"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

sâmbătă, 17 aprilie 2010

La Multi Ani, Brasov - 775 de ani!



http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/BrasovAprilie2010#


Intre 09 - 11 aprilie 2010 am fost la Brasov, sa vedem Junii Brasovului. Despre ei am povestit in articolul anterior, asa ca acum am sa scriu doar despre Brasov, oras ce sărbătoreşte anul acesta 775 de ani de la prima atestare documentară scrisă sub numele de Corona, în Catalogus Ninivensis. Acest document este un catalog al mănăstirilor premonstratense din Transilvania şi Ungaria, alcătuit între 1236 şi 1241. Catalogul conţine toate aceste aşezăminte vizitate de abatele Fredericus în 1235 şi se păstrează într-o copie din secolul al XV-lea. În acest catalog se află şi prima menţiune documentară cunoscută până acum a Braşovului, vorbindu-se despre mănăstirea de călugăriţe din acest oraş: "claustra sororum... in Hungaha... Dyocesis Cumanie Corona".


Vremea nu prea a fost de partea noastra, asa ca sambata dimineata, desi aveam planuri mari de vizitare, nu prea am avut cum pentru ca plouat mocaneste. Asa ca am reusit sa iesim din camera abia dupa pranz.

Am avut cazare la Residence Hirscher: http://www.residence-hirscher.eu/
Iata si un scurt istoric al cladirii de o impunatoare frumusete: Residence Hirscher (Casa Iordache David) este situata pe strada Apollonia Hirscher, in epoca Targul Straielor, in continuarea Targului de Peste, care lega inca din Evul mediu Piata principala a orasului si Strada Neagra, astazi strada Castelului.
Evolutia urbanistica a orasului arata ca strada, denumita ulterior Hirscher, face parte din cea mai veche zona construita din cetate.Putine cladiri mediaevale din aceasta parte a orasului au rezistat insa marelui incediu din 1869.
Cea mai veche imagine a imobilului( desenul lui Edward Hulverding din anul 1848, pastrat la Muzeul de Arta din Brasov), demonstreaza ca acesta a avut volumetria, forma si dimensiunile actuale din constructie.
Fatada principala a cladirii este caracterizata de simetrie , elementele de arhitectura si motivele decorative de inspiratie clasicista, acuzand o compozitie orizontala.
Eu am ramas incantata de receptie: o incapere foarte inalta, cu acoperis de sticla; si de apartamentele de la mansarda care aveau ferestre in tavan.


Dupa cum spuneam, vremea urata...insa la un moment data s-a oprit ploaia si am pornit la plimbare prin oras: prima zona vizata a fost cea a vechilor fortificatii ale orasului, ziduri, turnuri si bastioane. Acestea au fost renovate in ultima vreme, iar turnurile din vechiul zid de aparare al orasului au fost inchiriate micilor producatori si mestesugari locali.

Din cetatea ce înconjura perimetral Brasovul în Evul mediu, construita succesiv între 1395 si 1641, astazi sunt mai bine conservate fortificatiile “Zidurilor de Sus” – de sub Tâmpa si “de Jos” – de-a lungul canalului Graft.
Curtina de sub Tâmpa este pastrata aproape integral, iar configuratia paramentului lasa sa se întrevada trei faze de constructie: zidul de piatra propriu-zis, corespunzând primei etape de lucrari de la sfârsitul secolului al XIV-lea, galeria de straja din caramida scoasa în consola, sub a carei baza sunt practicate guri de aruncare, cu ferestre de tragere înguste dreptunghiulare si în forma de lacas de cheie inversat în partea superioara (primul sfert al secolului al XVI-lea) si o supraînaltare cu zidarie mixta alternata, delimitata de un brâu de caramida de sectiune diferita, realizata mai târziu. Zidul de incinta de sub Tâmpa prevazut cu sant de aparare uscat, a fost întarit initial cu opt turnuri (sapte de plan patrat si unul semicircular), dispuse la distante neregulate, de-o parte si de cealalta a Bastionului Funarilor (secolul XVI), situat la jumatatea lungimii. Coltul de sud-est al cetatii era protejat de Bastionul Postavarilor (1521–1522), iar cel de sud-vest, de Bastionul Tesatorilor (1421–1432, 1570–1573). Din dreptul celor doua fortificatii de colt, urcând pe versantul dinspre oras al muntelui Tâmpa, se aflau zidurile ce delimitau curtea vitelor si care în amonte erau protejate de câte un turn.
În secolul al XIX-lea, de-a lungul fortificatiilor de sud-est ale Cetatii Brasovului, este amenajata Promenada de Sus.
În anii 1961–1962 Bastioanele Postavarilor si Tabacarilor Rosii, din imediata sa apropiere au fost reabilitate, incinta celui din urma fiind amenajata ca loc de joaca pentru copii. Noi lucrari de restaurare a fortificatiilor de sud – est ale Cetatii Brasovului au fost începute în anul 2004.


Prima oprire a fost la Turnul Vanatorilor, a carui veche denumire era Turnul Pulberariei. Vechea denumire a Turnului era legata de faptul ca aici se pastra pulberea necesara apararii orasului.
Accesul este gratuit, iar in interior este amenajat cu plante, animale si pasari impaiate. Se pot cumpara si diverse suveniruri, sculpturi in os, in lemn si multe altele.

De aici am mers la Bastionul Funarilor. La jumatatea lungimii “Zidurilor de Sus” ale Cetatii medievale a Brasovului, construita succesiv între a doua jumatate a secolului XIV si 1641, a fost ridicat în secolul al XVI-lea un bastion poligonal încredintat spre aparare breslei funarilor. Cu ziduri construite din siruri alternate din piatra si caramida, bastionul era prevazut la interior cu galerie de straja, guri de tragere si creneluri în partea superioara.
Bastionul a fost restaurat în anul 2004.

Am urcat apoi cu telecabina pe Tampa: incepuse iarasi sa ploua.
Tâmpa (în maghiară Cenk, în germană Zinne, alternativ Kapellenberg) este un munte care aparţine de masivul Postăvaru, localizat în sudul Carpaţilor Orientali (mai precis în Carpaţii de Curbură) şi înconjurat aproape în totalitate de municipiul Braşov. Înălţimea: 960 m (după unele surse 995 m), la aproape 400 m deasupra oraşului.
Muntele este alcătuit în principal din formaţiuni calcaroase, formându-se în urma procesului de încreţire a scoarţei terestre.
Mare parte (150 ha) este declarată rezervaţie naturală, datorită speciilor de animale (urşi, râşi, lupi, fluturi - 35% din totalul speciilor din ţara noastră, păsări) şi plante rare (crucea voinicului, obsiga bârsană) care se găsesc pe acest munte. Pe Tâmpa se poate ajunge pe mai multe căi: există cele 25 de serpentine, tăiate în 1837 de către Ocolul silvic al Braşovului, treptele lui Gabony, drumul Cavalerilor, vechi din vremea cetăţii Braşovia sau drumul pentru maşină de „la iepure”. Cei neobişnuiţi cu drumeţiile lungi pot lua telecabina, care face legătura între Cabana-restaurant Casa Pădurarului de la poale şi Restaurantul Panoramic, aflat pe coama muntelui, în mai puţin de trei minute. Priveliştea din vârful Tâmpei, de pe terasa de piatră construită în 1873, ori de pe cea a fostului restaurant Béthlen, oferă o splendidă panoramă asupra oraşului, iar în zilele senine se poate observa întreaga ţară a Bârsei.

Seara am incheiat-o cu o vizita la Turnul Alb, Turnul Negru si Bastionul Graft.

Turnul Alb a fost construit în secolul al XV-lea (1460 sau 1494) ca fortificatie exterioara a Cetatii Brasovului, pe dealul Romurilor, la cca. 60 m distanta si la peste 30 m diferenta fata de zidurile de nord-vest ale orasului si a fost repartizat spre aparare breslelor cositorarilor si aramarilor.
Turnul Alb are un plan de semicerc închis, cu partea circulara spre deal, înalta de 18 m si partea dreapta spre oras, de 20 m. În interiorul turnului se afla cinci nivele de galerii de aparare, prevazute cu guri de tragere si burdufuri de aruncare pentru lichide si creneluri în partea superioara. Accesul în turn avea loc pe o scara mobila, printr-o usa în partea dinspre oras, iar aprovizionarea si schimbarea garnizoanei se efectuau între palisade, direct din Bastionul Graft, construit sub Turnul Alb ca un pod peste canal catre fortificatiile interne.
Turnul a ars în timpul incendiului din 1689, fiind reparat în 1723 si, mai târziu în 1902. Restaurarea din anul 1974, coordonata de arhitectul Günther Schuller (1904–1995) a fost rasplatita cu premiul Herder, în 1983.
Noi lucrari de restaurare au avut loc în anii 2003–2005, când Turnul Alb a fost amenajat ca muzeu.

Turnul Negru, a fost ridicat odata cu prima incinta de ziduri a Cetatii Brasovului, pe stânca din dreptul Bastionului Fierarilor. Turnul de observatie, avea totodata destinatia de a împiedica apropierea dusmanilor de zidurile orasului.
Constructia de plan patrat cu latura de 7 m are o înaltime de peste 10 m, iar accesul spre oras se afla la cca. 2 m deasupra solului, fiind initial accesibil cu o scara mobila. Legatura cu Bastionul Fierarilor, aflat la 31 de m distanta, se realiza printr-un pod ridicator peste canalul Graft. Stampele de epoca arata ca Turnul Negru avea un acoperis piramidal si o galerie de straja exterioara la ultimul nivel. La interior, cele trei niveluri de aparare erau prevazute cu ferestre de tragere înguste, dreptunghiulare.
Turnul Negru a primit acest nume dupa ce a fost lovit si incendiat, în 23 iulie, 1559 de un trasnet ce i-a înnegrit zidurile. Lovit din nou de trasnet, a fost reparat în anii 1669, 1827 si 1901.
În 1991, zidul sudic al constructiei s-a prabusit, Turnul Negru fiind reconstruit în 1996 si amenajat ca muzeu în anul 2001.

Bastionul Graft a fost construit în cea de a doua jumatate a secolului al XVI-lea, perpendicular pe zidul de nord-vest al Cetatii Brasovului, ca pod peste canal, prin care avea loc aprovizionarea si schimbarea garnizoanei Turnului Alb, în dreptul caruia era amplasat. Constructia de plan dreptunghiular, cu spatiu boltit deasupra apei si doua niveluri de aparare prevazute cu elemente defensive - ferestre de tragere si guri de aruncare, bloca trecerea, din bastion putând fi dominata toata lungimea zidurilor. Pe fatada de est se pastreaza fragmente ale unei inscriptii ce dateaza probabil din secolul al XVIII-lea.
Bastionului Graft a fost restaurat si amenajat ca muzeu în anii 2003–2004, când a fost realizata si scara de acces spre Turnul Alb.


Seara am mancat o pizza si am baut o bere...la bugetul nostru, nu prea ne incadram la meniul oferit de restaurantele din zona.

A doua zi, dupa ce am fost la Junii Brasovului, am mers in Piata Sfatului unde se afla si Casa Sfatului ce domină piaţa centrală a oraşului. Piaţa Sfatului este locul unde se organizau târgurile periodice în Evul Mediu şi în epoca modernă, fiind cunoscut importantul rol economic pe care îl avea cetatea. Construită iniţial ca turn de veghe, devine ulterior primărie. Prima menţiune despre proiectarea clădirii este din anul 1420, următorul document o menţionează în anul 1503. In secolul XVII a suferit numeroase modificări şi refaceri după ce a fost afectată de fenomenele naturale; renovarea care o aduce în forma rămasă până în zilele noastre este cea din anul 1780 (cu excepţia acoperişului baroc, înlocuit la începutul secolului XX). Clădirea adăposteşte administraţia oraşului până în anul 1876; din 1950 devine Muzeu de Istorie, pana in zilele noastre.
Acum erau in turn trei muzicanti imbracati in haine medievale care ne invitau, cu trambite si tobe, la evenimentele ce aveau loc in Piata Sfatului.

Am urcat apoi la Pietrele lui Solomon, la Juni, iar cand ne-am intors in oras prima oprire am facut-o la biserica Sfantul Nicolae Domnesc, pentru mine cel mai frumos obiectiv al orasului Brasov.

Datând ca aşezământ din 1292, Biserica Sf. Nicolae domină, prin dimensiunile sale impresionante, Şcheii Braşovului. Biserica a fost ridicată în piatră începând din anul 1495 de către localnici cu ajutorul domnitorului Ţării Româneşti, Neagoe Basarab.
Satul românesc de aici, concentrat în jurul lăcaşului de cult, pare să fi fost un centru ortodox puternic din moment ce, în anul 1399, papa Bonifaciu al IX-lea cerea într-o bulă convertirea "schismaticilor" din Corona. Biserica ortodoxă şi şcoala românească, construită în apropierea ei, au fost un important centru spiritual şi cultural pentru românii din toată Ţara Bârsei, acţiunea lor extinzându-se asupra românilor din întreg spaţiul românesc, mai ales după venirea diaconului Coresi care a început să tipărească aici cărţi bisericeşti în limba română. Numeroşi domni şi familiile acestora au acordat danii bisericii din Şchei. Chiar şi împărăteasa Rusiei, Ecaterina a II-a, a trimis bisericii daruri scumpe constând în bani, obiecte sfinte preoteşti şi arhiereşti, obiecte de cult din metal preţios. Biserica a fost ridicată iniţial în stil gotic, apoi a suferit diverse transformări în stil baroc. În secolul al XVIII-lea planul bisericii a fost augmentat prin adăugarea unor paraclise şi a unui pridvor. Voivezii celor două ţări româneşti au înzestrat biserica cu o colecţie însemnată de icoane vechi.
Biserica Sfântul Nicolae a fost renovată în perioada interbelică prin grija localnicilor şi păstrează fresce executate de marele pictor Mişu Pop. În cimitirul bisericii sunt îngropate personalităţi importante din istoria naţională şi locală ca Nicolae Titulescu, dr. Aurel Popovici, preotul Vasile Saftu, dr. Ioan Meşotă s.a.

Interiorul bisericii este deosebit, nu te astepti sa fie asa cum este atunci cand vezi biserica de-afara. Din pacate fotografiatul este interzis....

Am trecut apoi pe la Poarta Ecaterinei. Construită pe latura de vest a cetăţii este una dintre cele mai vechi clădiri care şi a păstrat aspectul original. Are pe fronton stema oraşului şi anul 1540. Turnul din faţa porţii a fost ridicat în 1559. Langă Poarta Ecaterinei se mai vede şi astăzi o parte din zidurile vechii cetăţi.
Poarta Ecaterinei, amplasata în dreptul quartalului de nord-vest al Cetatii Brasovului, ce purta în Evul mediu acelasi nume, a fost pâna în anul 1820 singurul acces al orasului spre suburbia Schei.
Turnul exterior este unicul element pastrat al ansamblului fortificat al portii, ce forma un patrulater lung de cca. 70 m si iesit cu cca. 50 m din frontul zidurilor de incinta, protejate în epoca, la fel ca pe nord-est, de santuri cu apa si iazuri. Situat initial pe coltul de nord al complexului, turnul de plan patrat, cu acoperisul încadrat de cele patru turnulete ce exprimau autoritatea orasului - jus gladii, constituie unul dintre monumentele reprezentative ale stilului Renasterii în arhitectura transilvaneana. Pe fatada principala, deasupra accesului, se pastreaza stema Brasovului sculptata în piatra, numele judelui Johannes Benkner si anul constructiei – 1559.
Celelalte constructii ale ansamblului Portii Ecaterinei, inclusiv Turnul Puppes, de plan circular, amplasat pe coltul de sud al complexului, au fost demolate în 1827, când s-a construit Poarta Schei. Ulterior au fost demantelate, atât zidurile conexe ale laturii de sud-vest a Cetatii Brasovului, cât si poarta în stil clasicist a Strazii Târgul Cailor, construita în 1819–1820.
Turnul Portii Ecaterinei a fost restaurat în anii 1971–1973 si 2006.

Ne-am continuat drumul catre Poarta Schei. Construită în 1827-28 pentru a facilita accesul în cetate dinspre Scheii Braşovului are stil clasic si seamănă cu Arcul de Triumf.
Poarta Schei a fost construita în anii 1827–1828, pentru fluidizarea circulatiei între Cetatea Brasovului si „Suburbiul de Sus”.
Constructia monumentala, în stil clasicist, cu o deschidere centrala pentru vehicule încadrata de doua accese laterale pentru pietoni, a fost edificata de Joseph Jani, mesterul zidar care construise Poarta Târgul Cailor în 1819–1820 (demolata în 1874).
Inscriptiile în latina concepute de notarul Joseph Franz Trausch, mentioneaza numele împaratului Francisc I, judelui primar Johannes Jacob Mylius, judelui districtual Johann Georg von Trauschenfels si anul constructiei.
Poarta Schei a fost restaurata dupa cutremurul din 4 martie 1977 si reparata de mai multe ori, ultima data în anul 2004.


Am mers apoi si pe Strada Sforii, ce face legătura între strada Cerbului şi Poarta Şchei. Are o lungime de 80m şi o lăţime care oscilează între 111 cm şi 135 cm fiind cea mai îngustă strada din Europa; existenţa ei este menţionată documentar în secolul XVII. Este în fapt spatiul ramas între doua „decurii”, reprezentând grupurile de câte zece case ale sistemului urbanistic medieval aplicat în interiorul cetatii. Prima sa mentiune documentara dateaza din secolul al XVII-lea. Strada Sforii a fost reabilitata în anul 2003.

Ajungem apoi si la Biserica Neagra, care, din pacate, era inchisa.
Este biserica evanghelică aflată în centrul municipiului Braşov. Edificiul a fost construit în jurul anului 1380 (probabil începând cu 1377) în stil gotic. Biserica, iniţial catolică, a fost cunoscută mai întâi sub numele de Biserica Sfânta Maria (Marienkirche). Clădirea a fost parţial distrusă după marele incendiu din 1689, când a primit numele actual. Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România datând din secolele XIV-XV.
Construcţia bisericii a început serios în anul 1384 şi a fost finalizată în anul 1477. O inscripţie descoperită în zidul bisericii îl atestă ca prim ctitor pe Thomas despre care aflăm că a murit în anul 1410. Grav avariată după incendiu, Biserica Neagră a fost refăcută cu ajutorul unor meşteri veniţi din oraşul hanseatic Danzig, pentru că meşterii locali nu mai ştiau să închidă bolţi de dimensiuni atât de mari. Noile bolţi, însă, sunt în stil baroc, nu gotic.
Planul utilizat de către arhitecţi a fost acela de bazilică cu trei nave, egale ca înălţime, înscriindu-se în tipul de biserici–hală preferate în secolele XV-XVI în spaţiul german, de unde proveneau de altfel unii dintre arhitecţi şi meşteri.
Biserica Neagră este cel mai mare edificiu de cult în stil gotic din sud-estul Europei, măsurând 89 de metri lungime şi 38 de metri lăţime. În această biserică încap circa 5.000 de persoane.
Biserica Neagră este celebră nu doar prin dimensiunile sale ci şi prin alte lucruri: astfel, în clopotniţă se află cel mai mare clopot din spaţiul românesc, un clopot din bronz care cântăreşte 6 tone. Corul susţinut de contraforţi exteriori decoraţi cu edicole care adăpostesc statui de sfinţi constituie unul din puţinele exemple de acest tip din Transilvania. Colecţia de covoare orientale a Bisericii Negre este cea mai bogată de acest tip din România.
Orga principală a bisericii a fost construită de Carl August Buchholz din Berlin în perioada 1836-1839 şi este cea mai mare din cele 140 de orgi construite de maiştrii familiei Buchholz. Orga are 4 mauale cu câte 56 de taste şi un pedalier cu 27 de taste şi dispune de 63 de registre sonore. A fost inaugurată la 17 aprilie 1839, organist fiind chiar Buchholz care a prezentat improvizaţii şi cantate ale compozitorilor Friedrich Schneider şi Johann Lucas Hedwig. Orga a fost restaurată în perioada 1997 - 2001. Atunci toate cele 3993 de tuburi (cel mai mare având o înălţime de circa 13 metri) au fost demontate şi restaurate. Orga se încadrează în categoria orgilor baroce şi a supravieţuit perioada de la construcţit pînă în prezent apropa neschimbată.
A doua orgă a fost construită de Carl Hesse şi dispune de un manual şi pedalier şi 8 registre. A fost restaurată in 1997.
Începând din anul 1953 au loc recitaluri de orgă, tradiţie începută de organistul Victor Bickerich şi continuată de Hans Eckart Schlandt.


Stema şi steagul municipiului

Steagul actual al BraşovuluiÎn 1353 stema Braşovului consta dintr-o coroană cu fleuroane în formă de crin, însoţită de o floare de crin. Din 1429 a apărut şi trunchiul de copac aflat sub coroană. Împreună, aceste simboluri sunt arme vorbitoare, adică sugerează prin desen numele cetăţii (Corona). Stema actuală a municipiul Braşov, aprobată de Consiliul Local în anul 1996, conţine un scut albastru pe care apare un trunchi de copac cu 13 rădăcini argintii — cele 13 comune ale Ţării Bârsei — care ies dintr-o coroană aurie cu trei lobi — simbolul puterii. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, formată din şapte turnuri — însemnul specific pentru municipii reşedinţă de judeţ. Semnificaţia în ansamblu a stemei este „Înţelepciunea şi Puterea conduc de-a pururi Cetatea”. Stema a fost aprobată de către Comisia Naţională de Heraldică, din cadrul Academiei Române.

Steagul Braşovului, adoptat de Primărie, este realizat din mătase alb-argintie şi are pe cele două feţe stema municipiului. Deasupra stemei sunt inscripţionate cuvintele „MUNICIPIUL BRAŞOV”, iar sub stemă „Deo vindici Patriæ”. Totuşi, steagurile existente diferă întrucâtva de prevederile hotărârii consiliului local. Pe steag se află doar stema municipiului, sub care, cu litere groase roşii, scrie BRAŞOV. Aceste elemente se întâlnesc doar pe aversul steagului, reversul rămânând alb.

Mai există şi un steag neoficial, propus de Preşedintele Consiliului Judeţean, steag care datează din 1600. Este realizat după o copie a acestuia aflată la Potsdam, în Germania. A reprezentat un cadou pentru împăratul Rudolf al II-lea din partea lui Mihai Viteazul. Astfel, pe fundal vişiniu (probabil purpuriu iniţial) delimitat, sus şi jos, de două benzi galbene, se află, într-un cerc albastru delimitat de o împletitură aurie, stema Braşovului, sub care scrie „CORONA” cu litere gotice. De deasupra şi de dedesubtul cercului central pornesc panglici galbene către colţuri. În mod curent, acesta este expus astăzi în faţa clădirii în care se află Consiliul Judeţean (respectiv Palatul Justiţiei), pe Turnul Alb şi la Belvedere, pe dealul Varte, deasupra Turnului Negru. Locul din urmă beneficiază şi de iluminat festiv pe timp de noapte, în mod similar drapelului naţional de pe Tâmpa.

Istoric al Brasovului:

Mărturiile dezgropate indică prezenţa unor mari culturi neolitice (celebra cultură Noua, Tei, Schnekenberg) pe teritoriul de azi al Braşovului, apoi au urmat descoperiri din epoca bronzului. Nu departe de Braşov s-au găsit bare de aur, cu ştampila oficiului din Sirmium şi monograma lui Crist, emise în a doua jumatate a sec. al IV-lea.

Mai târziu, descoperirile arheologice au atestat existenţa unor temple dacice în zona Pietrele lui Solomon, a unor depozite de alimente în Piaţa Sfatului, a unor aşezări şi cetăţi pe Dealul Melcilor şi în cartierul Valea Cetăţii. Majoritatea acestora au fost deteriorate sau distruse de către autorităţile comuniste, în cadrul programului de sistematizare.

Până spre secolul al XIII-lea al erei noastre, niciun document nu pomeneşte de Braşov. Totuşi, se remarcă o continuă locuire, mai ales în zona Şchei sau Bartolomeu. Actualul municipiu s-a format prin unirea mai multor nuclee: Bartholomä, Martinsberg, Cetatea (Corona), Şchei, Blumăna, Noua, Dârste, Stupini.

Tot aici exista, cu mult înainte de înfiinţarea cetăţii Braşovului medieval, o veche aşezare românească cu numele "Cutun" sau "Cotun" de formă circulară, limitată de actualele străzi: Pe Coastă, I.Barac, Valea Morilor şi Coastei, ai căror locuitori din vechime erau apărătorii cetăţii de pe Tâmpa. Această aşezare a continuat să existe şi după înfiinţarea cetăţii Braşov, dar după înălţarea zidurilor şi a bastioanelor (1455) a rămas în afara incintei.

1203: Tradiţia şi cronicile calendarelor braşovene îl consideră ca an „în care s-a început zidirea Braşovului”. Totuşi documentele şi izvoarele sigure nu confirmă această dată.

1211: Printr-o diplomă a regelui maghiar Andrei al II-lea al Ungariei, Cavalerii Teutoni sunt aşezaţi în Ţara Bârsei (Numele apare sub formele Borza în diplomă şi Burszam în bula papală care a aprobat-o) Se pare că au întărit cetatea Braşovia de pe Tâmpa.

1228: Se întemeiază la Braşov o mănăstire de surori ale ordinului călugăresc al premonstratensilor, aflată lângă Biserica Neagră de mai târziu, având ca patroană pe Sf. Catharina.

1234 - Corona: Cercetătorul Norbert Backmund a editat aşa-numitul „Catalogus Ninivensis”, care conţine o listă a tuturor mănăstirilor premonstratense din Ungaria şi Transilvania. 1234 corespunde cu anul în care abatele Fredericus cunoaşte „Claustra Sororum «in Hungaria assignata est paternitas» Dyocesis Cumanie Corona”.

1252 - Barassu: În acest an, regele Bela al IV-lea donează „tera Zek”, comitelui Vincenţiu, fiul lui Akadas, proprietate aşezată între pământurile românilor de Cârţa, cele ale saşilor „de Barasu” şi cele ale secuilor de Sebus. Fr. Killyen, referindu-se la acest document, arată că numele „Barasu” indică de fapt denumirea unui ţinut întreg. După afimaţia sa, toate cele trei toponime la care face referinţă documentul se referă la teritorii care înconjoară pământul donat şi nu la vreun oraş. În acest caz „Braşov” se referă la o zonă, iar „Corona” ar denumi localitatea.

1271 - Brasu: Acest toponim este atestat într-un document latin, aflat în Arhivele Statului din Budapesta şi în fotocopie la Institutul de Istorie Cluj, act prin care Ştefan, regele Ungariei, aproba contractul dintre „Chyel comes, filius Erwin de Calnuk” şi „Teel, filius Ebl de Brasu cognatus eiusdem”. Într-un alt document emis de regele Ungariei, Venceslav, la 10 decembrie 1301, se confirmă că Detricus, fiul lui Theel sau Tyl de Prejmer, este în posesiunea localităţilor Mikofalva şi Nyen (Teliu). Pe baza acestui document, precum şi a altora, privind familia comiţilor din Prejmer, nu este sigur dacă denumirea de „Barasu” se referă la localitatea Braşov sau la Ţara Bârsei.

Cetatea Braşov în secolul al XVII-lea - Brasov-ul este consemnat într-un document latin, aflat în Biblioteca Bathyaneum din Alba Iulia, iar în copie la Institutul de Istorie din Cluj. Se dovedeşte a fi primul act păstrat care a fost emis în Braşov, purtând menţiunea expresă: „Datum in Braso”, fiind emis de regele Ladislau al IV-lea.

Urmează menţionarea tot mai deasă a municipiului: Braşov (1294), Brassov (1295), Brasso (1309), Brassou (1331), Korona (1336) etc.

1323: Se întemeiază mănăstirea dominicană în Braso.

1364: Braşovul primeşte privilegiul pentru târg anual, urmat de privilegiul de „etapă şi depozit” din 1369.

1395: Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg semnează un tratat de alianţă împotriva puterii otomane. Doi ani mai târziu, regele Ungariei eliberează un act care dă dreptul Braşovului de a-şi construi fortificaţii de piatră, urmărind îndeaproape ridicarea acestora.

1399: O bulă a papei Bonifaciu al IX-lea (1389 - 1404) vorbeşte despre biserica Sf. Nicolae din Şchei şi lasă să se întrevadă existenţa unui locaş de învăţătură în jurul ei.

1421 şi 1438: Invazie a turcilor. În urma acestor acţiuni militare, prin tratat, dobândesc cetatea de pe Tâmpa.

1424: Blănarii braşoveni îşi alcătuiesc primul statut dintre bresle. În 1798 la Braşov fiinţau 43 de bresle, deservite de 1.227 meşteri. Îi putem aminti aici pe fierari, blănari, postăvari, funari, curelari, cizmari, cuţitari, cojocari (tăbăcari), măcelari, aurari, cositorari, arămari, franzelari, olari, lăcătuşi, ţesători, armurieri, arcari, pălărieri, lânari, argintari.

1448 - 1453: Iancu de Hunedoara răscumpără şi dă ordin de distrugere a cetăţii Braşovia de pe şaua Tâmpei, piatra şi materialele de construcţie ale acesteia fiind folosite la întărirea cetăţii medievale a Braşovului din vale, cu opt bastioane dispuse din 100 în 100 de metri, 4 (sau 5, în lumina descoperirilor recente) porţi fortificate şi 32 turnuri de apărare (numite şi „de pulbere”). Cetatea avea două sau chiar trei rânduri de ziduri şi era înconjurată de un şanţ de apărare plin cu apă.

1477: Este terminată Biserica Neagră. Din cauza lipsei fondurilor, cel de-al doilea turn al bisericii nu va mai fi construit niciodată.

1486: Braşovul şi toată Ţara Bârsei intră în Universitatea Săsească, prin confirmarea privilegiului Andreanum pentru toţi saşii din Sibiu, Mediaş, Braşov şi Ţara Bârsei.

1521: Judele Braşovului, Johann (Hans) Benkner, primeşte de la Neacşu din Câmpulung, într-o epistolă scrisă în limba română, veşti despre mişcările trupelor turceşti de dincolo de Dunăre.

1524: Se construieşte în lemn Cetăţuia, o puternică fortăreaţă pe Dealul Cetăţii. Curând, va fi cucerită şi distrusă din ordinul lui Petru Rareş, acesta punând bazele actualei clădiri din piatră. Incendiată în 1618, avea să fie refăcută în 1625, adăugându-i-se o fântână de 81 m adâncime (1627) şi patru bastioane la colţuri (1630). A servit ulterior drept garnizoană pentru armatele habsburgice şi închisoare în perioada anilor 1940 - 1950.

1533: Umanistul Johannes Honterus înfiinţează prima tipografie din Braşov, urmată de primul gimnaziu din localitate, la 1544.

1546: La Braşov se înfiinţează prima moară de hârtie din sud-estul Europei.

1559: Diaconul Coresi tipăreşte la Braşov prima sa carte în limba română: „Întrebare creştinească”.

1599: La 4 octombrie, Mihai Viteazul intră în Braşov unde îşi uneşte oastea cu trupele secuilor răsculaţi. În ziua următoare, voievodul primeşte cheia oraşului. După cucerirea Transilvaniei, va ţine prima dietă în Casa Sfatului.

1628: Protopopul Vasile din Şcheii Braşovului scrie prima cronică locală cu subiect românesc.

1689 21 aprilie: Un mare incendiu pustieşte cetatea. Puţine clădiri rămân neatinse. În urma acestei calamităţi, autorităţile braşovene decid interzicerea construcţiei caselor din lemn. Refacerea oraşului a durat mai bine de un secol, timp în care şi-a schimbat aspectul arhitectonic al faţadelor.

1731: Dascălul şcheian Petcu Şoanu tipăreşte primul calendar-almanah românesc.

1757: Dimitrie Eustatievici scrie prima gramatică românească. Este perioada de vârf a activităţii dascălilor şcheieni.

1804: Se introduce iluminatul public în interiorul cetăţii prin instalarea felinarelor cu ulei.

Se înfiinţează „Casa generală de economii” din Braşov, prima instituţie de credit din Transilvania. Între 1837 şi 1867, primul director al acesteia va fi Peter Lange von Burgenkron.

1838: Apare, sub oblăduirea împăratului de la Viena, ziarul „Gazeta de Transilvania”, în redacţia lui George Bariţ. Este primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei. Tot aici, tipăreşte şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.

1848: Revoluţia paşoptistă cuprinde şi Braşovul. Aici a fost redactat documentul programatic „Prinţipurile noastre pentru reformarea patriei”, de către fruntaşi de seamă ai culturii şi politicii moldovene (Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Costache Negri, Gheorghe Sion, Ion Ionescu de la Brad). Se cerea unirea tuturor românilor într-un singur stat. Românii din Şchei manifestează pe 11 aprilie pentru câştigarea de drepturi politice.

1850: Este întemeiat Gimnaziul român sub oblăduirea mitropolitului de Sibiu Andrei Şaguna, al cărui nume este purtat şi astăzi.

1854: Între Braşov şi Sibiu s-a instalat o linie telegrafică.

1873: Pe 30 martie în Braşov pătrunde primul tren. Ulterior, în 1879, avea să fie dată în folosinţă şi linia Braşov - Bucureşti.


Braşovul dispunea de o centrală telefonică la care erau conectaţi 22 de abonaţi particulari. Exista o legătură telefonică cu Zărneştiul.

1891: Se introduce primul tramvai cu aburi la Braşov pe itinerariul Piaţa Sfatului - Gara Bartolomeu. Ulterior, locomotiva va fi înlocuită cu una pe bază de motorină.

1911: La 1 octombrie, Aurel Vlaicu efectuează un zbor cu noul său aparat, decolând din curtea Gimnaziului „Andrei Şaguna”.

1916: 16 august Armata Română intră în Braşov. Dr. Gheorghe Baiulescu devine primul primar român al Braşovului. Pe 8 octombrie, garnizoana românească din oraş este masacrată de către inamic în aşa-numita Tranşee a morţii din Bartolomeu.

1930: Este înfiinţată Uzina electrică, cu finanţarea principalelor fabrici braşovene, nevoite până atunci să utilizeze generatoare proprii.

1940: În urma Dictatului de la Viena, Braşovul rămâne României. Pe 10 noiembrie cutremurul puternic este resimţit şi la Braşov (7,4 grade pe scara Richter).

1943: Până în 1944 Braşovul suferă distrugeri însemnate din cauza bombardamentelor aviaţiei americane.

1945: În ianuarie, saşii din Braşov sunt deportaţi în U.R.S.S.

Între 8 septembrie 1950 şi 24 decembrie 1960 s-a numit Oraşul Stalin, după Iosif Vissarionovici Stalin, şi a fost capitala regiunii cu acelaşi nume. A fost declarat municipiu la 17 februarie 1968.

1960: Se inaugurează clădirea Teatrului Dramatic.

1968: Are loc prima ediţie a Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur”.

1971: Se înfiinţează „Universitatea din Braşov”, prin unificarea Institutului Politehnic cu Institutul Pedagogic.

1977: Pe 4 martie se resimte un cutremur puternic (7,2 grade pe scara Richter). Ulterior au loc consolidări la Casa Sfatului, Poarta Şchei, Liceul Sportiv şi la alte clădiri afectate.

1986: 31 august: Cutremur de pământ (7 grade pe scara Richter).

1987: 15 Noiembrie Braşovenii se revoltă împotriva regimului comunist. Totul a pornit de la Întreprinderea de Autocamioane, unde lucrătorii erau nemulţumiţi de neplata salariilor cuvenite şi înăsprirea condiţiilor de trai. Li s-au raliat muncitori de la alte întreprinderi, precum şi o mare parte a populaţiei oraşului. Revolta a fost înăbuşită de forţele comuniste, iar liderii ei întemniţaţi şi supuşi la torturi şi deportări.


Asadar, daca nu aveati pana acum un motiv intemeiat pentru a vizita Brasovul, o puteti face anul acesta: o multime de evenimente vor fi organizate pentru a sarbatori 775 de ani de atestare documentara.

La Multi Ani, Brasov!

vineri, 16 aprilie 2010

Junii Brasovului 2010


Dragi prieteni,

va invitam sa vizitati albumul nostru cu fotografii de la Junii Brasovului 2010.

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/JuniiBrasovului2010#

Anul acesta am fost privilegiati in ceea ce priveste cazarea: am stat la Residence Hirscher: http://www.residence-hirscher.eu/
Am primit apartamentul VIP de la etajul 1: foarte mare, elegant mobilat si cu mult bun-gust; are 2 camere, dormitor si camera de zi, baie si bucatarie.De la geamul apartamentului nostru se vedea Piata Sfatului in partea stanga si Tampa in partea dreapta. Foarte frumoase si camerele de la mansarda, pe care am solicitat sa le vedem a doua zi: deasupra patului acoperisul este de sticla!
Mai greu ne-a fost cu parcarea: a trebuit sa lasam masina la o parcare cu plata. Care plata era de 1,5 ron / ora de luni - vineri, gratuit dupa ora 22.00 si duminica. Un abonament pe o zi la parcare costa 12.00 ron. Partea proasta este ca trebuie sa platesti in monezi...de 50 de bani sau de 10 bani...Si cum nici prin gand nu ne trecuse sa luam pusculita dupa noi (adica porcusorul in care strangem bani sa plecam in Cehia) a trebuit sa ne descurcam la fata locului, si anume: lasat masina in parcare dupa ora 22.00, iar la ora 07.00 dimineata mutat masina pe o straduta laturalnica si stat cu emotii sa nu ne fie ridicata...

Micul dejun se putea servi la restaurantul Casa Hirscher, la aproximativ 50 m. de hotel. Terasa restaurantului este absolut superba: in totalitate din sticla!

Asadar am ajuns in Brasov vineri noapte, sambata ne-am plimbat prin Brasov printre stropii de ploaie (vremea nu prea a tinut deloc cu noi), iar duminica am fost la Junii Brasovului.

În Duminica Tomii, prima duminică de după Paşte, la Braşov e sărbătoare. Mare sărbătoare. Coboară Junii din Şchei spre centrul oraşului. Încolonaţi, călare, Junii din cele şapte “cete” Tineri, Bătrîni, Curcani, Dorobanţi, Braşovecheni, Albiori şi Roşiori, vin conduşi de vătafi, mîndri, să salute orăşenii şi să dea de veste că Hristos a Înviat.

Probabil este unul din cele mai ample şi interesante evenimente care se desfăşoară la Brasov: sărbătoarea care începe cu adunarea Junilor în Piaţa Unirii. Acestia coboara rand pe rand si canta Hristos a inviat! De acolo, tinerii din cartierul Şchei al Braşovului (altădată un sat tradiţional românesc), îmbrăcaţi în costume populare defilează călare prin oraş, urmaţi de muzicieni şi grupuri de participanţi, până la Pietrele lui Solomon. Unele din costumele junilor sunt vechi de peste 150 de ani, iar cel mai migălos lucrat are peste 40.000 de paiete strălucitoare şi cântăreşte aproape 10 kilograme!

Anul acesta, pentru prima data de cand mergem la Junii Brasovului, am mers din Piata Unirii in Piata Sfatului: foarte frumoasa defilarea Junilor si in Piata Sfatului! Intreaga ceremonie a fost insotita cu salve de tun, trase din Turnul Alb.
In plus, am asistat si la o parada a Cavalerilor din vremuri medievale, demult apuse.

Sărbătoarea Junilor Braşoveni se desfăşura în trecut pe parcursul a zece zile: începea de Blagoveştenie, o importantă sărbătoare în calendarul popular şi bisericesc, continua în Duminica Floriilor şi dura apoi încă opt zile, începând cu Duminica Paştelui. Junii Braşoveni reprezintă un complex de obiceiuri care combină practici pre-creştine cu manifestări creştine pentru a reda vechiul mit al morţii şi renaşterii rituale a timpului calendaristic Nu se mai ştie astăzi dacă sărbătoarea era la origine un ritual de iniţiere al tinerilor sau dacă marca singura zi a anului în care populaţiei româneşti îi era permis să intre liber în oraşul săsesc Kronstadt (Braşov). Sărbătoarea era organizată cu minuţiozitate: erau reguli precise cu privire la intrarea şi ieşirea din ceata Junilor, aveau loc acte rituale la anumite momente bine alese în anumite zile, erau interdicţii de vârstă impuse participanţilor, se organizau mese rituale, dansuri rituale (căţeaua, hora), se foloseau obiecte rituale (surla, buzduganul), aveau loc practici de fertilitate şi virilitate, etc. Hora de la Pietrele lui Solomon funcţiona în trecut ca un fel de judecată populară, căci cei care încălcau regulile comunităţii nu erau acceptaţi în horă, iar dacă totuşi o făceau, hora se oprea brusc până când aceştia o părăseau.
Multe din semnificaţiile iniţiale ale sărbătorii s-au pierdut odată cu includerea satului Şchei în oraşul Braşov, dar cu toate acestea, sărbătoarea continuă să fie un eveniment interesant. Un obicei care a rămas neschimbat este aruncarea buzduganului, o probă a puterii şi a virilităţii.
Anul acesta, ca si in alti ani, am mers si noi la Brasov, de Duminica Tomii (11 aprilie 2010, sau prima duminica dupa Paste). In jurul orei 09.30 am ajuns in Piata Unirii si ne-am gasit locuri bune pentru fotografiat, apoi am asteptat sosirea Junilor si a cailor lor (cai mai frumosi decat ai Junilor am vazut mai rar).
Anul acesta, cum veti vedea in fotografii, l-am cunoscut mai de-aproape pe armasarul Bujor.

Am trecut pe la toate cetele de Juni, apoi, prin fumul de la mititei, gros sa-l tai cu cutitul (mi-am amintit versurile unei melodii interpretate de Tudor Gheorghe: Despartirile se nasc si mor / In fum de mici si-n gust amar de bere), am ajuns la biserica Sfantul Nicolae Domnesc. Cu o arhitectura perfecta, interiorul bisericii este superb! Din pacate...fotografiatul interzis!!! Indiferent ca e cu blit sau fara..

Am sa revin curand cu cateva detalii despre Brasov si despre ce ar fi de vazut in frumosul oras.

Numai bine,
Cristina si Cristin DUMITRU

vineri, 2 aprilie 2010

Obiceiuri de Paste: Vinerea Mare




Ultima vineri din Postul Mare este numita Vinerea Pastelui, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagra, Vinerea Seaca sau Vinerea Mare. Astazi este ziua in care Hristos a fost rastignit si a murit pe cruce pentru rascumpararea neamului omenesc de sub jugul pacatului stramosesc. Din acest motiv, Vinerea Mare este zi de post negru.

Ultima vineri din Postul Mare este numita Vinerea Pastilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagra, Vinerea Seaca sau Vinerea Mare. Conotatiile legate de aceste denumiri sunt date de ceea ce se intampla in aceasta zi: se numeste Vinerea Pastilor, pentru ca este ultima vineri dinaintea Pastelui; Vinerea Patimilor, deoarece in aceasta zi a patimit si a fost rastignit Iisus Hristos; Vinerea Seaca, pentru ca cei mai multi romani au obiceiul de a posti post negru. Adica nu mananca si nu beau nimic toata ziua. Mai este numita Vinerea Mare pentru ca este ultima vineri din Saptamana Mare.

Scoaterea Epitafului

In Sfanta si Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor si Mantuitoarelor si infricosatoarelor Patimi ale Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos: scuiparile, lovirile peste fata, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfira, trestia, buretele, otetul, piroanele, sulita si, inainte de toate, crucea si moartea pe care le-a primit de bunavoie pentru noi. Se mai face pomenire de marturisirea mantuitoare facuta pe cruce de talharul recunoscator, care a fost rastignit impreuna cu El. Patimile Mantuitorului impun, de asemenea, o serie de slujbe speciale, deosebit de impresionante. Slujbele din aceasta zi cuprind: Denia de Joi seara (in timpul careia se citesc "cele douasprezece Evanghelii" care vorbesc despre Patimirile Domnului), Ceasurile imparatesti (de vineri dimineata), Vecernia (in timpul careia se face si "Punerea in mormant" sau scoaterea Epitafului in mijlocul bisericii, spre inchinare) si Pavecernita. Este o zi aliturgica in bisericile ortodoxe, o zi in care, in respectul fata de Patimile Domnului, nu se oficiaza Sfanta Liturghie. Slujbele incep cu Ceasurile imparatesti, care se citesc doar in ajunurile marilor sarbatori (Craciun, Boboteaza etc.). Dupa Ceasurile imparatesti se face Vecernia zilei urmatoare, in timpul careia, intr-un anumit moment, numit Stihoavna, se scoate Sfantul Aer sau Sfantul Epitaf - o bucata de panza pe care este zugravita pogorarea in mormant a Mantuitorului. Sfantul Epitaf, asezat pe o masa in mijlocul bisericii, in fata crucii, sta inconjurat de lumanari si cu Evanghelia deasupra. Credinciosii trec prin fata lui, ingenuncheaza de trei ori si saruta picioarele Mantuitorului. Apoi credinciosii trec pe sub aceasta masa pe care este asezat Sfantul Aer, reflectand in plan simbolic pogorarea in mormant.

Toate cantarile din Vinerea Patimilor arata rautatile pacatului lumii cazute in pacat: tradarea lui Iuda, frica prea mare a ucenicilor si lepadarea lui Petru, rautatea si viclenia carturarilor si fariseilor, lasitatea si nedreptatea lui Pontiu Pilat, violenta soldatilor, ratacirea si nerecunostinta multimilor, obraznicia talharului nepocait si nepasarea sau indiferenta multora carora Iisus le-a facut mult bine.

Prohodul Domnului

Inspre seara, dupa spovedirea credinciosilor - doar cazurile speciale se pot spovedi astazi: bolnavii, femeile insarcinate etc. -, se oficiaza Denia Sambetei celei Mari. Dupa Psalmii Utreniei, soborul de preoti iese in mijlocul bisericii, in fata Sfantului Epitaf. Se oficiaza Prohodul Domnului, poate cea mai grava, solemna si patetica slujba a ortodoxiei. Credincios ii, cu lumanari in maini, asculta cum soborul citeste cateva stihuri in care este vorba despre moartea Mantuitorului, despre pogorarea Sa in iad si in care se anunta Invierea.

La sfarsitul acestei Denii, preotii iau Sfantul Epitaf si, urmati de credinciosi, inconjoara de trei ori biserica, cu lumanari aprinse in maini. Dupa aceasta, se intra iarasi in biserica. In timp ce preotii tin ridicat Epitaful la intrarea in biserica, credinciosii trec pe sub el, atingandu-l cu mana. La sfarsitul slujbei, se mai oficiaza doua cantari si se citeste o Evanghelie, dupa care credinciosii se retrag, cu lumanarile in maini, catre case.

TAINA CRESTINISMULUI

"Cu moartea pe moarte calcand"

"Hristos trece prin moarte "cu moartea pe moarte calcand" si, cand Inviaza, nu mai revine in lumea aceasta, ci trece deja cu sufletul si trupul in viata vesnica din Imparatia cerurilor.

Hristos Se mai arata dupa Inviere de cateva ori, ca sa certifice ca Invierea Sa este reala, dar viata Lui nu mai este existenta biologica din lumea aceasta. Moartea si Invierea lui Hristos concentreaza in ele taina crestinismului care nu este simpla morala, nu este o doctrina filosofica, ci este taina vietii vesnice daruita oamenilor incepand inca din lumea aceasta.

De aceea, fara Sarbatoarea Sfintelor Pasti, crestinismul nu ramane decat o morala filosofica. Crestinismul este in primul rand viata in Hristos Cel Rastignit si Inviat. Sa rugam pe Hristos- Domnul ca in ziua Sfintelor Pasti sa cantam asa cum Biserica lui Hristos, inca din secolul al IV-lea marturiseste folosindu-se de cuvintele Sfantului Grigore Teologul: "Ieri m-am rastignit impreuna cu Tine, Hristoase, astazi Inviez impreuna cu Tine".

Prin participarea la slujbele din Saptamana aceasta Sfanta si Mare a Pastilor, prin ascultarea Evangheliilor Patimirilor, prin participarea la slujba Prohodului Domnului, ne-am rastignit duhovniceste impreuna cu Hristos si ne-am ingropat duhovniceste impreuna cu El, iar in noaptea urmatoare, la miezul noptii, sufletul nostru se umple de bucuria Invierii Lui".

P.F. Daniel, "Foamne si sete dupa Dumnezeu - intelesul si folosul postului", Editura Basilica, 2008

PATIMILE

Suferinte divine

Patimile sau Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mantuitoare si infricosatoare. Ele sunt sfinte, pentru ca Cel ce sufera, Iisus Hristos este nevinovat. Sunt mantuitoare, deoarece, indurand aceste Patimiri sau ispite ale durerii, Hristos ca Om nu Se desparte de Dumnezeu-Tatal. Patimile sau Patimirile sunt infricosatoare, pentru ca Cel ce patimeste in trup nu este numai om, ci este Dumnezeu-Omul. Cel atotputernic si smerit, Cel fara de pacate, de bunavoie ia asupra Sa urmarea pacatelor lumii cazute. "Fiecare madular al Sfantului Tau trup a rabdat ocara pentru noi: capul a rabdat spini, fata, scuipari; obrazul, loviri cu palme; gura, gustarea otetului celui amestecat cu fiere; urechile, hulele cele paganesti; spatele, biciuri si mana, trestie; intinsorile a tot trupul pe cruce, si cuie, incheieturile si coasta, sulita. Cel ce ai patimit pentru noi, si ne-ai mantuit pe noi de patimi; Care Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta de noi, si ne-ai inaltat, Atotputernice Mantuitorule, miluieste-ne pe noi" se canta in acesta seara la Denie.

Florian Bichir
www.crestinortodox.ro

Saptamina Mare, ultima saptamina a Postului Pastelui mai este numita si Saptamina Patimilor si are menirea de a pregati credinciosii pentru Inviere. Zilele de luni si marti din Saptamina Patimilor sint pregatitoare pentru orice credincios in vederea intelegerii sensului venirii lui Hristos in lume, patimilor si mortii sale, anume acela de a birui pacatul si moartea prin jerfa de Sine.

In aceste zile, la denii se citesc pilde despre imparatia cerurilor, impreuna cu psalmi si alte texte despre pocainta, despre parerea de rau pentru pacatele savirsite si, mai ales, despre adevarata iubire pentru Dumnezeu si pentru aproapele, manifestate in credinta, rugaciune, iertare, mila, fapte bune, rabdare etc. Miercuri este ziua in care Iuda L-a vindut pe Iisus fariserilor, pe 30 de arginti. Joi este ziua in care a avut loc Cina cea de Taina, la care Hristos a prefigurat jertfa Sa prin fringerea piinii ( „Acesta este Trupul Meu, care se fringe pentru voi, spre iertarea pacatelor“) si prin oferirea vinului („Acesta este Singele Meu, al legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor“). Tot joi seara, Iisus a spalat picioarele ucenicilor sai, chiar si celui care l-a vindut, invatindu-i ca fiecare trebuie sa se supuna cu smerenie si dragoste fratilor sai. Dupa cina, Iisus a plecat in gradina Ghetsimani, unde s-a rugat cu lacrimi de singe si unde a fost, apoi, arestat de soldatii calauziti de Iuda. Dupa arestare, Iisus a fost judecat de arhierei (Sinedriu), de regele Iirod si de procuratorul roman Pilat din Pont. Joi seara are loc in fiecare biserica Denia celor 12 Evanghelii, la care se citesc textele din Noul Testament in care sint relatate patimile lui Iisus. Obiceiul cere ca, atunci cind preotul citeste din Evanghelie, credinciosii sa aprinda luminari si sa se aseze in genunchi (daca acest lucru este posibil). Vopsitul oualor in rosu se face in Joia Mare, urmind ca in Simbata Mare sa se coaca pasca si cozonacul ce vor fi aduse la biserica in noaptea de Inviere pentru a fi sfintite. Exista si citeva superstitii referitoare la aceasta zi si anume nu este bine sa dormi in Joia Mare, caci cine doarme in aceasta zi va ramine lenes un an intreg; daca doarme o femeie, va veni Joimarita care o va face incapabila de lucru tot anul; mortii vin in fiecare an in aceasta zi la vechile lor locuinte, unde stau pina in simbata dinainte de Rusalii; in credinta populara aceasta zi este termenul final cind femeile trebuie sa termine de tors cinepa. In Joia Mare mai sint si alte obiceiuri intre care acela ca se fac focuri in curtea casei, pentru ca mortii sa se poata incalzi. Focul din Joia Mare se face aprinzind pentru fiecare mort cite o gramajoara, daca vreti sa fie si ei luminati pe lumea cealalta in unele locuri se duc la biserica bauturi si mincaruri, care se sfintesc si se dau de pomana, pentru sufletul mortilor. In alte parti se impart la biserica coliva si colaci. Alte traditii legate de aceasta zi sint nunta (maritarea) urzicilor, ceea ce inseamna inflorirea si, implicit, incetarea acestora de a mai fi bune de mincat; se fac cununi pentru fiecare persoana din familie, cununi care se arunca pe acoperis pentru a se vedea, dupa vestejirea si caderea lor, cine va muri in decursul anului.



Traditii in Vinerea Mare

Vineri este ziua in care Iisus a fost biciuit, batjocorit de soldatii romani si de popor, a fost obligat sa-si poarte crucea pe drumul spre Golgota, a fost tintuit pe cruce, avind alaturi doi tilhari si a murit in chinuri, dupa care a fost ingropat in graba. Vineri seara se face Denia Prohodului, adica slujba inmormintarii lui Iisus, la care credinciosii participa, cintind prohodul. In credinta ortodoxa Vinerea Mare este recomandata ca zi de post negru pentru aceia care nu au probleme mari de sanatate. Sint exceptati de la post negru copiii si femeile insarcinate. Simbata spre duminica, la miezul noptii, incepe slujba Invierii. Preotul da credinciosilor vestea invierii lui Hristos, aprinzind in mod simbolic luminarile lor de la luminarea cu care iese din altar. Dupa terminarea slujbei, credinciosii duc aceasta lumina si la casele lor.



Spovedania

Inainte de a primi Sfinta impartasanie, credinciosul trebuie sa indeplineasca canonul primit de la preot, sa citeasca rugaciunile inainte de Sfinta Impartasanie (se gasesc in majoritatea cartilor de rugaciune), pe cit posibil sa nu faca pacate si, mai ales, sa nu se certe cu nimeni si sa nu faca rau cuiva, sa se roage cit mai mult si in ziua respectiva sa nu manince inainte de a se impartasi. Pentru a simti bucuria pascala trebuie sa ne pregatim in aceasta saptamina atit sufletul, cit si trupul, inasprind postul pe cit ne sta in putinta macar in aceste ultime zile, care sint si cele mai importante din Post. Dupa cum spune Sfintul Ioan Gura de Aur, bucuria lui Dumnezeu se revarsa si peste cel care a venit abia in ceasul al unsprezecelea ca si peste cel care a venit inca din ceasul intii la Hristos. Postul negru este tinut in credinta ca Dumnezeu il va feri pe cel care posteste de toate bolile, il va face sa fie sanatos si sa-i mearga bine tot restul anului si-l va ajuta la necazuri si nevoi. Pentru Saptamina Patimilor sint caracteristice urmatoarele traditii: pastrarea linistii, a tristetii generale; focuri rituale; respectarea stricta a postului; interdictia unor importante lucrari casnice; ingrijirea locuintelor; curatenia prin curti; intreruperea provizorie a lucrarilor principale in cimp; confectionarea hainelor noi pentru sarbatoare; taierea vitelor si pasarilor pentru sarbatori; tocmirea lautarilor pentru hora satului; impartasirea la biserica; iertarea reciproca intre oameni.

Un articol semnat de : Gabriel MICU

Monitorul de Vrancea

joi, 1 aprilie 2010

Obiceiuri de Paste: Deniile


Deniile se savarsesc incepand cu seara Floriilor, pana in Vinerea Mare, cand se canta Prohodul Domnului. Cuvantul "denie" vine de la slavonescul "vdenie" si inseamna priveghere sau slujba nocturna. In Transilvania, intalnim cuvantul "straste” pentru denii. Acest termen are semnificatia de "patima". Expresia "a merge in strasti" insemna "a merge la denii".

Deniile se savarsesc numai in doua saptamani din timpul unui an bisericesc si anume: in saptamana a cincea si a saptea din Postul Sfintelor Pasti. S-a pastrat denumirea de Denie pentru Utreniile din Saptamana Patimilor, pentru ca ele se savarsesc seara, potrivit troparului: Iata, Mirele vine in miezul noptii...”.

Chiar daca Denia este o Priveghere, ea difera de ceea ce Tipicul indica prin Priveghere. Denia este doar Utrenia simpla a zilelor de rand, in vreme ce Privegherea presupunea Utrenia unita cu Vecernia si Litia. Dar si ca Utrenie simpla, Denia nu se aseamana cu Utrenia din zilele de rand, pentru ca ea cuprinde cantari si rugaciuni specifice doar perioadei Sfintelor Pasti (troparul "Iata, Mirele vine...“, luminanda "Camara Ta, Mantuitorule“, troparul "Cand slaviti ucenici...”).

Specificul Saptamanii Patimilor - slujbe si randuieli

Luni, marti si miercuri se oficiaza Liturghia darurilor mai inainte sfintite. In Joia Mare se oficiaza Liturghia Sfantului Vasile Cel Mare unita cu Vecernia. Joia Patimilor este ziua in care, pe langa Sfantul Agnet, care se foloseste la Sfanta Liturghie, se mai scoate inca un agnet, care se sfinteste odata cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat. Sunt asezate pe acelasi disc si impreuna sunt aduse pe Sfanta Masa la Vohodul mare. Al doilea Agnet va fi pastrat pana in Martea Luminata cand va fi uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce a fost sfaramat, va fi pus intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Din acest Agnet, preotul va impartasi in cursul intregului an, pe cei care din motive bine intemeiate nu pot ajunge la biserica. Tot din acest Agnet sunt impartasiti si pruncii nou botezati.

In unele manastiri, in Joia Patimilor are loc ritualul spalarii picioarelor, care aminteste de gestul de smerenie facut de Hristos inainte de Cina cea de Taina - spala picioarele ucenicilor. In manastiri, staretul este cel care spala picioarele monahilor.

Vinerea Mare este o zi aliturgica, nu se savarseste Sfanta Liturghie. In dimineata acestei zile, se scoate Epitaful din Sfantul Altar si se aseaza pe o masa in mijlocul bisericii. Aceasta Masa are in fata Sfanta Cruce scoasa din Joia Mare. Seara se oficiaza slujba Prohodului Domnului, in timpul careia se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf (o panza care reprezinta scena punerii in mormant a Mantuitorului). Dupa aceasta procesiune, preotii vor aseza Epitaful pe Sfanta Masa din Altar, unde va ramane pana in miercurea din ajunul Inaltarii Domnului.

Semnificatia Deniilor din Saptamana Patimilor

Luni, in Saptamana Sfintelor Patimiri, Biserica ne aduce aminte de Patriarhul Iosif care a fost vandut de fratii sai in Egipt. El este o preinchipuire a lui Hristos, vandut de Iuda.

Tot in timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.

Marti se face pomenirea celor zece fecioare. Din pilda retinem ca cinci fecioare au avut doar candela fara ulei, iar celelalte cinci au avut si candela si ulei. Candela fara ulei reprezinta relizarea de sine in totala nepasare de ceilalti. Candela cu ulei reprezinta evlavia insotita de milostenie.

In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. Miercuri este ziua in care Iuda L-a vandut pe Hristos fariserilor, pe treizeci de arginti.

Joia Patimilor este inchinata amintirii a patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spalarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul patimilor prin vinderea Domnului.

Specific deniei de joi seara este citirea celor 12 Evanghelii si scoaterea solemna a Sfintei Cruci in naosul bisericii. Exista obiceiul ca atunci cand preotul citeste din Sfintele Evanghelii, credinciosii sa aprinda lumanari si sa se aseze in genunchi.

In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Mantuitorului si de marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul.

In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricaciune pe cei din veac adormiti.

Sambata seara, incepe slujba Invierii. Ajunsi in ziua Sfintei Invieri, Biserica ne cere:

"In Ziua Invierii sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam, si sa le zicem frati si celor ce ne urasc pe noi si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le".

Adrian Cocosila

www.crestinortodox.ro

Obiceiuri de Paste: Joia Mare


Obiceiuri din Joia Mare
www.crestinortodox.ro

http://picasaweb.google.ro/cristinadumitru1977/TargulDeFloriiLaMuzeulSatului#

In Joia Mare se praznuieste spalarea picioarelor ucenicilor de catre Mantuitorul, Cina cea de Taina, rugaciunea din gradina Ghetsimani si vinderea Domnului de catre Iuda. In seara acestei zile crestinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Prin Sudul tarii, fetele fac cate 12 noduri unei ate, punandu-si la fiecare cate o dorinta si dezlegandu-le cand dorinta s-a implinit. Acesta ata si-o pun sub perna seara, crezand ca-si vor visa ursitul. Tot aici se pastreaza obiceiul de a spala picioarele celor din casa (copii) de catre femeile mai in varsta.

In Vestul tarii, o familie care prepara painea pentru Paste, pentru biserica, o aduce acum cu vase noi, cu lumanari si vin, pentru a ramane pana la Pasti. Din Joia Mare pana in ziua de Pasti se zice ca nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se toaca.

In traditiile romanilor, Joia Mare se mai numeste Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagra, Joimarita. Ea este termenul pana la care femeile trebuiau sa termine de tors canepa. La cele lenese se spunea ca vine Joimarita sa vada ce-au lucrat. Iar daca le prinde dormind, le va face neputincioase a lucra tot anul. Uneori, o femeie batrana mergea pe la casele cu fete mari si dadea foc canepii netoarse. Sau copiii, unsi pe fata cu negreala, mergeau sa le indemne la lucru pe fetele de maritat si sa primeasca oua pentru incondeiat de Paste, zicand: "Catii / Matii / Toarse caltii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate tolul sa ti-l vaz! / Si de-l ai, / Sa te - nduri si sa ne dai / Cele oua - ncondeiate / De acolo din covate".
Joia Mare este considerata binefacatoare pentru morti. Acum se face ultima pomenire a mortilor din Postul Mare. In Oltenia si acum se fac in zori, in curti si / sau la morminte focuri pentru morti din boz sau nuiele; se spune ca ele inchipuiesc focul pe care l-au facut slujitorii lui Caiafa in curtea arhiereasca, sa se incalzeasca la el, cand Iuda l-a vandut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfantul Petru, cand s-a lepadat de Hristos.
In unele locuri (Zona Clujului) de Joia Mare se striga peste sat. Dar strigarea o facea Voevoda Tiganilor - un flacau caruia i se comunicau abaterile fetelor si feciorilor din Postul Mare.
Joia Mare este cunoscuta mai ales, in cultura populara actuala, ca ziua in care se inrosesc ouale; pentru ca se spune ca ouale inrosite sau impistrite in aceasta zi nu se strica tot anul. De asemenea, oamenii cred ca aceste oua sfintite si ingropate la mosie o feresc de piatra.
Ouale se spala cu detergent, se clatesc, se lasa la uscat, apoi se fierb in vopsea. Pe langa oua rosii, romanii contemporani mai vopsesc ouale si in galben, verde, albastru. Unele gospodine pun pe ou o frunza, apoi il leaga intr-un ciorap subtire si asa il fierb, ca sa iasa "cu model".
Mai demult, ouale se vopseau cu coji de ceapa, cu sunatoare (pojarnita), cu coaja de crin rosu sau cu flori de tei; luciul li se dadea stergandu-le, dupa ce s-au fiert, cu slanina sau cu untura.

Spiritualitatea romaneasca pastreaza si cateva legende referitoare la inrosirea oualor. Cea mai cunoscuta spune ca, intalnindu-se cu jidanii, Maria Magdalena le-a spus ca Hristos a inviat. Iar ei au raspuns ca atunci va invia Hristos, cand se vor inrosi ouale din cosul ei. Si pe data, ouale s-au facut rosii. Se mai spune ca, dupa Inviere, jidanii au aruncat cu pietre in Maria Magdalena. Iar pietrele se prefaceau in oua rosii. Alta legenda spune ca, sub crucea pe care a fost rastignit Hristos, Maria Magdalena a pus un cos cu oua si ele s-au inrosit de la sangele ce cadea din ranile Domnului. Exista si alte legende care povestesc despre originea acestui obicei. El este atat de raspandit pe teritoriul romanesc, asa cum era si in trecut, ceea ce l-a facut pe un calator turc din secolul al XVIII-lea sa numeasca Pastele sarbatoarea de oua rosii a ghiaurilor (crestini) valahi.

Dar oul, simbol al fecunditatii si al formei aproape desavarsite, era folosit si de alte popoare, in ritualurile lor de sarbatori. Popoarele Asiei si Europei, care serbau Anul Nou la echinoctiul de primavara, ofereau in dar, prietenilor si vecinilor, oua rosii. Acest obicei, mult practicat in Italia, Spania, Franta, Rusia si chiar in Persia, s-a transmis crestinilor de la pagani. Si romanii se zice ca foloseau ouale rosii la sarbatoarea lui Janus. La persi, egipteni, greci si gali oul era emblema universului, opera divinitatii supreme. La crestini se credea ca el il reprezinta pe Creator, care creeaza tot si contine in sine totul. La romani este nelipsit in ultimele zile ale Postului Mare, fiind consumat de Paste, dupa ce este sfintit si toata familia ciocneste oua. In dimineata primei zile de Paste, e obiceiul, in Bucovina, de a te spala cu ou rosu si cu bani, ca sa ai fata rosie ca oul si sa fii bogat tot anul.
Ouale colorate in alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primaverii. Cele colorate in negru simbolizeaza chinul si durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce dar, daca vrem sa vorbim despre arta populara in privinta ornarii oualor de Paste, trebuie sa ne referim la incondeiatul oualor. Ouale inchistrite sunt simbolul Mantuitorului, care a iesit din mormant si a inviat, precum puiul din gaoace. In Bucovina (si nu numai) ele se numesc si "oua muncite", dedicand stradania de a le face frumoase patimilor pe care le-a suferit Hristos pentru lume.
Tehnica difera in functie de zona, timp, creatorul popular. Cea mai raspandita si mai renumita traditie a incondeiatului oualor este in Bucovina. Mai intai, aici se incondeiau oua crude, apoi fierte, iar azi se inchistresc oua golite de continut. Instrumentul cu care se "scriu" ouale se numeste chisita (un varf ascutit de tabla de arama, fixat intr-o maciulie a unui bat plat). Tehnica traditionala spune ca la incondeiat se misca oul, iar nu instrumentul. Acum se mai foloseste si penita, in cazul incodeierii oualor cu tus.
Tehnicile sunt diferite. Cea mai apropiata de traditie este incondeierea prin acoperirea succesiva cu ceara, apoi scufundarea oului in diferite bai de vopsea: intai galben, apoi rosu, verde, albastru, negru.
In ornarea oualor se folosesc motive geometrice, fitomorfe sau zoomorfe. Dintre ele amintim romburi, triunghiuri, zig-zag-uri, puncte, frunza de stejar, bradul, floarea de maces, graul, coarnele berbecului, pestele, cerbul (coarnele cerbului), steaua magilor, cararea (calea) ratacita, carligul ciobanului, crucea Pastelui, etc. Mai nou se intalnesc icoane pictate pe oua sau in interiorul oului. Tot un motiv traditional il constituie incondeierea cu increteli (motive ornamentale) de pe camasile populare.
Se mai intalnesc si alte motive: sarpele, grebla, furca, cibotica cucului, hora, closca cu pui, coada randunicii, laba gastei, coltul porcului, strugurele, ciresica, floarea pastii, fierul plugului, cheptenul, fraul, ferestruica, etc., prezente, mai nou, in zona Branului. Dar se mai incondeiaza oua si in Vrancea, in Oltenia, etc.
In ziua de azi se intalnesc si alte tehnici: incondeierea cu ceara colorata, cu ceara arsa, cu tusuri, etc. La urma, oualor li se da luciu cu lac.
In cultura populara actuala, ouale impistrite sunt, mai mult, obiecte de arta. Este o adevarata industrie a incondeierii oualor, care constituie mandria Pastelui bucovinean. Ele sunt vandute si peste hotare (mai ales cele din Bucovina), fiind deosebit de apreciate si de straini. Insa traditia general tinuta de romani este inrosirea oualor, care este o adevarata marca identitara si o indeletnicire speciala a fiecarei gospodine pentru Joia Mare.


Dr. Iuliana Bancescu