Tarile Romane, precum si Istanbul. S-au dezvoltat in mod deosebit mestesugurile: fierari, potcovari, cazangii si crescatori de viermi de matase. Caracterul divers al populatiei, puterea economica si contactele stranse cu multe tari straine au fost conditiile esentiale pentru aparitia unei culturi originale si unice. Monumente arhitecturale si religioase s-au pastrat din sec. al XVII-lea pana in zilele noastre: case, strazi, biserici, fantani, picturi murale, iconostase.

Vizitam prima data biserica Nasterii lui Isus, care este si cea mai veche biserica din Arbanassi. Picturile murale interioare dateaza din 1632 si reprezinta scene cu cele mai importante momente din viata Sfantului Ioan Botezatorul, patronul capelei. Catapeteasma este una dintre primele lucrari in lemn de acest gen din Bulgaria. Majoritatea picturilor dateaza din 1649, sunt scene din Vechiul si Noul Testament, precum si o Roata a Vietii cu un zodiac. Picturile murale din Naos dateaza din 1681 si reprezinta Postul, Patimile si Miracolul Invierii lui Isus Cristos.

Desi ratacim putin pe stradute, ajungem apoi si la biserica Sf. Arhangheli Mihail si Gavril, ce dateaza din sec. al XVII-lea. Pictura interioara, este impresionanta (desi, dupa parerea mea, mult mai frumoasa mi s-a parut cea care acoperea peretii primei biserici vizitate) si a fost terminata in anul 1760.

Casa Konstantsaliev a fost construita in sec. al XVII-lea. Fundatia este din piatra iar usa este fortificata. desi camerele si dependintele sunt mari, aceasta casa-fortareata emana intimitate si caldura, accentuate de bogatele decoratiuni. Proprietarul a fost cu siguranta un barbat bogat, iar constructorii cu siguranta talentati! Ce ne-a impresionat in mod deosebit au fost paturile imense, ce acopereau chiar mai mult de jumatate din suprafata fiecarei camere unde le vedeai. Motivul: locatarii casei obisnuiau sa stea turceste si nu aveau scaune. Drept pentru care au mobilat camerele cu aceste paturi imense. Prosperitatea satului Arbanassi a fost brusc incheiata la sfarsitul sec. al XVIII-lea, cand a fost incendiat de bande de talhari, iar populatia s-a imprastiat de teama atacatorilor. In zilele noastre satul este din nou plin de viata, vechile cladiri fiind puse in valoare, spre bucuria turistilor. Numeroase hoteluri se ivesc pe orice straduta, indiferent cat de dosita si de intortochiata. http://arbanassi.org/indexen1.html

Accesul in obiectivele turistice din Veliko Tarnovo si Arbanassi costa 6 leva / persoana (aproximativ 3 euro); taxa foto, acolo unde acest lucru este permis, este de 5 leva / persoana (aproximativ 2.5 euro). Din Arbanassi pornim catre manastirea Dryanovo si pestera Bach Kiro, ambele obiective fiind unul langa altul.

Manastirea Dryanovo cu hramul Sf. Arhanghel Mihail se afla la o distanta de 4 km de Dryanovo si 32 km de Veliko tarnovo, in defileul raului Dryanovska Reka. Construita la inceputul sec. al XII-lea a fost distrusa de catre turci de nenumarate ori. Asa cum vedem noi complexul bisericesc astazi a fost construit in anul 1845, iar biserica acestuia dateaza din 1861. In timpul rascoalelor din aprilie 1876 manastirea a fost distrusa de incendii. A fost reconstruita in 1889. In timpul dominatiei otomane a fost unul din punctele importante din Bulgaria pentru pastrarea cartilor si altor valori nationale, dar si un punct datator de forta pentru poporul bulgar in acele vremuri. In aceasta biserica Vassil Levski si Matei Preobrazhenski, doi patrioti, si-au stabilit cartierul general pentru pregatirea revoltei populare din zona Turnovo: cand aceasta a izbucnit, in primavara lui 1876 aici s-a scris una dintre cele mai eroice pagini din istoria Bulgariei. Timp de 9 zile si nopti aproximativ 200 de rebeli condusi de preotul Hariton, invatatorul Bacho Kiro si comandantul militar Petur Parmakov, inconjurati de trupele si mercenarii otomanilor, s-au aparat in incinda manastirii. Pe 1 mai un butoi cu pulbere a explodat si pretorul Hariton si-a pierdut vederea. Atacurile asupra rebelilor au continuat. La solicitarea turcilor de a se preda acestia au raspuns printr-o scrisoare a lui Bacho Kiro: " Pasa, noi vrem recunoasterea drepturilor noastre ca popor si pana cand aceasta nu se va intampla, noi nu vom cadea vii in mainile tortionarilor tai; am hotarat sa murim si ne vom respecta aceasta decizie, iar tu vei raspunde in fata Europei pentru aceasta tiranie!". Dupa o groaznica batalie, manastirea a fost distrusa si incendiata iar detasamentul rebelilor zdrobit, preotul Hariton fiind ucis alaturi de alti luptatori. Au supravietuit aproximativ 47 de oameni, printre care si Bacho Kiro. Cazut prizonier dupa o vreme, el a luat intreaga vina asupra lui; a fost condamnat la moarte si spanzurat in Tarnovo. Un monument si un osuar au fost construite in curtea bisericii pentru a comemora astfel rebelii care au pierit in lupta. Monmentul a fost construit dupa un proiect al arhitectului italian Giovanni Masuti si al sculptorului Luca Ardgini.

De la manastirea Dryanovo am ajuns apoi foarte repede la pestera Bacho Kiro. A trebuit sa alegem traseul scurt de vizitare a pesterii (desi ne-am dorit sa mergem pe traseul lung, care dura 1 ora si jumatate, acest lucru nu a fost posibil pentru ca trebuia sa fim un grup de cel putin 15 persoane). Traseul scurt de vizitare a pesterii are o durata de 30 minute si ne poarta pasii prin Sala Ploii si Sala de Concerte. Acestea doua sunt cele mai frumoase si bogat ornamentate de catre mama-natura. Cred ca stam ceva mai mult de 30 minute, pentru ca facem fotografii, traversam cu grija portiunile cu tavane foarte joase, ne minunam de peretii si solul aproape imbracate cu monezi, dar si pentru ca in pestera este o temperatura constanta de 12 grade Celsius!!!! Traseul scurt a costat 2 leva / persoana (aproximativ 1 euro).

De aici revenim in parcarea din fata bisericii Dryanovo si mergem la Hanul Dryanovo. Cat de bine se poate manca acolo!!!! A fost inca una din cele mai frumoase incheieri ale unei zile de drumetie! Am mers apoi la hotel si pe urma la parada care avea sa incheie Festivalul International de Folclor. Ansamburi folclorice din Bulgaria, Romania, Portugalia, Spania, Macedonia si Mexic au defilat si dansat pe strada principala a orasului. Apoi a inceput spectacolul care a si incheiat aceasta frumoasa sarbatoare. Cum era de asteptat, Mexicul a "smuls" cele mai multe aplauze si ovatii de la spectatorii adunati ciorchine pe bancile si la terasele din parc.

Ziua 3: 25 iulie 2010

Ultima zi a fost cea mai "dureroasa" din mai multe puncte de vedere: pentru ca se termina mini-concediul nostru, pentru ca vremea era tare ciudata si nu puteam face fotografii...pentru ca....pentru ca am fost la Canionul Emen. Acesta se afla pe raul Negovanka, la aproximativ 25 km de Veliko Tarnovo catre Sofia sau Novo Selo, si este unul dintre locurile din Bulgaria carora descrierea "foarte frumos" este insuficienta! Canionul a fost declarat atractie naturala inca din anul 1980, in vreme ce eco-traseul a fost unul dintre primele realizate in Bulgaria. Traseul incepe de langa pestera Emen (cu o lungime de peste 3 km, aceasta este parte dintr-un lant de pesteri si galerii subterane) si serpuieste de-a lungul celor doi versanti ai canionului, la o inaltime de aproape 50 m. Peretii verticali au o inaltime de 80 - 90 m. De-a lungul acestora raul a sapat forme ciudate. La sfarsitul traseului am ajuns la cascada Momin Skok; nu este ea cea mai mare cascada din Bulgaria, dar are farmecul propriu! Sub cascada este un mic lac ce atrage vara turistii la o baie. Noi am ajuns in Canion dupa o ploaie. Cum nicaieri nu erau indicatoare despre dificultatea traseului, am ramas amandoi in sandalele de excursii, desi aveam si bocancii in portbagaj. Pestera Emen a parut neamenajata si cufundata in intuneric. Cateva trepte de ciment lasau impresia ca ar fi deschisa publicului, dar cand colo nu am stat decat la intrare. Deasupra noastra, intr-un din scobiturile tavanului, am vazut cea mai mare colonie de lilieci de pana acum. Fascinant, ce-i drept, dar ti se cam ridica parul (daca aveai) pe sira spinarii... De aici am pornit prin canion: 5 belgieni (din care 3 copii intre 8 - 5 ani) in fata noastra, si doi evrei (un barbat care era botanist...informatii interesante, pacat ca nu stia foarte bine engleza, si o femeie al carui tata traise la Baia Mare). Traseul nu era deloc marcat, asa ca urmam potecile facute de cei care trecusera pe-aici inaintea noastra. La doar cateva minute, treaba a devenit serioasa: peretii erau aproape verticali si urcam din ce in ce mai greu, agatandu-ne de stanci si de copaci. Treptat urcusul parca s-a mai domolit, dar au urmat cateva portiuni cu mal si noroi, foarte alunecoase. Pana la urma cei doi israelieni au facut cale intoarsa. Am incercat sa tinem pasul cu belgienii, ceea ce n-a fost prea greu: terenul accidentat a incetinit si inaintarea lor. Oricum, nimi nu puteam merge prea repede: terenul era abrupt si alunecos. Eu una am avut cateva momente de panica pe care cu greu am reusit sa le depasesc: numai cand vedeam prapastiile care se cascau langa picioarele noastre aproape ca-mi venea sa plang... Traseul nu este marcat deloc...cel putin noi nu am gasit nici un semn. Uneori chiar ne intrebam daca asta era drumul: prea era abrupt si nemarcat! Pana la urma, impreuna cu belgienii si fotografia pe care am facut-o indicatorului de la baza traseului, am reusit sa ajungem la cascada. Am incercat sa plecam doar noi doi si sa gasim drumul de intoarcere la masina, dar a fost imposibil: pur si simplu ne-am invartit in cerc. Asa ca am ramas la cascada, asteptand sa termine belgienii baia ca sa putem plec odata cu ei. Desi nici ei nu stiau traseul, avand in vedere cat era de abrupt drumul, era mai bine sa fim mai mult in caz ca se intampla ceva nedorit. Pana la urma au mai venit si vreo cinci bulgari care le-au explicat belgienilor drumul. Zis si facut, pornim impreuna cu familia... Iarasi dau de urcusul vertical, iar ma apuca un atac de panica. Pana la urma, vine si momentul cel mai greu dar si cel mai frumos al traseului: traversarea raului, de pe un versant pe altul, pe poduri suspendate de lemn, coborarea si urcarea versantilor pe scari de lemn sub care se deschideau haurile prapastiilor. Ce sky-diving?! Macar stiai ca mori in 7-8 minute....aici am simtit ca mor timp de aproape 4 ore! Daca reuseam sa-mi mut ochiii de pe treptele si pietrele pe care nu stiam cum sa-mi mai pun picioarele, peisajul era de o rara frumusete...intr-adevar iti taie respiratia! Nu se compara cu nici unul dintre canioanele prin care am fost pana acum. Podurile de lemn se intindeau deasupra raului, dar nu se zarea nici o poteca pe versantul celalalt, atat era de abrupt terenul. Tinandu-ne de ramuri, de crengi si eu una de mana lui Cristi, am reusit sa strabatem intregul traseul. Daca era ceva mai bine amenajat sau macar marcat traseul, experienta era mult mai placuta. Oricum, peisajul (atat cat am apucat sa vad) merita sa ajungeti pana acolo. La punctul de informare turistica din Veliko Tarnovo puteti solicita un ghid care sa va insoteasca in canionul Emen - am regretat ca nu am facut si noi acest lucru, dar am crezit ca traseul este ceva mai bine amenajat.

Pentru cazare in Veliko Tarnovo noi recomandam hotelul Gurko de pe strada cu acelasi nume. Detalii, fotografii si mai multe informatii gasiti si aici http://www.hotel-gurko.com/index_en.php Dupa ce ne-am intors in parcare am pornit spre Veliko Tarnovo, unde am oprit pentru a vizita din nou Tsarevets, iar apoi am mers la hotel Gurko pentru o masa cu mancaruri traditionale bulgaresti. Si de aceasta data am ramas cu cateva "restante": fabrica de bere din Veliko Tarnovo si spectacolul de sunete si lumini de pe dealul Tsarevets.
In rest, lasam fotografiile sa vorbeasca de la sine!

Cele bune si concedii cat mai placute!
Cristina si Cristin DUMITRU

PS Mai jos postam un material despre spectacolul de sunete si lumini "Sounds and Lights Show" ce are loc in Veliko Turnovo.
Este foarte important: spectacolul are loc doar daca sunt grupuri mai mari de 30 de persoane; de asemenea, trebuie sa faceti rezervare in avans la dl. Rumen Kolev, telefon: 003590885080865.
Mai multe informatii puteti obtine si de la biroul de informare turistica din Veliko tarnovo, de pe str. Hristo Botev nr. 5 (o recomand pe d-ra Kalina, pe care o puteti contacta si in scris la e-mail ticvt2@gmail.com).

video

joi, 22 iulie 2010

Poiana lui Iocan


“Moromete, ia spune domnule, ce zice-acolo? Spune-ne şi nouă, să nu murim proşti!”

In desele noastre plimbari prin tara n-am reusit pana acum sa ajungem la Silistea-Gumesti. Stiu ca daca am ajunge, n-am regasi nimic din cele descrise si povestite de Marin Preda in "Morometii". Si nici imaginile din filmul cu acelasi nume, de Stere Gulea. De fapt, Poiana lui Iocan nici nu mai exista: am citi ca aici s-ar fi construit o casa, a unuia dintre urmasii lui Iocan. Iar casa lui Moromete asa cum mi s-a intiparit in minte din filmul vizionat de cateva ori, nu cred ca mai exista in comuna Talpa.
Dar totusi... mi-ar placea sa vad Silistea-Gumesti. Poate as mai regasi ceva din lumea lui Ilie Moromete. Chiar si numai vorba lui asa, in doi peri!




Inca o scena magistrala, care mie imi place enorm!!!!

vineri, 16 iulie 2010

Transfagarasan 2010



http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/PesteFagarasExcursieFoto#

In urma cu o saptamana, pe vreme asta, ne gandeam la excursia foto pe Transfagarasan in care urma sa mergem sambata, 10 iulie 2010. Eu si Cristi am fost organizatori, propunerea venind din partea Asociatiei "Bucurestiul meu drag!". Ne-am asigurat sa avem listele complete, date de contact, repartizare pe camere la Cabana Balea, plati...toate bune si frumoase. Plecarea ar fi trebuit sa fie sambata, 10 iulie 2010, la ora 07.00. Spun "ar fi trebuit sa fie" pentru ca n-a fost: tocmai noi am fost cei care am dat programul peste cap. Desi ne-am pus doua telefoane sa sune la ora 05.00, a sunat doar al meu...la ora 06.55...adica fix cu 5 minute inainte de ora programata pentru plecare. Cum sa mai ajungem din Dristor la Izvor?! Ce nebunie...nici nu mai stiam unde-mi sunt hainele, ce sa facem mai intai, cum sa recuperam timpul...M-a apucat durerea de stomac si o ameteala care nu mi-au trecut decat tarziu in timpul zilei. L-am sunat pe Andrei Birsan sa-i spunem ce s-a intamplat...si fuga la masina...la 07.20 am ajuns cu Furia Neagra la Izvor. Ce jenant pentru noi...
Am incercat sa recuperam timpul pierdut cu ajutorul celor doi soferi de la cele doua autocare cu excursionisti...pentru ca trebuie sa va spun ca am facut-o lata in stil mare: 100 de oameni ne-au asteptat!

Prima oprire a fost la Manastirea Curtea de Arges. Am revazut-o dupa cateva luni de zile, pentru ca ultima vizita in zona am facut-o aici in noiembrie 2009.
Ca de fiecare data, ma uimeste dantelaria sculpturii exterioare: cat talent, cata rabdare si prcepere sa ai sa scoti din piatra forme pe care cred ca nici pe hartie nu le-as putea creiona. Manastirea a fost foarte frumos renovata si de la distanta pare o adevarata bijuterie.

Iata cateva repere istorice: http://curteadearges.net/index.php
Datorita descoperirilor arheologice se poate spune ca pe teritoriul orasului Curtea de Arges traia o populatie getica inca din prima epoca a fierului. In jurul celui de-al III-lea secol i.e.n., a avut ca si conducator pe Dromihete, conducatorul getilor impotriva lui Lysimachus, Regele Traciei si fost general al marelui Alexandru Macedon. In timpul celui de-al XIII secol, conform afirmatiilor unor istorici, Curtea de Arges a fost resedinta de scaun a voievodului Seneslau al carui fiu a unit toate voievodatele si cnezatele dintre Dunare si Carpati.
Conform legendei, orasul Curtea de Arges ar fi fost intemeiat de Negru Voda, cel care a pus bazele Tarii Romanesti si a carei independenta va fi intarita de Basarab I Intemeietorul, ce isi avea aici curtea domneasca pana in 1330 cand s-a desfasurat lupta dintre el si regele Ungariei, Carol Robert in faimoasa batalie de la Posada.
La mijlocul secolului al XIV-lea, peste teritoriul orasului Curtea de Arges a domnit fiul lui Basarab I, Nicolae Alexandru care a infiintat prima mitropolie a tarii, dupa care a urmat Vladislav I care a infiintat la Arges prima monetarie a tarii. Iin timpul celui de-al XIV secol, Curtea de Arges a devenit prima capitala a statului ce se intindea de la Dunare la Marea Neagra si Carpati, avand la domnie pe Radu I, Dan I si Mircea cel Batran, in timpul caruia orasul atinge cele mai inalte culmi, fiind considerat un important centru politic, economic si cultural, iar curtea domneasca atingea un nivel european datorita stralucirii si fastului ei. In timpul domniei lui Dan al II-lea, nepotul lui Mircea cel Batran, si succesiv fiii Alexandru Aldea si Vlad Dracul, orasul Curtea de Arges continua sa se dezvolte, chiar daca uneori, capitala Tarii Romanesti se muta la Targoviste.
La inceputul secolului al XVI-lea, Curtea de Arges devenise resedinta temporara a domniei si incepe sa se foloseasca numele actual. Tot in aceasta perioada, Neagoe Basarab ctitoreste biserica manastirii Argesului si scrie un tratat de educatie politica si culturala, cunoscut cu numele de "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie". Dupa moartea sa, ginerele sau, Radu de la Afumati, continua decorarea manastirii.
Curtea de Arges intra intr-o perioada de uitare pana la mijlocul secolului XIX, cand pe tronul Romaniei urca Regele Carol I si orasul reintra in atentie prin constructia parcului Manastirii Argesului si a Palatului Episcopal, unde regele isi petrecea timpul adesea.
In 1934, orasul a fost declarat Statiune Climaterica, iar 1995 a fost declarat municipiu.

Din scoala si din carti stim cu totii legenda mesterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab.Se spune că meşterul Manole şi-a zidit sotia în zidurile acestei mănăstiri deoarece tot cea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea. Când domnitorul a văzut această măreaţă construcţie i-a întrebat pe cei zece meşteri dacă pot construi o alta mănăstire, mai frumoasă. Aceştia au răspuns afirmativ, iar domnitorul, pentru a împiedica posibila construcţie a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit ca schelele pe care erau urcaţi meşterii să fie dărâmate. Ei şi-au făcut aripi din şindrile şi s-au aruncat de pe acoperişul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămaţi, dar toţi au murit. În locul unde s-a prăbuşit meşterul Manole a apărut un izvor, fântâna meşterului Manole.

Balada mesterului Manole
Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri, 1874
I
Pe Argeş în jos,
Pe un mal frumos,
Negru-vodă trece
Cu tovarăşi zece,
Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Şi Manole, zece,
Care-i şi întrece.
Merg cu toţi pe cale
Să aleagă-n vale
Loc de mănastire
Şi de pomenire.
Iată, cum mergeau
Că-n drum ajungeau
Pe-un biet ciobănaş
Din fluier doinaş,
Şi cum îl vedea
Domnul îi zicea:
,,Mândre ciobănaş,
Din fluier doinaş!
Pe Argeş în sus
Cu turma te-ai dus,
Pe Argeş în jos
Cu turma ai fost.
Nu cumva-ai văzut
Pe unde-ai trecut
Un zid părăsit
Şi neisprăvit
La loc de grindiş,
La verde-aluniş?"
,,Ba, doamne,-am văzut
Pe unde-am trecut
Un zid părăsit
Şi neisprăvit.
Câinii cum îl văd,
La el se repăd
Şi latră-a pustiu
Şi urlă-a morţiu."
Cât îl auzea,
Domnu-nveselea
Şi curând pleca,
Spre zid apuca
Cu nouă zidari,
Nouă meşteri mari
Şi Manole zece
Care-i şi întrece.
,,Iată zidul meu!
Aici aleg eu
Loc de mănastire
Şi de pomenire.
Deci voi, meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Curând vă siliţi
Lucrul de-l porniţi,
Ca să-mi ridicaţi,
Aici să-mi duraţi
Mănastire naltă
Cum n-a mai fost altă,
Că v-oi da averi,
V-oi face boieri,
Iar de nu, apoi
V-oi zidi pe voi,
V-oi zidi de vii
Chiar în temelii!"
II
Meşterii grăbeau,
Sforile-ntindeau,
Locul măsurau,
Şanţuri largi săpau,
Şi mereu lucrau,
Zidul ridicau,
Dar orice lucra
Noaptea se surpa!
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar
Lucrau în zadar!
Domnul se mira
Ş-apoi îi mustra,
Ş-apoi se-ncrunta
Şi-i ameninţa
Să-i puie de vii
Chiar în temelii!
Meşterii cei mari,
Calfe şi zidari,
Tremurau lucrând,
Lucrau tremurând
Zi lungă de vară
Ziua pân-în seară,
Iar Manole sta,
Nici că mai lucra,
Ci mi se culca
Şi un vis visa,
Apoi se scula
Ş-astfel cuvânta:
,,Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari!
Ştiţi ce am visat
De când m-am culcat?
O şoapta de sus
Aievea mi-a spus
Că orice-am lucra
Noaptea s-a surpa
Pân-om hotărî
În zid de-a zidi
Cea-ntâi soţioară,
Cea-ntâi surioară
Care s-a ivi
Mâini în zori de zi
Aducând bucate
La soţ ori la frate.
Deci dacă vroiţi
Ca să isprăviţi
Sfânta mănastire
Pentru pomenire,
Noi să ne-apucăm
Cu toţi să jurăm
Şi să ne legăm
Taina s-o păstrăm:
Ş-orice soţioară,
Orice surioară
Mâini în zori de zi
Întâi s-a ivi,
Pe ea s-o jertfim
În zid s-o zidim!"

III
Iată-n zori de zi
Manea se trezi,
Ş-apoi se sui
Pe grad de nuiele
Şi mai sus, pe schele,
Şi-n câmp se uita,
Drumul cerceta.
Când, vai! Ce zărea?
Cine că venea?
Soţioara lui,
Floarea câmpului!
Ea s-apropia
Şi îi aducea
Prânz de mâncătură,
Vin de băutură.
Cât el o zărea,
Inima-i sărea,
În genunchi cădea
Şi plângând zicea:
,,Dă, Doamne, pe lume
O ploaie cu spume,
Să facă pâraie,
Să curgă şiroaie,
Apele să crească,
Mândra să-mi oprească,
S-o oprească-n vale
S-o-ntoarcă din cale!
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta,
Norii aduna,
Ceru-ntuneca
Şi curgea deodată
Ploaie spumegată
Ce face pâraie
Şi umflă şiroaie.
Dar oricât cădea
Mândra n-o oprea,
Ci ea tot venea,
Şi s-apropia.
Manea mi-o vedea,
Inima-i plângea,
Şi iar se-nchina,
Şi iar se ruga:
,,Suflă, Doamne,-un vânt
Suflă-l pe pământ,
Brazii să-i despoaie,
Paltini să îndoaie,
Munţii să răstoarne,
Mândra să-mi întoarne,
Să mi-o-ntoarne-n cale,
S-o ducă de vale!"
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta
Şi sufla un vânt
Un vânt pe pământ
Paltini că-ndoia,
Brazi că despoia,
Munţii răsturna,
Iară pe Ana
Nici c-o înturna!
Ea mereu venea,
Pe drum şovăia
Şi s-apropia
Şi amar de ea,
Iată c-ajungea!

IV
Meşterii cei mari
Calfe şi zidari,
Mult înveselea
Dacă o vedea,
Iar Manea turba,
Mândra-şi săruta,
În braţe-o lua,
Pe schele-o urca,
Pe zid o punea
Şi, glumind, zicea:
,,Stai, mândruţa mea,
Nu te speria,
Că vrem să glumim
Şi să te zidim!"
Ana se-ncredea
Şi vesel râdea.
Iar Manea ofta
Şi se apuca
Zidul de zidit,
Visul de-mplinit.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pân' la gleznişoare,
Pân' la pulpişoare.
Iar ea, vai de ea!
Nici că mai râdea,
Ci mereu zicea:
,,Manole, Manole,
Meştere Manole!
Ajungă-ţi de şagă,
Că nu-i bună, dragă.
Manole, Manole,
Meştere Manole!
Zidul rău mă strânge,
Trupuşoru-mi frânge!"
Iar Manea tăcea
Şi mereu zidea.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pân' la gleznişoare,
Pân' la pulpişoare,
Pân' la costişoare,
Pân' la ţâţişoare.
Dar ea, vai de ea,
Tot mereu plângea
Şi mereu zicea:
,,Manole, Manole
Meştere Manole!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge!"
Manole turba
Şi mereu lucra.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pân' la costişoare,
Pân' la ţâţişoare,
Pân' la buzişoare,
Pân' la ochişori,
Încât, vai de ea,
Nu se mai vedea,
Ci se auzea
Din zid că zicea:
,,Manole, Manole
Meştere Manole!
Zidul rău mă strânge,
Viaţa mi se stinge!"

V
Pe Argeş în gios,
Pe un mal frumos,
Negru-vodă vine
Ca să se închine
La cea mănăstire,
Falnică zidire,
Mănăstire naltă
Cum n-a mai fost altă.
Domnul o privea
Şi se-nveselea
Şi astfel grăia:
,,Voi, meşteri zidari,
Zece meşteri mari!
Spuneţi-mi cu drept,
Cu mâna la piept,
De-aveţi meşterie
Ca să-mi faceţi mie
Altă mănastire
Pentru pomenire
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă!
Iar cei meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Cum sta pe grindiş,
Sus pe coperiş,
Vesel se mândreau
Ş-apoi răspundeau:
,,Ca noi, meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Alţii nici că sânt
Pe acest pământ!
Află că noi ştim
Oricând să zidim
Altă mănăstire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă.
Domnu-i asculta
Şi pe gânduri sta,
Apoi poruncea
Schelele să strice,
Scări să le ridice.
Iar pe cei zidari,
Zece meşteri mari,
Să mi-i părăsească
Ca să putrezească
Colo pe grindiş,
Sus pe coperiş.
Meşterii gândeau
Şi ei îşi făceau
Aripi zburătoare
De şindrili uşoare,
Apoi le-ntindeau
Şi-n văzduh săreau
Dar pe loc cădeau,
Şi unde picau
Trupu-şi despicau.
Iar bietul Manole,
Meşterul Manole,
Când se încerca
De-a se arunca,
Iată c-auzea
Din zid că ieşea
Un glas năduşit,
Un glas mult iubit
Care greu gemea
Şi mereu zicea:
,,Manole, Manole,
Meştere Manole!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge,
Viaţa mi se stinge!"
Cum o auzea,
Manea se pierdea,
Ochii-i se-nvelea,
Lumea se-ntorcea,
Norii se-nvârtea,
Şi de pe grindiş,
De pe coperiş,
Mort bietul cădea!
Iar unde cădea,
Ce se mai făcea?
O fântâna lină,
Cu apa puţină,
Cu apă sărată
Cu lacrimi udată!

De aici pornim apoi catre Cetatea Poienari. Situata in judetul Arges, comuna Arefu, la 4 km de barajul Vidraru, este construita in stanca la o altitudine de 850 m, pe un platou din culmea muntelui Cetatea.
Pentru a ajunge la ruinele cetatii trebuie sa urci 1480 de trepte din beton (nici de aceasta data nu am reusit sa le numar), ce alcatuiesc o poteca serpuitoare prin padure. La capat este o casuta, construita intre anii 1969-1972, in stil argesean. Aici Muzeul orasenesc Curtea de Arges a realizat o expozitie permanenta numita "Cetatea Poienari", expozitie ce prezinta istoria cetatii medievale. Tot aici am gasit si apa de cumparat, pentru ca nu avusesem inspiratia sa ne luam de jos.
Una dintre putinele cetati medievale, Cetatea Poienari apare mentionata pentru prima data in anul 1453 intr-un document prin care Ludovic al V-lea cere localnicilor sa execute lucrari de renovare a fortaretei, pentru a fi pregatita pentru eventualele atacuri dusmane. In alte documente, ca cele ale cancelariei din Valahia, numele cetatii apare mentionat abia in anul 1481. Cetatea a fost construita in doua etape. Prima etapa a fost la sfarsitul secolului al XIII -lea si inceputul secolului al XIV-lea, perioada in care a fost construit turnul dreptunghiular din piatra, cu trei nivele despartite de plansee din lemn. Accesul in turn se facea pe scari mobile. In etapa a doua s-au construit zidurile cu turnuri semicirculare. La constructia zidurilor s-a folosit piatra, iar pe interior au fost dublate cu caramida la partile superioare, grosimea lor fiind de 2-3 metri. Patru din turnurile de aparare aveau forma rotunda si unul era conceput sub forma unei prisme.
Datorita pozitiei si amplasamentului ei, cetatea era greu de observat fiind un loc de refugiu pentru domnitori. Se presupune ca, datorita unui cutremur, cetatea a fost distrusa in totalitate, ajungand o ruina.
In 1456, cand la tronul tarii a venit domnitorul Vlad Tepes, din porunca acestuia, cetatea a fost refacuta complet. Despre refacerea cetatii din timpul lui Vlad Tepes exista o legenda care spune ca domnitorul a pedepsit, pentru tradare, boierii targovisteni pe care i-a pus cu mic cu mare sa reconstruiasca cetatea care la acea data numai era decat o ruina.
Frumuseţea şi sălbăticia peisajului argeşean care înconjoară ruinele cetăţii Poienari au atras, ca vizitatori, numeroase personalităţi ale vieţii spirituale româneşti: Cezar Bolliac, Alexandru Odobescu, Carol Davila, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Vlahuţă, Nicolae Iorga şi mulţi alţii.

De aici ajungem in aproximativ 10 min. la barajul si lacul de acumulare Vidraru.
Lacul Vidraru este un lac de acumulare, creat în anul 1965 prin construirea Barajului Vidraru în judeţul Argeş, pe râul Argeş, pentru producţia de energie electrică.
Situat între Munţii Frunţii şi Masivul Ghiţu, lacul adună apele râurilor Capra, Buda şi ale câtorva afluenţi direcţi (Râul Doamnei, Cernatul şi Vâlsanul, Topologul, râul Valea lui Stan şi Limpedea), cu un debit total de cca 5,5 m3/s.
Suprafaţa totală a lacului este de 893 ha, lungimea de 10,3 km, laţimea maximă de 2,2km în zona Valea Lupului – Călugăriţa şi o circumferinţă de 28 km.
Adâncimea maximă a apei este de 155 m lânga barajul curbat înalt de 166 m, cu o lungime la coronament de 307 metri. Volumul apei este de 465 milioane ml. Nivelul normal de retenţie este de 830,00 metri deasupra nivelului mării (mdM).
Construirea barajului Vidraru a durat cinci ani şi jumătate începând în anul 1960. Pentru această realizare, au fost necesari 42 km de tunel subteran, au fost excavate 1.768.000 de m3 de rocă, din care aproximativ 1 milion în subteran, s-au turnat 930.000 m3 de beton din care 400.000 de m3 în subteran şi de asemenea au fost instalate 6300 de tone de echipament electromecanic.
La data de finalizare aceasta s-a situat, masurat la înălţime, aproximativ pe locul 8în Europa şi pe locul al 20-lea în lume.
Pe Barajul Vidraru se poate practica sportul extrem Bungee jumping.
Într-un an hidrologic mediu, uzina de energie hidroelectrică Vidraru amplasată supteran, poate produce energie electrică de aproximativ 400 GWh. Ea are o capacitate instalată de 220 MW.
De la oraşul Curtea de Argeş venind spre DN1 (comuna Cărţişoară, SB), drumul care trece prin faţă uzinei hidroenergetice Vidraru, pe baraj, urmat prin dreapta lacului Vidraru este spectaculosul Transfăgărăşan (DN7C).
http://ro.wikipedia.org/wiki/Lacul_Vidraru
Am vazut ca pe lac se pot face plimbari cu vaporasul, se poate lua pranzul si, uneori, pasagerii se pot delecta cu muzica live. Din pacate nu am luat numarul de telefon pentru informatii si rezervari... Dar data viitoare nu mai "ratam momentul"!

Traseul incepe apoi parcursul pe Transfagarasan. Drumul DN7C – Transfăgărăşan începe în comuna Bascov, Judeţul Argeş de lângă oraşul Piteşti, în direcţia oraşului Curtea de Argeş şi se termină la intersecţia cu drumul DN1 între Sibiu şi Braşov, în apropierea comunei Cârţişoara, cu o lungime de 151 km.
Pornit din comuna Bascov, după 61 km dincolo de comuna Arefu începe porţiunea aşa numitului Transfăgărăşan, pe o lungime de aproximativ 91 km.
Transfăgărăşanul (de la prefixul „trans” + Făgăraş) face parte din Drumul Naţional 7C (DN7C) şi este unul din cele mai spectaculoase drumuri din România, numit şi „drumul din nori”, care leagă regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania.
Drumul construit peste Munţii Făgăraş, cel mai înalt lanţ muntos din România, care face parte din Carpaţii Meridionali, este un drum asfaltat care în apropierea tunelului de lîngă Lacul Bâlea, ajunge la altitudinea de 2042 m. Transfăgărăşanul este situat pe locul al doilea ca altitudine în România după şoseaua Transalpina (DN67C) cu 2145 m din Munţii Parâng, dar aceasta însă nu este asfaltată în totalitate.
Primul segment al Transfăgărăşanului trece prin faţa hidrocentralei de la Vidraru amplasată subteran în masivul Cetăţuia. De aici, în apropierea cetăţii Poenari, drumul urcă pe serpentine şi viaducte, trecând prin trei tunele mai scurte ajungând pe Barajul Vidraru, care cu ai lui 307 m leagă Munţii Pleaşa şi Vidraru. Trecând barajul, drumul continuă în partea stângă de-al lungul lacului Vidraru pînă la începutul acestuia. În continuare drumul începe să urce în serpentine, trecând pe la Cascada Capra, pînă la partea sudică al tunelului de la Capra la Bâlea Lac, unde cu o lungime de 887 m străbate Munţii Făgăraş. Tunelul Bâlea, cel mai lung tunel din România, cu o înălţime de 4,4 m, 6 m lăţime şi un trotuar cu o lăţime de 1 m, neiluminat şi neaerisit, face legătura cu partea nordică a Transfăgărăşanului.
În partea nordică a drumului, după Tunelul Bâlea, Transfăgărăşanul trece prin rezervaţia naturală Golul Alpin şi pe langa lacul glaciar Bâlea, urmat de o coborâre abruptă în serpentine. Trece prin apropierea cascadei Bâlea, care este o cascadă în trepte de aproximativ 68 m, cea mai mare de acest fel în România, şi se află la altitudinea de aproximativ 1230 m.d.M.
În timpul iernii, de obicei de la 1 noiembrie până în 30 iunie (sectorul cuprins între kilometrul 104 de la Piscu Negru şi kilometrul 130 la cabana Bâlea Cascadă), când Transfăgărăşanul este închis circulaţiei rutiere, la Lacul Bâlea se poate ajunge cu telecabina, de la cabana „Bâlea Cascadă” din apropierea cascadei Bâlea.
Unul din tronsoanele cele mai dificile ale Transfăgărăşanului, este cuprins între Lacul Bâlea şi Bâlea Cascadă pe o lungime de 13 km. De la Bâlea Cascadă pînă la intersecţia cu drumul DN1 sau şi drumul european E68 în apropierea comunei Cârţişoara, mai sunt 21 km.
Transfăgărăşanul trece peste 830 podeţe, 27 viaducte; pentru construcţia lui a fost necesar să fie dislocate mai multe milioane de tone de rocă; pentru aceasta s-au folosit de exemplu: 6520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra – Bâlea şi multe alte materiale de construcţii.
Transfăgărăşanul a fost construit între anii 1970 – 1974 în timpul lui Nicolae Ceauşescu, care a vrut să asigure un drum strategic peste munţi. Inaugurarea a avut loc în data de 20 septembrie 1974.
Drumul peste Munţii Făgăraş, s-a realizat cu eforturi materiale considerabile şi cu preţul multor vieţi de soldaţi şi muncitori care au contribuit la construcţia lui. Oficial se vorbeşte de 40 de oameni decedaţi pentru ca acest drum să străbată munţii, dar oameni care după 36 de ani mai sunt în viaţă vorbesc de sute de vieţi omeneşti pierdute. Răspunzând unui interviu, un martor al timpului spunea: "Numai la baraj au murit vreo 400 de băieţi".

http://ro.wikipedia.org
http://www.transfagarasan.net/

Lacul Balea este un lac glaciar (format in circ glaciar) situat la o altitudine de 2.040m, in Muntii Fagaras, Judetul Sibiu.
Dimensiunile lacului sunt: 360 m in lungime, suprafata de 46508 mp si adancimea de 11,35 m. O suprafata de circa 180 de hectare in jurul lacului Balea a fost declarata rezervatie stiintifica inca din 1932, ce adaposteste numeroase plante (printre care floarea de colt – Leontopodium Alpinum, bulbucii – Trollius Europaeus, Vartejul Pamantului – Pedirularis Oederi) si animelele ocrotite (capra neagra – Rupicapra rupicapra, rasul, acvila de munte).
In anul 2006 a fost construit in apropierea lacului Balea primul hotel de gheata din Europa de Est.
http://www.descopera.org/lacul-balea-un-lac-in-varf-de-munte/
Cum noi am fost atat de multi (100 de excursionisti si 2 soferi) ne-am cazat la toate cele 3 cabane din apropierea Lacului Balea: Cabana Balea Veche, Cabana Balea Noua si Cabana Paltinu. Toate cabanele sunt renovate, cu mobilier nou, baie cu cabina de dus sau cada la fiecare camera, apa calda. Cabana Paltinu are si sauna.
Micul dejun l-am avut la Cabana Balea Veche.
Pentru informatii si rezervari la Cabana Paltinu: http://www.balea-lac.ro/
Pentru informatii si rezervari la cabanele Balea: http://www.balealac.ro/

La Balea a fost tot timpul o ceata groasa s-o tai cu cutitul. Seara, cand ar fi trebuit sa iesim cu totii la un foc de tabara si o cana de vin fiert, a inceput o ploaie torentiala... Asa ca ne-am multumit cu vinul fiert servit in cabana Balea Veche, la masa cu cativa buni prieteni din grup.

Ziua de duminica, 11 iulie, a inceput la fel cum se terminase ziua de sambata: ploaie si ceata. Nu mai oprim la Cascada Balea, pentru ca nu o vedeam din cauza cetii. In rest, drumul incepe sa serpuiasa pe versantii Fagarasului si soarele isi face timid aparitia: ieseam din nori si reveneam pe pamant.

Prima opriere o facem in Sibiu. Despre un oras care a fost Capitala Culturala Europeana in anul 2007 cred ca s-au scris pagini intregi pe internet. Eu recomand consultarea site-ului http://www.sibiu.ro/ inainte de a ajunge acolo. Orasul este la fel de curant asa cum il lasasem cu 3 ani in urma, cand am ajuns pentru prima data in Sibiu. Mi s-a parut ceva mai putin aglomerat de data asta, si mai bonom. Piata Mare tot plina de porumbei si de copii. Vanzatori de inghetata peste tot, asa ca n-am ratat ocazia unei "degustari". Din pacate timpul prea scurt pe care l-am petrecut acolo nu ne-a permis, asa cum mi-as fi dorit, sa lenevim la una dintre terasele pe langa care am trecut. Vremea destul de ciudata ne-a mai oprit si ea din drum: 5 minute de ploaie, apoi un soare arzator...si tot asa a fost cat timp am stat in Sibiu. Am reusit totusi sa strabatem cateva dintre stradutele vechi ale orasului, marginite de casele cu muscate la ferestre. Am intalnit in drumurile noastre si femei in costume populare sibiene: erau nuntase, dar respectau si traditia. Foarte mandre ca le-am fotografiat, ne-au multumit in limba germana. Interesanta reactie au mai avut cand le-am raspuns in limba romana!!!
Nu stiu daca fara anul 2007 Sibiul ar fi aratat in zilele noastre astfel, dar cu siguranta "i-a priit": majoritatea caselor renovate, bisericile asemenea (adevarat, la unele inca se mai lucra), strazile curate si parca si oamenii cu zambete mai largi pe buze.

De la Sibiu am ajuns apoi la ruinele castrului roman de la Arutela. Cred ca 99% dintre excursionisti nu stiau de acest loc, desi este atat de aproape de sosea, vizibil din drum chiar; in plus, foarte multi trecusera pe-aici de nenumarate ori, dar nimeni n-a oprit sa vada mai de aproape aceste minunate ruine. Ba mai mult, unii "profani" chiar se intrebau daca sunt ruine veritabile sau niste falsuri.
Iata si cateva detalii despre istoria locului: Castrul roman Arutela este un monument istoric, situat între localităţile Păuşa şi Căciulata, în punctul „Poiana Bivolari”, lângă oraşul Călimăneşti, fiind trecut în lista monumentelor istorice din 2004 datând din epoca romană anii 137–138 d.C. Construcţia se găseşte pe malul stâng al Oltului, în vecinătatea Mănăstirii Cozia şi în ambianţa complexului hidroenergetic Turnu.
Datarea s-a făcut pe baza unei inscripţii, descoperită în dublu exemplar în faţa a două din porţile castrului, din care rezultă că acesta a fost construit în vremea împăratului Hadrian, de un detaşament de arcaşi sirieni (Suri Sagittari), în anul 138din ordinul lui Titus Flavius Constans, procurator şi guvernator militar al Daciei Inferior. Ultima monedă, ca datare, descoperită la Arutela, a fost emisă între anii 220–223 d.C. La Arutela a existat şi o aşezare dacică, care şi-a prelungit existenţa sub stăpânirea romană.
Primele săpături, în punctul „Poiana Bivolari”, s-au făcut de către Ministerul Domeniilor, în anii 1888–1889, pentru captarea apelor termale sulfuroase. S-au descoperit obiecte de metal şi monede romane de la Hadrian, Septimiu Sever, Iulia Doamna şi Caracalla. Între anii 1890–1892, Grigore Tocilescu şi Pamfil Polonic fac săpături parţiale, scoţând la iveală în întregime băile romane şi parţial ruinele castrului. Acesta rămâne cunoscut numai prin materialul epigrafic descoperit aici. Între anii 1897–1902, ruinele castrului Arutela au fost în parte acoperite cu prilejul construcţiei căii ferate Râmnicu Vâlcea – Râul Vadului, în timp ce băile au dispărut în întregime.
În 1967, Muzeul Militar Naţional, mai precis colectivul ştiinţific format din: profesor doctor docent D. Tudor, membru al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, colonel doctor Cr. M. Vlădescu, E. Palade, doctor Gh. Poenaru–Bordea, L. Popoiu, A. Florea, E. Nicolae , N. Moghior şi V. Ghelmez redeschide şantierul de cercetare până în 1970 şi din nou în 1978, prilej care a permis dezvelirea completă a ruinelor care nu fuseseră distruse la construirea căii ferate.
Pe timpul săpăturilor arheologice s-au descoperit diferite obiecte ca arme, monede, vase şi inscripţii, expuse astăzi la Muzeul Militar din Bucureşti. După terminarea săpăturilor, castrul Arutela a devenit monument istoric trecut în custodia Comitetului Judeţean Vâlcea de Cultură şi a Muzeului de istorie din Râmnicu Vâlcea. Între anii 1982–1983, castrul a fost refăcut după proiectul arhitectului Aurel Teodorescu, întocmit pe baza documentaţiei realizate de Cristian Vlădescu, coordonatorul cercetărilor făcute anterior de Muzeul Militar. Lucrările de construcţie au fost executate de C. Panco. S-a reconstituit pentru prima dată în România poarta pretoriană (porta praetoria) cu cele două turnuri care o flanchează.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Castrul_roman_Arutela

De aici am mai facut o ultima opriere de 1 ora la Manastirea Cozia. Aici am mers prima data la vechiul cimitir si bolnita manastirii.
A fost construită, conform legendei, în apropierea altei mănăstiri construită de Negru Vodă.

Este inaugurată la 18 mai 1388, prin hrisovul voevodului Mircea cel Batrân care spunea: „...a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire la locul numit Călimăneşti pe Olt, care a fost înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă.”
Hrisovul este totodată şi actul de atestare a localităţii Călimăneşti, judeţul Vâlcea, pe teritoriul căreia se află.
Pictura interioară este făcută între anii 1390 - 1391. Mircea cel Bătrân s-a preocupat permanent de înzestrarea şi înfrumuseţarea mănăstirii prin întărirea drepturilor de proprietate asupra mai multor sate şi moşii. De asemenea îi va da dreptul de exploatare a sării din salinele de la Ocnele Mari. Mănăstirea avea robi ţigani care erau folosiţi atât la exploatarea sării, cât şi la spălarea nisipurilor aurifere de pe Olt şi Valea lui Stan de pe Lotru.
La 28 martie 1415 printr-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân, mănăstirii Cozia i se dăruieşte vama de la Genune. Lăcaşul a primit în continuare noi donaţii din partea diferiţilor domnitori care au urmat. Astfel, până la 1500 sunt date 16 asemenea hrisoave prin care domnitorii întăresc posesiunile sale.
De-a lungul timpului, mănăstirea va fi reparată şi renovată de multe ori de catre domnitori ca Neagoe Basarab, Radu Paisie, Constantin Brâncoveanu. Ultima renovare şi consolidare s-a făcut între 1 iulie 1958-1 ianuarie 1959 de către Guvernul României la intervenţia patriarhului de atunci, Justinian Marina.
De remarcat că în timpul lui Neagoe Basarab s-a construit fântâna care-i poartă numele, iar intre anii 1512 - 1521 s-a refăcut pictura. Constantin Brâncoveanu a construit la 1706 - 1707 pridvorul, în cunoscutul stil numit după numele său „brâncovenesc”. Istoria mănăstirii este strâns legată de istoria ţării. În timpul ocupaţiei austriece a Olteniei, mănăstirea a fost o fortăreaţă redutabilă în calea cotropitorilor.
Aici a slujit preotul Radu Şapcă, participant de seamă la revoluţia burgheză de la 1848 din Ţara Românească, numit curator civil prin decretul nr. 519 din 4 mai 1864 a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Este de remarcat cuvântarea sa din 24 ianuarie 1866cu prilejul aniversării Unirii:
„Ştiţi că acest templu este zidit de prinţul Mircea cel Bătrân pe la anul 1384. Acest prinţ viteaz, asemenea şi ceilalţi Vlad al V-lea, Mihai Bravul al Valahiei, cum şi Ştefan cel Mare al Moldovei s-au luptat vitejeşte pentru apărarea acestor ţări, de a scăpa pe străbunii noştri de năvălirile ce veneau din alte părţi.”
Mănăstirea a cunoscut şi momente neplăcute. Astfel, între 1879 - 1893 autorităţile o transformă în puşcărie, lucru ce-l face pe Mihai Eminescu să scrie un articol virulent în ziarul Timpul din 12 septembrie 1882:
„Cozia, unde e înmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Ţării Româneşti, acela sub care ţara cuprindea amândouă malurile Dunării până-n mare, Cozia unde e înmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime cu ţara - ce-a devenit aceasta? Puşcărie!”
Ulterior va fi şi spital, în orice caz mult mai apropiată de preocupările monahilor de aici.
Un alt moment greu pentru sfântul lăcaş a fost perioada primului război mondial, când a devenit grajd de cai, lucru specificat într-un raport din 16 iunie 1916: „...piatra comemorativă cu inscripţia de la marele voevod Mircea cel Bătrân, fondatorul acestui monument istoric, am găsit-o deteriorată cu desăvârşire, în biserici băgându-se cai...”
Mănăstirea Cozia a constituit de-a lungul timpului şi un puternic centru de cultură românească. Prin hrisoavele domneşti din 28 martie 1415, 18 martie 1419, 16 iunie 1436, 17 aprilie 1448, se atestează că aici funcţiona o „şcoală mănăstirească” încă din 1415. Primul dascăl a fost părintele Sofronie, stareţul mănăstirii. Logofătul Filos, logofăt al marelui voevod Mircea cel Bătrân, compune versuri şi imnuri religioase, el fiind considerat primul poet român. Mardarie Cozianul alcătuieşte la 1696 Lexiconul slavo-român necesar şcolii. Despre funcţionarea şcolii pomeneşte la 12mai 1772 şi Arhimandritul Ghenadie, care a venit la Cozia „din mică copilărie, unde am învăţat şi carte”. Nu departe de Cozia, la Jiblea, (azi cartier al oraşului Călimăneşti) exista în secolul al XVIII-lea o şcoală sătească, condusă de Barbu, elev al şcolii mănăstireşti.
http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Cozia

Acestea fiind spuse, va recomandam traseul de mai sus pentru vacanta de vara!

Concedii cat mai frumoase,
Cristina si Cristin DUMITRU

luni, 5 iulie 2010


video

video

Cehia 2010 - generalitati



http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/Cehia2010#


Asa cum spune si numele postarii, aici se vor regasi cateva detalii de pe parcursul intregii excursii.

Ce ne-a placut in Cehia:- aspectul exterior al castelelor; cred ca aproximativ 95% dintre orasele Cehiei au un castel. Din cate am reusit noi sa vizitam, interiorul nu este ceea ce ti-ai imagina atunci cand zaresti castelul din departare: interiorul seamana mai mult cu o casa boiereasca. Un alt punct in plus al castelelor era si faptul ca in jurul lor gaseai curti speciale sau custi unde puteai vedea ursi, soimi, caprioare - atmosfera astfel creata era chiar din vremuri medievale;
- drumurile: in orice punct al Cehiei doresti sa ajungi, exista un drum asfaltat si, foarte important, se regaseste pe GPS;
- padurile: cred ca si ele ar fi trebuit incluse in Patrimoniul Mondial UNESCO. Paduri atat de intinse si de dese nu am vazut nicaieri. Ziua era intuneric precum noaptea si aveai senzatia ca nu puteai merge printre copaci, atat erau de apropiati unul de celalalt. Cred ca acesta este si motivul pentru care toate castelele din Cehia aveau trofee de vanatoare atat de numeroase si de pretioase;
- berea si vinurile: desi nu ar trebui alaturate, m-am decis totusi sa fac acest lucru pentru ca oricum despre vinurile cehesti intentionez sa fac un articol separat. Berea care ne-a placut cel mai mult: Pilsner Urquel, Gambrinus si Kozel. Dozele de bere nu erau atat de ieftine pe cat ne-am asteptat noi, dar in fiecare seara pe care am petrecut-o in Cehia am avut la masa o alta marca de bere. Cat despre vinuri: inca degustam, pentru ca ne-am facut ceva provizii pe care le-am adus in Romania, asa cum facem din fiecare tara prin care mergem;
- orasele vizitate: majoritatea si-au pastrat aspectul medieval care le da un farmec aparte;
- se mananca foarte bine si ieftin, dar trebuie sa stii unde. Noi am incercat mancaruri traditionale in Olomouc, dupa ce am cerut si primit recomandarea unui restaurant de la centrul de informare turistica din oras;
- exista o adevarata cultura pentru mersul pe bicicleta: atatia biciclisti nu am vazut in viata mea...indiferent unde eram si cat era ceasul...ei mergeau pe biciclete!


Ce nu ne-a placut in Cehia:- modul in care este organizata vizitarea castelelor: fiecare castel are cel putin doua tururi de vizitare, fiecare tur se plateste separat si nu exista posibilitatea cumpararii unui bilet intreg cu reducere. Orele la care sunt accesible tururile te fac sa pierzi destul de mult timp pentru ca fie accepti un tur in limba ceha (cum am facut si noi, desi nu intelegem o boaba), fie astepti pana si 2 ore pentru un tur in limba engleza. La unele castele am primit ghid in limba ceha si pliante in limba engleza...a fost asa, mai treaca-mearga...dar la unele tururi n-am primit nici cea mai vaga informatie in limba engleza ca ajunsesem sa ne amuzam teribil amintindu-ne de o reclama celebra: "...si ala micu' care respira greu...era ta-su mah". Oricat am insistat la unele castele sa ne lase si pe noi sa intram nu ni s-a permis desi turul incepuse doar de cateva minute;
- fotografiatul in interior era interzis in aproximativ 99% din obiectivele turistice vizitate;
- in afara de Praga, limba engleza este foarte putin cunoscuta si acest lucru face comunicarea extrem de grea. Daca puneam pe strada intrebarea : "Do you speak English?" cel intrebat parca era intepat cu acul si nici macar nu se oprea din mers, ci grabea pasul. In rest, incercam sa comunicam prin semne...dar foarte greu. In plus, am ramas cu senzatia ca cehii "se prind" foarte greu de anumite lucruri...nu au acel fler, acel "click" in mintea lor care sa usureze comunicarea. De exemplu: cautam benzina si habar nu aveam cum se pronunta in limba ceha "benzinarie" asa ca am incercat: gas, benzina, petrol...foaie verde, cu greu am gasit pe unul mai destupat care sa ne dea si ceva indicatii, si nu doar ridicari de umeri. Bine ca macar la spital am gasit medici vorbitori de limba engleza si am rezolvat cu intepatura de tantar;
- unele adrese sunt gresit incarcate in harta GPS: am intampinat dificultati la gasirea unor campinguri, desi aveam coordonate GPS de pe net, din Atlasul Rutier abia cumparat...ei bine, pe cartea de vizita primita chiar de la camping era altceva scris;
- in zona Znojmo am avut dificultati destul de mari pe la miezul noptii: nu mai aveam benzina, ne-am ratacit printr-o padure si nici camping nu gaseam. Am tras pe dreapta, am pus pozitiile si am incercat sa oprim o masina care ne iese in cale. Prima pe care am zarit-o era plina cu baieti si desi incercam sa le dam de inteles ca avem nevoie de ajutor, au accelerat.. Am incercat sa oprim o masina de Politie..aceeasi atitudine (cum nu gaseam cazare, nu era rau sa petrecem o noapte la arest...dar n-am avut "norocul" asta);
- am detestat aglomeratia din Praga: parca nici nu am gustat farmecul orasului...mii de oameni...sute opriti la ceasul de la Vechea Primarie...
- in foarte multe locuri am ramas putin dezamagiti de modul in care sunt tratati turistii: intr-un mod cu totul indiferent si nepasator, pentru ca ei (turistii)oricum vin.

Costuri excursie: am avut 2.000 de euro toti banii, din care am cheltuit cam asa:

- 160 euro - cazare in campinguri 2 saptamani;
- 40 euro - parcari (cel mai prost a fost ca tot timpul trebuia sa alerge Cristi sa mai bage fise, pentru ca nu stiam cat timp ne va lua vizitarea obiectivului respectiv);
- 385 euro benzina pentru un total de 5.015 km (din fata blocului pana in fata blocului - locatie Bucuresti);
- 620 euro: 2 sarituri tandem sky-diving cu foto si film + 1 zbor de agrement de 75 min. deasupra a 5 castele.

Restul banilor:
- intrari pe la obiectivele turistice si taxe foto(am reusit sa intram in destul de putine fata de ce ne propusesem initial...am explicat pe blog de ce: au nu stiu cate tururi la fiecare castel, ba in ceha, ba in engleza, ba e plin, ba nu se mai poate...asa ca am ramas cu cateva frustrari...) si croaziera in Praga de 4 ore si cina inclusa - am scris pe blog mai multe;
- cateva suveniruri (magneti, timbre si carti postale de colectie);
- vinuri;
- bere.

Am mancat de 2 ori "in oras" la preturi mai mult decat acceptabile (in Olomouc si Moravska Trebova).



Listele de mai sus le las deschise, poate imi mai amintesc ceva si le mai completez. Astept si comentariile voastre, desigur!

Cele bune,
Cristina si Cristin DUMITRU

Cehia 2010 - ziua 14: 18 iunie 2010



http://picasaweb.google.ro/cristinadumitru1977/Cehia2010#

Ultima zi de vizitare, vineri, 18 iunie 2010, am ajuns la:
- castelul Hradec nad Moravici: ca din povesti la exterior!!!
Pe locul unde exista astazi Castelul Hradec nad Moravici a fost o asezare slava inca din sec. al IX-lea. In sec. al XI-lea a fost construita o fortareata care veghea granite dintre Polonia si Cehia. Dupa reconstructii succesive, inclusiv lucrari in stil renascentist in sec. al XVI-lea si in stil neo-gotic intre sec. al XVIII-lea si al XIX-lea, castelul a capatat infatisarea actuala in stil romantic neo-gotic intre anii 1860 – 1867. Proprietarii sai, familia ducala Lichnovsky de Vostice au transformat castelul intr-un centru cultural si de muzica. In zilele noastre in interioarele restaurate ale castelului sunt expuse picture si atmosfera este intregita de fragmente musicale compuse de Beethoven, Liszt si Paganini.

http://www.zamek-hradec.cz/

- castelul Radun;
http://www.zamek-radun.cz/

- orasul Kromeriz (monument UNESCO): am reusit sa vizitam doar Gradinile, pentru ca la Palatul Arhiepiscopal am ajuns cu 2 ore jumate inainte de inchidere si nu se mai putea vizita;
Un oras atragator si linistit , cu gradini minunate si intinse, precum si cu o arhitectura rafinata, asa s-ar descrie orasul Kromeriz. Multe dintre cladirile din zona centrala a orasului au supravietuit perioadei comuniste relativ neatinse. Piata centrala a fost cu grija restaurata si este acum una dintre cele mai frumoase din Moravia. Atractia principala o reprezinta Palatul Arhiepiscopal, una si-a avut resedinta episcopul de Olomouc intre sec. al XII-lea si al XIX-lea. Alaturi de frumoasele Gradini, Palatul se regaseste pe lista monumentelor ce fac parte din Patromoniul Mondial UNESCO.
http://www.kromeriz.biz/

- biserica Velehrad - superba!
Manastirea Velehrad reprezinta unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Republica Ceha si este o manastire Cisterniana. Fondata in anul 1200, este inchinata activitatii sfintilor Cyril si Methodius. Actuala cladire a bisericii dateaza din sec. al XVIII-lea si este in stil baroc, desi forma sa urmeaza stilul romanesc. In interior sunt cateva jilturi extraordinar de frumos lucrate, precum si un lapidarium ce adaposteste ramasitele fostei biserici.

http://www.velehrad.cz/

- castelul Bouchlov - simplu, dar interesant!

Castelul Buchlov isi are inceputurile in sec. al XIII-lea cand a fost fondat de catre Rege drept fortareata si centru administrativ. Cea mai veche parte a castelului o reprezinta cele doua turnuri de aparare.

http://www.hrad-buchlov.cz/?

- cazare...inapoi la invazia de tantari de la Camping Apollo..era cel mai aproape de granita. Cum ploua cu galeata, pamantul era imbibat cu apa si erau roiuri de tantari (din nou), am inchiriat o casuta: 430.00 coroane / noapte / 2 persoane, 1 masina.

Cehia 2010 - ziua 13: 17 iunie 2010



http://picasaweb.google.ro/cristinadumitru1977/Cehia2010#

Ziua de joi, 17 iunie 2010, incepe cu:
- incercare (nereusita) de a vizita moara de hartie Velke Losyn;
Velké Losiny se afla localizata la nord de orasul Sumperk in valea raului Desna. Este cel mai vizitat monument de la poalele muntilor Jesenik. Moara de hartie a fost infiintata aici de familia Zerotin, in a carei posesiune a ramas, in ultima parte a sec. al XVI-lea.
De-a lungul secolelor moara de hartie a apartinut mai multor familii de producatori de hartie si maestri in domeniu. In anul 1603 Jan Junior Zerotin a transferat activitatea de producere a hartiei catre bine-cunoscutul maestru Ondrej Kluge. Moara de hartie a cunoscut si perioade de decadere, mai ales in vremea Inchizitiei. Contele Jan Ludvik Zerotin a vandut fabrica de hartie, in anul 1778, catre maestrul Matyas Werner Junior, care i-a readus prosperitatea de altadata.
Extinderea producerii hartiei pe scara industriala la jumatatea sec. al XIX-lea a dus la o severa criza in domeniul producerii si comercializarii hartiei produse manula in intreaga Europa. Moara de hartie de la Velke Losiny a supravietuit datorita spiritului intreprinzator al lui Anton Schmidt Senior, care a cumparat manufactura in anul 1855.
Din anul 1949 moara de hartie de la Velke Losiny a devenit parte a Intreprinderii Nationale de Hartie Olsanske.
Moara de hartie de la Velke Losiny este astazi una dintre cele mai vechi manufacturi din Europa: aici inca se mai face hartie manual, dupa procedee traditionale, din bumbac si in.

- castelul Sovinec - doar exterior;
Cel mai mare complex din regiunea Bruntal este Castelul Sovinec situat pe un varf stancos din valea Jeseniky. Castelul a fost fondat putin inainte de anu 1332 de catre membrii unei familii care din 1348 s-au numit Lorzi de Sovinec. In timpul Razboiului Husit castelul a fost o puternica fortareata. In anul 1492 castelul a fost modificat si marit. Lorzii de Boskovic l-au cumparat in anul 1543 si l-au reconstruit sub forma unei resedinte renascentiste. Lucrarile de construire la castel au continuat si dupa ce a fost cumparat de catre Lawrence de Stiavnica Eder, in anul 1578 si mostenit de fiul acestuia in 1592, ultimul proprietar al castelului, Ioan Senior de Iocust Kobyli. Dupa infrangerea in batalia de la Muntele Alb in anul 1623 Cavalerii Teutoni au castigat stapanirea asupra castelului. In ciuda masivelor fortificatii facute castelului, acesta a fost cucerit in anul 1643 de catre armada generalului suedez Torstenson si a devenit una dintre fortaretele militare ale acestuia. Importanta castelului a cunoscut o perioada de crestere si apoi de decline, mai ales dupa anul 1784 cand a avut loc un incendiu si ulterior s-au adus doar putine modificari. In timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial castelul a fost inchisoare si baza militara pentru trupele SS. In anul 1945 a ars din nou. Astazi este in mare parte restaurant si isi asteapta vizitatorii.

http://akce.sovinec.cz/s15zakl_info.htm

- castelul Bouzov - doar exterior;
Castelul Bouzov a fost fondat in sec. al XIV-lea si a fost probabil locul de nastere al lui George de Podebrady, viitor rege al Boemiei. In anul 1696 castelul devine proprietate a Cavalerilor Teutoni. Treptat s-a degradat, pana la sfarsitul sec. al XIX-lea, cand Marele Maestru, arhiducele Eugene Habsburg, l-a angajat pe Georg von Hauberisser sa remodeleze intreaga constructie in stil romantic. Drept rezultat, castelul Bouzov a capatat forma unei uriase fortarete gotice, cu numeroase turnuri si turle.
In anul 1939 castelul devine sediul unei unitati naziste SS. Dupa al Doilea Razboi Mondial a fost preluat de autoritatile statului Ceh iar acum, dupa o restaurare impecabila, este printre cele mai vizitate castele din Republica Ceha.

http://www.hrad-bouzov.cz/


- orasul Olomouc (monument UNESCO): superb orasul, excelenta mancarea!!!!
Potrivit legendei, Olomouc este unul dintre cele mai vechi orase din Republica Ceha, fondat de catre imparatul roman Iulius Caesar. De fapt nu a luat fiinta decat in sec. al VII-lea. In anul 1063 aici a fost infiintata o episcopie si in 1187 a devenit capitala Moraviei. Universitatea a fost fondata in anul 1573. Din anul 1655 orasul a devenit un important bastion militar. Astazi este un prosper centru industrial si un punct de atractie pe harta fiecarui turist.
Ca marime, centrul istoric al orasului Olomouc este al doilea dupa cel al Pragai. Piata centrala, pietruita, este faimoasa in primul rand pentru cladirea Primariei si Coloana Sfintei Treimi remarcabil decorata. Aceasta din urma este in stil baroc, masiva (se poate vizita interiorul, Coloana fiind ridicata pe locul unei capele vechi) si decorate cu figure ce reprezinta Sfanta Treime. La poalele coloanei se afla Arhanghelul Mihail cu sabia sa infricosatoare.
Magnifica scara exterioara a primariei a fost construita in anul 1591 si este decorate cu embleme heraldice. Capela-foisor a Primariei a primit forma actuala in anul 1488 cand a fost renovate si bogat decorate, fiind unicat in Republica Ceha. Emblema orasului Olomouc a fost asezata langa scara exterioara a primariei in anul 1591. Infatiseaza un vultur cadrilat. Fantana Arion este opera lui Ivan Theimer si a artistului Toscan Angela Chiantelli si a fost realizata in anul 2002 dupa un model creat de consilierii orasului in urma cu 350 de ani. Ceasul Primariei este un alt punct deoasebit de interesant al Pietei Centrale. Primul ceas a fost amplasat in nisa gotica a cladirii primariei la inceputul sec. al XV-lea. Mecanismul ce arata informatii astronomice a fost adaugat in anul 1573. Dupa distrugerile provocate de cel de-al doilea Razboi Mondial a fost remodelat, astfel ca figurile proletarilor au luat locul celor ale sfintilor. Un mozaic adaugat in acea vreme infatiseaza tot muncitori.

http://www.olomouc.eu/eng/

- castelul Helfstyn - doar exterior;
Castelul Helsftyn este unul dintre cele mai mari ca suprafata din Europa si este unul dintre cele mai bine pastrate. Aici au fost ridicate alemente arhitecturale incepand cu sec. al XIV-lea si pana la sfarsitul sec. al XVIII-lea. In acest interval de timp castelul a fost sistematic reconstruit si marit. Aceasta dezvoltare a avut ca motiv distrugerile ordonate de catre administratia militara austriaca de la Viena, in anul 1656. Castelul s-a deteriorate si in prima jumatate a sec. al XIX-lea. In ciudat tuturor acestor evenimente din existenta castelului, cladirile sunt foarte bine conservate in zolele noastre. Doar acoperisurile originale nu s-au pastrat. In infatisarea actuala castelul pare o uriasa fortareata cu sase porti, cateva pivnite si cladiri impresionante. Castelul a avut un important rol militar ca baza a trupelor husite impotriva germanilor catolici din Olomouc, precum si ca support pentru armatele regelui Jiri de Podibrady impotriva lui Matei Corvin. Castelul a jucat un rol important si in perioada Razboiului de 30 de ani precum si in cursul amenintarilor turcesti asupra Moraviei. Castelul a apartinut catorva familii feudale importante, ai caror membri au avut propriile idei legate de resedinta lor.
http://www.helfstyn.cz/


- biserica Svaty Kopecek;
Svatý Kopeček (Dealul Sfant) este unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din Republica Ceha. Un bogat negustor de vinuri din Olomouc, Jan Andrejsek, a fagaduit a construe o capela la Svaty Kopecek, dupa ce Fecioara Maria i-a aparut in vis. Capela a fost sfintita in anul 1633. Biserica actuala a fost construita intre anii 1669 – 1679 dupa planurile lui G.P.Tencalla, pe locul capelei.
http://www.czechtourism.com/eng/uk/docs/what-to-see/religious-sites/all/svaty-kopecek-u-olomouce/

- cazare la Camping Sternberk: 2 persoane, 1 cort, 1 masina, 1 noapte = 180 coroane.

Cehia 2010 - ziua 12: 16 iunie 2010



http://picasaweb.google.ro/cristinadumitru1977/Cehia2010#

Miercuri, 16 iunie 2010 avem in program:
- biserica Zdar Nad Sazavou (monumet UNESCO), dar care ne dezamageste din toate punctele de vedere;
Zdar nad Sazavou este un oras industrial din regiunea Vysocina, ce prezinta putin interes din punct de vedere turistic. Insa cea mai frumoasa priveliste este in varful unui deal deasupra castelului din oras. Este vorba de biserica Sf. Ioan Nepomuk. Construita in anul 1720 este una dintre cele operele cele mai excentrice ale lui Santini. Atat planul general cat si decoratiunile sale au ca laitmotiv cifra cinci: legenda spune ca atunci cand I s-a taiat limba lui Ioan Nepomuk si a apoi a fost aruncat de pe Podul Carol din Praga, cinci stele au incununat capul sau. Biserica are forma unei stele cu cinci colturi unde se afla mici capele. Interiorul are decoratiuni cu stele in cinci colturi.Biserica este pe lista monumentelor din Patrimoniul Mondial UNESCO.

http://www.zamekzdar.cz/

- orasul Litomysl (monument UNESCO) - 40 coroane parcarea;
Unul dintre cele mai vechi orase istorice din Boemia este si orasul Litomysl. Este mic, dar dinamic, dominat de palatul renascentist si deseori asociat cu numele compozitorului Bedrich Smetana. Orasul a fost fondat cu peste 1.000 de ani in urma pe ruta comerciala care lega Boemia si Moravia. In sec. al XI-lea printul Bretislav al II-lea a ridicat aici o manastire benedictina. Asezarii de atunci i s-a acordat statutul de oras in anul 1259 de catre Premysl Otakar al II-lea; in anul 1344 orasul a devenit sediul celei de-a doua episcopii din Boemia, dupa cea din Praga. A fost capturat de Husiti in sec. al XV-lea. In anul 1567 orasul a cazut in mainile lui Vratislav de Pernstejn, Cancelar al regatului Boemiei, care a construit magnificul palat renascentist, resedinta a familiei sale. Palatul Pernstejn este in partea nordica a pietei centrale si a fost construit intre 1568-1581. Incepand cu anul 1999 face parte din lista monumentelor ce apartin Patrimoniului Mondial UNESCO. Printre frumoasele case cu fatade baroce, se distinge Casa Cavalerilor din piata centrala, cu fatada decorate cu statui ce infatiseaza cavaleri, negustori si alte vietuitoare.

http://www.litomysl.cz/php/index/index.php?lang=en&co=main

- castelul Nove Hrady - doar exterior;
Cel mai frumos palat in stil rococo este Palatul Nove Hrady din orasul cu acelasi nume. A fost construit la comanda contelui Jean Antonin Harbuval de Chamare intre anii 1774 – 1777 de catre arhitectul tirolez Josef Jager, in stilul unei resedinte de vara. Constructia mai este cunoscuta si sub numele de “Versailles din Boemia”. Palatul are un corp central si doua aripi laterale ce tin ca intr-o imbratisare gradina. Toate acestea sunt completate de o poarta ce dateaza din anul 1782. In jur exista un parc in stil englezesc ce dateaza din anul 1767. Acum palatul este resedinta private, dar este deschis pentru vizitare de catre turisti.

http://www.nove-hrady.cz/zamek/index.php


- castelul Hrad Svojanov - doar exterior;
Castelul Svojanov a fost construit la jumatatea sec. al XIII-lea de catre regele ceh Premysl Otakar al II-lea pentru a proteja rutele comerciale ce legau orasul Litomysl de Brno. Astazi dominant este turnul cilindric si ascutit.
In anul 1595 castelul a fost distrus de un incendiu si, desi a fost refacut, a fost mai mult un centru economic in zona. In sec. al XIX-lea proprietatea asupra castelului a fost schimbata intre familii putin cunoscute. Tot in aceasta perioada a fost construita la castel o fabrica pentru prelucrarea grafitului. In anul 1842 castelul este distrus de un alt incendiu si a fost reconstruit, capatand infatisarea de astazi. In anul 1910 municipalitatea a cumparat castelul si au fost incepute lucrari pentru consolidarea cladirilor, a turnului si a zidurilor. In anul 1953 castelul Svojanov a fost nationalizat, iar intre anii 1970 – 1980 s-au executat aici mai multe lucrari de renovare, insa nu toate au fost indeplinite cu grija pentru valoarea istorica a monumentului. In prezent se doreste restaurarea intregului complex.

http://www.svojanov.cz/

- castelul Moravska Trebova (5 coroane / ora parcare)- doar exterior;
Castelul Moravska Trebova dateaza din sec. al XIII-lea: prima mentiune scrisa despre acesta este intr-un document din anul 1270. Este unul dintre cele mai importante monumente renascentiste din Europa Centrala. In sec. al XV-lea Republica Ceha cunoaste pentru prima data elemente moderne de arta renascentista, drept pentru care castelul a servit ca model pentru multe alte constructii.

http://www.zamekmoravskatrebova.cz/index.php?id=3

- cazare la Camping Mlyn: 2 persoane, 1 noapte, 1 cort, 1 masina = 205 coroane.

Cehia 2010 - ziua 11: 15 iunie 2010



http://picasaweb.google.ro/cristinadumitru1977/Cehia2010#

Marti, 15 iunie 2010, vizitam:
- Kutna Hora (monument UNESCO) si rivala a Pragai - biserica este superba!
Kutna Hora a fost al doilea oras ca importanta dupa Praga, mai ales ca intre sec. al XIII-lea si al XVIII-lea a fost o bogata sursa de argint. Bogatiile sale au furnizat banii necesari pentru multe constructii, printre care si Catedrala Sf. Barbara. Inchinata patroanei minerilor, catredrala este una dintre cele mai spectaculoase biserici gotice din Europa. Atat interiorul cat si exteriorul sunt bogat ornamentate, iar ferestrele imense aduc lumina naturala in interior. Multe dintre capelele interioare sunt decorate cu fresce,unele reprezentand mineri la lucru, ceea ce arata principala sursa de venit a orasului.
Din anul 1995 centrul istoric din Kutna Hora face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.

http://www.kutnahora.cz/

- Osuarul din Sedlec: iti da fiori sau te extaziaza...avand in vedere ca toate ornaentele interioare sunt din oase umane;
Osuarul din Sedlec
O manastire cisterniana a fost fondata aici in anul 1142. Una dintre principalele indatoriri ale calugarilor era cultivarea pamanturilor din jurul manastirii. In anul 1278 regele Otakar al II-lea de Boemia l-a trimis pe Henry, abatele din Sedlec, in misiune diplomatica la Ierusalim. Cand acesta s-a intors a luat la el un pumn din pamantul de pe Golgota si la sosirea in Sedlec l-a imprastiat peste cimitirul manastirii din Sedlec. Astfel ca locul a devenit faimos nu doar in Boemia, ci in intreaga Europa Centrala si multi oameni au dorit sa fie inmormantati aici. Terenul cimitirului a fost marit in timpul epidemiei de ciuma din sec. al XIV-lea (doar in anul 1318 au fost ingropati aici peste 30.000 de oameni); si in timpul Razboielor Husite din primul sfert al sec. al XV-lea cimitirul a fost marit. Dupa anul 1400 unul dintre abati a ridicat in mijlocul cimitirului o biserica in stil gotic cu hramul Toti Sfintii, iar sub ea o capela destinata depozitarii oaselor din mormintele golite; aceasta munca de aranjare a oaselor a fost inceputa de un calugar aproape orb, dupa anul 1511. Aranjamentul actual al oaselor dateaza din anul 1870 si este opera tamplarului ceh Frantisek Rint. Osuarul contine ramasitele a aproape 40.000 de oameni. In cele patrol colturi ale capelei se gasesc gramezi de oase asezate in forma de piramida si cu un orificiu de aerisire la mijloc.Cel mai interesant obiect al bisericii este candelabrul creat de mesterul Rint si care contine toate oasele din corpul uman. Mai exista si emblema familiei Schwarzenberg realizata de asemenea din oase.
http://www.kostnice.cz/

- muzeul satului din Kourimi: o surpriza foarte frumoasa, mai ales prin prezenta ciresilor..incarcati de fructe!!!

- castelul Konopiste: nu reusim sa vedem decat exteriorul, deoarece am ajuns prea tarziu pentru tururile cele mai interesante, iar turul de vizitare ramas era in limba ceha si ricum nu cuprindea cele mai importante obiective ale castelului. Este mare meu regret ca nu am ajuns sa-l vizitam si prin interior!
Castelul Konopiste a apartinut mostenitorului tronului austriac, Franz Ferdinand. Castelul gotic are apartamente bogat mobilate, o colectie de vechi picture gotice in capela si o colectie de artefacte legate de cultul Sf. Gheorghe. Adaposteste de asemenea o faimoasa colectie de arme ce au apartinut lui Franz Ferdinand, inclusive exemplare produse de cei mai buni armurieri si rpoducatori de arme din Europa. Dar multi vizitatori sunt impresionati colectia printului de trofee de vanatoare: aproape 300.000 de astfel de trofee se afla pe coridoarele si in camerele castelului. Castelul mai are si un parc urias (555 de acri), cu o gradina terasata, statui, parc de caprioare, un lac si o superba gradina de trandafiri.

http://www.konopiste.com/en/index.html

- castelul Cesky Sternberg;
Castelul Sternbeg este un impresionant edificiu in varful unei stanci desupra vaii raului Sazava. Acest castel gotic a fost ridicat la mijlocul sec. al XIII-lea de catre membrii familiei Sternberg. In anul 1467 castelul a fost capturat si distrus de catre regele George de Podebrady. In sec. al XV-lea si al XVI-lea noii proprietari au refacut zidurile distruse si au extins reteau de fortificatii. In sec. al XVII-lea castelul avea interioare baroce cu stucaturi in stil Italian, iar unele camere adaposteau arme foarte vechi si pretioase.
- cazare la Camping Pilak: 2 persoane, 1 noapte, 1 masina, 1 cort si facut amandoi dus = 150 coroane.

Cehia 2010 - ziua 10: 14 iunie 2010



http://picasaweb.google.ro/cristinadumitru1977/Cehia2010#

Luni, 14 iunie 2010, avem in plan si "bifam":
- hotelul Jested - spectaculos ca forma si amplasare...o sa vedeti in fotografii de ce. Aici ar fi trebuit sa stam si noi o noapte, dar cu remuneratia e mic, dupa buget...ne multumim cu un appfelstrudell, o cafea si un suc la restaurantul hotelului;
In turnul Jested exista un restaurant si un hotel. Turnul reprezinta o piesa arhitecturala unica. A fost construit in cea de-a doua jumatate a anului 1960 dupa un proiect al arhitectului K. Hubacek. Acesta a primit si premiul Perret din partea Uniunii Internationale a Arhitectilor. Interiorul hotelului indeplineste atat asteptarile vizitatorilor obisnuiti, cat si pretentiile oaspetilor.
http://www.jested.cz

- orasul Liberec - foarte frumoasa primaria;
Orasul Liberec era, in sec. al XVI-lea, un important centru de tesatorii; odata cu revolutia industriala din sec. al XIX-lea, mari fabrici industriale au dat avant orasului. Intre cele doua Razboaie Mondiale orasul a fost principalul centru al cetatenilor cehi de origine germana; sub ocupatia germana a devenit capitala zonei de sud Sudetenland. Dupa razboi si-a redobandit pozitia ca principalul oras al Boemiei de Nord, devenind totodata si important centru turistic. Asemeni multor orase din Republica Ceha, si Liberec are numeroase cladiri istorice, dar si cladiri moderne.
Unele dintre cele mai vechi si mai interesante case din Liberec sunt Casele Wallenstein. Cele trei cladiri cu rame de lemn dateaza din anii 1678 – 1681. Pe vremuri au fost locuite de tesatori, iar una dintre ele a functionat o perioada drept han.
Castelul Liberec a fost la origini un palat renascentist din anii 1583 – 1587 si a fost reconstruit de cateva ori.
Magnificul edificiu al Primariei Liberec a fost construit in stil neo-renascentist german intre anii 1888-1893 de catre arhitectul vienez Franz Neumann. Marimea si ornamentele aratau statutul si bogatia orasului, care in sec. al XIX-lea era unul dintre principalele centre industriale din Imperiul Austro-Ungar: cu siguranta consilierii si ceilalti angajati ai primariei erau flatati de aspectul impunatoarei cladiri ce semana izbitor cu primaria din Viena.
http://www.infolbc.cz/indexen.html

- castelul Kost - doar exterior - a se vedea ziua anterioara;
- castelul de vanatoare Sobotka - doar exterior - a se vedea ziua anterioara
- cazare la Camping Malesov: 2 persoane, 1 cort, 1 masina, 1 noapte = 250 coroane.